Cand au inceput primaverile arabe toti am incercat sa ne dam seama cine misca lucrurile.
Ne-am imaginat ca occidentalii (americani, britanici, francezi) incearca sa rastoarne regimurile dictatoriale pentru a democratiza tarile respective (atat cat e posibil in teritorii bazate pe traditii tribale si sectar-religioase si nu de natiuni) in ideea de a-si asigura parteneri favorabili in noile conduceri, parteneri care sa le deschida accesul la resurse energetice sau la contracte banoase in infrastructura si aparare (in principal).
Lucrurile n-au mers deloc bine si incep sa ma intreb daca am estimat corect rolul vesticilor in declansarea miscarilor.
In Tunisia dictatorul a fost rasturnat dar opozitia laica a fost aproape inexistenta, formatiunile islamiste luand potul la alegeri. De atunci tara e instabila, cu frecvente ciocniri si manifestatii. Pana de curand un paradis turistic, Tunisia se scufunda in mizerie si se transforma intr-o puternica sursa de emigranti spre Europa (migrau si pana acum dar nu in halul asta).
Cand au inceput miscarile in Libia comentam ca exista doua cai dupa caderea lui Gaddafi: ori revolutionarii se inteleg si tara ramane unita (un rai de oportunitati pentru vesticii care au sustinut revolutia) ori se rupe in cel putin doua zone, una bogata in petrol, dominata de grupari tribale (jumatatea de est) si una saraca-lipita (jumatatea de vest), viitoare autostrada pentru emigrantii subsaharieni in drum spre Europa. S-a confirmat varianta a doua ba, chiar mai rau, s-au instalat, in sud, baze Al-Qaida.
Cu Egiptul alta problema: au rasturnat dictatorul si au inceput confruntarile intre laici si Fratii Musulmani. La inghesuiala o incaseaza si crestinii copti. Islamistii castiga alegerile, se apuca de islamizat tara si se trezesc debarcati si arestati de armata. Dupa 30 de ani de stare de urgenta, populatia ajunge la concluzia ca singurii capabili sa impiedice islamizarea tarii sunt tot militarii.
Occidentalii dau dovada de lasitate. De frica propriilor votanti musulmani (in special Franta si Marea Britanie ) acuza armata de actiuni in forta impotriva populatiei civile (“populatie” formata din luptatori ai Fratiei Musulmane, cu AK, AG si tot tacamul). Pur si simplu refuza sa se gandeasca la cum ar arata Egiptul (si Suezul) sub control islamist.
Obama se balbaie si el, fara sa stie ce pozitie sa ia, noroc cu comunitatea evreiasca din SUA pentru care lucrurile sunt simple: Egipt islamist = necazuri pentru Israel.
Pentru israelieni problema este la fel de simpla: daca nu-i sprijina pe militari impotriva islamistilor va fi deranj mare la cat armament au bagat americanii in Egipt in ultimii ani.
Toate aceste evolutii ma fac sa cred ca vesticii n-au avut nicio treaba cu primaverile arabe, cei care au tras sforile fiind islamistii sprijiniti de Al-Qaida si structurile asociate ei. Vestici nu puteau sa recunoasca asta (o lovitura majora de imagine) si s-au multumit sa se urce si ei in remorca incercand, cu declaratii sforaitoare si interventii militare zgomotoase, sa incerce sa deturneze evenimentele si sa-si asigure o pozitie cat mai buna pentru viitor. A iesit prost de tot si aproape ca au pierdut orice influenta.
Am lasat Siria separat pentru ca aici lucrurile sunt mult mai complicate.
Siria (impreuna cu Iran) sprijina Hezbollah si Hamas iar Al-Qaida nu avea niciun interes sa se lupte cu alte grupari teroriste.
Factorii principali care au declansat evenimentele, pe langa nemultumirea interna, au fost Israel si Turcia.
Pentru Israel Siria e principal sustinator al organizatiilor teroriste din sudul Libanului si Gaza, Siria detine arsenal chimic si biologic iar cosmarul israelienilor are forma unor incarcaturi chimice/ biologice ajunse in Gaza si sudul Libanului de unde sa le fie aruncate in cap. Cate sisteme antiracheta sa construiesti ca sa-si aperi si orasele si terenurile agricole?
Pentru Turcia Siria nu reprezinta un pericol militar dar Siria trebuie privita din perspectiva intereselor Turciei de a-si reconfigura pozitia in zona.
