Episodul V – Partea a doua
Bombardiere grele sovietice
Cu toate ca unicul prototip K-7 se prabusise, au fost totusi comandate inca 2 aeronave, dar totul a fost anulat in 1935, inainte ca vreunul dintre acestea sa fie finalizat. Interesant este faptul ca unicul prototip realizat a fost construit in doar 2 ani, la Harkov, incepand din 1931, avand urmatoarele caracteristici, absolut impresionante: echipaj 11 oameni; capacitate de transport 120/128 pasageri; lungime 28 m; anvergura 53 m; inaltime 12,4 m; suprafata portanta 454 m/patrati; greutate: gol 24,4 tone/cu incarcatura maxima 38 de tone; motor: 7 Mikulin AM-34F -750 CP/560kW fiecare (initial au fost avute in vedere motoare germane BMW. Oricum, AM-34 erau slabe pentru matahala asta, dar structura facea posibil accesul mecanicului-sef la motoare chiar si-n timpul zborului); viteza maxima 225 km/h; plafon de serviciu 4000 m; incarcare aripa 84 kg/m patrat (aceasta avea dimensiuni impresionante -53 m, fiind dificil de realizat. Iata, spre exemplu, dimensiunile aripii drepte: lungime 10 m; latime 6 m; inaltime 2,33 m; realizata din tuburi de otel sudate acoperite cu duraluminiu.
K-7 in constructie
S-a folosit si un aliaj de crom-molibden, cel putin la prototip, deoarece tevile din otel de asemenea dimensiuni nu se fabricau in URSS, ele fiind importate din Suedia. Pentru un singur K-7, asemenea structuri costau 100000 de ruble aur, ceea ce era de neacceptat pentru conducerea sovietica, care a ordonat copierea lor la o fabrica din Dnepropetrovsk, insa cu rezultate slabe); autonomie undeva la 5000 km, desi conform calculelor pe hartie ea era de 3030 km, si asta in conditii ideale de zbor. Nacela era destinata celor doi piloti (navigator si radio-navigator) si mecanicului-sef, ceilalti 8 membrii ai echipajului fiins dispusi in celelalte compartimente ale aeronavei, comunicarea intre piloti si echipaj facandu-se prin interfonie. Aeronava era greu de manevrat la sol, pe teren drept, si imposibil pe teren accidentat. Aeronava avea chiar si un design numit “Luxe”, urmand sa dispuna de un confort nemaivazut in URSS, chiar si-n lume, format din 16 cabine de lux (destinate oamenilor cu bani si VIP-urilor, inclusiv din conducerea PCUS, putand adaposti 64 de pasageri. Bineanteles, oamenii cu bani erau tocmai aristocratii aia atat de huliti de propaganda sovietica, corupti si exploatatori ai clasei muncitoare, din SUA si Occident. Dar valuta n-avea miros capitalist cand venea vorba de bani in buzunarul Statului proletar –reprezentat de protipendada comunista in frunte cu Stalin), club, snack-bar si bucatarie (erau preconizate propriile generatoare electrice, inclusive destinate pornirii fara ajutor extern al motoarelor, dar acestea n-au putut fi realizate de catre industria sovietica pana la anularea proiectului). Saracul mujic nici nu visa la asa ceva, basca ca nici n-auzise vreodata –el traia cu iluzia indusa de catre Stat, ca toti oamenii sunt egali in paradisul comunist.
