Episodul XXV: Partea a II-a. Submarinele nucleare franceze!
Le Redoutable SNLE -Schita
Revenind in adancuri, submarinele nucleare franceze apartin de FORCE OCEANIQUE STRATEGIQUE/FORTA OCEANICA STRATEGICA/FOST.
Aceasta structura este permanent in alerta si sub directa conducere a Presedintelui Republicii Franceze, avand rolul de descurajare nucleara si, bineanteles, de operatiuni navale submarine clasice, mai bine spus, lupta anti-submarin si contra navelor de suprafata, culegere de informatii si lansare forte speciale –si asta datorita faptului ca noile submarine nucleare au la bord, pe langa rachete nucleare, si torpile, mine si rachete antinava si AA. Structurile de comanda ale FOST se afla la Brest, iar baza SNLE franceze este in insula Longue (vezi anexa 1).
Baza ESNA/Sous-Marins Nucleaires d’Attaque/Submarine Nucleare de Atac/SNA, se afla la Toulon. FOST are mai multe centre de comunicatii secretizate, inclusiv via satelit, situate la Rosnay, Saint-Assise, Kerlouan si La Regine. Acestea permit comunicarea cu submarinele indiferent in ce colt de ocean s-ar afla acestea.
Ile Longue, baza submarinelor nucleare franceze
Decizia de a construi un submarin nuclear pentru Marine Nationale a carei deviza este extrem de sugestiva pentru ceea ce este ea astazi, o forta de elita, bine dotata si antrenata, MANDRIA ARMATEI FRANCEZE, si anume, HONNEUR, PATRIE, VALEUR, DISCIPLINE/ONOARE, TARA, VALOARE, DISCIPLINA, a fost luata in data de 2 martie 1963, hotarandu-se construirea unui submarin experimental, proiectul primind numele de Q-251. Aceasta decizie va duce mai tarziu la forta navala de exceptie ce astazi dispune de submarine nucleare foarte moderne, din clasele RUBIS (vezi anexa 2).
Initial, francezii demarasera constructia unui submarin nuclear experimental ce avea indicativul Q-244, acesta urmand sa aiba 4 canistre destinate lansarii de MSBS si urmatoarele performante: coca dubla, construit la Cherbourg; greutate: 4868 tone, la suprafata/5990 tone, in imersiune; lungime 113,75 m; viteza maxima: la suprafata, aproximativ 36 km/h/in imersiune, aproximativ 34 km/h; echipaj 8 ofiteri si 70 marinari; adancime maxima de scufundare 200 m; armament: 8 tuburi lans-torpile de calibrul 550 mm si o rezerva interna de 20 de torpile; data punerii pe cala 2 iulie 1955; proiect anulat in 1959, datorita faptului ca SUA au refuzat sa furnizeze Frantei combustibilul nuclear necesar functionarii reactorului cu uraniu natural si apa grea.
Q-244 desen
Asta avea sa-i indarjeasca pe francezi si, drept urmare, si-au creat propriul institut de cercetare-dezvoltare pentru reactoare nucleare la Cadarache (vezi anexa 3). Avea sa fie dotat cu propulsie conventionala Diesel-electrica la inceputul anilor *60 cand s-a reluat proiectul anulat anterior (Q-244), devenind platforma de cercetare pentru MSBS, sub numele initial de Q-251 (12 iunie 1960), ulterior “Le Gymnote” (S-655, in serviciu).
LE GYMNOTE/Q-251/S-655, a reprezentat unitatea experimentala de testare a rachetelor (M-1, M-4, posibil si M-20) si sistemelor de depozitare-lansare a acestora, pentru viitoarele submarine nucleare. Submarinul avea urmatoarele caracteristici: comandat 6 decembrie 1960; pus pe cala 1 martie 1963; lansat la apa 17 martie 1964; intrat in dotare 11/17 octombrie 1966; greutate: la suprafata 3250 tone/in imersiune 3840 tone; lungime 84/83,80 m; latime 10,60 m; inaltime 7,60 m; propulsie: Diesel –electrica (vezi anexa 4); 2 elice; viteza maxima: la suprafata aproximativ 22 km/h/in imersiune aproximativ 20 km/h; autonomie undeva la 9000 km, la viteza de 22-24 km/h (intr-un final, pana la pensie, submarinul avea sa parcurga 164220 mile pe mare, dintre care 1521 ore la suprafata si 4754 de ore in imersiune); imersiune maxima 200 m; echipaj 8 ofiteri, 38 subofiteri si 45 marinari; armament: 4 canistre destinate lansarii SLBM (2 pentru lansare si 2 pentru depozitare); iesit la pensie in data de 1 noiembrie 1986 (pe data de 13 aprilie 1987, fiind dezarmat si rebotezat Q-650. In 22 mai 1990 a fost vandut la fier vechi, fiind casat la Saint-Nazaire din luna iunie 1990).
