Pe vremea cand libienii mai credeau in democratia occidentala.
Pe 15 februarie, s-au implinit doi ani de la victoria “democratiei” in Libia si m-as fi asteptat 🙂 sa vad pe strazi mii si mii de libieni veseli si cu fetele zambitoare, multumind lui Allah pentru democratia care tocmai le-a cazut pe cap, si multumind UE, Frantei si, of course, americanilor, pentru viata fantastica pe care o au acum, in democratie! Aiurea…
Cand colo in Libia poti vedea orice, numai veselie nu. Poti vedea de exemplu o gramada de gasti si bande de cartier care si-au impartit deja resturile din marile orase, vezi o populatie care traieste ca in Epoca de Piatra, vezi cum guvernul libian este doar un zvon indepartat, puterea centralizata fiind sublima, dar lipsind cu desavarsire, intr-o tara care inainte de “democratizare” oferea cetatenilor sai un nivel de trai invidiat de jumatate dintre cetatentii UE.
Coruptia, bandele inarmate, lipsa legii, economia distrusa definitiv, fac din Libia o tara a nimanui, mai exact nu mai putem vorbi de o tara, ci de un teritoriu delimitat politic de o granita.
Iar pana la urmatorul razboi civil nu mai este mult. Peste 200 de mii de civili inarmati si foarte bine organizati, in adevarate carteluri ale crimei, stapanesc de facto teritoriul numit inca oficial Libia. Guvernul, sau ce o fi la Tripoli, inceraca timid sa organizeze forte de politie capabile sa angajeze in lupta gruparile mafiote. Nu se pune problema de a instaura legea, ci de a prelua controlul tarii de la gruparile care o controleaza in prezent. Numai ca guvernul nu mai are veniturile din petrol de pe vremea lui Gaddafi pe motiv de infrastructuira distrusa si de pierderea controlului asupra zonelor petrolifere. Astfel banii care ajung totusi la Triploi sunt cu totul neidestulatori pentru a pregati si mentine, nemivorbind aici de motivarea, o forta de ordine interioara comparabila macar cu zecile de mii de mafioti.
Un exemplu de “democratie” este si disparitia micii comunitatii de crestini libieni, comunitate estimate inaintea razboiului la 100 de mii de suflete. Acesti oameni nu au avut nimic de suferit pe vremea “odiosului” local, dar astazi, datorita gruparilor islamiste, practic nu mai exista crestini in Libia. Cei care au scapat cu viata au ales calea pribegiei. Guvernul de la Tripoli chiar a incercat sa foloseasca gruparile islamiste in folosul sau, asumtindu-le asupra traficantilor de droguri, numai ca odata mandatati oficial cu mentinerea ordinei, islamistii s-au apucat sa impuna reguli de buna purtare, dupa mintea lor de analfabeti islamisti, adica sa oblige femeile sa poarte ceraceaful in cap. Astfel s-a ajuns la confruntari armate cu militiile seculare, anti-religioase, iar guvernul de la Tripoli, in loc sa rezolve problema drogurilor, s-a trezit pe cap cu inca o confruntare sangeroasa.
Mai mult decat atat, crimele, rapirile, violurule si jafurile sunt de acum lucruri banale in Libia si asta deoarece la fel ca in Siria multi dintre liderii gruparilor mafiote sunt infractori de drept comun, al carui singur ideal in viata sunt bani.
Practic teritoriul fostei Jamahirii Arabe s-a transformat intr-o puzderie de mici statulete, fiecare cu gruparea ei mafioate si cu liderul ei, iar intre aceste mici tarisoare izbucnesc destul de des razboaie teritoriale, sau au loc incursiuni cu scop de jaf sau de rapire, exact ca pe vreame tatarilor in Tarile Romane. Iar contrabada cu arme furate in timpul razboiului civil continua cu o fervoare deosebita, iar o parte importanta a acestora se indreapta catre Gaza.
Bineinteles ca democratizarea Libiei a fost doar praf in ochii opiniei publice occidentale, pentru ca in realitate s-a reusit, si se stia foarte bine acest lucru, distrugerea unei structuri care de bine de rau asigura linistea si prosperitatea libienilor de ani buni. Acum aceeasi mizerie ne este aruncata in fata si in cazul Siriei, adevarat ceva mai voalat. Democratizarea Nordului Africii inseamna de fapt aducerea acestei regiuni intr-o stare de perpetua miscare browniana, inseamna distrugerea in realitate a statelor care pana mai ieri existau pe malul sudic al Mediteranei. Scopul acestei actiuni imi scapa, pentru ca deocamdata UE a pierdut o piata importanta de desfacere, s-a procopsit pe cap cu sute de mii de refugiati si mai ales a facut loc pentru dezvoltarea fara precedent (si finantarea) islamismului radical, islmaismului criminal, contrabandei si instabilitatii, la doar doi pasi de granitele sale, iar aceste forte contrare vor distruge tot ceea ce se cladise in zeci de ani.
Va puteti inchipui ca in Libia, precum si in Egipt sau Tunisia, comertul si micile afaceri sunt cu totul distruse, iar acest mod de viata era definitoriu pentru respectivele tari. Cum si din ce traiesc marea majoritate a oamenilor de acolo, cum au acces la servicii de baza, cum ar fi: apa, sanatate, medicamente, scoala, etc., sunt intrebari fara un raspuns real, datorita faptului ca toate aceste lucruri pur si simplu nu mai exista, multumita haosului introdus de Primvara Araba.
Asadar La Multi Ani Libia Libera…libera de orice viitor si de orice sansa pentru o viata normala. Bravo UE, Bravo Franta!
GeorgeGMT