Enciclopedia Armelor: Zmeul (II)

10 ani ago

This entry is part 80 of 110 in the series Enciclopedia Armelor

Episodul LXXIX: Focke – Wulf 58 „Zmeul”, partea a II-a

Dupa aprobarea proiectului s-a trecut rapid la primul lot de 14 aparate fabricate, cunoscut drept seria A-0, destinata uzului civil. Compania aeriena de transport Lufthansa a operat 8 exemplare versiunea FW-58C achizitionate in perioada 1938-1939, dintre acestea trei au dispus de motoare Hirth HM-508D (240 CP-260 CP/191 kW fiecare, racit cu aer, 8 cilindri in V inversati, aparut in anul 1930, lungime 1,28 m, latime 68 cm, inaltime 81 cm, greutate 208 kg. S-a aflat si-n dotarea Bf-108, HE-116, Ambrosini S-7, IMAM Ro-63 si Siebel Fh-104. A fost fabricat de catre firma Hirth Motoren Aircraft Engine din Benningen, landul Bavaria/Germania, fondata de catre Helmuth Hirth in anul 1920).

Exista surse care sustin ca Deutsche Lufthansa a avut in uz versiunile A-0 si D-1 (versiune realizata in anul 1939, motorizata cu doua Argus AS.10C). Alte surse sustin ca Lufthansa a avut varianta C-0 in loc de varianta D-1, 4 exemplare, aceasta varianta fiind special proiectata pentru transportul pasagerilor sau al personalului (inclusiv pentru Luftwaffe. Dispunea de doua usi laterale de mari dimensiuni), intrand in uz in anul 1938 si avand doua variante: C-1 -34 de exemplare construite/C-2 -553 de exemplare construite. Totusi, cel mai probabil Lufthansa a operat numai varianta FW-58C (al carei prim-prototip este cunoscut drept FW-58V11, au fost 14 exemplare in versiunea transport pasageri, numita si seria A-0.

FW 58 A-O

Unul dintre primele exemplare fabricate, foarte probabil chiar primul exemplar, a ramas la fabrica producatoare pentru transportul personal al proiectantului-sef, inginerul Kurt Tank, fiind inmatriculat D-ALEX), 8 exemplare, in registrele firmei constructoare apar cateva exemplare ce-au ajuns la compania aeriana civila germana, precum:

-FW-58 V13 (V-Versuch/Experimental/Incercare. Se pare c-au existat cel putin 18 prototipuri, de la V1-V18), inmatriculat D-OTRE, numarul de fabricatie 3100, botezat “Rin” din luna mai 1939, prototip motorizat cu doua HM-508D, primul zbor 19 noiembrie 1936, ce a zburat pentru Lufthansa ca tip FW-58 KL1 (zborul inaugural a avut loc pe data de 3 februarie 1938. Se pare ca ulterior a fost dotat cu elice cu pas variabil). A mai existat inca un astfel de exemplar, foarte probabil, botezat “Donau” (Dunarea) si utilizat pentru transportul de marfuri si colete postale;

– FW-58 V15, inmatriculat D-ONBR, numarul de fabricatie 2679, prototip motorizat cu doua Argus AS-10, primul zbor in 1937, apare in proprietatea Lufthansa din data de 12 martie 1943, cunoscut drept model FW-58 KL2 (se pare ca au fost 6 modele KL2 si doua modele KL1 in inventarele Luftwaffe);

FW-58 V3

-FW-58V16, nr.de fabricatie 2180, a fost utilizat (impreuna cu V17) cel mai probabil de catre Reichsluftfahrtministerium/RLM/Ministerul German al Aerului pentru transport personal si VIP, incepand cu anul 1939;

– FW-58 V19, inmatriculat D-OWNG, posibil un FW-58C2 motorizat cu doua Argus AS-10, primul zbor in 1939, transferat Lufthansa in acelasi an;

-in evidentele Lufthansa mai apar si urmatoarele aeronave: FW-58C inmatriculat D-OVXE si botezat “Elba”, numar de serie 3104, incepand cu anul 1939.

