Romania Military

ENCICLOPEDIA ARMELOR: RT-23 MOLODETS –TRENUL ATOMIC

This entry is part 16 of 110 in the series Enciclopedia Armelor

Episodul XIV – Trenul Atomic

 

 

 

 

Astazi calatorim cu trenul. Nu orice fel de tren, oricum, nu unul banal, nici cu CFR-ul aflat in moarte clinica si nicidecum pe drumul de fier din Romanica atat de cautat la fier vechi. Ei bine, calatorim prin timp tocmai in “Maica Rusie” cea veche, URSS, atat de draga noua, romanilor, de care ne leaga amintiri atat de “placute” incat ne amintim cu jale de ele. Si nu calatorim cu vreun tren de mare viteza, ci cu unul absolut banal ce nu se diferentia cu nimic fata de trenurile obisnuite ce circulau prin imensitatea spatiului sovietic. Asta la prima vedere, fiindca, in realitate, el se deosebea intru-totul de acestea. De aceste trenuri “speciale” stiau extrem de putini, asta datorita faptului ca erau considerate obiective “Strict Secrete” ce apartineau nu de Caile Ferate Sovietice, ci de imensul complex militar sovietic, in speta Fortele Strategice Nucleare Sovietice. V-ati putea intreba ce cauta un tren in dotarea Fortelor de Rachete Strategice ale URSS? Ei bine, nicidecum pentru transport VIP asa cum ar fi normal, ci pentru transportul si lansarea de rachete balistice intercontinentale.

Bine, bine, de ce tocmai un tren, cand sovieticii aveau in anii *80 numeroase submarine, lansatoare TEL si hangare subterane destinate transportului si lansarii ICBM (Intercontinental Ballistic Missile), numarul acestora depasind cu mult pe cele detinute de SUA, Marea Britanie, Franta, China, India, Pakistan si Israel. Din motive de siguranta in primul rand –datorita faptului ca erau mobile, trenurile atomice putandu-se deplasa nestingherite in imensitatea spatiului sovietic utilizand infrastructura existenta, putandu-si lansa rachetele de oriunde, basca ca puteau fi ascunse printre trenurile uzuale ale Cailor Ferate, nediferentiindu-se cu nimic fata de acestea –erau pur si simplu trenuri de marfa, avand locomotive identice cu cele ale utilizatorului civil, vagoanele semanand leit cu cele uzuale destinate transportului de marfa.

 

SS-24 Scalpel camuflata intr-un banal vagon de marfa

Asta dadea mari batai de cap agentilor americani si nu numai, precum si satelitilor de spionaj apartinand unor terte tari, care nu reuseau deloc sa le localizeze, asta dupa ce-au aflat de existenta lor pe la sfarsitul anilor *80, dar si din motive economice, deoarece un tren nu costa nicicum cat un submarin strategic purtator de ICBM sau cat un lansator terestru TEL. Mai mult decat atat, sovieticii s-au gandit la un moment dat ca silozurile terestre de lansare a rachetelor intercontinentale purtatoare de vectori nucleari ar putea fi compromise, fiind bine cunoscute de catre NATO si SUA (locatiile acestora erau intr-adevar, in marea lor majoritate, cunoscute, dar unele au fost aflate abia dupa 1990-1991, odata cu dezmembrarea URSS si “deschiderea” spre vest a “noii Rusii”. Multe se aflau in padurile Ucrainei, disimulate in banale cabane de vanatoare ori exploatari forestiere –facilitati care n-ar fi interesat pe nimeni in caz de bum-bum). Un motiv foarte important a fost faptul ca aceste “trenuri speciale” puteau fi deplasate in orice stat satelit din Pactul de la Varsovia in caz de nevoie, cu precadere in Germania Democrata (excluzand Romania care nu agrea ideea de trupe sovietice pe teritoriul national), considerata a fi varful de lance al ripostei sovietice in caz de agresiune NATO (sovieticii chiar au avut arme nucleare in RDG si Polonia, chiar silozuri de lansare –cel mai probabil doar in Germania).

RT-23 MOLODETS

Aceste trenuri transportau rachete de tipul RT-23 MOLODETS (SS-24 SCALPEL/BISTURIU, in clasificare NATO), concepute de catre renumitul academician Vladimir Fyodorovick Utkin. Remarcabil om de stiinta si designer al mai multor rachete balistice intercontinentale sovietice, precum SS-4 SANDAL, SS-5 SKEAN, SS-7 SADDLER, SS-9 SCARP, SS-18 SATAN, SS-24 SCALPEL, avand o contributie majora la programul spatial sovietic, V.F. Utkin a fost directorul Biroului de Cercetare Yuzhnoye/Yuzhnoye Design Bureau/OKB-586 pana in 1965, ulterior, din anul 1990, Institutul Central de Cercetari Stiintifice.