Varianta destinata bombardamentului strategic urma sa fie chiar mai impresionanta, cu dimensiuni considerate de catre specialisti apropiate de Empire State Building, extrem de puternic inarmat, foarte costisitor si imposibil de realizat. Urma sa fie o adevarata “Fortareata Zburatoare”, in dotarea sa urmand sa intre un arsenal dea dreptul socant dispus in turele actionate electric, format din: 6 tunuri navale de calibrul 203 mm (dispuse cate 3 in cele doua turele actionate electric, una dispusa la partea superioara, cealalta la partea inferioara); 8 tunuri navale de calibrul 100 mm; 8 tunuri calibrul 20 mm (de tipul ShVAK, descris mai sus) si cel putin 8 mitraliere de calibrul 7,62 mm (ShKAS, descrise mai sus); 16 tone de bombe (locasurile bombelor urmau sa fie amplasate in interiorul aripilor, solutie ingenioasa ce nu afecta caracteristicile aerodinamice ale avionului. Oricum, specialistii calculasera ca la incarcatura maxima de combustibil, nu s-ar fi putut lua mai mult de 10 tone de bombe, autonomia fiind undeva la 2400 km. Chiar si asa, bombardierul ar fi avut capabilitati extraordinare). Se avea in vedere si o varianta destinata transportului de parasutisti (112 oameni, complet echipati. Interesant cum Inaltul Comandament Sovietic se gandea la proiectarea fortei la distante mari…Foarte interesant!) sau marfa (maxim 8,5 tone, paletizata, luandu-se in calcul lansarea lor din aer cu ajutorul parasutelor prin intermediul unei trape de coada de mari dimensiuni, ce urma sa inlocuiasca suprafetele vitrate ale modelului original. O solutie ingenioasa folosita si astazi, insa nu degeaba sovieticii sunt recunoscuti ca fiind asi in domeniul avioanelor de transport greu), in acest caz avionul pastra in vederea propriei protectii doar mitralierele si tunurile de calibrul 20 mm. N-a fost niciodata construita, ramanand doar la nivel de intentie, insa ingeniozitatea solutiilor adoptate este uimitoare. Oricum, nu s-ar fi putut realiza datorita greutatii armamentului, basca tunurile navale masive, structura nu rezista la trepidatii, vibratii si solicitari nici macar la varianta civila (la primul zbor aeronava s-a ridicat doar 5 m de la sol, cand au aparut vibratii alarmante luandu-se decizia de a se intrerupe zborul. Ulterior structura a fost consolidata, dar problemele au ramas, cu deosebire vibratiile din suprafetele orizontale), ce sa mai vorbim de cele militare.
K-7 la sol
Nu putem incheia articolul fara a discuta despre arsenalul impresionant ce s-ar fi regasit pe bombardierul K-7, desi nu exista date certe cu privire la tipul acestuia si doar la calibrul preconizat. Exista insa certitudine cu privire la provenienta lui, Marina Sovietica. Aceasta, in acei ani, utiliza urmatoarele tipuri de tunuri de calibrul 100/102/203 mm, pe distrugatoarele si crucisatoarele sale, chiar si-n cadrul bateriilor de coasta, in marea lor majoritate fiind ramase de pe vremea Tarului Nicolae al II-lea, inclusiv navele, niste barabafte afumate (oricum, in WW II, Marina Sovietica n-a avut cine stie ce nave in dotare, ea nu s-a ridicat nicicum la valoarea flotei germane, britanice sau americane). Iata care erau aceste guri de foc, pasibile de a fi folosite si pe K-7, fara a se sti cum intentionau sovieticii implementarea lor pe avion, greutatea si solicitarile la care ar fi fost supusa aeronava fiind imense, fiind din punct de vedere tehnic o extraordinara provocare:
–Pattern 1905, construite de catre firma Vickers, Marina Sovietica le folosea incepand din anul 1920 in cadrul bateriilor de coasta. Prin 1941 mai erau in uz 36 de exemplare (romanii si germanii au gasit asemenea tunuri in 1942, la Sevastopol), avand urmatoarele caracteristici: calibrul 203 mm; greutatea tunului 14,5 tone; lungimea tunului 10,16 m; lungimea tevii tunului 9,95 m; volumul camerei de ardere 67,8 dm/cubi; rata de foc 3 proiectile/minut, cu gura de foc montata in turela; munitie: HE –model 1907, greutate proiectil 112,2 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 14,1 kg; lungime proiectil 79,1 cm; viteza initiala a proiectilului 807,7 m/s; HE –model 1913, greutate proiectil 139,2 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 15 kg; lungime proiectil 96,5 cm; viteza initiala a proiectilului 792,5 m/s; HE –model 1915, greutate proiectil 112,2 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 7,9 kg; lungime proiectil 78,76 cm; viteza initiala a proiectilului 807,7 m/s; srapnel –greutate proiectil 116,8 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 1,2 kg; lungime proiectil 78,28 cm; viteza initiala a proiectilului 746,8 m/s; raza maxima de actiune 24,69 km, dar depindea in functie de elevatie (cu tunul montat in turela aceasta era cuprinsa intre -15◦/+25◦), astfel: cu proiectile HE model 1907 – 15◦-12800 m/19,5◦-14450 m/32◦-17200 m/40,5◦-17920 m; cu proiectile HE model 1915 -19,5◦-16830 m/32◦-20130 m/41◦-21030 m; cu proiectile HE model 1913 -15◦-15730 m 19,5◦-18290 m/32◦-20680 m/41◦-24690 m. Nu se stie cum ar fi implementat sovieticii acest tun greu pe K-7, varianta bombardier, cu atat mai mult in turela, dar cu siguranta acest lucru ar fi fost imposibil, daca nu extrem de dificil.
