Se pare ca nu… inca.
Intrebat in Senat in data de 18 ianuarie, ministrul apararii franceze, Sebastien Lecornu, a confirmat faptul ca presedentia le-a cerut lui si sefului statului major inter-arme sa instrumenteze un dosar de analiza cu privire la cererea Kievului pentru tancuri. Desi exista vointa politica la nivelul palatului Elysée, Lecornu a pus pe masa 3 elemente care ar trebui sa conditioneze orice transfer de tancuri Leclerc din inventarul francez:
- logica defensiva a sprijinului militar pentru Ucraina, tancul fiind vazut mai ales ca arma ofensiva la nivelul opiniei publice
- evitarea impactului asupra structurii nationale de aparare a Frantei – adica a nu vitregi armata de capacitati care nu pot fi regenerate intr-un interval de timp rezonabil
- mentinerea in stare operationala a ceea ce a fost deja transferat Ucrainei – efortul financiar si logistic de a mentine echipamentele aflate pe front: cazul celor 18 obuziere Caesar, unul fiind deja inutilizabil.
Mai multi comentatori si observatori ai domeniului militar au sustinut posibilitatea trimiterii unui batalion de tancuri Leclerc catre Kiev, fara a fi interesati sa analizeze toate detaliile unei astfel de initiative, dincolo de aspectul politic al punerii de presiune pe Germania si SUA pentru a face un gest similar.
Ce uita acesti „specialisti” este faptul ca Parisul detine in activ doar 200 de tancuri Leclerc, celelalte 206 aflate teoretic in conservare au fost probabil canibalizate pentru a furniza piese parcului activ. Repunerea in uz a celor stocate ar insemna un efort financiar serios dar si mare consumator de timp, deoarece productia AMX-56 Leclerc a fost oprita in 2008 iar mare parte din reteaua orizontala de furnizori de piese si susbsisteme au disparut sau livreaza in cantitati extrem de reduse, trebuind sa sustina si programul de modernizare la nivel XLR (din cele 50 de tancuri comandate in 29 decembrie 2022, primele 18 ar trebui livrate pana la sfarsitul lui 2023).
Partea buna este ca in curand Franta va incepe sa aloce mai multi bani pentru aparare,astfel ca in perioada 2024-2030 suma pusa pe masa va creste de la 295 miliarde la 413 miliarde euro.
Redeschiderea capacitatii de productie ar necesita mult timp (probabil mai mult de un an) si investitii semnficative care nu ar putea fi amortizate fara productia unor loturi mai consistente de tancuri, nu doar cateva batalioane, fiind necesare probabil si de noi comenzi la export.
Chiar si potentiala productie in cooperare cu KMW a „Leoclerc” (sasiu KMW Leopard2 si turela Leclerc Nexter), desi ar mai reduce din efort, ar putea sa nu fie posibila pe termen scurt, respectivul nefiind decat un demonstrator care probabil nu are rezolvate inca toate problemele de integrare.
In acelasi timp, pregatirea echipajelor se afla la un nivel sub cel al suficientei: 60 de ore alocate anuala fata de cele 115 cerute in legea programarii militare (potrivit raportului din februarie 2022 al deputatilor Patricia Mirallès și Jean-Louis Thiériot, privind razboiul de mare intensitate). Trebuie reamintit ca mare parte din pregatirea echipajelor franceze de Leclerc se realizeaza in simulator, pentru antrenamentul real si misiuni fiind disponibile permanent doar cateva companii de tancuri din inventarul de tancuri „active”.
Leclerc este o masinarie complexa care necesita intretinere laborioasa, complexa si deci scumpa, in acest moment existand stocuri limitate de piese de schimb. Duzina de Leclerc trimisa in Estonia in cadrul operatiunii Lynx in 2022 si-a vazut activitatea limitata pentru a nu afecta major potentialul operativ in cazul izbucnirii unor operatiuni de intensitate ridicata dar si durata de viata pana la urmatoarea revizie majora. Trimiterea celor 13 tancuri Leclerc la Cincu in Romania, a fost o alta aventura cu peripetii, care a necesitat saptamani de pregatire anticipata si care solicita infrastructura logistica a armatei franceze si numarul redus de piese de schimb.
Pare destul de clar ca chiar si daca Parisul ar reusi in efortul sau de a trimite Leclerc Kievului, nu va putea fi vorba pe termen scurt decat de un gest simbolic, 12-15 vehicule, similar cu cu lotul de Challenger 2 propus de britanici sau cel de Leopard 2A4 al polonezilor.
Si daca Germania s-ar decide sa trimita Leopard 2, s-ar confrunta cu o problema similara cu Parisul, avand stocuri scazute si un inventar de tancuri amorsat doar recent pe crestere, cu totul insuficient nevoilor proprii. Chiar daca exista peste 2000 de tancuri Leopard 2 in inventarul diverselor armate, numarul celor active si moderne este redus, iar versiunea A4 este in mare parte canibalizata si stocata si foarte laborios si scump de repus in serviciu. Turcii si grecii au printre cele mai mari parcuri de astfel de tancuri, dar e lesne de inteles ca nu le vor ceda, aflandu-se pe picior de razboi (deja Grecia a refuzat propunerea Germaniei de a le intarzia livrarile de Marder in favoarea lotului promis Ucranei ).
