In materialul anterior (Romania peste 25 de ani. I. Populatia si forta de munca) am incercat o estimare a evolutiei situatiei numerice si calitative a fortei de munca din Romania, peste un sfert de secol cand noi, decreteii cei multi, vom fi pensionari.
Din ce am estimat acolo situatia va fi rea de tot, cu serii anuale de pensionari duble ca numar fata de generatiile anterioare si inlocuite pe piata muncii de serii mult mai mici ca numar si mult mai slab pregatite profesional, incapabile sa alimenteze cu contributii suficiente fondurile sociale, in special fondul de pensii, incapabile, astfel, sa ne asigure plata unor pensii decente.
Masurile pe care le-am propus ar putea diminua acest dezastru dar vorbim despre masuri care ar trebui luate de politieni inteligenti, curajosi si dispusi sa-si sacrifice interesele de partid sau de gasca pentru a face ce trebuie pentru tara. Adica slabe sperante!
In 2012 deficitul fondului de pensii s-a ridicat la 12,52 miliarde de lei (cca 2,8 miliarde Euro, sau 85% din deficitul bugetului general consolidat).
Daca acum, cand generatiile numeroase de decretei suntem in campul muncii, multi la apogeul carierei, fondul de pensii este pe deficit, trebuind alimentat de la bugetul de stat cu sume importante, cum va arata fondul de pensii peste 25 de ani cand vom fi de doua ori mai multi pensionari iar cei din campul muncii vor fi mult mai putini decat acum, probabil undeva intre jumatate si 2/3, tinand cont si de completarile cu imigranti?
Peste 25 de ani, cei cu venituri mari isi vor asigura pensiile prin scheme de asigurari de viata sau vor fi suficient de bogati pentru a nu-si bate capul cu asa ceva. Pentru ceilalti, multi, va fi un cosmar, chiar si pentru cei care au avut salarii bune si au contribuit serios la bugetul de pensii. Pur si simplu statul nu va avea bani si va ajunge, cel mai probabil, sa plateasca pensii mult mai mici decat cele datorate, pentru a asigura supravietuirea cat mai multor pensionari, in conditiile in care costul vietii va creste permanent (vorbim de o perioada de 25 de ani).
Vom intalni foarte multi pensionari, fara urmasi sau cu eventualul unic copil plecat definitiv din tara, vanzandu-si locuintele pentru a-si finanta sederea la azile (suprapopulate), pentru a se muta mai multi intr-o locuinta (pentru a face fata cheltuielilor cu utilitatile) sau pentru a-si cumpara o casuta cu curte la tara pentru a incerca sa-si suplimenteze hrana cu ce se poate cultiva/creste prin curte. Vom vedea din nou parcele cultivate cu legume, in spatele blocurilor. Cu multe locuinte de vanzare si putini cumparatori, pretul locuintelor se va prabusi iar pensionarii vor fi tot in pierdere.
Masurile de contracarare pe care le-am descris in celalalt material ar putea limita acest fenomen, cu conditia sa fie puse in aplicare urgent, dar statul roman n-ar trebui sa se bazeze doar pe ele, sperand ca nu se va intampla nimic rau. Statul roman ar trebui sa ia in calcul ca se va confrunta, peste 25 de ani, cu o subfinantare catastrofala a fondului de pensii si sa ia, de pe acum, masuri pentru a face fata onorabil acestei probleme.
Principalele directii pe care cred ca statul ar trebui sa se axeze sunt ingrijirea la domiciliu si sistemul caminelor de batrani.
1. Sistemele de ingrijire la domiciliu
Se refera in principal la asistenta acordata persoanelor varstnice, singure, care continua sa locuiasca in propriile case si consta in diverse activitati de la cumparaturi, sprijin la curatenie, baie, spalat/calcat rufe, consulturi medicale si tratamente la domiciliu pana la diverse mici comisioane. Este putin dezvoltat, fiind practicat in principal de fundatii sau prin programele sociale ale unor parohii sau primarii.
