I. Populatia si forta de munca
Probabil ca ati vazut multe previziuni alarmiste privind evolutia populatiei Romaniei pentru urmatorii ani, urmate de discursuri sforaitoare privind strategii de redresare a situatiei. Daca va uitati pe graficul cu piramida varstelor, de mai jos, veti vedea o “burta” mai mare in zona vastelor 20-45 ani (cu aproximatie), serii anuale numeroase, de peste 360.000 persoane, urmate de o scadere puternica a generatiilor tinere (0-20 ani) la serii anuale de putin peste 200.000 persoane.
In varful “burtii” se gaseste seria mea (a primilor decretei, cei nascuti in 1967), cu o valoare de cca 450.000 persoane, urmata de alte serii mari, usor in scadere, ale celor nascuti in 68, 69, 70.
Peste 20 de ani generatia mea va iesi la pensie iar peste 25 de ani vom avea 5 serii foarte mari de “proaspeti” pensionari, inlocuiti pe piata muncii de cei care acum sunt in marja de varsta de 0-5 ani, serii de doua ori mai mici ca numar. Despre banii din care vor trai acei pensionari (adica noi) voi vorbi in alt material. Pe scurt, am trecut la o faza de scadere accentuata a populatiei. Fata de o medie de 2 nasteri la o femeie fertila, minimum necesar pentru inlocuirea populatiei, de vreo 15 ani numarul mediu de nasteri a scazut la 1,3 copii la o femeie fertila.
Din toate studiile de pe piata, ceea ce a atras atentia opiniei publice si politicienilor a fost faptul ca va creste ponderea populatiei romilor, avand in vedere numarul mediu de 3 nasteri la o femeie fertila din aceasta comunitate. Ce stim despre ei, in afara de ce ne arata presa romana si straina?
Stim ca se casatoresc si fac copii (multi copii) de la varste fragede, ca au un grad mediu de saracie mai ridicat decat al romanilor, un grad de scolarizare mai redus, un grad de abandon scolar mai ridicat, un nivel de acces in invatamantul mediu si superior mult mai redus. Cum sa urmezi liceul si facultatea cand, la 17 ani, ai deja doi copii si trebuie sa le dai sa manance? Mai stim ca statul aloca diverse fonduri in ajutoare sociale pentru ei, fara succes, ca numeroase asociatii pentru sprijinirea romilor toaca aiurea banii alocati sau vand copiilor romani locurile alocate romilor la licee si facultati, ca modelele lor de reusita in viata nu sunt romii care au absolvit o facultate sau vreo scoala militara ci manelistii si sefii de structuri de crima organizata.
In aceste conditii, cum sa nu se incranceneze fibra geto-daca in tot romanul verde: “Doamne, astia vor deveni majoritari si ne vor manca urechile”.
Celor care se gandesc cu groaza la asta le pot spune: Stati linistiti, va fi mult mai rau.
Nu doar la romi se intalneste “productia medie” de 3 copii la o femeie fertila. Nenumaratele familii sarace de “romani verzi”, preponderent din mediul rural, au aceleasi probleme ca si romii. Doar le vedem in fiecare zi la televizor (tata o omoara pe mama cu toporul sau mama pe tata cu cutitul, copii care nu ajung la scoala pentru ca tin gospodaria si-si cresc fratii mai mici, in locul parintilor alcoolici, muncesc cu ziua, ajung in retelele de trafic de persoane pentru munca, prostitutie, cersetorie si organe.
Daca tinem cont de numarul mediu de nasteri de 3 copii la o femeie fertila, intalnit in randul comunitatilor foarte sarace, romane si rome, ajungem la concluzia ca in Romania, in randul familiilor care au obisnuinta de a-si da copiii la scoala si facultate numarul mediu de nasteri este de sub 1 copil la o femeie fertila, probabil undeva la 0,7.
Daca in 5-6 ani nu se produce vreo minune care sa determine familiile foarte sarace sa-si dea masiv copiii la scoala si, ulterior, la facultate, peste 25 de ani forta de munca nou intrata pe piata, pe langa ca va fi foarte redusa, va fi si mult mai slab instruita (vor fi putini candidati la facultati, iar universitatile vor scadea si mai mult nivelul de pretentii, pentru a nu ramane fara musterii).