–Pattern 1892, construite de catre firma Vickers, Marina Sovietica le folosea in anul 1941 in cadrul bateriilor de coasta, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 203 mm; greutatea tunului 12 tone; lungimea tunului 9,13 m; munitie: HE –“model vechi”, greutate proiectil 87,8 kg, lungime proiectil 2,6 calibre, viteza initiala a proiectilului 899 m/s; AP –“model vechi”,greutate proiectil 87,8 kg, lungime proiectil 2,5 calibre, viteza initiala a proiectilului 899 m/s; Semi-AP,model 1907, greutate proiectil 106,9 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 9,3 kg, lungime proiectil 4 calibre, viteza initiala a proiectilului 813,8 m/s; HE –model 1907, greutate proiectil 87,8 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 32 kg; lungime proiectil 3,04 calibre; viteza initiala a proiectilului 784,8 m/s; HE –model 1915, greutate proiectil 112,2 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 7,9 kg; lungime proiectil 3,85 calibre; viteza initiala a proiectilului 792,5 m/s; srapnel –greutate proiectil 116,8 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 1,2 kg; lungime proiectil 3,86 calibre; viteza initiala a proiectilului 746,8 m/s; raza maxima de actiune 20,68 km, dar depindea in functie de elevatie (cu tunul montat in turela aceasta era cuprinsa intre -5◦/+18◦), astfel: cu proiectile HE “model vechi” – 13◦-10980 m/25◦-14640 m; cu proiectile AP model 1907 -18◦-16100 m; cu proiectile HE model 1907 -18◦-13170 m; cu proiectile AP model 1915 -18◦-15920 m/32◦ -20680 m. Nu se stie cum ar fi implementat sovieticii acest tun greu pe K-7, varianta bombardier, cu atat mai mult in turela, dar cu siguranta acest lucru ar fi fost imposibil, daca nu extrem de dificil, dar era capabil sa penetreze blindaj cu proiectile AP “model vechi”, astfel: 182 mm de la 1,83 km distanta/126 mm de la 3,66 km distanta/88 mm de la 5,49 km distanta/64 mm de la 7,32 km distanta/50 mm de la 9,14 km distanta/46 mm de la 10,97 km distanta.
–Minizini, calibrul 100 mm,model 1928, realizat de catre italieni dupa cel austro-ungar, fabricat de catre Skoda, K-10/11, in dotare sovietica incepand din anul 1930. Varianta din dotarea Marinei Sovietice avea urmatoarele caracteristici: greutatea tunului 2220 kg; lungimea tunului 5 m; lungimea tevii tunului 4,69 m; volumul camerei de ardere 7,76 dm/cubi; rata de foc 12 proiectile/minut; munitie: AA, model 1928, greutate proiectil 24,6 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 1,34 kg, lungime proiectil 4,98 calibre, viteza initiala a proiectilului 880 m/s; HE, model 1915, greutate proiectil 28,2 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 1,97 kg, lungime proiectil 5,05 calibre, viteza initiala a proiectilului 800 m/s; HE, model 1928, greutate proiectil 28,2 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 1,24 kg, lungime proiectil 5,22 calibre, viteza initiala a proiectilului 800 m/s; raza maxima de actiune de 19750 m, elevatia fiind cuprinsa intre -5◦/+78◦ (tunul putea trage astfel: cu proiectil HE model 1915, la elevatie de 45◦ -18546 m/cu proiectil HE model 1928, la elevatie de 45◦ -19570 m).