Acest submarin a lansat, pentru prima data in istoria Marine Nationale, o racheta M-1 in 1968, ultima avand loc in data de 4 martie 1986, fiind vorba de o racheta M-4 (dea lungul intregii cariere va lansa 130 de rachete). Prima scufundare a facut-o in august 1965 in portul Toulon.
Primul SLBM francez a fost “Le Redoutable” (Formidabilul/S-611), el fiind cuprins in planul cincinal de dezvoltare a capacitatilor navale ale Frantei, supervizat de catre de Gaulle (vezi anexa 5), pe anii 1964-1969, ce prevedea realizarea a doua SNLRB (submarin nuclear lansator de rachete balistice), a unui SNA (submarin nuclear de atac), a sapte fregate si corvete, precum si modernizarea a sase submarine din clasa “Narval” (la origine fiind proiectul german Type XXI, fiind dezvoltat de catre francezi din 1950. 6 unitati operationale intre 1957-1986).
Le Redoutable S-611, in constructie
LE REDOUTABLE/FORMIDABILUL/S-611, a fost lansat in data de 29 martie 1967 la Cherbourg, in prezenta lui de Gaule si a comandantului flotei franceze, si a primului comandant al acestui monstru subacvatic, amiralul de mai tarziu, Bernard Louzeau, pe atunci capitan de fregata -acesta a supervizat indeaproape constructia submarinului, testarea operationala si instruirea celor doua echipaje distincte –albastru si rosu. Aceasta organizare pe doua echipaje, albastru si rosu, este perfect valabila si astazi, echipajele schimbandu-se atunci cand submarinele se intorc la baza pentru revitalizare si realimentare dupa fiecare misiune de patrulare. In general, o misiune de patrulare dureaza maxim 2 luni, dar, in situatii exceptionale se poate ajunge la 3 luni si chiar mai mult. Submarinele raman in baza timp mai indelungat doar atunci cand trebuie sa-si schimbe combustibilul nuclear. Nu se stie cu certitudine cam la cat timp se schimba combustibilul nuclear in cadrul submarinelor franceze, dar probabil termenul este undeva intre 10-15 ani. Bernard Louzeau a fost si primul comandant al acestui submarin la prima sa patrulare operationala in Atlantic, desfasurata in primul trimestru al anului 1972 (vezi anexa 6).
Lansarea la apa
“Le Redoutable” avea sa-si inceapa cu adevarat cariera operationala in FAST abia pe data de 1 decembrie 1971, avand echipaje pe deplin pregatite si instruite –sa nu uitam ca toate echipamentele, mijloacele de salvare, tacticile de lupta, etc, erau o noutate absoluta in Marine Nationale, submarinistii invatand totul din mers (unele proceduri au fost insusite pe deplin ori perfectionate, in anii ce-au urmat). Initial, submarinul a avut in dotare 16 rachete nucleare M-1 si M-2, inlocuite din anul 1974 cu mult mai modernele M-20 (detaliate deja in cursul acestui articol). A durat multe luni pana ce inginerii francezi si cele doua echipaje ale submarinului au perfectionat, remediat si corectat, o multime de deficiente la diferite echipamente, inerente dealtfel la orice tehnologie noua si inovatoare.
Le Redoutable 29 martie 1967
Asta nu inseamna ca francezii erau mai prosti ca “restul”, fiindca si americanii, englezii si sovieticii s-au lovit de probleme tehnologice. Ba chiar as zice ca francezii sunt de admirat, si asta deoarece au facut totul singuri, in ciuda americanosilor. Spre exemplu, submarinul a petrecut cateva luni la Centru de Testare Landes din sud-vestul Frantei, in apropiere de Bordeaux/Centre d’Essais des Landes/CEL, infiintat in anul 1962, pe coasta mediteraneeana. Aici, armata franceza a dezvoltat si testat marea majoritate a rachetelor sale balistice, precum si sisteme de arme non-franceze, inclusiv sovietice, de captura sau aduse prin contrabanda (vezi anexa 7). Zona este considerata “Zona Inchisa” de importanta militara, dea lungul timpului aici fiind executate cel putin 8000 de teste cu diferite tipuri de rachete –acest Centru fiind considerat unic in Europa de Vest in ceea ce priveste dezvoltarea de rachete operativ-tactice si strategice, fiind foarte bine pazit (vezi anexa 8).
La Landes, submarinul a executat si prima lansare a unei rachete balistice M-1, in data de 29 mai 1971, si asta dupa 20 de ani de cercetare, 14 milioane de ore de constructie intinse pe o durata de 7 ani. Avea sa-si incheie cariera operationala dupa 20 de ani de serviciu activ, 3469 de zile petrecute pe marile si oceanele lumii, 1270000 km parcursi (km parcursi sunt echivalenti cu inconjurul Terrei de 32 de ori sau de 3,3 ori distanta de la Pamant la Luna), 90000 de ore in imersiune si 60 de patrule indelungate, fiind scos din serviciu pe data de 13 decembrie 1991 si casat incepand cu data de 24 iulie 1992. Dea lungul celor 20 de ani de serviciu, au servit Franta la bordul acestui submarin 2500 de oameni, dintre acestia 20 au fost comandanti (ultimul fiind capitan de fregata, Dupre La Tour), nava fiind “martora” la marirea si decaderea a patru presedinti ai Republicii.