 

Vladimir Fyodorovick Utkin

Initial, la data infiintarii sale (posibil aprilie-iunie 1954, sub directa indrumare a parintelui programului spatial sovietic, colonelul Sergey Pavlovich Korolyov, personalitate ramasa mult timp necunoscuta mediilor occidentale, care stiau ca exista dar nu stiau cum arata) institutul purta numele de “Biroul de Proiectare Yangel”, avand locatia in orasul Dnipropetrovsk din RSS Ucraineana (pe atunci). Aici au fost create de-a lungul anilor mai multe tipuri de rachete balistice, motoare racheta, rachete purtatoare si sateliti orbitali (cam 300 de sateliti, inclusiv pentru uz militar), precum:

 

R-12/8K63/SS-4 SANDAL (MRBM/Medium Range Ballistic Missile, considerata a fi prima racheta balistica cu raza medie de actiune din dotarea URSS, intrata in inzestrarea Fortelor de Rachete Strategice incepand din septembrie 1959 -608 rachete erau operationale in 1964/aproximativ 500 in 1980. Au inceput sa fie dezafectate in fabrica de la Lesnaya in 1990). Racheta avea urmatoarele performante: o singura treapta, racheta cu combustibil lichid lansata pentru prima data in data de 22 iunie 1957 din poligonul de rachete de la Kapustin Yar din apropiere de Astrahan –considerat pe atunci “oras inchis”, infiintat in anul 1946, aici testandu-se initial rachetele germane V-1/2 de captura. Mai mult decat atat, Kapustin Yar era considerat de catre NATO prin anii *50-*60, un fel de Area 51 sovietica; autonomie 2000/2080 km; lungime 22,77 m; diametrul rachetei 1,65 m; racheta dispunea de o singura ogiva nucleara de 1,3 MT/Megatone; CEP –probabil 3000 m. Se pare ca s-au facut lansari, intre 22-100, de rachete balistice si dintr-un poligon ultrasecret apartinand Marinei Sovietice aflat la Nyonoshka, undeva la nord de Severodvinsk, multi ani necunoscut NATO, devenit operational cel mai probabil in 1965.

 

 

SS-5 SKEAN la parada in 1964

R-14 CHUSOVAYA/8K65/SS-5 SKEAN (IRBM/Intermediate Range Ballistic Missile, intrata in inzestrarea Fortelor de Rachete Strategice incepand din anul 1961, iesind din uz in 1984 -100 rachete erau operationale in 1969 –din aceasta racheta derivand Kosmos 3 utilizata in cadrul programului spatial sovietic). Racheta avea urmatoarele performante: o singura treapta, racheta cu combustibil lichid lansata pentru prima data in septembrie 1959 din poligonul de rachete de la Baikonur; autonomie 3700/4500 km; lungime: 24,40 m cu ogiva atasata/ 20,60 m fara ogiva atasata; diametrul rachetei 2,40 m; racheta dispunea de: o singura ogiva nucleara de 1 MT/Megatone, cantarind 680 kg/2 ogive a cate 2,3 MT; CEP –probabil 1130 m; s-a fabricat in numar mare la Fabrica nr.1001 din Krasnoyarsk, considerat oras inchis –nici macar nu era trecut pe harta. Dealtfel, cetatenii sovietici habar n-aveau de existenta “oraselor interzise” (nu si NATO/SUA care le supravegheau in permanenta din sateliti), acestea neaparand pe nicio harta datorita secretomaniei regimului comunist, basca ca erau obiective de maxima importanta pentru Serviciile sovietice.

 

– R-16/8K64/SS-7 SADDLER [IRBM/Intercontinental Ballistic Missile, considerata a fi “periculoasa” de catre NATO, intrata in inzestrarea Fortelor de Rachete Strategice incepand, probabil, din data de 20 octombrie 1961, pana undeva intre anii 1974/1978 –cel putin 50 de rachete erau operationale in 1962 pe timpul Crizei Cubaneze (conform surselor sovietice, improbabil din surse americane –acestea mentionand intre 4/6 rachete operationale la acea data) aproximativ 186 construite de catre OKB-586 si, foarte probabil, Fabrica 166 din Omsk (considerata secreta timp de multi ani). Se pare ca cel putin 69 de silozuri de pe intreg teritoriul URSS, inclusiv Ucraina, dispuneau de asemenea rachete]. Racheta avea urmatoarele performante: in doua trepte, racheta cu combustibil lichid lansata pentru prima data in data in 1961 din poligonul de rachete de la Tyuratam din apropiere de Plesestsk –facilitate a programului spatial sovietic; autonomie: 13000 km cu ogiva de 3 MT/11000 km cu ogiva de 5 MT/10500 km cu ogiva de 6 MT; greutate ogiva: 8F17 -1475/1500 kg avand puterea de 3 MT/8F115 -2175 kg avand puterea de 5 MT/8F116 -2200 kg avand ogiva de 6 MT; lungime: 31 m fara ogiva montata/43,3 m cu ogiva montata; diametrul rachetei: 3 m –prima treapta/2,4 m cea de-a doua treapta; greutate racheta: in varianta R-16-140,60/141,2 tone/ in varianta R-16U -146,60 tone; CEP –2700 m la 13000 km.