O astfel de forta de munca nu va fi capabila sa obtina joburi bine platite, din care sa cotizeze suficient la fondurile de pensii, somaj, sanatate. Mai mult decat atat, din lipsa de personal inalt calificat, investitiile in industriile de varf (constructii de masini, utilaje, IT) se vor reorienta catre alte tari si vom pierde contributii la PIB si resurse, din taxe si impozite, la buget. Probabil ca vom ramane sa traim din redevente mici la resursele minerale, agricultura, confectii, putin turism.
Alte detalii despre natalitate in Romania gasit AICI
Ce-i de facut ? Cum putem impiedica sau, macar, limita acest dezastru?
1. Stimularea selectiva a nasterilor
La prima citire asta “suna ca dracu’”, vorba unui cunoscut politician fara gat, si poate da nastere la diverse interpretari si procese de intentie.
Cea mai simpla solutie pentru stimularea natalitatii (si care aduce si cele mai multe voturi) o reprezinta cresterea alocatiilor pentru copii dar asta nu va face decat sa dezvolte “fabricile de copii”, adica familiile foarte sarace care toarna copii pe banda rulanta, pentru a trai din alocatii, si nu se ocupa de cresterea si educarea lor, multumindu-se doar sa “completeze stocul” cu un nou copil cand cel mare face 18 ani. In timp, acestora vor incepe sa li se alature imigranti din tari unde familia traditionala are 4-5 copii, lucru care se intampla acum in Marea Britanie, Franta, Germania si unde vedem dificultatile (refuzul) de adaptare si integrare la stilul de viata european.
Noi avem nevoie ca familiile in care parintii au joburi si venituri decente si care au inradacinata practica de a-si sustine copii la scoala si la facultate sa fie stimulate sa aiba mai multi copii iar acest lucru trebuie facut si prin alte mecanisme, in completarea concediilor si indemnizatiilor de maternitate.
Un mecanism util ar fi scutirea de la plata contributiilor salariatului la fondurile sociale, in functie de numarul de copii in intretinere.
De exemplu, pentru 1 copil in intretinere (pana la 18 ani sau pana la 25, daca urmeaza o facultate) se poate stabili o scutire de 50% din contributiile unuia dintre parinti la fondurile sociale, la alegerea lor pentru a putea aplica scutirea pe salariul cel mai mare.
Pentru doi copii in intretinere se poate stabili o scutire de 100% din contributiile unuia dintre parinti sau scutiri de 50% pentru ambele salarii, tot la alegerea parintilor. De la trei copii in intretinere in sus, ambii parinti vor beneficia de scutire 100% la contributiile la fondurile sociale.
Sa ne folosim de calculatorul de salarii (il gasiti aici: http://www.calculatorsalariu.ro/), intr-o varianta simplificata, fara sporuri, bonusuri si prime, si sa incercam sa ne facem o idee.
Pentru 1 copil in intretinere luam trei variante:
a) parintele intretinator are salariu minim brut pe economie, 800 lei:
la banii astia are salariul net de 601 lei si plateste contributii de 199 lei la bugete (se retin si se vireaza de catre firma). O scutire de 50% inseamna 100 de lei pe luna, nu mult dar mai mult decat dublul alocatiei prezente si o crestere de 16,6% a venitului net;
b) parintele intretinator are salariul mediu brut pe economie, 2200 lei (valabil pentru 2013):
la banii astia are salariul net de 1559 lei si plateste contributii de 641 lei la bugete. O scutire de 50% inseamna 320 lei pe luna sau 3840 lei/an, mai mult decat taxa anuala medie de studii la facultate sau o crestere de 20,5% a venitului net.
c) parintele intretinator lucreaza in sectorul bancar sau intr-o multinationala, nivel mediu, si realizeaza un salariu brut de 5000 lei pe luna:
asta inseamna un salariu net cca 3500 lei si plata unor contributii de cca 1500 lei la bugete. O scutire de 50% inseamna cca 750 lei pe luna sau o crestere a venitului net de cca 21%. De banii astia se poate angaja, cu jumatate de norma, o menajera sau baby-sitter care sa aiba grija de copil si de gospodarie. Iar aici apar, suplimentar, sporuri, bonusuri, prime etc;
Pentru 2 copii in intretinere sumele scutite se dubleaza:
a) pentru salariu minim brut de 800 lei, parintelui intretinator ii raman inca 199 lei adica o crestere de 33% a venitului net sau aproape 5 alocatii actuale;
b) pentru salariul mediu brut pe economie de 2200 lei, parintele ramane suplimentar cu 641 lei pe luna, cat pentru doua taxe anuale de studii la facultate sau cat un salariu, jumatate de norma, pentru menajera sau baby-sitter sau o crestere de 41% a venitului net;
c) pentru salariul brut de 5000 lei, parintele ramane cu un supliment de 1500 lei pe luna, adica un salariu intreg pentru menajera/baby-sitter/bucatareasa/combinatii intre, sau o crestere de cca 43% a venitului net.