Oricum in evidentele firmei Focke-Wulf si ale Luftwaffe apar urmatoarele variante si prototipuri ale FW-58:

-FW-58V1, in inventarele Luftwaffe apare drept FW-58A/A1, versiune dotata cu echipament de radionavigatie, insa era folosit si pentru instructaj in zborul fara vizibilitate, partea vitrata a botului aeronavei demontandu-se si inlocuindu-se cu un con metalic, se pare c-au fost doar 14 exemplare;

-FW-58V2, prototipul nr.2, inmatriculat D-ABIV (nr.productie 452) primul zbor 12 iunie 1935, versiunea militara standard, cunoscuta in inventarele Luftwaffe si ca FW-58A2 (conform surselor. Acest prototip a fost folosit pentru testarea modificarilor pentru variantele A/B si-ar fi fost primul care a zburat in versiunea “Schnelbomber”/Bombardier rapid/Bombardier usor in cadrul E-Stelle/Erprobungsstelle din Rechlin, testat cel mai probabil pana in aprilie 1936). Acesta a fost inarmat cu doua mitraliere MG-15, calibrul 7,90 mm, una in botul aeronavei iar cealalta sub fuzelaj (pozitie dorsala). Avea urmatoarele caracteristici: anvergura 21 m; lungime 14 m; inaltime 4,30 m; anvergura aripilor 47 m/patrati; greutate: gol 2,40 tone/la decolare 3,60 tone; motorizare: doua Hirth HM-508D, 240 CP-260 CP/191 kW fiecare, racit cu aer, 8 cilindri in V inversati, aparut in anul 1930, lungime 1,28 m, latime 68 cm, inaltime 81 cm, greutate 208 kg; plafon de serviciu 5600 m; autonomie 800 km; viteza maxima 242 km/h; echipaj 2; s-a aflat si in dotarea Croatiei, Ungariei, Cehoslovaciei, Finlandei, Olandei si Romaniei.

-FW-58V3 a fost prototipul nr.4, inmatriculat D-ABUO (nr.fabricatie 453, primul zbor in noiembrie 1935, unele surse mentionandu-l drept cel de-al doilea prototip. Aceasta aeronava a fost transferata in decembrie 1936 catre Deutsche Volkiste/DVL, organizatie a adeptilor nazismului din tari straine/ocupate) si precursorul primei serii de productie, FW-58B, si avea botul vitrat si doua mitraliere MG-15 (una in botul vitrat, cealalta dispusa dorsal). A intrat in uzul Luftwaffe drept FW-58B1, insa putea acrosa si bombe usoare sub aripi;

-FW-58V21, inmatriculat D-OXTA, primul zbor in 1939, a intrat in uzul E-Stelle din Rechlin, posibil sa fi fost folosit in testarea sistemelor de navigatie si a tacticilor de bombardament;

-FW-58V23, inmatriculat D-OHIC/WL-OHIC, primul zbor in 1939, a intrat in uzul E-Stelle din Rechlin, posibil sa fi fost folosit in testarea sistemelor de navigatie si a tacticilor de bombardament, precum si dispunerea armelor. Posibil sa fi fost rechizitionat din anul 1940 de catre Luftwaffe, participand la Operatiunea Barbarossa –nu se cunoaste soarta acestei aeronave;

-FW-58V5 inmatriculat D-ODUY, nr. De fabricatie 1970, a fost primul prototip cu usa pe partea dreapta a fuzelajului, primul zbor pe data de 7 ianuarie 1936. Aceasta aeronava a fost transferata catre Hansa Luftbild pentru executarea de fotografii aeriene si cartografie, acest avion aflandu-se inca in uz pe data de 10.03.1939, insa cel mai probabil a fost rechizitionat, dupa aceasta data, de catre Luftwaffe;

-FW-58V6 se pare ca a fost avionul de pre-serie pentru variantele B si C, insa nu-i o certitudine. Apare in evidentele firmei Focke Wulf cu nr. de fabricatie 1199, foarte probabil sa fi fost fost vorba despre seria B/B1, primul zbor pe data de 20.01.1935. Ultima raportare a sa este in 1937, dupa care nu se mai stie nimic;

-FW-58V12, inmatriculat D-OVDE, nr.fabricatie 2706, a fost primul prototip al variantei de recunoastere, primul zbor pe data de 03.02.1938, ulterior utilizat ca sonda meteo pe aeroportul Berlin-Tempelhof;

-FW-58V13, inmatriculat D-OTRE, nr.fabricatie 3100, prototip destinat liniilor aeriene motorizat cu doua HM -508D, primul zbor pe data de 19.11.1936. Ulterior apare in inregistrarile Lufthansa drept FW-58 KL-1, botezat “Rin” din luna mai 1939;

-FW-58V14, inmatriculat D-OPDR, nr.fabricatie 3101, prototip utilizat pentru teste privind aspiratia stratului limita de catre AVA/Aerodynamische Versuschanstalt/Laborator de Cercetari Aerodinamice, primul zbor in 1937. Inca era in dotarea acestui institut in anul 1940, fiind folosit in teste de rezistenta aerodinamica;

