Sursele folosite la acest articol sunt:
File din trecutul artileriei romane, General-maior Valerian Nestorescu (S1)
Inzestrarea armatei romane in perioada interbelica, vol 2 (S2)
Inzestrarea armatei romane in perioada interbelica, vol 3 (S3)
Povestea nefasta a munitiilor armatei romane incepe dupa terminarea Primului Razboi Mondial cand ne-am pomenit cu 3000 de vagoane de munitie , comandate in Franta in timpul razboiului si livrate dupa terminarea lui, cand nu ne mai erau de folos. Nestorescu afirma ca stocul de munitii al armatei romane valora in 1920 suma de 80 de miliarde de lei ,care nefiind bine conservate continuau sa se deterioreze si sa explodeze.
Cele 3000 de vagoane din Franta s-au depozitat la Oltenita in conditii necorespunzatoare, munitia s-a deteriorat complet si s-au pierdut cateva miliarde de lei.
Ca si cand nu era de ajuns, in 1921 se cumpara de la Skoda munitie in valoare de 300 milioane lei, 20000 de proiectile, munitie lipsita de valoare artileristica si care a explodat in 1924 pe campul de la Cotroceni.
Vorba aia,
“Aici sunt banii dumneavoastra”
In cazul nostru banii nostri s-au dus catre ceruri.
Nestorescu mai afirma ca dupa 1936 s-au cheltuit 20 de miliarde lei pentru recontrolarea munitiei, sumele mentionate sunt ametitoare, voi incerca sa le compar cu alte documente . (S1), paginile 43-44.
Un document din 1932 da niste date diferite, (S2), documentul 43, pagina 170
42770 lovituri complete de 100 mm Skoda , valoare 300 miloane lei.
Mai gasim niste lamuriri in memoriul Lt-Col Serbu Chiril din M.A.N. ,Directia Materialelor, din 26 IV 1933, catre Consiliul de Razboi al Corpului 2 Armata, (S2), paginile 195-196
“ 1. Ideea Ferro-Chimicei.
În urma răsboiului, am rămas cu o cantitate importantă de armament şi muniţiuni, însă de tipuri vechi şi foarte variate.
Pentru unele materiale, şi în special pentru cele ce existau în cantitatea cea mai mare, posedam proporţia cea mai mică de muniţiuni şi invers, pentru alte materiale, puţine la număr, ne rămăsese cantităţi enorme de muniţiuni.
În primul caz, erau materiale capturate de la inamici şi mai ales cele lăsate de armata rusă.
În al doilea caz, erau materialele cu care intrasem în război şi a căror muniţiuni comandate în Franţa, în timpul războiului, ne sosise după război în 1920.
Circa 3.000 vagoane muniţiuni venite din Franţa în stare perfectă şi clasate pe loturi de fabricaţie, au fost depozitate la Olteniţa, unde au stat 3-4 ani sub cerul liber, din care cauză s-au deteriorat şi nu mai pot fi utilizate, fără a fi repuse în bună stare, operaţiune care necesită miliarde.
Pe când muniţiunea nouă venită din Franţa se depozita la Olteniţa sub cerul liber, muniţiunile rămase de la ruşi şi cele capturate de la unguri erau aduse la Bucureşti şi depozitate în forturi, netriate şi neclasate, nesocotindu-se principiile cele mai elementare ce trebuie avute în vedere la depozitarea muniţiunilor.
Din această cauză am avut de înregistrat explozii catastrofale, care au nimicit aproape jumătate din muniţiunea ce ne rămăsese din război.
Unele muniţiuni fiind susceptibile de autoaprindere, nu este posibil de a se exclude cu desăvârşire accidentele, dar dacă se iau măsuri de prevedere, asemenea accidente nu se pot transforma în catastrofe.
Măsurile acestea de prevedere erau cunoscute încă dinainte de război şi s-au aplicat şi în timpul războiului sub supravegherea misiunii franceze şi este surprinzător cum nu s-a ţinut seama de ele după război, când aplicarea lor trebuia, şi era posibil, să se facă cu mai multă rigurozitate.
