In mod sigur centrul de greutate al economiei si politicii mondiale se deplaseaza accelerat spre zona Pacificului, iar acest lucru nu se intampla numai datorita cresterii economice si militara a Chinei, ci si datorita dezvoltarii statelor din regiune.
Bineinteles ca principalul actor in regiune Asia-Pacific, in afara SUA, este China, tara care in ultimii zece ani a explodat pur si simplu pe scena economica si militara a lumii. Numai ca odata cu dezvoltarea economica au aparut si problemele, unele dintre ele inghetate de foarte multi ani. Pe langa mult mediatizatul conflict diplomatic cu Japonia, pentru suveranitatea asupra insulelor Senkaku, China incearca sa-si extinda dominatia si asupra Marii Chinei de Sud, cu toate caile sale maritime de navigatie.
Iar daca adaugam cresterea militara si alocarile din ce in ce mai substatiale, estimate de unii la 300 de miliarde de dolari, pentru exericitiul financiar 2013, incepem sa intelegem de ce Statele Unite au anuntat ca grosul flotei sale de razboi va fi transferat din Atlantic si Mediterana, spre zona Pacificului, in viitorul foarte apropiat. In mod clar Washingtonul vede in cresterea economica si militara a Chinei ca pe o posibila amenintare pentru aceasta zona si pentru aliatii sai din proximitatea Chinei.
Desi toata lumea este in extaz in fata economiei chinezesti si a cresteri militare a Chinei, realitate este mult mai nuantata decat povestile spuse prin media.
Aportul provincilor Chinei la realizarea PIB
Cresterea economica
Laudata de unii, demonizata de altii, dezvoltarea economica chineza are, pe langa spectaculozitatea si stralucirea unui star si tare profunde, de structura economica. Am mai scris deja ca aceasta dezvoltare este, cel putin deocamdata, de tip extensiv, bazata in primul rand pe exporturi. Numai ca nu se poate compara exportul Chinei cu cel al Germaniei sau al SUA, mai ales prin prisma valorii adaugate brute. Astfel in timp ce economiile occidentale dezvoltate exporta in primul rand tehnologie avansata si inteligenta, prin calitatea produselor lor si gradul superior de prelucrare, economia Chinei ei se bazeaza inca foarte mult pe forta de munca foarte ieftina.
Astfel am putea sa spunem ca principalul produs de export al Chinei este forta de munca. Cu toate aceste in ultimii ani se poate observa o crestere a adausului de tehnologii noi si inteligenta in exporturile chinezesti, dar deocamdata cel putin, baza economiei sta in forta de munca foarte ieftina.
Un alt atu al exporturilor chinezesti este dat de cursul de schimab fix si puternic subevaluat al yuanului, fapt ce duce la o ieftinire a exporturilor chinezesti cu pana la 40%. Aici mai putem adauga subventile mascate pentru exporturi, credite cu dobanada preferentiale pentru afacerile care fac export, taxe mari la importurile din tarile dezvoltate( de pana la 30%). Desi China este membra a Organizatiei Mondiale a Comertului, respectarea de catre Beijing a legilor internationale privind comertul liber, sunt considerate optionale de catre conducerea comunista a Chinei si astfel, jongaland cu yuanul, cu subventile ilegale sau semi-ilegale, cu o economie care exporta in principal forta de munca, China reusete sa creasca in ritm accelerat.
Numai ca tot ce urca mai trebuie sa si coboare, iar cresterea Dragonului nu va putea fi sustinuta pe aceleasi principii economice de pana acum, mult timp de aici incolo.
Pe de o parte China nu este singura economie asiatica sau mondiala care mizeaza in dezvoltarea sa pe o forta de munca ieftina, iar pe de alta parte aceasta politica economica este cu adevarat foarte periculoasa. In primul rand o manopera scazuta genereza o putere de cumparare foarte scazuta, lipsa unei piete interne solide si coerente, lipsa unei forte de munca inalt calificate si ingenioase, blocheaza inovatia si dezvoltarea sociala. Din punct de vedere strict economic, o economie a carei baza se sprijina doar pe exporturi este extrem de vulnerabila la socuri externe, sau in fata competitiei. Este foarte dificil sa mentii un ritm de crestere stabil, daraminte mare, daca te bazezi pe un singur motor si ala anemic: forta de munca ieftina.