In prezent, cel mai dezvoltat sistem se intalneste in Harghita, demarat de Asociatia de Intrajutorare Caritas Alba Iulia, functioneaza de zece ani si acopera 66 din cele 67 localitati, lunar beneficiind de aceste servicii cca 5400 de persoane. Serviciile de asistenta medicala sunt decontate de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate iar serviciile sociale de catre primarii. Veniturile pentru acest program se mai bazeaza pe donatii si pe partenerii Asociatiei Caritas. Un sistem bun, singurul cu aceasta dezvoltare in Europa de Est, bazat in principal pe fonduri publice si pe donatii.
Un alt sistem, despre care nu stiu foarte multe detalii dar care pare sa functioneze pe principii mai “economice” este cel utilizat de comunitatile evreiesti din Romania, comunitati in care batranii cu nevoi de sprijin reprezinta o majoritate covarsitoare. In cazul acestora batranii primesc ingrijire de la comunitate in baza unei intelegeri (probabil contract de ingrijire) ca, la moartea lor, bunurile (casa, teren etc) vor intra in patrimoniul comunitatii, urmand sa fie valorificate pe piata libera pentru finantarea viitoarelor actiuni de sprijinire a batranilor. Finantarea intiala a activitatilor vine, cel mai probabil, din donatii ale organizatiilor evreiesti, fonduri guvernamentale israeliene sau sunt primite, punctual, chiar de la copiii persoanelor in varsta, copii plecati in Israel sau in vest.
Mai sunt, ce-i drept foarte putine, firme specializate pe astfel de prestatii, plata lor facandu-se din pensia beneficiarilor, din plati ale familiilor sau pe baza contractelor de ingrijire (sistem asemanator celui practicat de comunitatile evreiesti.
Ce ar putea face autoritatile noastre pentru a pune pe picioare un sistem solid de asistenta la domiciliu?
In primul rand trebuie sa studieze si sa ia tot ce e mai bun din sistemele existente. In al doilea rand trebuie sa fie constiente ca sistemele de asistenta realizate de fundatii au un punct slab: se bazeaza pe donatii iar daca economia merge prost firmele isi diminueaza bugetele pentru activitati sociale iar fundatiile respective se pot gasi in situatia de a trage obloanele sau de a face rabat la calitatea serviciilor.
Autoritatile trebuie sa gaseasca o cale prin care sa atraga firme sa efectueze astfel de servicii de ingrijire la domiciliu, pe baze economice. Cum sa faci asta cand veniturile beneficiarilor sunt destul de reduse iar tu, autoritate nu ai posibilitati pentru cresterea pensiilor ba, mai rau, ai putea fi in situatia de a plati pensii sub nivelul la care ar fi avut dreptul in urma contributiilor?
In primul rand, daca nu poti sa le maresti pensiile, poti incerca sa le reduci costurile, adica sa le lasi mai multi bani pentru a putea plati astfel de servicii:
– poti sa maresti pragul de scutire de la plata impozitului pe pensie de la 1000 lei (cca 225 Euro) la 500 Euro sau mai sus (asta trebuie masurat si determinat in functie de evolutia economiei). La prima vedere nu ar aduce mare surplus pentru ca majoritatea pensiilor sunt sub 1000 lei dar peste 20-25 de ani nu vom mai avea pensionari de la fostele CAP-uri (principalii detinatori de pensii de 350-400 lei acum;
– poti sa reduci contributia pensionarilor la sanatate de la 5,5% la 3% dar s-o aplici tuturor. La fel, pare o incarcare a celor cu pensii mici dar, cum spuneam mai sus, majoritatea celor cu pensii sub 740 lei (in principal pensionarii CAP) nu vor mai exista peste 25 de ani;
– poti sa-i scutesti de la plata impozitului pe casa/apartament si curte. Aici trebuie luate masuri care sa impiedice frauda, gen trecerea tuturor imobilelor pe numele batranilor pentru a scapa de plata impozitelor. Se poate stabili o limita maxima de suprafata a locuintei si a curtii care sa fie scutita de la plata impozitului, ce depaseste fiind impozitat normal;
In al doilea rand trebuie incurajate firmele sa intre in astfel de activitati.
