Dotarea armatei romane cu aruncatoare moderne incepe in luna decembrie 1934, in preajma Craciunului si e documentata in cartea generalului-maior Nestorescu Valerian, “File din trecutul artileriei romane moderne”.La pagina 76 incepe descrierea achizitiei licentei aruncatorului Brandt de 81,4 mm .Nestorescu il denumeste aruncatorul de 81,2 mm Brandt, model francez. Pentru ca istoria acestui mortier este presarata cu fapte greu de crezut si neexplicate voi da pasajele din carte.
Pana aici e clar ce s-a intimplat, generalul Negrei, seful Directiei Tehnice, a fost chemat in 24.12.1934 la Inspectoratul general tehnic al armatei, i s-au pus in brate 4 geamantane cu documentatia mortierului de 81,4 mm si i s-a cerut caietul de sarcini al comenzii pentru aruncatorul Brandt si asta in 3 zile. Nestorescu, impreuna cu lt Stanescu Ion si cu un desenator au muncit 50 de ore si inaintat un raport generalului Negrei. Munca a fost intensa, mai ales ca la directia tehnica nu se gaseau prea multe date despre aruncator. Cum se faceau achizitiile in perioada interbelica!
Ce continea raportul lui Nestorescu intre altele:
Dupa 5 zile de la data semnarii raportului Nestorescu e chemat la Inspectoratul general tehnic al armatei in lipsa generalului Negrei. Seful Inspectoratului, generalul Aristide Tanasescu, i-a explicat lui Nestorescu ca ministerul apreciaza ca raportul intocmit de generalul Negrei si maiorul Nestorescu e corect si le ordona sa plece imediat la Paris la Uzinele Brandt care le vor pune la dispozitie tot ce era necesar pentru intocmirea caietului de sarcini al achizitiei aruncatorului de 81,4 mm. Urma sa la fie acordat sprijin din partea atasatului militar de la Paris, generalul Paul Teodorescu (ce nume cunoscut!).
In 14 ianuarie cei doi militari erau la Paris si au reusit sa indeplineasca ordinul pana in 20 ianuarie 1935.
Daca pana aici e cat de cat clar ce s-a intamplat in iarna 1934-1935, la pagina 82 Nestorescu face o afirmatie care ne arunca in zona crepusculara:
In legatura cu valabilitatea licentei Brandt, sursa Wikipedia engleza ofera niste amanunte interesante. In 1928 polonezii au produs o copie nelicentiata a aruncatorului dar in 1931 au renuntat la ea sub presiunile firmei Brandt care avea patentul munitiei. Aruncatorul Brandt avea sursa de inspiratie aruncatorul britanic Stokes 3-inch mortar, care avea de fapt calibrul de 3,2 inch sau 81 mm.
Armata franceza a folosit mortierul Stokes in WW1, dar nu a fost multumita de munitia aruncatorului.
Conform sursei Gallica, linkul AICI.
Albert Maurice obtine in 10 august 1916 un brevet pentru o “ grenade percutante et sautante “. Ulterior Albert Maurice incheie mai multe contracte cu Edgar Brandt pentru a-i permite acestuia sa foloseasca mai multe brevete ale sale in Franta. Brandt a modificat contractele si unele din brevete apar sub cele doua nume, Edgar Brandt si Maurice. In septembrie 1917 Subsecretariatul francez pentru inventii se adreseaza catre diversi specialisti pentru fabricarea unui proiectil pentru mortierul Stokes. Edgar Brandt raspunde rapid acestei cereri cu un proiectil de 81 mm, in 17 decembrie 1917 el obtine doua brevete sub numele Edgar Brandt, Jules Brandt si Maurice, Jules Brandt fiind fratele lui Edgar. Primul brevet, 503944, descria un releu de aprindere, al doilea cu numarul 503945, avea ca obiect o gargusa (incarcatura de pulbere intr-un saculet) caractecterizata prin utilizarea a:
“1° a unui material inflamabil (celuloid, produse analoge sau derivate), mărind acțiunea de propulsare a sarcinii prin asigurarea etanșeității acesteia;
2° o închizătoare sau un buton (adiacent sau separat de carcasă) care să permită adaptarea rapidă la spatele proiectilului”.
Acest al doilea brevet a devenit fara efect în 1931, moment în care anuitățile sale nu au mai fost plătite.
Un proiectil B.M. 1918, (Brandt si Maurice) a fost adoptat de catre armata franceza si Edgar Brandt a primit in ianuarie 1918 o comanda de 525000 de proiectile. Ca urmare a acestei comenzi Edgar Brandt i-a platit lui Maurice suma de 30000 de franci in 31 decembrie 1918. Ulterior Edgar Brandt a prosperat, in 1926 infiinteaza Societatea Anonima Edgar Brandt, apare mortierul de 81,4 mm model 1927/1931, apare si un brevet in SUA in 1927 al firmei Brandt. Ca sa facem comparatii, asa arata mortierul Stokes si munitia franceza in 1919-1922, sursa Gallica :
O diferenta enorma fata de proiectilele originale Stokes
Edgar Brandt a mai obtinut si un brevet in USA , in 1927, in care sustine ca era patentat si in Franta in 1925 , dar fara sa precizeze numarul brevetului din Franta.
Sursa AICI.
Edgar Brandt a aplicat pentru patent pentru un proiectil in USA in 1925, i-a fost acceptat patentul in 1927 si valabilitatea patentului se termina in 1944, deci dupa 17 ani.
Pentru o comparatie cat mai exacta, avem si mortierul Brandt din dotarea armatei romane, sursa Wikipedia.