Pentru 3 sau mai multi copii in intretinere sumele, in cel mai rau caz, se pot prezenta precum cele pentru doi copii in intretinere, daca exista doar un parinte intretinator (aici trebuie prevazute alocatii de completare) sau, in cazul fericit, se pot dubla, in functie de veniturile parintilor.
Atentie, a nu se plafona scutirile ! Cu cat parintii au salarii mai mari cu atat trebuie stimulati mai mult sa aiba copii!
O alta problema: Scutirile se vor da doar la veniturile din salarii, nu si la cele din drepturi de autor sau alte forme prin care se incearca plata unor impozite si contributii cat mai mici la bugete.
Prin acest mecanism ar putea fi stimulata si inregistrarea salariilor reale dar, in lipsa unor informatii detaliate privind platile partiale la negru, imi este greu sa cuantific un impact in aceasta privinta.
2. Accesul la educatie
Chiar daca, la punctul 1, propun o varianta de stimulare selectiva a natalitatii sunt convins ca, in continuare, familiile sarace vor face multi copii si asupra acestor copii trebuie sa ne focalizam pentru a le creste sansele.
Plecand de la sistemul cresei saptamanale, practicat pe vremuri, ma gandesc la instituirea unui sistem de scoli saptamanale, ceva apropiat de scolile cu internat, dar incepand cu grupele mici de varsta, chiar cu clasa zero (anul pregatitor).
Trebuie sa fim constienti ca, in acest moment, alocatia zilnica de hrana pentru un detinut este de 32 lei, adica 960 lei pe luna, suma pe care foarte multe familii sarace nu o realizeaza nici macar ca venit total lunar, nicidecum cheltuieli cu hrana pentru un singur copil.
Scolile saptamanale ar insemna, pe langa cursuri si cazare, trei mese zilnice, de luni pana vineri, lux pe care multe familii sarace nici nu si-l permit pentru copiii lor sau il acopera cu improvizatii slab calitative. Mai inseamna obisnuirea copiilor cu rutina unui program in care invata sa se spele zilnic, sa se imbrace curat, sa-si faca ordine in spatiul de locuit, sa manance civilizat, sa socializeze cu alti copii.
Asta inseamna o scoala cu internat, cu cantina, cu spatii de petrecere a timpului liber (joaca pentru cei mai mici), cu un acces facil la un cabinet medical, inseamna ca, pe langa invatatori si profesori, trebuie angajat personal pentru bucatarie, curatenie, administratie, psihologi, cadre care sa-i ajute la teme, animatori cu care sa-si petreaca timpul liber.
Scolile acestea saptamanale nu pot fi la fel de dese precum scolile comunale (costa mai mult) si vor trebui amplasate, fie ca proiecte noi, fie dezvoltand facilitati scolare existente, astfel incat sa se asigure un acces bun din mai multe comune limitrofe si un acces bun catre centrele orasenesti si judetene (spitale etc).
Pentru unele comune ar insemna inchiderea scolilor si ranirea orgoliilor locale dar o scoala fara bani, cu 10 elevi de diferite varste care invata gramada, care trebuie carati zilnic cu microbuzul dus-intors, doar pentru a asigura cateva posturi de conducere pentru neamurile primarului nu mi se pare o optiune mai buna. Nici macar nu mi se pare o optiune pentru dezvoltarea normala a unor copii.
Pentru a determina familiile sarace sa-si dea copiii la scoala saptamanala trebuie lucrat la legislatie si cooperat cu Protectia Copilului.
Pentru o familie care nu poate sa asigure un minim decent de trai pentru copii, varianta cu scoala saptamanala, in care copilul se afla, de luni pana vineri, intr-un mediu stabil unde este ingrijit, hranit si educat, iar sambata si duminica se afla in mijlocul familiei, este o varianta mult mai buna decat preluarea copilului intr-un centru de plasament, decaderea din drepturile parintesti sau, mai rau, condamnarea pentru rele tratamente aplicate minorului.
Chiar daca s-a mai discutat despre comasarea scolilor trebuie recunoscut ca numarul copiilor este foarte mic si nu ne putem permite risipirea resurselor in mai multe scoli cu elevi putini si fara posibilitati de investitii, cel putin in comunele sarace.
