Romania Military

Dragorul maritim ”Locotenent Dimitrie Nicolescu” a lovit o mina

Mina fost semnalata joi, la 40km de portul Constanta.

Comunicatul Fortelor Navale:

Nava GSP Falcon a raportat, în jurul orei 11.45, prezenţa unei mine marine care plutea în derivă, după care, conform procedurilor legale în vigoare, s-au pus în aplicare procedurile operaţionale pentru intervenţia cu personal specializat. Dragorul maritim ”Locotenent Dimitrie Nicolescu” execută, în perioada 5-12 septembrie, serviciul de luptă permanent şi are la bord, pentru această misiune de intervenţie, un detaşament de scafandri EOD, specializaţi în distrugerea dispozitivelor explozive”.

Nava militară a lovit mina pe care trebuia să o neutralizeze, iar motoarele au fost avariate. La bord se aflau 75 de militari, dar nu s-au înregistrat victime. Vasul nu se mai poate deplasa și așteaptă ajutor pentru a fi remorcat, în condițiile în care pe mare este furtună. De asemenea, din primele informații se pare că nava începuse să ia apă la pupa, iar echipajul a procedat la acoperirea găurii de apă, flotabilitatea nefiind afectată. Mina de război a fost descoperită în jurul orei 11:45 de nava GSP „Falcon”, care desfășura activități specifice la o distanță de aproximativ 25 mile marine (46 km), în direcția nord-est față de intrarea în portul Constanța. Ulterior, dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a ieșit din portul Constanța, joi, 8 septembrie, în jurul orei 13:15, pentru a executa misiunea de intervenție, precizează un comunicat al Forțelor Navale Române.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/un-dragor-maritim-al-fortelor-navale-romane-a-lovit-o-mina-pe-care-trebuia-sa-o-neutralizeze-vasul-a-fost-grav-avariat-2076387

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Sursa: Digi24

Exit mobile version