“Le Redoutable” (S-611) avea urmatoarele caracteristici inainte de pensionare, el suferind mai multe modernizari dea lungul anilor cat s-a aflat in uz, cu precadere la echipamentele de radio-comunicatii si razboi electronic: lungime 128,7 m; pescaj minim 10 m, coca submarinului fiind non-magnetica si rezistenta la socuri; latime 10,60 m; greutate: la suprafata 8045 tone/ in imersiune 8940 tone; echipaj 115/135 oameni, dintre acestia 15 fiind ofiteri; propulsie nucleara –un reactor cu apa sub presiune GWC PAR K-15 (PWR –Pressurized Water Reactors) capabil sa genereze 16000 CP; viteza maxima: la suprafata 37 km/h/in imersiune 50 km/h; armament: 16 rachete nucleare M-20, in perioada 1981-1991 (initial a avut 16 rachete M-1, din 1972-1974, inlocuite ulterior pana in anul 1979 cu M-2)/4 tuburi lans-torpile de calibrul 533 mm, de tip F-17 si L-5/rachete anti-nava SM-39 EXOCET, 4 containere de lansare si 14 rachete rezerva interna; sisteme de razboi electronic: DRUA 33, DMUX 21, DSUV 61, DUUX 5, ARUR 12.
In mars…
DRUA 33 CALYPSO –radar de supraveghere de suprafata, asigurand informatii cu privire la distanta si directia de evolutie a tintelor navale, avand capabilitati IFF, raza maxima de actiune peste 40 km.
DR 3000 U ESM –destinat razboiului electronic, radar de cautare de aer-suprafata (nave si avioane), RWR, ESW, ELINT, asigurand informatii cu privire la distanta si directia de evolutie a tintelor aero si navale, posibil capabilitati IFF, raza maxima de actiune peste 180 km.
DSUV 61, antena sonar remorcata, destinata detectiei submarinelor inamice, aratand directia, adancimea si evolutia acestora, avand si un cablu raza maxima de actiune peste 80 km. Posibil ca acesta sa lucreze cu lansatoarele de momeli antitorpile (avea 10 lansatoare de momeli acustice/20 rezerva interna si inca 10 de torpile anti-torpila/20 rezerva interna).
DSUX 21, sonar pasiv destinat detectiei submarinelor inamice, aratand directia, adancimea si evolutia acestora, avand si posibilitatea clasificarii lor, raza maxima de actiune cam 78 km (foarte probabil ca aceasta sa depaseasca 150 km, dar putinele informatii pot fi eronate din motive de secret militar). Foarte probabil acesta este destinat si navigatiei in imersiune, putand crea harta conformatiei fundului marii, aratand directia si adancimea obstacolelor submarine. Se pare ca acest sonar lucreaza in mod direct cu sistemul de conducere al focului pentru rachetele EXOCET si al torpilelor (informatie incerta).
DUUX 5, fabricat de catre firma Thomson, telefon submarin pasiv, putand intercepta emisiile radio inamice, raza maxima de actiune posibil peste 500 km.
Camere de comanda Le Redoutable
Avea in dotare mai multe tipuri de echipamente de comunicatii audio-video secretizate si cu salt in frecventa, pe diferite lungimi de unda, insa datele despre acestea sunt sarace din motive lesne de inteles, precum: HF –radio, 10 canale, securizat, peste 600 km raza de actiune; VHF – radio, 10 canale, securizat, peste 200 km raza de actiune; UHF – radio, 10 canale, securizat, peste 200 km raza de actiune; U/W – comunicatii telefonice, 10 canale, Link ELF, securizat, raza de actiune necunoscuta; SATCOM – comunicatii via satelit securizate, UHF, putandu-se accesa si sateliti civili de comunicatii, 10 sateliti putand fi accesati in acelasi timp, raza de actiune peste 16000 km. Exista supozitii ca “Le Redoutable” si urmasii sai, erau capabili sa detecteze o torpila inamica de la cel putin 70 km distanta, dupa anul 1980, insa nimic nu-i cert din motive lesne de inteles, secretul militar, si asta fiindca sunt inca unitati operationale din aceasta clasa.