Odata cu infiintarea scolilor saptamanale, in functie de numarul de copii ramasi, va trebui sa se treaca la comasarea scolilor cu program zilnic, pentru optimizarea cheltuielilor. Mi-e greu sa fac o estimare precisa dar cred ca, in zonele sarace (in special in mediul rural), intre 30 si 60% dintre copii s-ar incadra pentru scolile saptamanale. Pentru instituirea programului de scoli saptamanale, coroborat cu comasarea scolilor cu program zilnic, cred ca scolile rurale ar trebui trecute in subordonarea consiliilor judetene pentru ca primariile sunt prea sarace pentru a asigura functionarea acestora.
Din ce am scris mai sus reiese ca programul se adreseaza in special scolilor din mediul rural, unde intalnim numeroase probleme privind fondurile, numarul si calitatea redusa a personalului didactic, lipsa accesului la ingrijire medicala si asistenta psihologica etc.
Pentru comunitatile sarace din mediul urban va trebui mers pe o varianta usor modificata, fara cazare (decat in cazuri exceptionale) dar cu program after school si cantina cu trei mese, copilul facandu-si lectiile si petrecandu-si timpul liber in spatiile alocate acestor activitati si mergand acasa doar dupa masa de seara. Programul trebuie facut flexibil, atat pentru cei cu ore dimineata cat si pentru cei cu ore dupa amiaza, dar ei trebuie sa ia cele trei mese la scoala, fara mancare la pachet sau alte improvizatii.
Pentru realizarea unui astfel de program trebuie inlaturate anumite piedici si eliminate riscuri:
O piedica ar fi rezistenta autoritatilor comunale care vor scoli in fiecare sat dar nu au bani sa le intretina, nu au asistent social apt sa asigure o buna supraveghere a cazurilor sociale dar sunt dispuse la orice bazaconie care le-ar aduce voturi de la localnicii saraci. Aici trebuie lucrat pe legislatie, in cooperare cu Protectia Copilului, pentru cresterea responsabilitatii autoritatilor locale in privinta tratamentelor aplicate minorilor, simultan cu cresterea drastica a sanctiunilor pentru acestea in cazuri de abuzuri, rele tratamente, abandon de minori etc. Cand vor vedea ca au mai mult de pierdut daca o tin langa, o vor lasa mai moale cu rezistenta.
Despre posibilitatea ca familiile sarace sa se opuna si cum trebuie rezolvata aceasta problema am vorbit mai sus.
Un risc pentru acest program ar fi ca familiile sarace sa inteleaga ca pot face copii nonstop pentru ca statul se ocupa de ei mai departe, treaba lor fiind sa bea banii la carciuma.
Daca statul ia asupra lui cheltuielile cu transportul, cazarea, hranirea, asistenta medicala, poate si rechizite pentru copiii saraci, familiilor acestora le va reveni sarcina de a le asigura imbracamintea (una decenta) si un mediu linistit (macar pentru sambata si duminica), neglijarea acestor aspecte atragand sanctiuni severe, precum decaderea din drepturile parintesti si/sau sanctiune penala pentru rele tratamente aplicate minorului.
Realizarea unui astfel de program presupune fonduri iar acestea se pot obtine pe mai multe cai:
– din fonduri judetene pentru judetele puternic dezvoltate economic – Bucuresti, Ilfov, Timis, Cluj, Constanta etc;
– din fonduri guvernamentale pentru judetele sarace;
– cu finantare europeana (UE ne pune la dispozitie o caruta de bani si noi ne uitam ca boii la ei ca nu stim ce sa facem);
– finantarea privata (imbunatatirea legislatiei privind donatiile si sponsorizarile, sunt si multe companii mari care ar lua sub aripa cate o astfel de scoala);
– combinatii intre variantele de mai sus;
3. Optimizarea resursei umane si stimularea elitelor
Evaluarea permanenta pentru detectarea cat mai timpurie a copiilor cu potential, plasarea lor in programe de invatamant avansate si sprijinirea lor pentru accederea la scoli si universitati de elita. Exista deja ONG-uri care fac acest lucru, la scara mica, si experienta lor trebuie insusita de stat pentru a fi aplicata intregii populatii scolare. Se pare ca Ministerul Educatiei vrea sa treaca la o evaluare, din doi in doi ani, incepand cu clasa a doua, a elevilor dar aceasta evaluare trebuie insotita de programe performante de studiu pentru elevii de top.