In primul rand turcii au o problema majora sub forma zonei kurde din Irak, bogata in petrol si tot mai independenta de Baghdad, pe cale sa devina o structura statala viabila (un adevarat magnet pentru kurzii din Turcia). O intelegere Siria-Kurdistan pentru exportul, prin Siria, de petrol si gaze din Kurdistan este de neconceput pentru turci, avand in vedere despre ce bani este vorba.
Daca remarcati, cei mai disperati sa-l rastoarne pe Assad sunt chiar turcii, care nu sunt multumiti doar cu atacuri de avertisment.
In al doilea rand, turcii fac eforturi pentru a se pozitiona ca un principal hub energetic al zonei, incercand sa preia controlul rutelor de transport de petrol si gaz catre Europa. In nord-est au anuntat recent ca vor dezvolta o armata comuna cu azerii, punand un picior solid in zona Caspicii si pe rutele de transport din zona, spre Europa. Daca nu ne miscam repede, bagand companii mari americane in proiect, s-ar putea sa ne luam adio si de la AGRI. Din zona Caspicii si Asia Centrala fosta sovietica, nu se vor mai importa hidrocarburi decat prin bunavointa Rusiei sau Turciei.
In sud-est, turcii au jucat cartea partenerului economic pentru Kurdistan, demarand un proiect de conducte tot spre Turcia. Atat timp cat conducta trece pe la ei, valoarea exporturilor kurde va depinde de vointa Turciei.
Daca reusesc sa impuna un regim obedient la Damasc si sa inchida accesul hidrocarburilor din Kurdistan, si chiar din Golf, la Meditarana, prin Siria, vor avea o pozitie extrem de puternica pe drumul hidrocarburilor spre Europa si, astfel, o pozitie mult mai puternica la negocierile de aderare. In plus, si-ar putea asigura o pozitie mult mai puternica la impartirea campurilor de gaze descoperite in Mediterara, intre Cipru, Turcia, Siria si Israel.
Desigur, din tabloul sirian nu puteau lipsi americanii si vesticii care, dupa vechea reteta, s-au apucat sa inarmeze rebelii, fara sa stie care dintre ei sunt luptatori pentru democratie, islamisti sau chiar membri Al-Qaida. Normal ca si Al-Qaida si-a trimis asociatii asa ca a iesit o nebunie.
Acum, dupa aparente, americanii lupta, impreuna cu Al-Qaida, Turcia si Israel, impotriva tiranului iar Rusia, Hezbollah si Iran au devenit stindardul luptei antiteroriste, aparatori ai Cartei ONU si ai suveranitatii popoarelor.
Tot dupa aparente, organizatiile teroriste au ajuns sa se lupte intre ele, Hezbollah de partea lui Assad iar Al-Qaida de partea “democratiei” si, din nou, intre doua batalii, mai omoara cativa crestini sirieni iar Europa nu spune nimic.
Nu-mi dau seama cum vor evolua lucrurile, chiar si dupa atacul cu rachete, pentru ca interesele sunt divergente in tabara anti-Assad.
Cel mai probabil, Siria va fi descompusa, cu o puternica prezenta “pacificatoare” turca in nord, in special in aria kurda siriana si litoralul sirian, iar in sud va fi nebunia de pe lume, cu grupari teroriste luptandu-se intre ele pentru suprematie iar vesticii arbitrand cu rachete Hellfire, cand de-o parte cand de alta.
In toata aceasta nebunie s-a pierdut din vedere un mic detaliu
In urma revolutiei din Libia au disparut din depozite cateva mii de rachete portabile sol aer. Cifrele variaza intre 2000 si 10.000.
Hai sa ne gandim la un scenariu
Sa presupunem ca au fost numai 2000, sa zicem Strela din primele serii (3500 m raza, 1500 m plafon), si ca o parte din ele nu functionau.
Sa presupunem ca doar 10% din ele ajung in Europa. Nu trebuie sa vina toate odata ca nu-i mare graba. Exista destula incompetenta si coruptie in porturile europene (Italia, Franta, Spania, Grecia).
Cu 200 de rachete organizezi un ditamai focul de artificii, sincron, pe mai multe aeroporturi europene incat sa provoci un haos si pierderi cat mai mari.
Trebuie sa urmaresti statisticile cu perioadele de trafic aerian maxim (de obicei in perioada sarbatorilor). La plecarea in concediile de sarbatori, securitatea este sporita, la intoarcere lumea e mai relaxata.