Compartimentul torpilelor
F-17, este o torpila ce putea fi ghidata prin fir sau autonom, anti-nava, a carei productie a inceput in anul 1971, ea intrand in serviciu din anul 1973, fiind si in dotarea Spaniei si a Arabiei Saudite. Este realizata de catre DCTN/Direction Technique des Constructions Navales si are urmatoarele performante (este vorba de varianta initiala, F-17 Mod1): greutate 1410 kg; lungime 5,9 m; calibrul 550 mm; greutate ogiva -250 kg de exploziv cu mare putere de distrugere, HBX-3; autonomie maxima: 18 km, ghidata prin fir, la viteza maxima/20 km, ghidaj autonom, la viteza de 48 km/h; motor electric, baterie argint-zinc; viteza maxima 70 km/h. Torpila are si alte variante aparute ulterior anului 1973, precum: F-17P Mod 2, aparuta in anul 1985, autodirijata pe baza zgomotului facut de catre tinta (torpila acustica, ce se afla si in dotarea Arabiei Saudite pe fregatele din clasa “Al Madinah”. Deasemenea, aceasta torpila a dotat si submarinele spaniole din clasa “Agosta” si “Daphne”), 5,62 m lungime, autonomie 30 km la viteza de 70 km/h; F-17 Mod 2, aparuta in anul 1988, ghidaj prin fir, activ-pasiv, ea putand fi folosita si la adancimea abisala de 600 m, 5,38 m lungime, autonomie 20 km la viteza de 80 km/h. Se pare ca astazi aceste torpile sunt ghidate prin cablu cu fibra optica, dare le se afla inca in dotarea tuturor submarinelor franceze.
Consola tactica
L-5, este o torpila anti-submarin, misterioasa si-n ziua de astazi, putin cunoscuta, care are cu siguranta variante cu mult mai moderne decat varianta initiala. Nu se stie cu certitudine cand a inceput studiul acesteia la DCTN/Direction Technique des Constructions Navales, dar a aparut in dotarea Marinei incepand din anul 1971. Varianta initiala, L-5 Mod 1, are urmatoarele caracteristici: greutate 935 kg; lungime 4,32 m; calibrul 533 mm; greutate ogiva -150/200 kg de exploziv cu mare putere de distrugere, HBX-3 sau TNT; autonomie maxima: 7 km, ghidata prin sonarul propriu, la viteza maxima; motor electric, baterie argint-zinc; viteza maxima 70 km/h; adancime operationala maxima 500 m. Ultima aparuta in arsenalul francez este L-5 Mod 4, aceasta avand raza maxima de actiune de 9,5 km la viteza maxima de 70 km/h, putand fi lansata si de pe nave de suprafata. Adancimea maxima operationala a torpilei este de 550 m.
La inceputul anilor *80, atat “Le Redoutable” cat si suratele sale, au fost dotate cu rachete anti-nava, SM-39 EXOCET, acestea aflandu-se si astazi in uz, in variante modernizate, bineanteles.
Lansare Exocet
SM-39 EXOCET (SM=Submarine-Surface), este varianta cu lansare de sub apa a renumitei EXOCET (vezi anexa 9). SM-39 EXOCET are urmatoarele caracteristici: lungime 4,69 m; greutate 655 kg; ghidaj: inertial, in prima faza a zborului/activ radar, in faza terminala a zborului, de la 24 km distanta de tinta; propulsie –motor racheta cu combustibil solid, o singura treapta; autonomie cuprinsa intre 4-42/50 km (variantele moderne ajung si la 70 km autonomie); viteza maxima 1113 km/h; greutate ogiva -165 kg de exploziv cu mare putere de distrugere; diametrul rachetei 35 cm; peste 230 de rachete au fost produse pentru Marine Nationale, foarte probabil. La bordul submarinelor, rachete sunt lansate din containere ce masoara 5,80 m lungime, avand greutatea de 1350 kg.
Din aceeasi clasa cu “Le Redoutable” au mai facut parte inca 5 unitati, precum:
–“Le Terrible”/S-612, lansat pe data de 12 decembrie 1969, intrat in serviciul activ pe data de 1 ianuarie 1973, iesind la pensie pe 1 iulie 1996. A fost modernizat intre anii 1988-1990, fiind reconfigurat pentru a putea lansa rachete M-4B,16 unitati (acelasi standard cu “L’Inflexible”, intre anii 1990-1996), dar initial a avut rachete M-1 (intre 1973-1977) si M-20 (intre 1978-1987);
–“Le Foudroyant”/S-610, pus pe cala in data de 12 decembrie 1969, lansat pe data de 4 decembrie 1971, intrat in serviciul activ pe data de 6 iunie 1974, iesind la pensie pe 30 aprilie 1998. A avut la bord rachete M-2 (intre 1975-1979), M-20 (intre 1980-1990) si M-4B (intre 1993-1997);
–“L’Indomptable”/S-613, pus pe cala in data de 4 decembrie 1971, lansat pe data de 17 septembrie 1974, intrat in serviciul activ pe data de 23 decembrie 1976, iesind la pensie in aprilie 2005. A fost primul submarin din aceasta clasa ce a avut la bord rachete M-20 (intre 1976-1986);
–“Le Tonnant”/S-614, pus pe cala in data de 19 octombrie 1974, lansat pe data de 17 septembrie 1977, intrat in serviciul activ pe data de 3 aprilie 1980, iesind la pensie in data de 16 decembrie 1999. A avut la bord rachete M-20 (intre 1980-1985), inlocuite din anul 1985 cu rachete M-4B (16 unitati, intre anii 1987-1999). Acest submarin a facut si prima lansare a unei rachete M-4B pe data de 15 septembrie 1987, undeva in Oceanul Atlantic;
–“L’Inflexible”/S-615, pus pe cala in data de 27 martie 1980, lansat pe data de 26 iunie 1982, intrat in serviciul activ pe data de 1 aprilie 1985, iesind la pensie in anul 2008. A avut la bord 16 rachete M-4A (intre 1985-1989), M-4B (intre 1990-2000) si M-45 (intre 2002-2008).