 

– R36/8K67/SS-9 SCARP,  IRBM/Intercontinental Ballistic Missile, aflata in uz si astazi, cu modernizarile de rigoare. Considerata a fi “periculoasa” si “moderna” de catre NATO, intrata in inzestrarea Fortelor de Rachete Strategice incepand din anul 1966 pana in 1978. Astazi, posibil ca intre 16-160 sa fie operationale, in varianta modernizata R-36M VOEVODA/SS-18 SATAN, urmasa directa a SS-9 SCARP, considerata de catre experti a fi una dintre cele mai reusite din lume, dar cert este ca-n 1992 cel putin 88 de rachete erau in uz, avand urmatoarele performante: 2 trepte cu combustibil lichid; ghidaj inertial;lungime 33,65 m; diametrul rachetei 3 m; greutate la lansare 208/210 tone; autonomie 10500 km; ogiva: in varianta MIRV-cantarind in total 7,82 tone, continand 10 ogive nucleare a cate 400 kT fiecare/4 ogive nucleare a cate 1 MT fiecare. SS-9 SCARP, a avut mai multe variante, precum:

 

R-36/8K67 –racheta in doua trepte; lungime 34,5 m; diametrul rachetei 3,05 m (treapta intai –diametrul 3m; greutate combustibil 118,9 tone; greutate totala 6,4 tone/treapta a doua –lungime 9,4 m; diametrul 3 m; greutate 3,7 tone; greutate combustibil 49,3 tone); greutate totala la decolare 183 tone (posibil si mai mult, greutatea difera in functie de model si de ogiva atasata); greutate combustibil 168,2 tone; autonomie 15200 km; o singura ogiva de tipul 8F675 de 8 MT in greutate de 3,95 tone;

R-36M Voevoda

R-36/8K67 –racheta in doua trepte; lungime 34,5 m; diametrul rachetei 3,05 m (treapta intai –diametrul 3m; greutate combustibil 118,9 tone; greutate totala 6,4 tone/treapta a doua –lungime 9,4 m; diametrul 3 m; greutate 3,7 tone; greutate combustibil 49,3 tone); greutate totala la decolare -probabil 186 tone; autonomie 15200 km; o singura ogiva de tipul 8F675 de 20 MT in greutate de 5,82 tone;

 

R-36 ORBITAL/8K69/SS-9 MOD 3 –racheta in trei trepte, orbitala; lungime 32,60 m; diametrul rachetei 3 m (treapta intai –diametrul 3m; greutate totala 125 tone; lungime 18,90 m; se deconecta de treapta a doua dupa 259 de secunde; timpul de ardere al motorului racheta RD-251, aflat dupa cate se pare inca in productie, era de 120 secunde/treapta a doua –lungime 9,40 m; diametrul 3 m; greutate totala 48 tone; se deconecta de treapta a treia dupa 317 secunde; timpul de ardere al motorului racheta RD-252, aflat dupa cate se pare inca in productie, era de 160 secunde ); greutate totala la decolare -probabil 182 tone; autonomie 15200 km; inaltimea maxima atinsa 150 km; o singura ogiva de tipul 8F021 de 5 MT in greutate de 1,4/1,7 tone/trei ogive 8F676 de cate 2,3 MT fiecare, cantarind impreuna 1,42 tone (varianta probabil cunoscuta in evidentele sovietice drept R-36P/8K67P); CEP-1100 m la 5000 km (probabil). Primul zbor al unei astfel de rachete a avut loc in data de 5 martie 1965, lansarea avand loc la Poligonul Baikonur. A ramas in inzestrare cel mai probabil pana in anul 1983 (ogivele nucleare au fost insa stocate ca rezerva strategica si distruse dupa 1990), fiind realizate intre 18-23 de rachete.

Inainte insa de a vorbi despre “trenul atomic” (nicidecum ca sovietici sa fi realizat un tren cu propulsie nucleara dar au incercat sa faca un avion propulsat astfel, numit TUPOLEV TU-95 LAL la inceputul anilor *60, proiect abandonat intr-un final. Si americanii au dat chix cu varianta lor de “avion atomic” numit CONVAIR NB-36H, proiect abandonat in 1961. Despre ele cu alta ocazie), este necesar a afla cate ceva despre vectorul purtator, RT-23 MOLODETS/SS-24 SCALPEL.