-FW-58B, al carui prim-prototip este cunoscut drept FW-58V4/V6 (cu acesta s-ar fi executat 63 de zboruri-test, insumand 36,50 ore, asta in vara lui 1940 in cadrul E-Stelle din Rechlin), acest model avand botul vitrat in care era montat o mitraliera mobila MG-15, inca una regasindu-se in carlinga deschisa din spatele cabinei de pilotaj. Versiuni ale acestei variante puteau acrosa bombe de 25 kg;

-FW-58B-0 a fost versiunea de bombardament usor, aceasta avand suprafata acoperita cu panza marita pentru a putea mari sarcina utila si aerodinamica imbunatatita. Varianta a fost botezata de catre echipaje “Leukoplast Bomber”. FW-58B-0 au fost 6 exemplare si erau inarmate cu cate doua mitraliere MG-15 si puteau duce sub aripile principale maxim 120 kg de bombe. Aceste aeronave au fost destinate instruirii echipajelor de bombardiere;

-FW-58B1, trainer si avion de legatura, motorizat cu doua Argus AS.10 (240 CP/177 kW fiecare)/HM-508D (260 CP/191 kW, doar cateva exemplare). Dispunea de bot vitrat demontabil, acesta fiind inlocuit cu un con metalic in vederea instructajului pentru zbor fara vizibilitate. In caz de nevoie putea fi dotat cu doua mitraliere Rheinmetall Borsig MG-15, una dispusa in botul vitrat iar cealalta sub fuzelaj. Au fost si 50 de exemplare destinate bombardamentului usor si instruirii echipajelor de bombardiere, acestea putea lua sub aripile principale o incarcatura de bombe de maxim 150 kg;

FW 58B in FAR

-FW-58B2, aeronava multifunctionala, inclusiv bombardier usor dotat cu bot vitrat si vizor de bombardament GV-219: aparut in 1935; anvergura 21,05 m; lungime 14,10 m; inaltime 4,20 m; anvergura aripilor 47 m/patrati; incarcatura pe aripa 62,30 kg/m patrat; greutate la decolare 3,60 tone; motorizare: doua Argus AS.10C; plafon de serviciu 5400 m; autonomie 610 km; viteza: maxima 252 km/h/de croaziera 238 km/h. Au existat si doua aeronave B2 dotate cu motoare HM-508D, modificate de catre firma Blohm und Voss in anul 1938 pentru uzul Kriegsmarine, cunoscute in inventarele Flotei drept FW-58B3 si destinate instruirii aviatorilor navali.

Vizor de bombardament GV-219

Aeronave FW-58B2 au fost fabricate si de catre firmele Gotha si Fiesler, productia fiind de 588 de exemplare. Aeronava putea acrosa sub aripi bombe SC-10/25/50 (10/25/50 kg); aeronava dispunea de aproximativ 600-700 de proiectile de rezerva pentru mitraliere, insa diferea de caz la caz, de la misiune la misiune. Bombele erau largate mecanic, de regula fiind folosite cele de 10/15/50 kg (SC-10/50 sau SD-10/15/50), insa nu mai mult de 120-150 kg. Pentru bombardarea tintelor se folosea vizorul de bombardament GV-219 cu vizare mecanica, operat de catre navigatorul-bombardier;

-FW-58C, varianta cea mai numeroasa in productie (533 de exemplare construite, primul prototip fiind inregistrat drept FW-58V11. Cu acesta s-ar fi executat circa 112 zboruri-test, insumand 32,35 ore, rezultatele fiind peste asteptari), dispunea de echipament radio si de navigatie, destinat cercetarii si formarii echipajelor pentru bombardiere. A existat si versiunea destinata transportului personalului, numita C-0, 6 exemplare construite, versiune de baza dotata cu usi laterale decupate in fuzelaj deasupra aripilor principale, introdusa in dotare in anul 1938. Au mai existat versiunile C-1 (34 de exemplare construite) si C-2 (513 exemplare construite).