Cea mai simpla cale (desi pot fi analizate si altele) mi se pare scutirea de la plata impozitului pe profit dar si aici trebuie prevazute masuri pentru evitarea fraudelor de tip firma de constructii autostrazi scutita de impozit pentru ca are, ca activitate secundara, servicii de ingrijire la domiciliu (cu 10 clienti). O cale ar fi reglementarea activitatii astfel incat firma prestatoare de servicii de ingrijire la domiciliu sa nu poata avea si alte obiecte de activitate sau sa aiba doar cateva strict legate de activitatea de baza (foarte clar stabilite prin act normativ);
2. Sistemele de camine de batrani
Caminele de batrani sau, mai cunoscute la noi ca azile, constituie un subiect greu de discutat in familia romaneasca, fiind asociate cu lipsa de grija a copiilor fata de parintii care i-au crescut sau, chiar mai rau, cu imaginea unor copii nemernici care si-au pacalit parintii sa le scrie casele pe numele lor dupa care i-au scos cu forta si i-au aruncat la azil.
Din pacate, va trebui sa discutam aceasta problema pentru ca foarte multi dintre noi (decreteii) ne vom petrece batranetile in astfel de camine. Motivele le-am prezentat mai sus si in materialul anterior. Alte tari, fortate de procesul rapid de imbatranire a populatiei, au trecut de acest blocaj si “industria” caminelor de batrani, cu denumiri diferite de la tara la tara, a cunoscut o dezvoltare puternica in ultimii ani, procente insemnate din persoanele de peste 65 de ani fiind clientii unor astfel de camine. Detalii aici: http://ageing.oxfordjournals.org/content/26/suppl_2/3.full.pdf.
In Romania functioneaza camine de batrani, de la cele simple pana la caminele-spital, alaturi de caminele de stat incepand sa functioneze si camine private. Nu ma voi referi la caminele-spital pentru ca acolo intervin mai multi factori ci ma voi referi la caminele simple, numite de altii “case de retragere”.
In momentul asta la caminele finantate de stat costurile lunare cu un pensionar se cifreaza intre 800 si 1500 lei (180-340 Euro/luna), in functie de gradul de confort si serviciile oferite.
La caminele administrate privat (vorbesc aici despre firme) tarifele merg undeva intre 1500 si 2800 lei (340-630 Euro) cu conditii de la bune la premium, inclusiv accesul la cabinete medicale dotate la cele mai inalte standarde. Pentru caminele private platile sunt facute din pensie, din contributia familiei, pe baza de contract de ingrijire (cu mostenirea casei) sau combinatii intre cele trei variante.
Nu ma voi referi aici la caminele administrate de fundatii sau biserici pentru ca, pe de-o parte, nu am informatii privind bugetele de functionare iar, pe de alta, se bazeaza pe donatii care tin foarte mult de nivelul de evolutie a economiei, ca si la ingrijirea la domiciliu.
Si in acest caz se pune problema de a incuraja firmele sa investeasca in dezvoltarea unor camine de batrani.
Pana la un punct, caile de incurajare sunt similare cu cele privind ingrijirea la domiciliu si le-am explicat mai sus:
– pentru pensionari:
– cresterea plafonului de scutire de la plata impozitului pe pensie;
– reducerea contributiei la fondul de sanatate, simultan cu aplicarea pe toate pensiile;
– pentru firme:
– scutirea de impozit pe profit (alte instrumente);
Spre deosebire de ingrijirea la domiciliu, in cazul caminelor de batrani exista o oportunitate foarte mare care poate sa transforme aceste servicii intr-o “industrie” de mare succes.
In acest moment in tarile dezvoltate sistemele de ingrijire a batranilor incep sa dea semne de sufocare, datorita costurilor foarte ridicate de functionare a caminelor, incepand sa creasca numarul pensionarilor care nu-si pot permite internarea intr-un astfel de camin. In prezent se estimeaza ca sunt cca 400.000 pensionari germani care au nevoie dar nu-si permit internarea in camine de batrani.
De exemplu, in Marea Britanie costul pentru ingrijirea unui pensionar intr-un camin de batrani (nu spital) variaza intre 3500 si 4800 Euro (detalii aici: http://www.telegraph.co.uk/finance/personalfinance/7807967/Cut-the-cost-of-nursing-home-care.html ) iar in Germania intre 2900 si 3400 Euro pe luna. Aici si in alte tari dezvoltate (Franta, Belgie, Olanda, tarile nordice) costurile sunt acoperite prin schemele de asigurari sociale, din pensii, din contributii ale familiilor sau combinatii intre aceste variante.