Atat Germania cat si Statele Unite, ambele campionii ai exporturilor, se bazeaza de fapt pe piata interna, adanca si matura si cu mare putere de cumparare. Baza economiei americane si a celei germane consta in consumul intern, care fluctueaza foarte putin, iar exporturile lor au la baza inovatia si forta de munca inalt calificata, care le permite sa produca bunuri industriale si de larg consum de foarte inalta calitate si cu un ados de plus valoare semnificativ. De fapt ambele tari, desi cu economii diferite din punct de vedere conceptual, sunt liderii pe foarte multe segmente ale pietei, mai ales pe zonele de inalta tehnologie si mai ales in zona inovatiei industriale.
Atat economia americana cat si cea germana exporta fabrici intregi si linii de fabricatie la cheie, linii de fabricatie gandite, proiectate si construite integral la ei in tara, la preturi foarte mari, importand din zona asiatica, China mai ales, produse de larg consum ieftine si cu un grad redus de inovatie. Intradevar China face eforturi masive pentru as dinamiza industria inovativa si cu adaus mare de plus valoare, dar deocamdata, Perla Economiei oricarei natiuni, ramura industriala cea mai inalt tehnologizata si ma refer aici la industria militara, este destul de departe, din perspectiva chineza, de suratele sale occidentale.
Sa nu uitam ca la Beijing inca se fac eforturi foarte mari, deocamdata lipsite de succese, pentru fabricarea/duplicarea motoarelor de avion care echipeza noile avioane militare chineze J-15 si J-16.
Iar pe de alta parte nici sistemul de tip semi-sclavie, regim la care forta de munca chineza este supusa, nu poate dura la infinit si nu poate asigura dezvolatrea durabila si sanatoasa a economiei nationale. Aceasta opresiune a statului, care permite companiilor sa striveasca orice miscare de tip sindical, sau sa respecte macar vag normele elementare de protectia munci, are ca rezultat un numar pur si simplu urias de accidente de munca, un program de lucru dus la extrem, 12-14/h pe zi. De asemenea muncitorii chinezi nu beneficiaza de protectie sociala, asigurari de sanatate, somaj sau pensii.
Bineinteles ca pentru unii acest sistem reprezinta chiar un model de capitalism salbatic de urmat, natural, capitalism in care ingerinta statului este minima…Din pacate este doar o minciuna, pentru ca acesta sistem sclavagist are exact elementele capitalismului industrial incipient european si american, de secol XIX, cel atat de sugestiv descris in romanele lui Dickens si care, pe termen mediu si lung, este cu totul ineficient, ca doar nu degeaba Europa si SUA au renuntat la el. Concediul de odihna, asigurarile de sanatate sau pensia, programul de lucru de 8 ore nu sunt, asa cum se crede pe la noi, inventii ale comunistilor sau socialistilor, nu sunt nici macar mari victorii ale sindicatelor, ci sunt rodul experientei capitalismului adevarat si cu scaun la cap.
Un program de lucru exagerat de lung face ca productivitatea angajatilor sa scada dramatic. De fapt un numar mare de ore lucrate in mod constat este semn sigur de ineficienta manageriala, sau tehnologie primitiva. Concediul si restul beneficilor sociale, asigura o forta de munca sanatoasa atat fizic cat si psihic, iar veniturile decente, obtinute prin perfectionarea calitativa a fortei de munca, in locul cresterii intensive, au dus la crearea in Occident a unui foarte puternic sistem de servicii, turism, comert, servicii medicale, etc.