Ceilalti posesori de Leo 2 in numere mari sunt elvetienii, extrem de neutri, si spaniolii. In fine, sa ne reamintim cererea Romaniei din 2019 de a achizitiona 60 de Leopard 2 uzati si modernizati prin programul Agentiei Europene de Aparare (EDA), cerere de care nu s-a mai auzit nimic probabil si din cauza incapacitatii de a gasi suficiente carcase in stare acceptabila pentru modernizare la un pret rezonabil (lucru demonstrat de incapacitatea spaniolilor de a revitaliza o singura companie de Leopard 2A4 din cele 108 care i-au costat 16,9 milioane de euro, din cauza starii deplorabile in care se afla carcasele stocate). Berlinul a confirmat doar 22 tancuri Leopard 2 aflate in stocul celor de la Rheinmetall si care ar putea fi reparate pana in 2024 cel mai devreme, alaturi de 88 tancuri Leopard 1.
Asta si pentru ca nemtii doneaza 15 Leo2A4 slovacilor si alte 15 cehilor iar vreo 158 de Leo2A4 germane au ajuns in Singapore pana in 2018. Germania nu doreste sa doneze variante mai noi, pentru ca din inventarul pe hartie de 312 tancuri e posibil sa nu aibe mai mult de 2-3 batalioane operationale, 99 de tancuri aflandu-se in reparatii sau modernizari. In acelasi timp Germania are obligatia sa asigure flancul baltic in cadrul NATO “high readiness” response force” cu tancuri, in acest moment cu batalionul 203 iar pana in 2025 sa desfasoare intreaga brigada 43. Tinand cont de comenzile in curs catre KMW, atat interne cat si la export (Cehia, Slovacia, Ungaria si de confirmat Norvegia si Grecia alaturi de contributia la programul de modernizare polonez), efectivul de tancuri german ar urca la 328 peste 3 ani, in 2026.
Este clar ca fara capacitatea de sprijin logistic continua din partea donatorilor, Kievul nu va beneficia de mai mult de cateva saptamani de capacitate operationala a unor astfel de echipamente complexe de ultima generatie. In plus, parcul extrem de pestrit de echipamente face imposibila gestiunea lor la comun sau o baza comuna de reparatii in teren.
Poate pentru Kiev poate ar fi fost mai potrivit un numar mai mare de tancuri Leopard 1, (cu imbunatatiri la sistemul de detectie si conducere a focului si la blindajul suplimentar) asa cum a fost propus in primavara lui 2022. Leopard 1 sunt mai usoare (acceptabile pentru infrastructura de transport ucraineana), mai ieftin de folosit (si mai simplu de asimilat in atelierele de reparatii ucrainene) si inca eficace impotriva tancurilor rusesti mai vechi din gama lui T-72, cele mai numeroase in inventarul armatei ruse. dar si T-62. Protectia de baza mai redusa ar putea fi imbunatatita de blindaj suplimentar pasiv, sau chiar reactiv montat chiar de ucraineni… cu un pic de asistenta din partea producatorilor.
In fine, sa vedem daca europenii vor reusi sa adune mai mult de un batalion de tancuri, spre o brigada, inainte de 2024… altfel speranta ramane doar in americanul M1 Abrams.
Chiar si cu Abrams, ucrainenii vor avea nevoie de o sustinere logistica serioasa din partea occidentalilor, atelierele de reparatii din Ucraina fiind capabile sa repare si revitalizeze doar tancuri sovietice din perioada razboiului rece (T-55, T-64, T-72, T-80/84) iar singura uzina capabila sa faca si chestii mai complexe este la Harkov, intr-o zona expusa la riscul frontului rusesc, daca nu a fost deja evacuata. Oricare ar fi modelele de tancuri sau alte vehicule occidentale date ucrainenilor, este clar ca solutia de urgenta este implementarea unor centre de reparatii si productie militara imediat langa frontiera cu Ucraina, in statele NATO, lucrul pe care firmele germane cauta sa il implementeze deja.
Si cum ramane cu infrastructura ucraineana de transport pentru astfel de colosi? Dar cu podurile de asalt mobile configurate tot pentru masa de sub 55 de tone?
Si de ce nu PT-91 sau T-72 moderna… ca stocuri probabil inca mai sunt la polonezi si la cehi?
Si daca tot se insista pe ceva greu si in numere consistente pentru un parc uniform, dar care probabil nu poate fi disponibil in cateva saptamani, cum ar fi vreo 400 de Challenger 1 stocate de iordanieni si pe care Rheinmetall ar putea sa le revitalizeze?
Marius Zgureanu
Surse:
Chars Leclerc envoyé à l’Ukraine: est-ce vraiment une bonne idée? (msn.com)
P.S.
Inca niste chestii despre isteria trimiterii de tancuri grele pentru Ucraina, pe scurt:
Why sending Leopard 2 tanks to Ukraine is NOT a good thing… YET – YouTube