Sau despre cum se duce pe apa sambetei si ceea ce a mai ramas din industria nationala de aparare
Desi nimeni nu se mai gandea ca posibilitatea construirii unui tanc in Romania (tanc de conceptie proprie) mai poate fi viabila financiar si industrial, s-a dovedit ca unii oameni inca mai cred in aceasta posibilitate, mai bine zis mai credeau.
Ce ati zice daca v-as spune ca Romania a fost cat pe ce sa re-intre in clubul select al tarilor constructoare de tancuri? Bineinteles ca veti crede ca halucinez si ca sunt cu capul in nori, visand cai verzi pe pereti, ca Romania nu mai poate integra un tanc in industria nationala, ca nu mai avem oameni, ca Armata Romana nu mai vrea nimic construit in Romania, ca importul si SH-ul sunt viitorul noastru militar.
Ei bine se pare ca nu este deloc asa, doar ni se induce aceasta idee…
Astfel acest articol are tocmai rolul de a va explica ca aceste idei sunt false si nu vor decat sa va induca o stare mentala propice distrugerii si a ceea ce a mai ramas din industria militara nationala, o stare care sa va faca sa acceptati resemnati importurile si hemoragia de bani catre altii, in timp ce noi ducem lipsa de locuri de munca in industrie. Ba sa va faca chiar pe voi sa gasiti o motivatie pentru aceste importuri si pentru aceasta pustiire a economiei nationale.
Ei bine se poate! Adica inca se mai poate in urmatorii 2-3 ani, perioada dupa care nu vom mai dispune efectiv de personalul necesar! Mai avem asadar o fereastra de maximum trei ani…
Povestea – poate a ultimei tentative de a construi un tanc in Romania – incepe atunci cand directorul UM Bucuresti – George Ioana – a cerut Armatei sa-si spuna parerea despre un viitor tanc romanesc si i-a pus la dispozitie mai multe configuratii posibile. S-au luat in calcul mai multe tipuri de motorizari, sisteme electronice, blindaje, etc, etc.
Daca UMB-ul a insistat au aparut si rezultatele si astfel Armata a fost mai mult decat de acord cu o astfel de idee, in acest sens a inceput sa prinda contur un program national pentru un nou tanc romanesc, program in care s-au angajat sa faca parte MApN, Ministerul Economiei, UMB, ROMARM. De fapt era cat pe ce ca propunerea UMB sa se transforme intr-un program national.
Pretul estimat al prototipului a fost de 12 milioane de euro, pret considerat ca fiind decent de catre toti partenerii din program, existand garantia ca Min. Economiei va finanta, prin ROMARM acest program.
Mergand pe aceasta idee, UMB a dat sfoara-n tara si a inceput sa verifice si ce capacitati nationale de productie ar putea fi integrate in program. S-au facut vizite la companiile romanesti care inca mai functioneza, totul in ideea de a se verifica ce anume se poate face in tara si ce nu.
Directorul UMB, domnul George Ioana, a apreciat ca gradul de intregrare in tara a unui tanc se poate ridica astazi in jurul procentului de 40-50%, in functie si de banii alocati de guvern pentru acest program.
Pentru ca exista sustinerea MApN si a Min. Economiei au inceput sa vina si ofertele serioase din afara pentru program. Astfel FCS-ul ar fi putut sa fie de la Elbit, sistemul de stabilizare al tunului din Franta, motorizarea – cel mai probabil – de la MTU, etc. Se avea in vederea ca odata cu demararea realizarii prototipului, UMB sa dezvolte si un nou MLI folosind poate acelasi sasiu. Dar despre MLI intr-un articol viitor.
In nici un moment nu s-a pus problema lipsei finantari sau lipsa interesului marilor companii europene in acest program si odata ce s-ar fi semnat, ar fi fost dus la capat. Culmea este ca si Armata era foarte interesata si gata sa contribuie.
Din pacate totul s-a prabusit in urma cu cateva luni, atunci cand directorul UMB George Ioana a fost pur si simplu aruncat afara din UMB datorita unui motiv pueril: i se terminase contractul de management si acesta nu a mai fost prelungit…
Prima grija a noului director Ulise Toader a fost sa anuleze programul unui nou tanc romanesc printr-o decizie de director (pentru ca altfel nu avea cum), bineinteles la presiuni…interne.