Degeaba munceste minerul chinez 14 ore pe zi, intr-o mina de carbuni din Jilin, daca productivitatea muncii lui este la 5%, din cea a unui miner american, dotat cu echipament modern si unde programul de lucru este de 8 ore. In SUA un muncitor pe un excavator produce in opt ore zeci de tone de carbune, in timp ce un muncitor chinez abia daca scoate una singura. Astfel o mina americana cu doar 100 de angajati, dar folosind utilaje moderne, produce zeci de mii de tone de carbune, in contrapartida cu o mina chinezeasca, cu mii de angajati si salarii mizere, care produce cateva mii de tone. Eficienta si productivitatea muncii permite americanilor sa produca carbune mai ieftin si sa ofere salarii mari, salarii care mai apoi sustin piata interna si genereaza la randul lor alte slujbe.
Iar grosul minerilor provine din taranii dezradacinati de stramutarile fortate. Ca sa va faceti o idee despre viata in China si “forta” sa economica, este de ajuns sa va spun ca 60% din populatia Chinei traieste in mediul rural, acolo unde venitul anual se situeaza in jurul valorii de 400$! Da, ati citit bine: 400$ pe an, adica aproximativ 1300 de lei pe an, sau 110 lei pe luna.
Ori in cazul Chinei nu ne putem astepta ca un muncitor mort de foame, fara nici un viitor in fata, muncitor care are toate sansele sa moara de epuizare, sa produca aceeasi performanta precum un muncitor american, foarte bine calificat si care in opt ore de munca are o productivitate de peste zece ori mai mare decat sclavul chinez.
Ceea ce vreau sa slubiniez este faptul aceasta super-competitivitate economica chineza are in spate vectori falsi si foarte periculosi pentru viitorul economic al acestei tari. Practic China fura! Daca economia Dragonului ar juca dupa aceleasi principii de baza ca in SUA sau UE, cresterea economica miraculoasa s-ar trasfoma intr-un balon dezumflat. Daca China ar lasa yuanul sa floteze liber, ar pierde imediat 40% din preturile sale mici. Mai clar preturile la TOATE produsele chinezesti exportate ar creste cu 40%. Daca la aceste procente am mai aduga si retragerea taxelor vamale pentru produsele importate, ar rezulta o ieftinire a produselor straine pe piata chineza cu 30%.
Daca mergem mai departe si adaugam si subventile mascate pentru exporturi si lipsa totala a asigurarilor pentru muncitori, ajungem la concluzia matematica ca economia chinezeasca traieste extrem de periculos astazi. Singura sansa pe termen mediu si lung ar fi sprijinirea imensei sale piete interne, prin crestrea graduala a veniturilor din salarii si cuplarea treptata a economie nationale la regulile liberului schimb, astfel incat economia Chinei sa devina cu adevarat performanta si prospera.
Aici as mai aduga o alta bomba cu ceas: mediul! Practic in China protectia mediului este pur si simplu o gluma. Toate raurile tarii sunt un enorm pericol pentru sanatatea populatiei, iar in marile orase poluarea aerului a ajuns atat de avansata incat pur si simplu nu se vad deloc stelele pe cer. Peste 10% din pamantul arabil, si asa putin, este pierdut iremediabil, iar in China insectele si pasarile sunt lucruri aproape necunoscute, mai ales in zonele puternic industrializate, tocmai datorita poluarii extraordinar de puternice. Efectiv nu sunt insecte sau pasari decat in anumite zone, din ce in ce mai rare. Iar poluare mediului cu metale grele sau pesticide a generat deja un tsunami al imbolnavirilor populatiei, lucru care va avea in scurt timp un impact majpor asupra competitivitati economice. Fara o populatie sanatoasa, greu faci performanta economica.
Si atunci poate va veti intreba, daca economia chineza este primitiva si necompetitiva fata de economiile occidentale, cum reusesc totusi chinezi sa iasa pe piata cu preturi atat de mici?! In primul rand munca cu sclavi, apoi devalorizarea fortata a yuanului (care duce de fapt la saracirea acuta a populatiei), subventii mascate (tot saracie inseamna) si lipsa oricarei griji pentru mediul natural. In orice tara Vestica masurile de protectie a mediului pot insemna pana la 20-30% din pretul final al produsului vandut.