Se observa ca intre mortierele Stokes si Brandt exista o asemanare, de asemenea intre proiectilele B.M. 1918 si Brandt 1927, o mare deosebire si imbunatatire intre B.M. 1918 si proiectilele Stokes.
In aceste conditii Albert Maurice il da in judecata pe Edgar Brandt in 12 ianuarie 1934, iar in 27 aprilie 1934 obtine 50000 de franci despagubiri. Procesul a mai durat, Brandt a cerut anularea patentului 503945, cerere refuzata de tribunal iar in 16 ianuarie 1937 un tribunal francez a decis ca atat cererile lui Maurice cat si ale lui Brandt de despagubiri sunt nefondate si anuleaza decizia din 27 aprilie 1934.
In concluzie, licenta aruncatorului de 81,4 mm a fost achizitionata intr-un mod dubios, Romania a cumparat o licenta in litigiu si posibil ca patentele din 1917 sa fi expirat cand le-am cumparat noi in 1935. De asemenea, proiectilele B.M. 1918 puteau fi achizitionate si de la Albert Maurice, se putea macar negocia cu acesta.
Nu s-a facut nici o licitatie, se cunosteau vag caracteristicile aruncatorului Brandt, iar atasatul militar din Paris, generalul Paul Teodorescu, s-a comportat de parca ar fi fost angajat al firmei Brandt nu al statului roman. Generalul Teodorescu ar fi trebuit sa furnizeze Ministerului Apararii situatia legala a licentei Brandt, in loc de asta a sustinut firma Brandt intr-un demers nelegal. In aceasta afacere se pot identifica cu usurinta vinovatii, respectiv generalul Paul Angelescu, ministrul de razboi si generalul Paul Teodorescu, atasat militar in Franta. De asemenea e vinovat si generalul Aristide Tanasescu, seful Inspectoratului general tehnic al armatei, care putea respinge initiativa lui Teodorescu pe motiv ca numai Directia Tehnica putea propune achizitii militare.
Achizitia Brandt seamana cu afacerea Microsoft, cand s-au achizitionat licente Microsoft fara licitatie de la firma Fujitsu, la preturi mai mari, fara discountul ce trebuia facut de Microsoft, sub motivatia falsa ca numai Fujitsu era autorizat sa furnizeze licente Microsoft scolilor din Romania. Sursa aici:
Cum Romania e o tara in care traditiile sunt pastrate, pastram si traditionalele achizitii fara licitatie din perioada interbelica, probabil si comisioanele care se dau la aceste afaceri.
Ca licenta Brandt 81,4 mm a fost tare dubioasa, o dovedeste un document din 23 februarie 1938, “Inzestrarea armatei romane in perioada interbelica vol III “ pg 118-119
Documentul arata ca desi contractul se definitivase in ianuarie 1935, dupa 3 ani nu se reusise producerea aruncatorului Brandt 81,4 mm in tara, nici macar prototipul. Situatie greu de explicat, ce facusera autoritatile romane timp de 3 ani e un mister.
Las la aprecierea cititorilor sa ghiceasca cine putea fi ministrul care cerea sa nu se cheltuie degeaba banii tarii.
Singura parte buna a acestei achizitii a fost ca aruncatorul Brandt 81,4 mm a dat rezultate bune in lupta. Initial a fost data o comanda de 188 bucati in Franta si 410 in tara sub licenta. Nu s-a reusit insa acoperirea necesarului de aruncatoare din productia interna, practic noi plateam armamentul de 3 ori. Se platea licenta, se plateau muncitorii si utilajele din tara, se plateau apoi si importurile de armament desi aveam licenta. Aruncatorul Brandt nu a facut exceptie, in 1943 au mai fost importate 600 de bucati din Germania. In octombrie 1942 la Uzinele Voina se produceau doar 30 de aruncatoare Brandt 81,4 mm pe luna, intr-un singur schimb, potentialul era de 90 de bucati/luna in 3 schimburi. Asa se intampla cand nu dezvolti industria proprie si se cheltuiesc banii aiurea.
In perioada 22.06.1941-01.06.1943 au fost livrate trupelor romane 1004 de aruncatoare Brandt 81,4 mm iar pierderile au fost de 420 de bucati, mai ramasesera 584 bucati. S-au mai folosit de catre trupele romane 801 de aruncatoare sovietice de 82 mm de captura, Adrian Stroea in “Artileria romana in date si imagini “ pg 99-100 aminteste ca sovieticii pretindeau ca aruncatorul lor de 82 mm putea folosi proiectilele de 81,4 mm frantuzesti, dar nu am informatii suplimentare pe aceasta tema.
Performantele aruncatorului 81,4 mm sunt dupa A.Stroea:
Masa 58,5 kg
Bataia 1000-1900 m, cu trei tipuri de proiectile, unul de 3,25 kg , unul de 6,9 kg cu bataie redusa si unul cu fum.
Sursa pentru celelalte date este “Third Axis.Fourth Ally”, Mark Axworthy , pg 29,30, 75,147,148. Cartea aceasta se poate obtine de pe Scribd sau sper ca se mai poate cumpara, acum 10 ani pretul era de 150-200 USD, e carte foarte buna, las la decizia fiecarui cititor modalitatea de procurare.
Sper ca articolul meu ofera suficiente elemente pentru ca sa fie evaluate de cititori achizitiile militare interbelice. Pentru mine aruncatorul Brandt 81,4 mm este o afacere cu elemente clare de coruptie, nu exista “coruptie endemica “ fara nume, exista corupti cu nume si prenume, in aceasta achizitie se stie cine e vinovat.
Caudillo