Atat autoritatile cat si firmele care administreaza aceste camine incearca reducerea costurilor, o prima optiune fiind aducerea de personal din Europa de est (sunt pline site-urile de anunturi de angajare pentru ingrijire batrani). Spre deosebire de personalul localnic, protejat de sindicate puternice, est europenii accepta sa lucreze pe salariul minim pe economie si chiar si cu sarcini suplimentare. Pentru estici salariul este oricum important (cca 1200 Euro in Marea Britanie) dar si costul vietii este foarte ridicat.
La germani a inceput sa se dezvolte o alta solutie si anume internarea pensionarilor germani in camine din Ungaria, Cehia sau Slovacia unde tarifele sunt intre 1/3 si ½ fata de cele din Germania, cu servicii de ingrijire de top. Fenomenul nu a luat inca amploare, cca 7000 pensionari germani traind in camine din Ungaria, 3000 in Cehia si cca 600 in Slovacia. Detalii aici: http://www.theguardian.com/world/2012/dec/26/german-elderly-foreign-care-homes
Romania are cca 60 statiuni climaterice si balneoclimaterice din care multe zac in anonimat.
http://www.infoghidromania.com/statiuni_turistice_romania_pag2.html
Cum spuneam mai sus, trebuie sa asiguram un cadru legal si fiscal prin care sa fie incurajate firmele sa construiasca, in aceste statiuni sau in apropiere, centre de ingrijire pentru batrani, dotate cu tot ce este nevoie si care sa ofere servicii de inalta calitate la preturi similare celor “premium” din caminele private romanesti.
In plus trebuie facuta o campanie agresiva pentru a convinge investitorii din vest sa vina si ei sa deschida astfel de centre. Pot fi firme care deja au camine in vest, pot fi fonduri de investitii sau chiar fonduri de pensii.
Diferenta dintre un cost de 2900- 3500 Euro / luna si unul de 800 Euro / luna, cu conditii egale sau superioare de cazare, tratament si activitati recreative este mult prea mare pentru a nu atrage atentia atat potentialilor investitori cat si a pensionarilor din vest.
Este un caz tipic de win-win:
– Pentru pensionari si familiile lor reprezinta o importanta economie, ramanandu-le sume importante care sa poata fi folosite cu alte destinatii;
– Pentru firmele care administreaza astfel de activitati reprezinta o posibilitate de reducere a costurilor;
– Pentru fondurile de asigurari sociale si de sanatate din vest ar reprezenta o gura de aer, avand in vedere ca serviciile de ingrijire si cele medicale din Romania sunt mult mai ieftine, la o calitate cel putin egala. Nu degeaba vin anual in Romania mii de turisti medicali din Europa de vest, Statele Unite, Israel, tarile arabe.
– Pentru forta de munca din Romania ar insemna posibilitatea de a lucra in tara, aproape de familie si copii. Daca ar avea de ales intre un salariu de 1200 Euro, in Marea Britanie (la costul ridicat al vietii de acolo, cu costuri de transport in tara si inapoi, cu izolare fata de familie) si unul de 600 Euro in tara, foarte multe persoane ar alege a doua optiune. Problemele de limba nu sunt insurmontabile, deja existand personal (ingrijitori, infirmiere, asistente) care lucreaza in tarile respective in numar destul de mare.
– Pentru statiuni, in special cele balneo, se asigura un flux constant de clienti pe toata durata anului, adica flux constant de incasari si, prin urmare, resurse pentru dezvoltarea statiunii. Tratament profilactic inseamna o stare de sanatate mai buna si costuri mai mici cu medicamentele.
– Pentru comunitatile locale, pe langa locurile de munca directe inseamna si revigorarea activitatii economice, avand in vedere ca astfel de institutii au nevoie de furnizori de bunuri si servicii de tot felul (alte locuri de munca).
