Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică doborârea avionului egiptean prăbuşit joi dimineaţă în Marea Mediterană, conform unor site-uri afiliate organizaţiei fundamentaliste sunnite.
Un pasager irakian s-a aruncat în aer la bordul avionului companiei EgyptAir, informează agenţia AMAQ, afiliată reţelei teroriste Stat Islamic, conform site-ului Newsday247.com.
Informaţiile au fost confirmate de surse islamiste citate de Centrul European pentru Studii Strategice şi Securitate (ESISC), potrivit publicaţiei Daily Star.
Mesajele de revendicare nu au putut fi confirmate din surse independente.
Probabilitatea unui atac terorist este mai mare decât cea a unei defecţiuni tehnice în cazul avionului de pasageri prăbuşit în Marea Mediterană, a afirmat şi ministrul egiptean al Aviaţiei civile, Sherif Fatih. „Există o probabilitate mai mare ca avionul să fi fost vizat de un atac terorist decât să fi avut o problemă tehnică”, a declarat Fatih. „Probabil este vorba de un act terorist, deocamdată nu avem certitudini”, a precizat Sherif Fatih.
Prăbuşirea avionului de pasageri egiptean în Marea Mediterană probabil a fost rezultatul unui atac terorist, a declarat şi Alekasndr Bornikov, directorul Serviciului Federal rus de Securitate (FSB).
Un avion Airbus A320 al companiei EgyptAir care zbura din Paris (Franţa) spre Cairo (Egipt), efectuând cursa MS804, s-a prăbuşit joi dimineaţă în Marea Mediterană, în largul insulei elene Karpathos. La bord erau 56 de pasageri şi zece membri ai echipajului. Este vorba de 30 de cetăţeni egipteni, de 15 francezi şi de cetăţeni din Marea Britanie, Belgia, Irak, Kuwait, Arabia Saudită, Sudan, Ciad, Portugalia, Algeria şi Canada.
Sursa: Hotnews
Nota RoMilitary
Pana aici nimic deosebit, doar ca avionul decolase din Paris si ma intreb daca francezii au luat-o razna si chiar sunt capabili sa lupte cu terorismul? Faptul ca avionul era egiptean nu inseamna nimic, controlul pasagerilor si al bagajelor cade in responsabilitatea aeroportului, asadar, la vara prin Paris?! Mai bine nu…