Clasificarea universitatilor, programul demarat de Funeriu si injurat de multi, trebuie dezvoltata si extinsa pana la nivel de licee si scoli generale, simultan cu schimbarea modului de plata a profesorilor, in functie de rezultate (la concursuri judetene/nationale/internationale, rata de admitere la licee/ universitati …. aici pot fi introduse multe criterii pentru a stimula financiar profesorii performanti).
Coordonarea cu patronatele este foarte importanta pentru a nu pregati someri ci pentru a creste rata de absorbtie pe piata muncii a absolventilor de liceu/scoala profesionala/facultate.
Dezvoltarea in forta a scolilor profesionale (nu toti copiii pot ajunge cercetatori) si dezvoltarea programelor de colaborare cu angajatorii locali pentru stagii de practica, asa cum se facea pe vremuri.
Optimizarea cheltuielilor din invatamantul superior de stat. La universitati, locurile “la buget” trebuie alocate in functie de necesarul estimat pe piata muncii iar accesul candidatilor la aceste locuri trebuie facut numai in baza unor contracte cu statul roman, prin care sa se oblige sa lucreze in tara un anumit numar de ani. Am plecat de la exemplul copiilor care dau la medicina si intra “la buget”, stiind dinainte ca vor pleca sa lucreze in occident. Sunt constient ca, multa vreme, nu ne vom putea plati medicii ca in Franta dar nici nu-mi pot permite ca, din banii mei, sa alimentez cu cadre medicale sistemul de sanatate din Franta sau Italia. De principiu, ar trebui sa se sustina examenul de admitere si apoi cei admisi trebuie intrebati daca vor sa incheie contractul, obligandu-se sa lucreze in tara si beneficiind de invatamant gratuit, sau, daca nu vor, vor trebui sa-si plateasca studiile din fonduri proprii, sponsorizari, contracte cu agenti economici etc. Da, contractul trebuie bine gandit, pentru a nu permite portite de fraudare dar, in acelasi timp, sa permita dezvoltarea profesionala a viitorilor absolventi (stagii de pregatire, doctorate etc).
Pentru inalte specializari, ar trebui reluat programul lansat de Tariceanu (si ingropat tot de el) al burselor guvernamentale la universitati de prestigiu din top 100 mondial. De data asta, la intoarcerea de la studii, statul chiar va trebui sa se preocupe sa-i foloseasca intr-un mod cat mai eficient.
4. Atragerea resursei umane a diasporei
Ideala ar fi intoarcerea celor care au plecat in vest dar trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca putini din cei de top sau de nivel mediu, cu slujbe bine platite, vor reveni in urmatorii multi ani. Pe masura ce Romania se va dezvolta, o parte din cei plecati prin Italia, Grecia, Spania si care nu efectueaza munci prea bine platite s-ar putea reintoarce, daca vor gasi conditii identice sau macar apropiate cu cele de acolo.
Atentia va trebui indreptata catre diaspora romana din Balcani si spatiul ex sovietic.
Avem sute de mii de romani in Serbia, Bulgaria, Macedonia, Albania pana in Rusia, Kazahstan si tarile central asiatice, foste sovietice. La fel, in Ucraina nu sunt romani doar in Bugeac si Nordul Bucovinei ci mai sunt sute de mii, din zona Odesei, in Maramuresul de Nord, pana spre Nipru.
Catre ei trebuie sa se indrepte autoritatile romane, cu oferte active si campanii agresive, privind scolarizarea in Romania, urmate de programe prin care sa-i stimulam sa ramana in Romania, dupa incheierea studiilor. Nu inventam roata: Germania are si ea un astfel de program de atragere a etnicilor germani din fosta URSS (cca 2 milioane de persoane).
Tot ce am spus aici se poate face cu efort financiar, cu perseverenta, cu sacrificarea unor interese electorale sau de gasca dar, daca nu facem asta, peste 25 de ani lucrurile vor arata extrem de urat.
Vom pierde industriile aducatoare de resurse la buget iar acolo unde companiile straine vor ramane, romanii, datorita slabei pregatiri, vor ocupa partea de jos a grilei salariale, cu perspectiva unor pensii jalnice, pozitiile de top si middle management vor fi ocupate de straini, vom importa chinezi, filipinezi, indieni, arabi iar problema romilor va deveni nesemnificativa in comparatie cu problemele carora va trebui sa le facem fata.
Daca nu ne miscam repede si bine asta ne asteapta.
Eroul Bula