Dezvoltarea sectorului militar – inarmarea
Sumele pe care China le aloca anual inarmarii directe sau sectoarelor conexe ar fi atins in 2013 suma de 300 de miliarde de dolari. In mod clar industria militara chineza face eforturi disperate pentru a putea sa produca intrega gama de armament si munitii necesare armatei, si in acelasi timp inceraca sa recupereze enormele decalaje tehnologice si de know-how care o despart de industrile similiare rusesti sau americane.
Pe aceasta zona lucrurile merg ceva mai bine decat in restul economiei chineze, progresele fiind vizibile cu ochiul liber si asta deoraece spre deosebire de economia civila, in industria militara accentul se pune pe dezvolatrea calitativa, pe inovatie si integrarea industrial a noilor tehnologii.
Desi datorita cresterii militare a Chinei in intregul bazin din Vestul Pacificului s-a declansat o adevarat cursa a inarmarilor si desi multi prognozeaza ca americanii si aliatii lor vor avea in curand mari probleme, situatia nu este nici atat de dramatica, nici atat de stringenta. Cu toata cresterea accelerata a fortei militare chinezesti, datorita startului cu handicap major, decalajele sunt deocamdata uriase, iar acest lucru face ca progresele sa fie totusi in ritm destul de scazut, fata de pretentile oficiale ale Chinei. Sa nu uitam ca deocamndata China nu a reusit sa-si construiasca singura un motor de avion performant sau sa aiba un submarin atomic cat de cat decent.
In privinta flotei militare, numai Japonia singura ar putea sa tina Dragonul Chinezesc la distanta, adaugand aici si fortele aeriene. Asadar daca am adauga la forta aeriana si navala japoneza, Coreea de Sud si Taiwanul avem deja mai mult decat trebuie pentru a pulveriza ambitile navale si aeriene chineze, din zona Marii Chinei de Sud, iar odata lasata fara flota China ar fi sugrumata rapid prin blocare cailor navigabile.
Diferentele tehnologice dintre China si cele trei tari sunt nu numai imense, dar mai trebuie avut in vedere inca un aspect foarte important al ecuatiei de putere economico-militara din regiune: toate cele trei natiuni, dar mai ales Coreea si Japonia, au printre cele mai inalt tehnologizate capacitati industriale, au printre cele mai inovative si dinamice economii, iar banii pentru fortele armete nu reprezinta o problema, ba in cazul Japoniei ar putea fi chiar motorul care sa scoata tara din recesiunea economica prelungita.
Acestui triunghi i se mai aduga si vecinii imediati ai Chinei: Vietnamul, Malaezia, Filipine si bineinteles avanpostul occidental in Pacificul de Vest: Australia! Daca la aceste probleme pentru China mai adugam si forta economica si militara americana, cu impresionanta sa forta navala, ajungem linistiti la concluzia ca cel putin pentru urmatorii 20-30 de ani echilibrul de forte din Pacificul de Vest nu are cum sa se schimbe radical.
Deocamdata China nu are pur si simplu cu ce sa-si proiecteze forta pe mare, dincolo de raza avioanelor sale, atat timp cat submarinele sale sunt zgomotoase si primitive, portavioane abia acum incepe sa invete sa construiasca si sa sa le foloseasca, iar arsenalul sau nuclear este foarte limitat.
Singura arma din arsenalul chinezesc, care ar putea macar teoretic sa amenite un Task Force american, este racheta balistica asa zis “anti-portavion” DF-21D, numai ca si aici este mai mult auto-incurajare din partea chinezilor dacat un adevarat pericol pentru portavioanele americane.