Trebuie sa stii care sunt principalele aeroporturi europene (asta iei de pe net) si care sunt aeroporturile de rezerva pentru acestea.
Mai trebuie sa stii care sunt perioadele din zi cand se afla in aer un numar maxim de avioane.
Pentru fiecare aeroport trebuie sa stii directiile de decolare si aterizare.
Iti trebuie doi tragatori pe directia de decolare si doi pe cea de aterizare. Asta inseamna ca 200 rachete acopera 50 aeroporturi.
Nu trebuie sa stea gramada, nici la marginea pistei si nici nu trebuie sa traga toti patru odata. Cel mai simplu este daca aeroporturile sunt in sau langa aglomerari urbane pentru ca e imposibil de controlat antitero, in timp scurt, un intreg cartier.
Declansarea atacului o faci, pe cat posibil, simultan pentru toate aeroporturile tragand o racheta asupra unui avion care abia a decolat. Cu motoarele in fortaj, cu rezervoarele pline, la altitudine foarte mica si fara spatiu pentru manevre de evitare, avionul este ca o raţă la standul de tir, la iarmaroc. Sanse maxime sa cada in nas intr-o explozie uriasa, cu multe victime la bord si, probabil, la sol.
Daca nu s-au prins ca e un atac terorist, urmatorul avion care decoleaza va fi lovit de al doilea tragator. Trebuie sa fie chiar cretini sa nu-si dea seama ca e ceva grav.
In momentul ala vor bloca avioanele la sol si vor decola avioane de vanatoare care sa forteze aterizarea celorlalte avioane de pasageri (foarte multe) aflate deja in aer. Nu tragi in avioanele de lupta.
Cum deja se va sti ca mai multe aeroporturi au fost atacate, avioanele vor fi directionate catre aeroporturile de rezerva unde le astepti cu alti oameni care sa traga in momentul in care s-au inscris pe traiectul de aterizare. In mod normal, un avion mare, cu un pilot cu experienta, ar trebui sa aterizeze chiar daca a fost lovit dar exista riscul sa se prabuseasca pe pista si s-o blocheze de tot (efect maxim). Oricum, dupa prima lovitura nu va mai veni nimeni sa aterizeze pe acel aeroport.
Si uite asa ai sute de avioane, cu rezerve limitate de carburant (cele mai multe curse nationale/regionale) care se vor invarti in aer, intr-o panica generala, fara sa stie unde sa aterizeze.
Cat va dura pana ca fortele antitero sa securizeze zona unui aeroport (vorbim de suprafete de cca 20km patrati de scotocit, pentru fiecare aeroport, foarte probabil in zone rezidentiale)?
Ce se intampla daca se declara o zona curata si apoi un tragator nedescoperit mai pocneste un avion?
Pornind de la acest scenariu ma intreb:
Cat ar costa instalarea de sisteme de capcane termice pe un avion de pasageri (ca pentru C-130) in cat timp s-ar realiza dotarea flotelor comerciale si ce efect ar avea asupra costurilor de exploatare?
La cate aeroporturi exista sisteme de supraveghere video, nu doar interioare si adiacente ci si in zonele posibile de amplasare a unor tragatori? Exista vreo posibilitate de integrare / acces la sistemele municipale pentru a avea un tablou complet al zonelor?
In cazul unui astfel de scenariu, se va incepe scotocirea de catre fortele antitero a zonelor pentru toate aeroporturile atacate sau se vor concentra pe aeroporturile situate mai departe de aglomerari urbane (si mai usor de verificat) lasand pentru mai tarziu (si, momentan, in seama fortelor locale de politie) aeroporturile din orase?
Cu mii de avioane in aer si zeci de aeroporturi atacate, in cat timp pot fi integrate aeroporturile secundare, neclasificate international, pentru a prelua avioanele?
La fel, in cat timp ar putea fi reactivate vechile baze aeriene, din timpul razboiului rece, pentru a primi avioanele (centre mobile de dirijare a zborurilor)?
Exista o vorba care spune ca un nebun arunca o piatra in apa si zece sanatosi se chinuie s-o scoata.
In cazul primaverilor arabe sunt mai multi nebuni care dau cu pietre in apa si nimeni nu stie sa spuna ce se va intampla.
P.S. Daca, in urmatoarele zile nu mai apar sa postez inseamna ca autoritatile romane au interpretat gresit scenariul meu si va trebui sa-mi trimiteti chiftele cu prastia 🙂 )))))
Eroul Bula