– Pentru administratorii obiectivelor turistice, muzee, companii de evenimente etc inseamna o clientela constanta pe toata perioada anului;
– Pentru Romania ar insemna mii de locuri de munca, o stabilizare a fortei de munca si chiar intoarcerea de forta de munca tanara, cu efecte benefice asupra familiilor si, in special, asupra copiilor, incasari la buget din TVA;
Unde se incadreaza in acest tablou pensionarii romani, cei care ne vom permite cu greu costuri de 300 Euro pe luna pentru camin?
Masurile descrise mai sus, pentru incurajarea investitiilor in domeniu ar trebui sa asigure o profitabilitate minima (5-6% – aici ar trebui sa incercam sa ajungem) pentru un camin care gazduieste astfel de pensionari (la “social”).
Pentru ca firmele sa fie interesate de acest segment de clienti statul ar trebui sa conditioneze pachetele de facilitati pentru firme astfel incat maximum de facilitati sa fie oferite firmelor care abordeaza ambele categorii, premium (cca 800 Euro/luna) si social (cca 300 Euro/luna).
Se poate stabili o proportie optima intre cele doua categorii pentru a prelua cat mai multi “sociali” dar afacerea sa ramana foarte interesanta pentru investitor.
Pe scurt, activitatea pentru “social” trebuie sa fie profitabila, intr-o limita suportabila de pensionari (5-6%), dar grosul profitului trebuie sa fie obtinut din activitatile pentru serviciile “premium”.
Ce probleme pot sta in calea unui astfel de proiect?
In primul rand este problema de imagine si teama/ sentimentul de abandon “la capatul lumii” printre pensionarii vestici. Asta poate fi rezolvata prin implicarea in proiect a firmelor care detin camine de batrani si in tarile vestice, insotita de o campanie de promovare a statiunilor si facilitatilor din Romania.
In al doilea rand este problema decontarilor pentru serviciile medicale si de ingrijire de catre fondurile de sanatate si pensii din vest. Deja exista mecanisme de decontare a serviciilor medicale intre tarile europene, autoritatile noastre trebuie doar sa verifice daca apar probleme specifice si sa incerce rezolvarea lor prin acorduri bilaterale.
Problema de imagine de genul: Romania a devenit azilul Europei. Si ce daca? Chiar ne pasa daca ies bani din asta?
Nesustenabilitatea pe termen lung, avand in vedere o posibila nivelare a costurilor si nivelului de viata, intre tarile europene. Asta-i cea mai mica grija. In 25 de ani, IN CEL MAI FERICIT CAZ, nivelul de trai din Romania va fi undeva intre 1/3 si ½ fata de cele din Germania, Franta, Marea Britanie, nu mai vorbesc de tarile scandinave.
Posibilitatea ca si alte tari sa se gandeasca la aceasta “afacere”. Asta chiar e o problema, mai ales ca autoritatile romane sunt obisnuite sa se coimaneasca in hartii, comisioane, numiri politice etc. Probabil ca bulgarii se vor misca rapid in directia asta si ar fi bine sa nu pierdem timpul aiurea. Chiar si cu concurenta lor, piata este foarte mare si va continua sa creasca, avand in vedere tendinta de imbatranire accelerata a populatiei tarilor vestice.
Nu detin un glob de sticla care sa-mi spuna ce tarife vor fi peste 25 de ani dar pot incerca un calcul sumar, bazandu-ma pe tarifele actuale.
Sa spunem ca reusim sa punem pe picioare un sistem care sa gazduiasca 100.000 pensionari la “premium” (romani si occidentali) si 50.000 pensionari la “social”.
Avem 100.000 x 800 Euro + 50.000 x 300 Euro adica 95.000.000 Euro pe luna.
Pe an inseamna 1,14 miliarde Euro.
Cifra asta include TVA ceea ce ar insemna o cifra de afaceri de 0.92 miliarde Euro / an.
Aici ar trebui sa discutam despre o reducere a TVA-ului pentru activitatile de acest gen. Chiar ar trebui!
Sa incercam cu numere mai mari? Nu cred ca este nevoie pentru ca ati prins ideea.
Concluzionand, problema ingrijirii la domiciliu si, in special, cea privind caminele de batrani reprezinta, paradoxal, o oportunitate pentru Romania.
Depinde de noi daca exploatam aceasta oportunitate sau o ratam ca prostii.
Eroul Bula