Va puteti gandi ca poate George Ioana a fost un manager slab si consiliul de administratie al UMB a avut dreptate cand nu i-a mai prelungit mandatul, numai ca nu este asa. Cand a preluat conducerea uzinei, munictorii nu-si mai primisera salariile de ceva vreme, uzina nu avea contracte (practic muncitorii stateau si se uitau unii la altii), UMB-ul avea datorii catre toata lumea…
Cand a fost demis, uzina avea contracte, salariile erau platite la zi, iar datoriile catre terti si bugetul statului erau sub control si in scadere, mai mult decat atat lucrurile incepusera sa se miste din ce in ce mai repede.
Pe langa faptul ca se ajunsese aproape de semnare pentru programul national al unui nou tanc si poate a unui nou MLI, UMB pusese pe picioare si unul din cele 28 de tancuri T 72 Ural stocate la Bucuresti pentru ca ROMTEHNICA sa incerce sa la vanda. Stim cu totii ca Romania a dorit de mai mult timp sa vanda T 72-urile dar numeni nu le-a vrut in halul in care erau.
Practic tancurile desi erau destul de noi, aratau foarte rau, murdare, ruginite, neingrijite, stationate in aer liber de peste 20 de ani. Spre lauda producatorului rus, T 72-ul operationalizat a avut nevoie doar de o cosmetizare mai ampla si a fost gata de lupta. Interesant de observat ca in timpul acestui proces nu s-a umblat deloc la compartimentul motor, care motor si transmisie – dupa 20 de ani – au functionat impecabil la prima cheie.
Revenind la programul tancului romanesc, este de intrebat cine anume nu a vrut cu nici un chip ca in Romania sa nu se mai produca tancuri, atata vreme cat Armata a fost de acord, Min.Economiei era gata sa finanteze programul, unitatile romanesti contacte erau gata si ele sa faca ce era nevoie, iar partenerii strainii erau dispusi sa intre in program?
Ar fi de intrebat noul director al UMB: Ce-ai avut domne cu tancul romanesc? Si ar fi de intrebat si din punctul de vedere al situatiei actuale a uzinei, care uzina se apropie vertiginos de acceasi situatie in care era cu cativa ani inainte: salarii restante, datorii, etc., adica de lichidare fizica.
De precizat ca actualul director al UMB – Ulise Toader a fost director si la UM Cugir, care uzina mecanica este in primele doua uzine ale ROMARM din punctul de vedere al datoriilor restante, asadar ce anume il recomanda pe domnul Toader pentru aceasta functie?! Iar daca vreti sa aflati mai multe despre domnul Ulise nu aveti decat sa cautati pe „Sfantul Google” si veti gasi destule…
Asadar George Ioana a fost concediat mascat – prin neprelungirea contractului de management, iar primul lucru pe care l-a facut noul director a fost sa anuleze – prin decizie de director – programul pentru un nou tanc. De ce?!
Care ar fi pacatele lui George Ioana?! Pai in linii mari ar fi cam doua: primul si cel mai vizibil ar fi “tupeul” sa incerce – si aproape sa si reuseasca – sa puna pe picioare un “consortiu” pentru producerea in Tara a unui nou tanc. Al doilea “pacat” ar fi acela ca in urma cu ceva timp a refuzat nus ce propuneri ciudate si a scos la licitatie o cantitate de 15 mii de tone de fier vechi apartinand uzinelor ROMARM, desi nimeni nu vroia licitatie.
In urma acestei licitatii ROMARM-ul a reusit sa vand kilogramul de fier vechi cu 1 leu, desi piata mergea in jurul valorii de 0,65 bani per kilogram…
Trebuie acum sa acceptam ca George Ioana a stricat probabil multe planuri si ghidusii prin ceea ce facut, a scos UMB-ul de pe lista uzinelor gata de faliment si de “imobiliarizat”, a adus bani in fabrica, a platit salariile si datoriile si peste toate astea avea practic in buzunar un nou tanc romanesc.
Decizia de a fi dat afara a venit cu foarte putin timp inainte de semnarea programului pentru un nou tanc romanesc…
Iar acest articol este doar prima parte dintr-o serie de dezvaluiri din industria nationala de aparare. Vom ajunge bineinteles si la SAUR 2 plus „vestitul” deja TBT 8×8…
Aveti doar putintica rabdare.
GeorgeGMT