 

 RT-23 si ciolovecii cantatori

RT-23 MOLODETS/SS-24 SCALPEL, este o racheta balistica intercontinentala, conceputa ca si suratele sale de catre Yuzhnoye Design Bureau sub directa indrumare a lui A.F. Utkin. A avut atat variante cu lansare din silozuri (in inventarele sovietice apar ca Model 2), cat si variante mobile cu lansare de pe vagoane speciale (despre acestea ne vom ocupa in continuare, in inventare aparand drept Model 1), si avea urmatoarele performante, in functie de varianta:

RT-23 MOLODETS, Model 2, cu lansare din canistre dispuse in siloz de tipul 15P961:lungimea canistrei 22,6 m; diametrul canistrei 2,7 m; greutate racheta 104,50 tone; autonomie 10450 km; racheta in trei trepte cu combustibil solid; motor: prima treapta -15D305/a doua treapta -15D339/ a treia treapta –RD-866; incarcatura de lupta de tip MIRV, ce continea 10 ogive nucleare a cate 430/550 kT fiecare, greutatea totala fiind de 40,5 tone –sursele sovietice sustin ca focoasele nucleare treceau cu usurinta de sistemele de aparare anti-balistice ale SUA; ghidaj inertial; motor racheta RD-216 capabil sa dezvolte 1480 kN; 10 silozuri au fost echipate cu asemenea rachete, pana la sfarsitul anilor *80, unele aflandu-se in Ucraina, dar 46 de rachete au fost construite dintre acestea 36 prevazute a fi lansate de pe calea ferata; CEP-500 m.

Racheta era similara celei americane LGM-118 PEACEKEEPER ce a fost in serviciu intre anii 1986-2006.

 

Canistra rachetei 

RT-23 MOLODETS, Model 1, cu lansare de pe calea ferata, dispuse in vagoane speciale ce semanau leit cu cele uzuale de marfa cu 8 axe de 135 tone greutate, dar la cele purtatoare de rachete plafonul se deschidea in vederea lansarii, fiind actionat hidraulic: lungimea vagonului-container 23,6 m; latimea vagonului-container 3,2 m; greutate vagon 200 tone; autonomie 10100 km; racheta in trei trepte cu combustibil solid; motor: prima treapta -15D305/a doua treapta -15D339/ a treia treapta –RD-866; incarcatura de lupta de tip MIRV, ce continea 10 ogive nucleare a cate 430/550 kT fiecare, greutatea totala fiind de 40,5 tone; ghidaj inertial; 36 de asemenea rachete au fost realizate pana la sfarsitul anului 1989, alaturi de 12 trenuri speciale; CEP-500 m; lungimea rachetei 23 m; lungimea canistrei rachetei 21 m; greutatea canistrei si a rachetei era de 126 tone.

UCP – Panou de comanda

Asemenea locatii purtau numele de UCP/Unified Command Post/Post de Comanda Unificat, si erau complet autonome, in inventare aparand ca 15ZH60, avand capacitatea de a mentine in stare optima racheta/rachetele din siloz (temperatura, umiditate, protectie la intemperii, inclusiv protectia personalului de deservire impotriva radiatiilor accidentale), avand, in general, urmatoarele dimensiuni (sovieticii au avut insa mai multe tipuri de incinte subterane si silozuri, chiar mult mai mari decat acesta): greutate 125 tone; lungime 33 m; diametrul 3,3 m; functionare autonoma fara a fi verificat, maxim 45 zile. Prin padurile Ucrainei cam asemenea “radacinoase” cresteau in pamant…

 

RT-23 MOLODETS cu lansare de pe calea ferata, a inceput sa fie dezvoltata de catre A.F.Utkin si echipa sa de proiectanti incepand din anul 1983, trenul “special” fiind format din:

-trei locomotive standard de tip DM 62-1731, construite pentru Caile Ferate Sovietice, dar si pentru utilizatori din Europa de Est, Africa si Asia. Locomotiva avea urmatoarele caracteristici: greutate 116 tone; viteza maxima cu vagoanele atasate 100 km/h; Diesel-electrica, puterea motorului fiind de 2000 CP. Un tren “nuclear” dispunea de 3 asemenea locomotive dispuse una in spatele celeilalte, prima avand la comenzi trei ofiteri iar celelalte cate un mecanic-conductor (si acestia facand parte din personalul militar, insa, atat ofiterii cat si intregul personal ce deservea trenul, in caz de deplasare, ce putea insuma 1000 km, chiar si mai mult, pentru mentinerea secretului purtau echipament civil identic cu cel al lucratorilor de la Caile Ferate).

LOCOMOTIVA DM62-1731

-imediat in spatele locomotivelor se afla vagonul cu generatorul de curent si sursa de alimentare de la reteaua externa ce avea un brat telescopic retractabil prin plafon (intregul sistem se pare ca avea protectie PEM. Continea, pentru eventualitatea ca nu exista retea de alimentare cu curent electric, de 4 generatoare Diesel ce suplineau necesitatile intregului complex, fiecare generator putand dezvolta cate 100 kW -400 kW in total –inclusiv energia necesara deplasarii locomotivelor. Deci, in caz de nevoie, intregul ansamblu militar putea functiona fara probleme autonom, oriunde in imensitatea spatiului sovietic, ceea ce era un avantaj fantastic pentru Fortele Nucleare Strategice. Ar fi avut „ultimul cuvant” in cazul in care celelalte facilitati erau distruse, alaturi bineanteles de submarinele ascunse in oceanul planetar), vagonul de comanda al lansarii (continea si sistemele de comunicatii, foarte probabil si de o legatura protejata cu Presedintele URSS, cu siguranta insa cu factorii de decizie militari), un vagon-cisterna cu doua compartimente ce continea rezerva de carburanti si lubrifianti pentru locomotive si, la coada trenului, trei vagoane-container purtatoare fiecare a cate unei rachete SS-24. Trenul putea fi format chiar si din 17 vagoane (numai in caz de alarma sau aplicatii indelungate), aici fiind incluse si vagoane-cuseta destinate membrilor echipajului, cu nimic diferite fata de cele standard, la care se adaugau si vagoane-frigorifice ce contineau hrana conservata (se pare ca erau complet etanse si protejate impotriva radiatiilor cu placi din plumb. Nu exista insa certitudine in acest sens, foarte probabil sa fi fost vagoane-frigorifice standard).