Aceste principii impun depozitarea muniţiunilor pe grupe, după gradul de pericol ce-l prezintă, iar în fiecare grup muniţiunile trebuie depozitate în cantităţi mici, în magazii înconjurate cu parapete de pământ şi având între ele o distanţă suficientă, pentru a nu se putea transmite explozia sau incendiul de la una la alta.
Noi însă, am vârât în fiecare fort mii de vagoane de muniţiuni amestecate, din care unele erau foarte periculoase (rachetele, bombele fumigene etc.).
Din această cauză, au sărit în aer mai multe forturi, care conţineau mii de vagoane de muniţiuni, la care s-a adăugat marea explozie de la Cotroceni în 1924, în care au explodat mai multe mii de vagoane de muniţiuni, din cele mai bune ce posedam.
Răspunderea acestor dezastre cade în primul rând asupra conducătorilor Direcţiei Armamentului din anii 1919-1924, care pot fi făcuţi vinovaţi nu numai de lipsă de pricepere, ci şi de rea credinţă, întrucât au justificat aceste dezastre şi dezinteresarea lor pentru muniţiunile rămase din război, prin aceia că fiind fabricaţie de război, sunt toate periculoase şi în consecinţă, trebuie distruse, de unde a rezultat Societatea Ferro-Chimica, constituită în 1922.
- Comanda din 1921 la Uzinele Skoda.
În 1921, în urma încheierii pactului Micii Înţelegeri, Guvernul a hotărât să dea o comandă de muniţiuni la Uzinele Skoda din Cehoslovacia.
Această măsură făcea parte – desigur – din lanţul unor înalte prevederi politice, de a căror importanţă astăzi, ne putem da seama mai bine ca oricând.
În adevăr, Mica Înţelegere, dispunând de o mare uzină de armament, putea să se ramifice în ţările aliate, având la îndemână elementul principal de a se afirma ca Mare Putere.
Dacă i-ar fi lipsit acest element, fiecare din ţările care constituie Mica Înţelegere, ar fi fost nevoită să intre în sfera de influenţă a altei puteri, care s-ar fi angajat să-i furnizeze materialul de război, dar prin aceasta, Mica Înţelegere nu ar mai fi avut nici un rost şi ţările mici care o formează ar fi rămas la discreţia Marilor Puteri.
Dacă din punct de vedere politic, comanda ce s-a dat la Uzinele Skoda, în anul 1921, în valoare de circa 80 milioane K.c., era justificată din punct de vedere tehnic, însă ea este criticabilă.
Această comandă a fost studiată în secret la Direcţia Armamentului, fară a se consulta nici un alt organ, cu toate că atunci exista Direcţia Tehnică, căreia îi revenea prin lege, studiul comenzilor de armament şi muniţiuni.
S-au comandat circa 40.000 lovituri pentru obuzierul de 100 mm, din care jumătate cu proectile unice, deşi experienţa războiului arătase slabul randament al acestor proiectile.
Din toate ţările din lume, numai noi am comandat după război proectile unice.
Aceste 40.000 de lovituri noi, care ne-au costat peste 300 milioane lei, au fost toate distruse în explozia de la Cotroceni din 1924, din cauză că au fost depozitate în mijlocul mai multor mii de vagoane cu muniţiuni vechi, aşezate unele lângă altele, fără a se avea cel puţin grija de a se izola cele care prezentau un pericol special.
Cauza acestui dezastru este autoaprinderea unei stive de cartuşe germane cu dâră luminoasă, care fac parte din categoria cea mai periculoasă, putându-se aprinde sub influenţa umidităţii şi căldurii. “
Citind ce scrie ofiterul Serbu in memoriu te iei cu mainile de cap. El afirma ca munitiile s-au depozitat cu rea intentie necorespunzator , creindu-se un pretext pentru ca societatea Ferro-Chimica sa obtina bani din distrugerea munitiilor.