Lansarea la apa L’Inflexible –Cherbourg
“L’Inflexible”/S-615, a fost primul din dotarea FOST echipat inca din start cu rachete nucleare M-4. In mare este asemanator cu “Le Redoutable” (cu care se si inrudeste dealtfel, fiind cel de-a sasea unitate din aceasta clasa, si prima unitate ce a facut trecerea pe noua clasa de SLBM a Marine Nationale numita “Le Triomphant”, dupa primul astfel de submarin). Avea urmatoarele caracteristici: lungime 128,7 m; pescaj minim 10 m, coca submarinului fiind non-magnetica si rezistenta la socuri; latime 10,60 m; greutate: la suprafata 8080 tone/ in imersiune 8920/9000 tone; echipaj 135 oameni, dintre acestia 15 fiind ofiteri; propulsie nucleara –un reactor cu apa sub presiune GWC PAR K-15 (PWR –Pressurized Water Reactors) capabil sa genereze 16000 CP; viteza maxima: la suprafata 37 km/h/in imersiune 50 km/h (foarte probabil ca viteza sa fi fost crescuta cu 5-10 km/h); armament: 16 rachete nucleare M-20, in perioada 1981-1991 (initial a avut 16 rachete M-1, din 1972-1974, inlocuite ulterior pana in anul 1979 cu M-2)/4 tuburi lans-torpile de calibrul 533 mm, de tip F-17 si L-5/rachete anti-nava SM-39 EXOCET, 4 containere de lansare si 14 rachete rezerva interna; sisteme de razboi electronic: DRUA 33, DMUX 21, DSUV 61, DUUX 5, ARUR 12.
Insa, echipamentele si sistemele de detectie au beneficiat, cu siguranta, de modernizari, fiind la momentul lansarii in serviciu la cel mai inalt nivel tehnologic la acea vreme. De modernizari au beneficiat si sistemele de propulsie si armament, deci, cu alte cuvinte, este foarte probabil ca sistemele enumerate mai sus sa fie variante modernizate ale celor de pe “Le Redoutable”, spre exemplu DSUV 21B, DSUV 23 si altele (vezi anexa 10). In mare, “L’inflexible” ar avea urmatoarele imbunatatiri fata de sora sa mai mare, “Le Redoutable”:
–sisteme electrice imbunatatite, rezistente la coroziune;
–imbunatatirea sigurantei fata de eventuale emisii de radiatii de la reactor. Teoretic, asa ceva este imposibil, dar, dupa toate probabilitatile, atat sovieticii cat si americanii puteau detecta locul unde se afla “Le Redoutable” (foarte probabil ca aceeasi problema s-o fi avut toate navele din aceasta clasa), datorita emisiilor radioactive mari. Interesanta, comica chiar dupa unii experti in domeniu, este o declaratie facuta la inceputul anilor *90 de catre inginerul Bruno Germain, pe atunci seful proiectelor nucleare de la DCN/Directia de Constructii Navale, care afirma in fata ziaristilor francezi, dupa ce s-a aflat ca sovieticii si americanii urmareau foarte usor traseul submarinelor din clasa “Le Redoutable” (vezi anexa 11), citez: “Pe planul protectiei contra radiatiilor, un reactor de submarin, prin insasi conceptia sa, pune mai putine probleme decat o centrala atomo-electrica.
L’Inflexible in mars
El este facut sa functioneze in orice pozitie si rezista socurilor conditiilor de razboi. Anvelopa elementelor combustibile ale nucleului reactorului este deci ranforsata, ramanand, ca atare, perfect etansa. Spre deosebire de reactoarele civile, circuitul primar al reactoarelor de submarine nu contine nici o urma de produse de fisiune, radioactivitatea sa fiind foarte slaba. Cum compartimentul nuclear este foarte stramt, ni se intampla sa efectuam reparatii stand calare pe conducte fara a risca depasirea dozei legale”. Expertii SUA si cei ai Rusiei au ras, nici chiar asa, “calare pe conducte”, astia considerand ca-n acest caz, bietii ingineri francezi puteau sa-si ia adio de la facut copii, daca nu cumva ajungeau sa-i spuna popii “domnu’ doctor”!