Sursa de alimetare curent

Primul Regiment ce a utilizat un asemenea tren a fost infiintat in luna octombrie 1987, dar in 1999 numarul lor ajunsese la trei –fiecare dispunand de catre 4 trenuri si 36 de vagoane de lansare per total. In august 2005 nici un tren atomic nu se mai afla in uz (ultimul se pare c-a fost tras pe linie moarta in anul 2008). Odata cu primirea comenzii de lansare, un asemenea Regiment era capabil sa lanseze prima racheta in doar 3 minute… Interesant este faptul ca, conform unei declaratii data neoficial si anonim unei agentii de presa ruse, de catre un inalt oficial din complexul militar-industrial, Fortele Strategice Ruse ar dori reanimarea acestor trenuri. Declaratie confirmata in decembrie 2012 de catre generalul-locotenent Serghei Karakaev, comandantul Fortelor Strategice de Rachete, care a spus ca se lucreaza la revitalizarea vechilor trenuri atomice si foarte probabil, la dotarea lor cu noi rachete (posibil o varianta a R-30 BULAVA) si sisteme de comanda-control de ultima generatie.

O asemenea initiativa ar costa insa extrem de mult, cu atat mai mult cu cat ar trebui refacuta vechea infrastructura de deservire a vechilor trenuri atomice (statiile, depozitele, infrastructura service, etc), aceasta aflandu-se in stare avansata de degradare, de la Kostroma, Perm si Krasnoyarsk (aceste facilitati erau mult mai multe, dar cele mentionate erau cele mai complexe. Oricum, existau facilitati ce permiteau dispunerea trenurilor la o distanta de 4 km unul de altul, putandu-se executa lansarea in bloc a rachetelor, o asemenea salva de rachete fiind devastatoare pentru orice inamic NATO. Unele facilitati semanau cu o mica statie feroviara specifica zonelor rurale indepartate, precum cele ce deserveau exploatari forestiere, miniere, etc. Satelitii de spionaj NATO/SUA n-aveau nicio treaba cu nimicurile astea de gari…Asemenea exploatari forestiere erau incadrate cu…militari imbracati civil, care chiar produceau scandura pentru nevoile Armatei Rosii si bineinteles, ale stabilor cu multe stele).

Vagonul de control al lansarii

Ei bine, se pare ca de data aceasta, un consortiu rusesc (Rosatom) are de gand sa reia un vechi proiect (din anul 1980 dupa toate aparentele), considerat inainte de 1990 „Strict Secret”, de realizare a unei locomotive cu propulsie nucleara, ce ar urma sa dispuna de un reactor de fisiune de tip BOR-60 (capabil sa genereze o putere de 60 MW). Exista si voci care sustin ca in spatele acestei initiative, deocamdata ramasa doar la nivel de intentie, s-ar afla Armata Rusa. Pentru ce si-ar dori armia rusa un asemenea tren este lesne de inteles daca ne gandim la intentia acesteia de a reinvia moda trenurilor atomice. Se pare, conform surselor sovietice, ca militarii rusi ar fi participat totusi la testele unei locomotive dotata cu turbina de gaze, creatie a renumitului savant Nikolai Kuznetov, avand drept combustibil GPL, realizata in 2006, cu care s-a reusit in anul 2009 un record mondial –tractarea a 159 de vagoane in greutate totala de 15000 de tone, locomotiva ar fi capabila sa se deplaseze fara realimentare pe o distanta de 1000 km. Nu exista certitudinea ca asemenea locomotive ar fi fost cumparate de catre Armata (ar fi insa ideale pentru trenurile atomice next generation), dar cel putin 40 sunt deja comandate pentru Caile Ferate Ruse care ar urma sa le foloseasca in Extremul Nord si Orientul Indepartat.