De asemenea , Serbu afirma ca munitia comandata la Skoda in 1921 si care s-a dus la cer in 1924 a fost comandata pe ratiuni politice nu tehnice, ca sa sprijinim Skoda.
Despre Ferro-Chimica ofiterul Serbu afirma ca a fost desfiintata de guvernul averescan dar problema munitiilor ramanea (S2) pagina 204
“Faţă de această situaţie îngrijorătoare, Ministrul Armatei, ajutat de Secretarul său general, generalul Popescu Dumitru, s-au pus pe lucru, pentru a scoate armata din acest impas. Au pus în studiu în primul rând repunerea în bună stare a muniţiunilor vechi.
Această problemă, care ar părea foarte simplă, este una din cele mai grele şi mai complexe. S-au invitat diferite case de specialitate să studieze chestiunea şi să facă oferte.
Chestiunea a fost studiată serios aproape 2 ani şi când era pe punctul de a fi rezolvată cu ajutorul tehnic şi financiar al Guvernului polonez, Guvernul naţional ţărănist a căzut de la putere, iar guvernul următor a rupt tratativele cu Guvernul polon în această privinţă.
S-a crezut că ne putem dispensa de concursul tehnic străin în chestiunea, refacerii muniţiunilor vechi.
Lipsiţi cum suntem de experienţă şi de spiritul de organizare, nu vom reuşi prin noi înşine să ducem la bun sfârşit această operaţiune.
Multă lume crede la noi că, dacă este uşor să faci cu briceagul o scobitoare, tot aşa de uşor este să fabrici scobitori în serie.
Pentru a repune în bună stare cele circa 5 milioane de lovituri de artilerie, este nevoie de o cheltuială de cel puţin 3 miliarde lei. Eşalonată pe 6 ani, ar trebui să cheltuim, deci, anual în mediu 500 milioane lei. În acest timp, vor trebui să se refacă în mediu 3000 lovituri pe zi, în care scop, toate vor trebui demontate în elementele componente, triate, clasate, repuse în bună stare şi apoi reconstituite loviturile complete şi ambalate.
Pentru a ajunge la debitul zilnic propus, vor trebui să existe pe şantier 30-40.000 lovituri în diferite faze ale operaţiunii. Pentru această lucrare este uşor de prevăzut că vor fi necesari mii de oameni ca mână de lucru, care trebuie formaţi în mod treptat; va fi necesar un personal numeros de control şi administraţie; va fi nevoie de localuri imense şi diverse instalaţiuni pentru ca operaţiunea să fie cât mai economică şi debitul de producţie cât mai mare.
Cine va putea concepe şi dirija la noi această lucrare ?
Pirotehnia Armatei cu mentalitatea de acum, nu putea repune în bună stare 100-200 lovituri pe zi în condiţii ce nu prezintă suficientă siguranţă şi costă foarte scump, cum a mai executat şi în trecut.
Cu acest debit, nu se va putea termina recontrolarea nici în 50 de ani. “
Lt-Col Serbu a fost confirmat ulterior in afirmatiile sale de ministrul Apararii , generalul Paul Angelescu la Consiliul Superior al Apararii Tarii , 12 martie 1934.(S2) pg 299.
“Dl. General Angelescu arată că pentru recontrolarea a 5000 proiectile, am cheltuit 14 milioane, ceea ce revine la 2800 lei de proiectil. Operaţiunea o consideră şi eşuată şi foarte scumpă. Din această cauză s-a opus la angajarea altor fonduri şi continuarea lucrării. Este de părere să facem apel la polonezi şi francezi.”