Vedere din fata, desen
–Pattern 1911, calibrul 102 mm, realizat de catre firma Obukhovski in 1911, sub licenta (200 de exemplare erau in uz la nivelul anului 1917), ulterior, dupa Revolutia din Octombrie,fabrica din Perm a mai construit 80 de exemplare in 1918. In anul 1941, mai erau in serviciu 146 de exemplare, astfel: 49 in cadrul Flotei Baltice/30 in cadrul Flotei Marii Negre/30 in cadrul Flotei din Pacific/15 in cadrul Flotilei Caspice. Tunul avea urmatoarele caracteristici: greutatea tunului 2,80 tone; lungimea tunului 6,28 m; lungimea tevii tunului 6,09 m; volumul camerei de ardere 7,56 dm/cubi; rata de foc 12 proiectile/minut; munitie: HE, model 1915, greutate proiectil 17,5 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 2,1 kg, greutatea obuzului 30 kg, lungime proiectil 5 calibre, viteza initiala a proiectilului 823 m/s; HE, model 1911, greutate proiectil 17,5 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 2,4 kg, greutatea obuzului 30 kg, lungime proiectil 5 calibre, viteza initiala a proiectilului 823 m/s; FRAGMENTATIE, model 1915, greutate proiectil 17,5 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 1,88 kg, greutatea obuzului 30 kg, lungime proiectil 5,18 calibre, viteza initiala a proiectilului 823 m/s; SRAPNEL, greutate proiectil 17,7 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 218 grame, greutatea obuzului 30,1 kg, lungime proiectil 4,38 calibre, viteza initiala a proiectilului 768 m/s; INCENDIAR, greutate proiectil 17,6 kg, lungimea proiectilului 4 calibre; raza maxima de actiune era probabil de 18000 m, elevatia fiind cuprinsa intre -10◦/+30◦ (tunul putea trage astfel: cu proiectil HE model 1915, la elevatie de 30◦ -16100 m/cu proiectil HE model 1911, la elevatie de 30◦ -15360 m).
–Pattern 1930 (model B-2) si Pattern 1934 (model B-18), calibrul 102 mm, realizate de catre fabrica Bolshevik, initial pentru dotarea submarinelor de clasa Dekabrist (seria I), Leninets (seria II) si Pravda (seria IV), dar ulterior au aparut si pe monitoare si alte nave cu pescaj mic. Tunul in varianta B-2 avea urmatoarele caracteristici: greutatea tunului 2,08 tone; lungimea tunului 4,57 m; lungimea tevii tunului 4,37 m; volumul camerei de ardere 7,56 dm/cubi; rata de foc 4-6 proiectile/minut. Tunul in varianta B-18 avea urmatoarele caracteristici: greutatea tunului 2,09 tone; lungimea tunului 4,56 m; lungimea tevii tunului 4,37 m; volumul camerei de ardere 7,56 dm/cubi; rata de foc 6-12 proiectile/minut. Tunurile foloseau urmatoarele tipuri de munitie: HE, model 1915, greutate proiectil 17,5 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 2,1 kg, greutatea obuzului 30 kg, lungime proiectil 5 calibre, viteza initiala a proiectilului 755 m/s; AA, model 1915, greutate proiectil 16,45 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 1,4 kg, lungime proiectil 4,75 calibre, viteza initiala a proiectilului 755 m/s; FRAGMENTATIE, model 1915, greutate proiectil 17,5 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 1,88 kg, greutatea obuzului 30 kg, lungime proiectil 5,18 calibre, viteza initiala a proiectilului 755 m/s; SRAPNEL, greutate proiectil 17,7 kg, greutatea incarcaturii de azvarlire 218 grame, greutatea obuzului 30,1 kg, lungime proiectil 4,38 calibre, viteza initiala a proiectilului 755 m/s; raza maxima de actiune era probabil de 16470 m, elevatia fiind cuprinsa intre -5◦/+60◦ (tunul putea trage cu proiectil HE model 1915, la elevatie de 60◦, la maxim16470 m).
Kalinin K-7 in zbor
Prototip K-7 in 1933
Interesant acest proiect din punct de vedere tehnic, insa o mare bataie de cap pentru proiectanti si constructori. Datorita acestuia Kalinin si-a pierdut viata, intr-un final fiind declarat “inamic al poporului” deoarece n-a reusit sa satisfaca vanitatea lui Stalin ca URSS sa aiba cel mai mare avion vazut vreodata. Chiar daca n-ar fi fost executat si proiectul ar fi fost continuat, acest avion este putin probabil c-ar fi devenit un succes, el avand nevoie de infrastructura aeroportuara pe masura (in URSS in acei ani, majoritatea aeroporturilor existente n-aveau piste betonate si nici infrastructura adecvata operarii avioanelor de pasageri si nu numai. Nici aeroporturile straine, considerate moderne in acea vreme, n-ar fi putut sa-i asigure operarea in conditii de siguranta si mentenanta necesara), intretinere permanenta, nemailuand in calcul costurile de productie extrem de ridicate, basca cele de operare. Ce a fost el totusi pana la urma? Un vis frumos as zice si cam atat…
Sectiune aripa K-7
WW
Enciclopedia Armelor – Episodul VI: A-43 Black Prince
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
www.aviation.ru/k7/k7giant.html –
www.scribd.com › –
www.fiddlersgreen.net/…/Kalinin-K7.html –
www.flyingmidshipmen.org/k7russianbmbr…
ram-home.com/ram-old/engine.html –
opoccuu.com/russianfighters.htm –