Mentenenta SS-24

Astazi, Fortele Nucleare Strategice ale Rusiei, incluzand aici si forta de submarine strategice (din care face parte submarinele nucleare, purtatoare de rachete de croaziera. Datele despre acestea nu sunt niciodata certe, din motive lesne de inteles! Cu toate acestea, Rusia dispune de urmatoarele tipuri de submarine: SSBN –unul din clasa TYPHOON, folosit dupa cate se pare pe post de nava-scoala+alte 2 neoperationale, 4 din clasa DELTA IV, 5 din clasa DELTA III -se intentioneaza ca cel putin un submarin din clasa TYPHOON –DMITRIY DONSKOY, sa fie convertit in platforma purtatoare a noii rachete R-30 BULAVA SLBM, urmand a fi reintrodus in serviciu activ. Nu se stie cu siguranta daca initiativa s-a materializat. Din decembrie 2010, Marina Rusa are in serviciu primul exemplar de submarin din clasa BOREY/Proiect 955, YURI DOLGORUKY, ce dispune de R-30 BULAVA SLBM -o versiune derivata din TOPOL-M. Inca doua unitati din aceasta clasa, ALEXANDER NEVSKY si VLADIMIR MONOMAKH, se afla in diferite faze de constructie. Se intentioneaza ca pana in 2021, cel putin 9 unitati sa fie operationale; SSGN -3 din clasa OSCAR II, 2 din clasa SIERRA I/II -o noua clasa de asemenea submarine, Proiect 885, numita SEVERODVINSK, a inceput sa fie construita din 2009, primele doua unitati devenind operationale prin 2013, datele nu sunt insa certe; SSN -9 din clasa AKULA I/II+6 in rezerva, 4 din clasa VICTOR III fiind retrase si stocate; submarine de patrulare cu propulsie conventionala, unul din clasa St.PETERSBURG /Proiect 677, clasa LADA. A doua unitate de acest tip se afla inca in constructie, urmand a fi gata pentru teste in 2013, 12 din clasa KILO+8 in rezerva -un nou submarin din clasa KILO, modernizat si restilizat, Proiect 636, a inceput sa fie construit in 2010, urmand a deveni operational prin 2013), au in inventar aproximativ 2700 de ogive nucleare si 610 platforme purtatoare. Operationale ar fi cam 375 de rachete dintr-un total de 1259, ce include: 58 R-36 MUTTH si R-36M2 (SS-18 SATAN, cu 580 de ogive); 70 UR-100 (SS-19 STILETTO, cu 420 de ogive), 48 RS-12M2 TOPOL-M (SS-27, fiecare racheta purtatoare avand o singura ogiva de 550 kT), 171 RS-12M TOPOL (lansatoare mobile), aproximativ 12 RT-12M2 TOPOL-M (lansatoare mobile), 6 RS-24 (avand 4 ogive de 550 kT fiecare).

Gara fictiva destinata mascarii SS-24, desen

Pomeneam mai sus in acest articol de faptul ca sovieticii ar fi avut in Germania Democrata facilitati de lansare a IRBM. Cu siguranta bombe nucleare existau in dotarea escadrilelor sovietice din zona, ca si-n Polonia dealtfel, dar se pune problema daca aveau cumva si silozuri din beton destinate ascunderii acestor rachete si a lansatoarelor aferente! Ei bine, nemtii spun ca da, ramasite ale acestora fiind depistate intr-o padure din apropierea unui satuc pe nume Vogelsang, in Brandemburg. Aici, inca din anii *50, sovieticii ar fi construit prima facilitate externa destinata lansarii de rachete cu incarcatura nucleara, depistata pana la urma de catre NATO.

Baza militara sovietica de la Vogelsang-RDG

Aici, ar fi fost dispuse rachete nucleare care ar fi fost capabile sa loveasca Europa de Vest si Marea Britanie (inclusiv bazele nucleare din estul Angliei. De aici si pana la Londra erau doar 1000 km!). Mai mult decat atat, CIA considera in 1961 ca in RDG existau doua baze de lansare a rachetelor balistice sovietice, pe langa cea de la Vogelsang (aici era incartiruita si Divizia 25 Tancuri sovietica, baza fiind considerata a treia ca marime din RDG –conform analistilor NATO), mai era una la Fuerstenburg, distanta dintre aceste baze fiind de doar 20 km. Insa, conform CIA, fiecare baza dispunea de cate 6 rachete dispuse pe TEL (conform CIA acestea erau de tipul R-5 POBEDA-VICTORIA/8K51/SS-3 SHYSTER, in nomenclatorul NATO, avand urmatoarele caracteristici: o singura treapta cu combustibil lichid; autonomie 1200 km; lungime 20,8 m; diametrul rachetei 1,65 m; greutate la lansare 28 tone; racheta putea fi dotata cu: ogiva conventionala continand exploziv de mare putere in greutate de 1500 kg/ogiva nucleara de 30 kT in greutate de 1350 kg; CEP-2000 m; 28 de exemplare construite aflate in dotare intre anii 1953-1967).