–imbunatatirea caracteristicilor hidrodinamice ale cocii si o mai buna antifonare, ceea ce a dus la scaderea nivelului emisiilor sonore in apa si la cresterea vitezei tactice silentioase in imersiune. Are anumite caracteristici stealth;
–dotarea cu calculatoare tactice extrem de performante, pe care francezii le numesc TIT/Traitement de l’Tactique/Procesor Informatii Tactice. Acestea se regasesc, in variante moderne, pe toate submarinele FOST operationale astazi;
–sistem de navigatie inertial imbunatatit;
–sistem de comunicatii intern imbunatatit, numit SNTI/Systeme Numerise de Transmissions Interieures/Sistem de Comunicatii Digital Intern, si astazi aflat in dotarea submarinelor FOST.
Cariera operationala a SLBM “L’Inflexible” s-a intins pe 22 de ani, timp in care a avut 59 de misiuni de patrulare indelungata, 90000 de ore de imersiune si peste 3500 de zile petrecute pe mare.
Viata la bordul submarinelor nucleare ale FOST este si nu este idilica. Pana la urma acestea sunt arme de lupta si nu hoteluri plutitoare submarine, dar asta nu-nseamna ca echipajele nu beneficiaza de un anumit confort pe timpul voiajelor indelungate, minim 2 luni, maxim 3 luni, cu posibilitatea depasirii timpului alocat in mod normal unor asemenea misiuni. Acestea depind, in principiu, de capacitatea de rezistenta a echipajelor, si tocmai de aceea sunt cate doua echipaje per submarin, albastru si rosu, diferentiate doar de culoarea uniformelor. Mai mult decat atat, se ia in serios sanatatea psiho-fizica a echipajului pe timpul marsurilor, si asta datorita mediului inchis in care este nevoit sa stea oamenii (exista sisteme de ventilatie si purificare a aerului foarte moderne, chiar si sisteme de desalinizare a apei de mare, ceea ce face ca submarinul sa nu aiba nevoie sa iasa la suprafata pe timpul misiunilor) si, nu in ultimul rand, datorita existentei reactorului nuclear, posibila sursa de radiatii letale.
Cu toate acestea, pericolul emisiei accidentale este extrem de redus, reactoarele avand sisteme de protectie si siguranta foarte bine elaborate. Asta nu-nseamna ca echipajului aflat in misiune nu i se face control medical minutios la bordul submarinului, acesta avand medic de bord si un mic cabinet medical unde se pot face analize medicale si chiar interventii chirurgicale de nivel mediu. Exista, dupa toate probabilitatile, chiar si un psiholog la bord, cert este insa faptul ca membrii echipajului trec trimestrial, la baza navala de origine, prin teste psihologice draconice, alaturi de cele medicale, destinate inclusiv testarii nivelului de radiatii din organism (spectometrie externa, analiza toxicologica a urinei, analiza sangelui, etc). Datorita spatiului limitat, echipajul nu poate face miscare in mod liber si-atunci exista la bord si cate o mica sala de gimnastica, uneori dispusa in hangarul containerelor rachetelor balistice (americanii ii zic acestui compartiment “Padurea Sherwood”, si asta datorita dispunerii la verticala a uriaselor tuburi purtatoare de rachete. Capitanul navei, cu siguranta, este in rolul lui Robin Hood!), dotata cu biciclete medicale, banda de alergare, greutati si alte asemenea aparate. Submarinele sovietice din clasa “Typhoon”, adevarati colosi submarini, dispuneau chiar si de o mica piscina destinata echipajului, ce era umpluta cu apa de mare, basca caviarul de rigoare!
Interesant este si faptul ca la bordul submarinelor strategice franceze aflate in mars pe marile si oceanele lumii (dupa toate probabilitatile, in permanenta trei unitati), de Craciun, membrii echipajului primesc cadouri. Acestea sunt cumparate inainte de plecarea in mars, fiecare membru al echipajului, inclusiv comandantul, este obligat sa achizitioneze un cadou, neavand voie sa dezvaluie continutul pachetului. In ajunul Craciunului, pachetele sunt depuse la popota fiind impartite de catre commandant si ofiteri membrilor echipajului, astfel incat nimeni nu stie cine ia dat acest cadou –psihologii considera acest aspect un mod de a intari si consolida legaturile intre echipaj, dar si un mod de destindere. Exista si urari inregistrate video din partea familiilor membrilor echipajului, inregistrate inaintea plecarii in voiaj si inmanate comandantului de catre autoritatile militare (asta nu-nseamna ca familia stie unde pleaca si cat va dura misiunea submarinului) ce sunt inmanate acestora la evenimente importante din viata lor, precum zile de nastere sau onomastice, Craciun, Revelion, Paste, etc.