In primul rand nimeni nu stie, in minute si secunde de longitutine si latitudine, unde navigheaza un portavion american si grupul sau de lupta, mai ales intr-o situatie de criza reala. In acelasi timp daca acceptam idea ca intr-un fel sau altul chinezii ar reusi sa identifice tinta, sistemul de ghidare al rachetei este foarte complicat si consta, asa cum am mai scris pe blog, in drone de recunoastre, sateliti si mini-sateliti care ar trebui lansati imediat ce prezenta unei grupari navale americane ar fi banuita intr-o anumita zona.
Pe langa aceste probleme, mai exista si scutul antiballistic din jurul portavionului, format din cel putin patru nave care au ca singur scop protejarea navei amiral. Astfel doua crucisatoare Ticonderonga si doua distrugatoare Arleigh Burke sunt in permanenta alerta tocmai in fata unui atac de acest tip. In acelasi timp submarinele chinezesti nu au cum sa se apropie de battle group, fiind intampinate de avioanele si elicopterele grupului aerian, dar mai ales vanate cu ferocitate de cel putin un submarin de atac Los Angeles sau Virginia, submarin alocat permanent grupului de lupta. Aici mai trebuie adusa in discutie si fragilitatea sistemelor electronice chineze si mai ales faptul ca URSS-ul, care de asemenea avea in vedere distrugerea portavioanelor americane, nu gandit niciodata o racheta anti-nava balistica si putem doar presupune ca sovietici stiau ei de ce…
Astfel pentru ca DF-21D sa-si atinga scopul si sa distruga un portavion american, are nevoie pe langa mult noroc si de un mic focos nuclear, si toata lumea stie ca in caz de conflict major racheta va avea in dotare incarcatura nucleara. Ce se va intampla daca Statele Unite ar pierde, prin bombardament nuclear, un grup de lupta ne putem doar inchipui.
Asadar este China chiar atat de inspaimantatoare pe cat se umfla, sau pe cat ne este aratata de media vestica?! Categoric nici pe departe, dar prezentarea Dragonului ca pe o fiara apocaliptica gata sa sfasie occidentul, sau macar zona sa de influenta, ajuta mult la prosperitatea anumitor ramuri industriale cu valoare adaugata mare, cum ar fi industria de armament. Asa nu inseamna ca tarile din bazinul Pacificului de Vest ar trebui sa stea confortabil, la adapostul actualului avantaj tehnologic si militar, dar nici sa intre in panica nu prea sunt motive, cu atat mai mult cu cat China s-ar putea sa nu devina foarte agresiva, ci poate doreste sa-si impuna si ea vocea printre tarile cu adevarat demne de remarcat in lume.
Deocamdata problemele economice, sociale, demografice si de mediu cresc exponential, iar masurile pe care Beijingul va fi fortat sa le adopte pana la urma, in favoare drepturilor si veniturilor muncitorilor, in protectia mediului, a cresterii competitivitatii economice sanatoase, vor duce treptata la o slabire a avantajelor competitive fortate, pe care se sprijina fals astazi explozia economica a Chinei. La un moment dat China se va opri si isi va trage rasuflarea.
Din punctul meu de vedere China se comporta ca un maratonist care alearga in primii kilometri ai cursei ca la 100 de metri plat, sperand ca atunci cand va obosi, distanta fata de ceilalti competitor sa-i permita sa se odihneasc, iar mai apoi s-o zbugheasca iar in forta, numai ca stim foarte bine ca acest lucru nu este posibil. Astazi China se dezvolta vanzandu-si pur si simplu viitorul, distrugandu-si mediul ambiant, apele, solul si padurile, facand din forta sa de munca sclavi moderni, totul pentru un deziderat iluzoriu: ajungerea si depasirea economilor occidentale.
Dar asa cum stim cu totii, din viata de toate zilele, nici in economia reala lucrurile nu pot fi facute prin salturi bruste, nu poti folosi scurtaturile, pentru ca spre final vei constata ca de fapt ai pierdut si ce-ai avut…
GeorgeGMT