 SS-24 Scalpel pe vagon

 

  China a dezvaluit recent ca dispune si ea de trenuri nucleare. De ce nu ma mira oare?! Acestea sunt create dupa model sovietic, si seamana foarte bine cu cele civile aflate in uzul Cailor Ferate Chineze. Se pare ca pot lansa rachete de tipul DF-31 si DF-31 A, avand in constructie cam 2500 de km de cale ferata, cu siguranta destinata si utilizarii acestor echipamente militare a caror numar nu se cunoaste cu certitudine (se banuie c-ar fi intre 1-5 asemenea trenuri). Expertii occidentali si cei rusi considera ca trenurile sunt bazate in tuneluri speciale protejate impotriva bombardamentelor (inclusiv atomice), de unde rachetele ar putea fi lansate in directia SUA si Rusiei. Si daca tot am amintit despre ceainizi, haideti sa ne uitam in detaliu, la componenta fortelor sale nucleare, deoarece chiar avem ce citi despre acestea.

  Fortele Nucleare Strategice ale Chinei dispun de cel putin 90000 de oameni, ce se afla sub directa comanda a Comisiei Militare Centrale (CMC). Dispun de 6 divizii, organizate pe brigazi, regimente si batalioane, in functie de tipul rachetei din dotare.

  Desi Armata Chineza n-a specificat niciodata clar in ce consta puterea sa nucleara, expertii NATO si cei din SUA, chiar Rusia, considera ca dispun de cel putin 20 de silozuri-baza pentru rachete balistice cu raza mare/medie de actiune, precum DONG-FENG (Vantul Estic) 5 (DF-5/CSS-4, avand o singura ogiva nucleara de 3-5 megatone si o autonomie de aproximativ 12000 km. Racheta a fost modernizata la standard DF-5A, avand capacitate MIRV, ogive multiple independente si bataie marita la 13000 km (cel putin 30 de rachete si peste 20 de lansatoare mobile terestre, TEL –Transporter Erector Launcher sunt deja operationale). Aceste rachete pot lovi tinte din Rusia, Europa si SUA, fiind foarte probabil dotate cu noi focoase cu putere cuprinsa intre 100-700 kT, poate chiar si mai mult. Se preconizeaza ca pana in 2015 sa existe in arsenal cel putin 100 de asemenea rachete ce ar fi similare cu cele rusesti, SS-18 SATAN. DF-5 are si o versiune civila numita LONG MARCH 2C, fiind folosita de catre Agentia Spatiala Chineza in vederea lansarii de sateliti –probabil din anul 1975.

DF-31/CSS-10, este recent intrata in inzestrare (probabil peste 15 rachete si TEL), avand autonomia de 8000 km si o singura ogiva cu o putere cuprinsa intre 250 kT-2,5 MT. Exista intr-un numar nedefinit si varianta DF-31A cu bataie marita la 12000 km, iar in curs de dezvoltare se afla varianta DF-41/CSS X-10 (ce ar avea o autonomie probabila, cuprinsa intre 12000-15000 km, fiind lansata de pe TEL de fabricatie autohtona. Are capacitate MIRV, avand 3/6/10 ogive independente), dar exista informatii ca programul de dotare cu aceste noi rachete ar fi fost anulat, ori poate amanat.

  DF-31, dispune si de varianta navala, numita JL-2, SLBM, cu lansare de pe submarine, avand 8000 km autonomie, motor cu combustibil solid in doua trepte. Are capacitate MIRV, putand fi dotata cu 3-4 ogive nucleare de 250 kT, sau termonucleare. Si aceasta are mai multe variante, precum: JL-2JIA, 12000 km autonomie, MIRV -6/8 ogive nucleare de 250 kT ori termonucleare, ghidaj inertial sau prin satelit; JL-2 YI, 14000 km autonomie, MIRV-10 ogive nucleare de 250 kT sau termonucleare, ghidaj inertial sau prin satelit. Nu se stie cate asemenea rachete sunt fabricate.

DF-21/CSS-5, este o racheta balistica ce poate fi echipata si cu incarcatura conventionala, putand fi folosita si ca racheta antinava cu bataie medie (in varianta navala JL-1, asa-numitele ASBM –Anti-Ship Balistic Missile, cu lansare de pe uscat –TEL, sau de pe submarine –XIA, SSBN. China intentioneaza constructia a cel putin sase submarine noi, se pare ca deja s-au apucat de ele, capabile sa poarte fiecare, cel putin 12 rachete JL-2). Racheta este in doua trepte cu combustibil solid, avand aproximativ 2500 km autonomie si o ogiva nucleara de 500 kT. Teoretic, racheta ar fi capabila sa loveasca cel mai probabil tinte din Rusia, iar variantele, DF-21A/C/D, au bataia marita pana la 3000 km, fiind operationale de la jumatatea anilor *90 (cel putin 40 de TEL si 60 de rachete, in toate variantele). DF-21D, este varianta balistica anti-nava (ASBM), capabila sa faca praf de la 3000 km o grupare de nave, inclusiv portavioane, avand ogiva de 500 kT dar si capacitate MIRV, putand fi ghidata si prin satelit. US Navy o considera periculoasa pentru orice grupare de nave!