Nu putem incheia inainte de a vedea, in cateva randuri, locul unde sfarsesc toate submarinele strategice franceze scoase din uz, adica locul unde au sfarsit si “Le Redoutable” si “L’Inflexible”. Dupa dezarmare, adica demontarea rachetelor balistice, a containerelor de lansare, a torpilelor si rachetelor anti-nava si anti-submarin ce se face in baza de la Ile Longue, submarinul este dus intr-un doc uscat ce se afla in interiorul bazei navale de la Cherbourg, doc ce poarta numele de “Homet”. Acesta are dimensiuni impresionante, fiind o cala orizontala capabila sa primeasca nave de 123 m lungime. Aici, de pe submarine se recupereaza tot ceea ce poate fi refolosit la alte unitati aflate inca in uz sau in curs de constructie, precum turboalternatoarele, hartile electronice, arborii elicelor, cabluri si tevi, materiale izolante ignifuge, materiale din cauciuc, prize, intrerupatoare, conectori, etc. De un tratament aparte are reactorul –se incepe cu descarcarea barelor de combustibil si a pompelor circuitului primar (se executa intr-un mediu inchis, protejat cu ajutorul unor corturi speciale din material rezistent la radiatii, operatia facandu-se numai de catre experti, la randul lor si acestia protejati de echipament anti-radiatii), dupa care urmeaza scoaterea camerei reactorului prin coca submarinului (decupata in prealabil. “Le Redoutable” se pare ca avea reactorul dispus intr-o incinta blindata cu pereti din plumb, de 7 m inaltime, 10,5 m diametru si 800 de tone greutate –informatie probabila).
Dupa scoatere, reactorul este dus intr-o incinta speciala dispusa tot in incinta bazei Cherbourg, asezat pe suport antiseismic intr-o incinta cu pereti din plumb si sisteme de avertizare anti-efractie sau impotriva eventualelor emisii radioactive, foarte bine securizata si pazita, unde este depozitat cel putin 15 ani, timp in care puterea emisiilor radioactive scade (posibil cu 2/3), ceea ce permite ulterior scoaterea in siguranta a instalatiei si depozitarea acesteia in subteran (cel mai probabil tot in incinta bazei Cherbourg).
Si ca sa inchei intr-o nota “optimista”, ma intorc la starea deplorabila a Marinei Romane, la fel ca a intregii Armate per ansamblu. In cursul documentarii acestui articol am gasit un citat care ni se potriveste de minune, al carui autor, cel putin pentru mine, este necunoscut: “Sa avansezi fara o strategie este imprudent; sa te retragi fara o strategie poate fi un dezastru”. Ni se potriveste ca o manusa acest citat, n-avem strategie, n-avem viziune, n-avem perspectiva si, mai ales, se pare ca nu mai avem nevoie de Armata. Avem planuri de inzestrare re-re-re-reanalizate in fiecare an si, ciudat, la fiecare “reanalizare si readaugire” de-asta se mai taie cate ceva. Se taie, se anuleaza, se reduce, si asta din NIMIC, fiindca oricum ceea ce-i pe hartie, ramane doar pe hartie –scriptic, fiindca faptic nu exista. Unde-i “Delfinul” cel revitalizat in fiecare an de Ziua Marinei cu promisiuni? Unde-i programul de inzestrare cu rachete AA? Unde sunt corvetele si vanatoarele de mine cele noi? Unde sunt fabricile de munitii, piese de artilerie si-alte marafeturi razboinice? Unde-i industria nationala? Pamant as zice, ori mai bine spus, fier vechi reciclat deja…Unde sunt programele de inzestrare promovate cu surle si trambite an de an, dar niciodata sfarsite, basca ca nici nu-s incepute in marea lor majoritate?
Avem nevoie ca de aer de inzestrare pentru Armata Romana, avem nevoie de strategie credibila in aceasta privinta lipsita de interese meschine politicianiste, avem nevoie de…tot. Si asta fiindca astazi n-avem nimic sau aproape nimic, iar viitorul este sumbru, cu achizitii sh/th, si fara ca industria nationala de aparare, asa mica si pe cale de disparitie cum se prezinta ea astazi, sa fie luata cumva prea serios in considerare de catre cei care ar putea sa faca ceva daca ar dori asta. Din punctul meu de vedere, avem nevoie de IAR-XT, de TR-2000, de ATROM revizuit, de “Delfinul” sau inlocuitori de ultima generatie, de nave de tot felul, de rachete AA si AT, de LAROM modernizat, de o noua masina de lupta a infanteriei –MLI 2000, si de multe alte chestii pe care, cu un pic de vointa, le-am putea face. Ne uitam la achizitii de vechituri si, o spun cu mana pe inima fara absolut nicio placere, multi militari s-au impacat deja cu aceasta idee, vorba lor “macar sa le ia si pe astea”… Dureros, dar asta rezulta in urma solutiei nerealiste, halucinante si puerile a achizitiilor sh, pe criteriul abramburistic “nu sunt bani”. Solutia sh este un drum cu bataie scurta, costisitor si lipsit de offset, fara a reprezenta vreun castig tactic si strategic pentru armata noastra si industria de aparare. Pana cand o ducem asa si de ce nu putem rupe odata “coada pisicii” nimeni nu ne poate spune, dar cu siguranta se poate si altfel.