FW -58C avea urmatoarele caracteristici: anvergura 21 m; lungime 14,10 m; inaltime 4,20 m; anvergura aripilor 47 m/patrati (suprafata portanta); incarcatura pe aripa 61,70 kg/mp/62,30 kg/mp (mp-metru patrat); greutate: gol 2,40 tone/la decolare 3,60 tone; motorizare: doua Argus AS.10C produse de catre Argus Motoren Gesellschaft intre anii 1934-1939 in circa 10000 de exemplare, cu piston pe benzina, doua valve pe cilindru, 12,7 litri, 240 CP/2000 rpm (220 CP la 1940 rpm/200 CP la 1880 rpm), 8 cilindri in V inversat, racire cu aer, greutate 193/213 kg, s-a aflat si-n dotarea FI-156 Storch, Arado AR-66 si ME Bf-108 Taifun. Elicele erau din lemn, doua pale, pas fix; plafon de serviciu 5400 m; timp de urcare: la 1000 m -3,24/3,48 minute/la 4000 m -22,90 minute; autonomie 650-690 km; viteza: maxima 254 km/h/maxima la 2000 m altitudine, 245 km/h/maxima la 1000 m altitudine, 252 km/h/de croaziera 238 km/h; viteza la aterizare 76 km/h; rezerva interna de carburant 340 litri in doua rezervoare dispuse in sectiunea centrala a aeronavei (170 de litri fiecare rezervor. FW-58C putea fi dotat si cu doua rezervoare suplimentare de cate 60 de litri, cel putin ultimele exemplare produse); trenul de aterizare principal era dotat cu roti pneumatice cu dimensiunea de 690×200 mm, echipate cu frane hidraulice.

FW 58C in URSS

In Rusia se montau uneori “fuste” de protectie la rotile trenului principal atunci cand aeronava se afla la sol, cu deosebire iarna, conform surselor, informatia este insa incerta; roata de coada era fixa si avea dimensiunea de 260×85 mm; navigatorul-bombardier statea in partea fata a fuzelajului in pozitia culcat/deasupra acestuia stateau pilotul si instructorul (sau pilotul si copilotul, dupa caz, acestia fiind asezati unul langa celalalt comunicand usor, insa dispuneau si de interfonie pentru a putea comunica intre ei, dar si cu ceilalti membrii ai echipajului)/in spatele pilotilor statea operatorul radio/operatorul mitralierei dorsale/din spatele cabinei de pilotaj era plasat imediat in spatele operatorului radio.

Pe un FW-58C2 cu numarul de inmatriculare D-OXLR (V18, numar de productie 2207) ce avea roata de bot (tren de aterizare triciclu, test posibil pentru FW-190 A5), a fost testat conceptul de realimentare in zbor, in rol de “pompa aeriana” fiind folosit un JU-90A, asta in anul 1939;

-FW-58W/BW, varianta hidroavion, aeronava FW-58B/B1 fiind dotata cu doua flotoare. In evidente mai apare drept FW-58V9, primul prototip fiind testat cu succes in iunie 1938 la Travemunde. Aceste aeronave puteau fi dotate si cu schiuri.

Aeronavele FW-58 au fost folosite masiv in cadrul FFS AB/Flugzeugfuhrerschule Ausbildung/Unitati de formare ale Luftwaffe (Scoli de pilotaj), insa au fost exemplare destinate demnitarilor nazisti de rang inalt (spre exemplu, guvernatorul militar al Tarilor de Jos, Friedrich Christiansen, avea propriul sau FW-58C varianta VIP) si exemplare folosite drept Sanitatsflugzeug/Avioane Ambulanta/Ambulanta Aeriana (de regula erau variante FW-58B1/C, insa in evidente mai apar drept FW-58 CS/S. Luau la bord doua targi si un sanitar/medic). In 1944 mai multe FW-58 EKdo au fost folosite in URSS pentru imprastierea de substante chimice impotriva insectelor.

Incepand din octombrie 1942, Luftwaffe inspirandu-se de la sovietici (acestia foloseau biplane usoare, precum PO-2 si alte aeronave depasite in hartuirea trupelor germane de la sol in rol de bombardiere auxiliare, cu deosebire pe timpul noptii) au alocat aeronave FW-58 pentru raiduri de noapte pe fronturile de nord si central, acestea apartinand Luftflotte 4 (s-a aflat si-n Romania, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Ungaria si bineanteles, URSS). Astfel de aeronave au sprijinit “Sonderkommandos” in lupta impotriva partizanilor in Balcani si Muntii Carpati.

FW 58 V9 cu flotoare

Au existat exemplare de FW-58C folosite drept vanator de noapte, dotate cu mitraliere MG-17, tunuri MG-151/20 dispuse vertical in spatele cabinei de pilotaj (pozitie cunoscuta drept “Schrage Musik”). Se pare c-au fost 8 exemplare de FW-58C in cadrul I/NJG 100, acestea dispunand de radar FuG-212 C1 in botul aeronavei. Conform rapoartelor germane, capitanul Helmuth Conter a obtinut 5 victorii aeriene cu o astfel de aeronava, inclusa in cadrul unitatilor nocturne de hartuire a sovieticilor, numite Nachschlachtengruppe.