DF-4/CSS-3, racheta balistica cu raza medie de actiune, in doua trepte, cu autonomie cuprinsa intre 5500-7000 km, avand ogiva nucleara de 3 MT. Un numar de aproximativ 24 de rachete si 14 lansatoare se afla in serviciu, fiind dislocate la Qinghai, Tongdao si Sundian. Aceasta racheta este capabila sa loveasca tinte din SUA, precum si din Rusia, fiind dislocata inclusiv in silozuri subterane, tuneluri si pesteri, expertii considerand ca este similara oarecum cu cele americane TITAN si ATLAS.

De altfel, China este suspectata ca a contribuit la dezvoltarea de catre Iran a rachetelor din clasa SHAHAB, dar si a celor nord-coreene din seria NODONG/RODONG, ce teoretic, ar depasi 2500 km autonomie.

DF-3A/CSS-2, racheta balistica cu raza medie, cu combustibil lichid, a intrat in serviciu in anul 1986, fiind urmasa directa a DF-3 (retrase si stocate, aparute in inzestrare in anul 1971. China a dezvoltat racheta DF-3 dupa ce URSS a refuzat sa le vanda rachete R-12/SS-4, si, probabil, ea este o copie a celei sovietice). Are aproximativ 3000 km autonomie si ogiva nucleara de cel putin 3 MT, fiind bazate in nord-vestul Chinei (Dalong, Liuchingkou, Xi’an, Kunming, Jianshui, Liankengwang, Xuanhua, Fengrun, Itu, dar si in alte locatii inca necunoscute), aproape de granita cu Rusia, obiectivul lor fiind clar. Cel putin 40 de rachete sunt operationale.

Exista informatii care sugereaza ca la sfarsitul anilor *80, China ar fi livrat Arabiei Saudite cateva asemenea rachete (posibil 5-10 unitati), insa fara a avea ogive nucleare. Pe atunci, Arabia Saudita era interesata sa-si dezvolte capacitati de riposta nucleara dar programul a fost sistat, cel mai probabil la presiunea SUA.

DF-2/CSS -1, racheta balistica cu raza medie de actiune, avand o singura ogiva nucleara de 15-20 kT. Este o copie a celei sovietice R-5 SHYSTER/SS-3. Avea aproximativ 1300 km autonomie, fiind operationala din anul 1966 pana pe la inceputul anilor *80 (probabil, doar 7 rachete au fost construite), cand ogivele au fost stocate, cel mai probabil in rezerva strategica.

DF-11/CSS-7, cunoscuta si ca M-11, este o racheta balistica cu raza scurta de actiune, SRBM, cu combustibil lichid, avand autonomia cuprinsa intre 300-800 km, probabil o dezvoltare a SCUD-B sovietic. Aceasta racheta s-a exportat in Pakistan, acest stat dezvoltand pe baza sa, rachetele SHAHEEN 1/2. Cel putin 600 au fost construite, impreuna cu cel putin 300 de TEL.

DF-15/CSS-6, cunoscuta si ca M-9, este o racheta balistica cu raza scurta de actiune, SRBM, avand aproximativ 600 km autonomie si incarcatura de 500 kg (posibil si nucleara). Tehnologia rachetei s-a exportat in Iran, Pakistan si Coreea de Nord, pentru dezvoltarea programelor nucleare ale celor doua state. Se pare ca si Egiptul a achizitionat un numar incert de asemenea rachete ce astazi nu mai sunt operationale. Aproximativ 80 de TEL si cel putin 350 de rachete au fost construite in China.

Una peste alta arsenalul nuclear chinez este impresionant! China ar dispune astazi, dupa estimari care nu sunt insa certe, datorita secretomaniei acestui stat, de cel putin 300 de TEL si aproximativ 1000 de rachete complet operationale. La acestea se adauga cel putin 1000 de rachete de croaziera cu lansare de pe avioane si un numar mare de bombe cu cadere libera.

Mare parte a rachetelor strategice chineze sunt montate si lansate de pe TEL de productie autohtona, precum: TAS 5380, 8×8, de 20 tone, copie a celui rusesc, MAZ-543 URAGAN; TAS 5450, 8×8, de 25 tone, o dezvoltare a MAZ-543. Sunt in curs de a fi introduse in dotare noi TEL, ce par a fi identice cu cele americane OSHKOSH M997 A2 –HEMMT, numite SANJIANG 8×8 (sub licenta cel mai probabil), inclusiv o varianta cu 14 roti. Acestea vor inlocui cu siguranta vechile lansatoare mobile terestre.

 

 

Episodul XV: IKARUS IK-3 –Pasarea de prada iugoslava

 

WW

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.onwar.com/weapons/rocket/missiles/Russia_SS24.html

www.mapability.com/blogs/travel/soviet-nuclear-weapon-photos–2.html

www.astronautix.com/fam/rt23.htm

www.enemyforces.net/missiles/rs_22.htm

Series Navigation<< Enciclopedia Armelor – BOMBARDELE DIN VECHIMEEnciclopedia Armelor: IKARUS IK-3 –Pasarea de prada iugoslava >>
Exit mobile version