WW
Enciclopedia Armelor: Episodul XXVI: Tractoare de artilerie italiene
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia –Enciclopedia Libera, Internet.
www.netmarine.net/bat/smarins/redoutab/
www.meretmarine.com/…/les-redoutable-histoir.
forummarine.forumactif.com/t4865-snle-classe-…
www.fas.org/nuke/guide/france/slbm/
ANEXE
[1] Enez Hir, de fapt o peninsula situata in Golful Brest, baza fiind operationala din anul 1965 si are 124 hectare –aici se face schimbul echipajelor si mentenanta submarinelor, inclusiv aprovizionarea cu tot ceea ce este necesar unui voiaj de cateva luni
[2] SNA, 6 unitati, fiecare avand 2660 tone in imersiune: Rubis –S 601, Saphir –S 602, Casabianca –S 603, Emeraude –S 604, Ametyste –S 605, Perle -606) si TRIOMPHANT (SSBN, 4 unitati, fiecare avand 14335 tone in imersiune: Le Triomphant –S 616, Le Temeraire –S 617, Le Vigilant –S 618, Le Terrible –S 619
[3] CE de Cadarache –INSTNC/Institut National des Sciences et Techniques du Nucleaire de Cadarache. Aici incepusera dezvoltarea propriului reactor nuclear destinat submarinelor, proiectul purtand numele de “Coelacanth”, bazat pe uraniu 235. In 1962 testau deja unul, acesta regasindu-se ulterior pe primul SLBM francez
[4] 4 motoare Diesel, Pielstick 12PA2 de 843 CP/620 kW fiecare/3372 CP/2480 kW in total, construite de catre “Societe d’Etude des Moteurs Thermiques Pielstick”/2 motoare electrice principale de cate 1300 CP fiecare/2600 CP in total
[5] 6 decembrie 1960. Asta inseamna sa ai viziune strategica, nu ca ai nostri conducatori, experti in comitete si comitii de redactare a tot felul de planuri de inzestrare updatate an de an, niciodata indeplinite, de peste 20 de ani. In Marina noastra sunt planuri de planuri, fondurile exista dar lipsesc cu desavarsire –da’ le-avem, vezi “Delfinul”, vezi fregatele, vezi corvetele, vezi navele vanatoare de mine, vezi…Bine, le vezi, dar la altii nu la noi, vai mama noastra!
[6] sub comanda sa s-a aflat echipajul “albastru”, cu incepere din data de 28 ianuarie 1972, durata misiunii fiind de 55 zile. Arsenalul de la bord, 16 rachete M-1, depaseau de 400 de ori puterea bombei atomice de la Hiroshima. Louzeau avea sa primeasca gradul de amiral pe data de 1 martie 1979
[7] foarte probabil ca de serviciile acestui centru de testare sa fi beneficiat si Israelul, foarte interesat in a cunoaste tehnica sovietica din dotarea vecinilor arabi. Oricum, aici se pare ca lucreaza cel putin 840 de oameni, peste 100 dintre acestia fiind probabil cercetatori
[8] Baza Aeriana de la Cazaux -25 km departare de Centru; Baza Aeriana de la Mont-de-Marsan -72 km departare de Centru; Baza Aero-Navala de la Lann Bihoue -421 km departare de Centru; Baza Navala de la Brest -518 km departare de Centru
[9] intrata in serviciul Marine Nationale in anul 1972, initial doar pe navele de suprafata. O racheta extrem de reusita, a carei variante, precum MM-40 EXOCET, echipeaza peste 35 de tari din toata lumea, peste 3600 de exemplare din toate variantele fiind realizate pana in present. Era cat pe-aici sa le achizitioneze si Marina Romana, asta prin 2003-2005, dar…Marina Castravetiana, vecina noastra, are in dotare cateva rachete EXOCET (daca are, are! Periculoase taica astea, englezii o stiu prea bine din Falkland, asa ca bietele noastre fregate tunate –adica dotate cu tunuri, sa nu credeti altceva –nici nu vor sti cand se duc in vizita la pesti in caz de bum-bum, fereasca-ne sfantul asteapta ca astia, vax!
[10] dupa unele surse, dar este foarte probabil sa fie asa, deoarece tehnica nu bate pasul pe loc, mai ales cea militara. Numai la noi bate, c-asai in RO, si asta fiindca ce-a fost bun acum 50 de ani este bun si de-acum inainte, in vecii vecilor, amin!
[11] asta dupa caderea Cortinei de Fier si dezmembrarea URSS, dar zeci de ani francezii habar n-au avut ca au o problema cu emisiile de radiatii in apa. Ce s-ar fi intamplat in caz de bum-bum cu flota de submarine strategice franceze, Dumnezeu stie, dar submarinele sovietice de atac din clasa “Alfa” erau la post