Cert e ca toata aceasta situatie nenorocita s-a agravat, nu stiu exact cati bani s-au cheltuit pentru recontrolarea munitiei ,dar situatia a devenit tragica , asa cum arata un memoriu al ministrului Apararii Nationale , generalul Ion Antonescu ,din 25 martie 1938,(S3) pg 138
Datele prezentate de generalul Antonescu, ministrul Apararii Nationale in perioada 28.12.1937-30.03.1938 , sunt cutremuratoare, el afirma ca se pierdusera munitii de 5 miliarde de lei si erau in pericol sa se piarda alte munitii de 4,3 miliarde de lei .
Pentru a intelege dimensiunea dezastrului, contractul Skoda din 1935 cuprindea 62 de baterii de obuziere de 100 mm, 45 de baterii de obuziere de 150 mm, deci 428 de obuziere plus munitie si licente, in valoare de 1,724 miliarde lei, platiti prin exportarea a 884320 tone de porumb, (S1) paginile 55-56, Nestorescu fiind implicat direct in renegocierea contractului Skoda, deci cunostea bine datele.
Ce este cu adevarat impresionant e tragismul situatiei, generalul Ion Antonescu afirma ca in 1937 au sarit in aer 127 de vagoane cu munitii, din 7 depozite diferite.
Aceste cifre seci ascund drame, nu contabilizeaza soldatii romani care au ramasi infirmi sau care au murit la datorie, asa cum afirma generalul Antonescu, in uniforma Armatei Romane, pazind niste vagoane cu munitie nenorocite , munitie mai periculoasa pentru soldatii romani decat pentru inamic.
CINE ESTE VINOVAT PENTRU DEZASTRUL ACESTA ?
Un raport din 5 martie 1931 de la Ministerul Armatei, Secretariatul General, afirma;
“Suntem expuşi să facem peste alţi zece ani aceleaşi amare reflecţii asupra activităţii noastre de astăzi.
Şi atunci, ca şi acum, vom constata mari greşeli săvârşite; şi atunci ca şi acum, răspunderea acestor greşeli nu va purta-o nimeni, pentru că vicii de organizare fac ca, cel puţin în formă, să o poarte toţi. “
Poate ca vicii de organizare sunt folosite acum ca si atunci pentru ascunderea vinovatilor. Dar vinovatii se stiau si atunci , raportul mentioneaza cum au stat lucrurile atunci (S2), pg 51,54 :
“5. Cazul relatat cu regenerarea muniţiilor de artilerie dovedeşte o stare îngrijitoare de confuzie caracterizată prin ignorarea completă a intereselor permanente ale apărării naţionale. Gradul periculos la care a ajuns această stare de confuzie este exact arătat de faptul că chestiunea, după ce a avortat, nu a avut ca urmare nici o măsură care să prezerve în viitor de repetarea unor procedee similare. Se reeditează epoca „Ferochimicei”, când toată lumea striga pe străzi adevăratele crime care se comiteau, în vreme ce autoritatea militară se mulţumea să constate că organul respectiv este de altă părere şi opera nefastă continua.”
Care puteau fi cauzele dezastrului?
Coruptia, incompetenta, tradarea, sau poate toate la un loc. Poate lipsa de fonduri , dar pana in 1938 se puteau gasi fonduri pentru munitii, asa cum gasea Carol II bani pentru comenzile lui Malaxa putea sa gaseasca bani si pentru munitii, era rege din 1930, fusese destul timp rege.
La final, ce ne-a mai ramas de facut?
Poate sa-i pomenim pe soldatii nostri care au murit pazind munitia aia nenorocita, au murit in tara, pe timp de pace, ucisi de coruptia si indiferenta unor autoritati care au distrus tara asta. Nu i-au omorat inamicii, n-au murit pe Frontul de Rasarit sau de Vest, nu i-au omorat barajele infernale de artilerie sovietice, au ramas niste soldati anonimi, nu sunt generali eroi, nu-i mai pomeneste nimeni, nici nu exista in istoria noastra.
Sa le fie tarana usoara si de acolo de unde sunt, sa ne ierte pe noi, care i-am uitat, iar unora dintre noi le e rusine sa-i pomeneasca!
Caudillo