Asa cum mentionam in cursul articolului, FW-58 era inarmat. Iata variantele de inarmare ale acestuia:

-mitraliera MG-15 a fost creata de catre Theodor Bergmann in anul 1915, ea fiind produsa si modernizata de catre firma Rheinmetall Borsig. A inceput sa intre in dotarea Luftwaffe pe la inceputul anilor *30, insa a ramas in uz pana la sfarsitul razboiului, inclusiv la trupele terestre care o apreciau (multe proveneau de la Luftwaffe, utilizate atat in trageri orizontale cat si in rol AA). Mitraliera avea urmatoarele caracteristici: calibrul 7,90 mm; greutate proiectil 35,50 grame; viteza initiala a proiectilului 755 m/s; rata de foc 1000 proiectile/minut –cam 4,5 secunde de foc continuu; lungime 1, 07 m; lungimea tevii 60 cm; greutate: 8,10 kg, fara incarcator/12,40 kg, cu incarcator tambur dublu, fiecare tambur avand capacitatea de 75 de cartuse (inlocuirea tamburului dublu dura doar 6 secunde insa, de obicei, arma era incarcata inainte de decolare, dar se luau totusi 10 incarcatoare tambur duble -asta in functie de tipul aeronavei); greutate tambur dublu: gol 2,27 kg/complet incarcat 4,24 kg. Mitraliera este creatia lui Theodor Bergmann, ea fiind realizata in anul 1920 si perfectionata ulterior de catre firma Rheinmetall. A fost copiata de catre japonezi, fiind cunoscuta drept Type 98. Mitraliera s-a aflat in dotarea FW-58 si nu numai.

-mitraliera MG-17 a fost realizata tot de catre firma Rheinmetall Borsig, 24271 de exemplare fiind construite intre anii 1934-1944. Mitraliera avea urmatoarele caracteristici: greutate 10,20 kg; calibrul 7,90 mm; greutate proiectil 12,80 grame; viteza initiala a proiectilului: 750-855 m/s –Phosphor “B”/905 m/s –AP trasor; rata de foc 1200 proiectile/minut; lungime 1,18 m; lungime teava 60 cm; incarcator tip banda, greutate 7,60 kg (1,10 kg fara cartuse), avand capacitatea de 250 cartuse. Putea dispune si de incarcator tambur cu 50 de cartuse. S-a aflat in dotarea FW-58 si nu numai;

–MG-152/15 a fost un tun de calibrul 15 mm, inaintas al MG-151/20. Dezvoltarea sa a inceput in anul 1935, fiind creatia inginerului-sef de la firma Mauser, Ernst Altenburger. La izbucnirea WW II acest tun avea calibrul 15 mm, fiind arma standard in dotarea Luftwaffe. Pe baza acestei arme a fost dezvoltat tunul calibrul 20 mm, numit MG-151/20, in serviciu intre anii 1937-1945, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 20 mm; greutate 42,20 kg; lungime 2,03 m; rata de foc 800 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 760/800 m/s. S-a aflat in dotarea FW-58C “Schrage Musik”;

–bomba SC50, (SC/Sprengbombe Cylindrich/Bomba Cilindrica Casetata) avea urmatoarele caracteristici: 50-54 kg greutate, fuzee de impact, 1,10 m lungime, diametru 20 cm, greutate incarcatura exploziva 25 kg –TNT/Amatol (Nitrat de amoniu si TNT)/Trialen 105 (15% RDX, 70% TNT, 15% pulbere de aluminiu). SC10 avea: 10 kg greutate; diametru 86 mm; lungime 54,50 cm; incarcatura exploziva de 900 de grame. SC10 avea: 10 kg greutate; diametru 86 mm; lungime 54,50 cm; incarcatura exploziva de 900 de grame. Se puteau acrosa si bombe SD/Sprengbombe Dickwandig/Bomba Exploziva cu Pereti Grosi de tipul: SD-10 –greutate 10 kg; diametru 86 mm; lungime 54,50 cm; incarcatura exploziva de 900 grame; SD-15 –greutate 15 kg; diametru 105 mm; lungime 63,70 cm; incarcatura exploziva de 1,75 kg; SD-50 – greutate 50 kg; diametru 200 mm; lungime 1,09 m; incarcatura exploziva de 16 kg. Toate aceste bombe erau cu cadere libera.