Romania Military

Editorial – Cum sa omoram Institutul Cantacuzino

579005_259755380790205_384111559_n

Zilele trecute a explodat in presa informatia ca vaccinul antigripal produs de Institutul Cantacuzino este contaminat cu endotoxine care produc febra, iritatii si, intr-un numar limitat de cazuri, decesul.

Stirea nu avea cum sa nu fie luata in seama, mai ales ca a fost aruncata pe media chiar de catre presedintele Agentiei Nationale a Medicamentelor, Marius Savu, si, mai ales pentru ca era vorba de o cantitate mare, cca 400.000 doze destinate, in principal, imunizarii copiilor si batranilor pentru sezonul rece.

Imediat au inceput dezmintirile si acuzatiile reciproce intre ANM, Institutul Cantacuzino si Ministerul Sanatatii. Nu stiu exact ce s-a intamplat acolo.

Este posibil ca, sub presiunea ministrului sanatatii de a lansa productia cu un an mai devreme (aveau nevoie de stiri pozitive pentru ca urmeaza alegerile), sa se fi produs o eroare pe traseul de fabricatie care sa fi dus la contaminarea serului. Cum Nicolaescu imi da senzatia de gargaragiu si incurca-lume frenetic, este foarte posibil sa-i fi presat dincolo de limitele normale.

Este la fel de posibil, sugerat cu jumatate de gura de unii oficiali, sa se fi produs un sabotaj. De ce sabotaj? Pentru ca Institutul Cantacuzino produce (daca este lasat) vaccinuri mult mai ieftine decat cele importate (de ex. vaccinul BCG danez este de 10 ori mai scump decat cel romanesc, fara sa mai vorbim despre compatibilitate) iar asta ar insemna multi smecheri din comertul cu medicamente care s-ar trezi cu usa trantita in nas si cu venituri grase taiate. Lor li se adauga si producatorii din vest, foarte interesati de eliminarea unui concurent puternic si foarte experimentat.

Alta varianta imi este greu s-o cred avand in vedere valoarea personalului de la Cantacuzino si eforturile pe care le depune, in conditii dificile, pentru modernizare si reluarea productiei.

 

Ce deranjeaza foarte tare?

In primul rand, a deranjat reactia presedintelui ANM.

Ok, ai niste semnale, faci teste, ies prost, le trimiti in Franta pentru confirmare, ies tot prost, opresti productia vaccinului respectiv, blochezi stocul, anunti OMS sa-ti trimita experti sa verifice unde s-a gresit, iei masuri de corectare si reincepi productia.

Nu iesi ca boul sa trambitezi pe toata media ca uite domne ce-a facut Institutul Cantacuzino cand toata lumea stie ce eforturi se fac pentru modernizarea si reautorizarea lor pentru a produce vaccinuri. Daca faci asa ceva ori esti un cretin iremediabil ori ai fost platit sa-i trantesti ca sa nu se mai ridice.

In al doilea rand, deranjeaza inegalitatea reactiilor. Cand au inceput sa li se inflameze ganglionii copiilor care fusesera vaccinati cu vaccinul BCG danez, ANM a spus ca sunt reactii adverse, in limita normalului, si ca nu este nimic in neregula cu vaccinul danez.

Acum au iesit si au lovit Institutul Cantacuzino drept in moalele capului.

Despre Autoritatea Nationala a Medicamentelor  stiu ca, in perioada cand erau condusi de UDMR, Institutul Cantacuzino a pierdut, rand pe rand, toate autorizarile pentru producerea de vaccinuri, incepand de la antitetanos, BCG, antigripal si mai stiu eu ce produceau acolo.

In timp ce supraveghetorii UDMR-isti de la ANM vegheau cu ochi de uliu la evolutia Institutului si taxau la sange fiecare pas, piata vaccinurilor din Romania a fost preluata de importatori, cele mai multe vaccinuri fiind aduse …….. din Ungaria, la preturi de 4-5 ori mai mari.

Acum la ANM nu mai sunt udemeristi ci uselisti dar mi-e greu sa cred ca vechile practici au disparut.

Chiar nu-i verifica nimeni pe cei de la ANM ce averi au, cu cine se intalnesc, de la cine primesc cadouri, cine-i invita la conferinte pe teme medicale, unde-si petrec vacantele (si cat ii costa), ce conturi au prin strainatate (ei si copiii lor minori), la ce fel de scoli se instruiesc copiii lor si pe ce bani si alte mici detalii care ne-ar putea ajuta sa ne facem o idee.

Daca ar fi fost vorba despre Tepro i-am fi injurat pe nenorociti, cum am si facut-o, dar aici vorbim despre o unitate strategica care este impinsa insistent catre disparitie. Doamne fereste, intr-o situatie extrema, pandemie sau atac biologic, vom sta cu mana intinsa la unii si la altii care vor spune ca nu au disponibil decat pentru oamenii lor sau ne vor vinde cantitati infime la preturi astronomice.

Cu asa ceva nu ne putem juca. Alo, SRI-ul ! 2-10 ! 2-10 !

 Eroul Bula

 

Alt articol pe tema similara:

http://www.rumaniamilitary.ro/sustinem-cercetarea-medicala-romaneasca

Exit mobile version