După cum anunța recent ministrul Apărării, povestea licitației corvetelor va avea un final în câteva săptămâni, final care ar putea însemna atribuirea contractului sau anularea licitației.
Cunoașteți părerile noastre privind navele propuse și procedura optimă de achiziție, așa că mă voi opri la criteriile de atribuire a contractelor pentru astfel de proceduri.
Din ce știți deja, Ministerul Apărării a decis sa aleagă criteriul prețului cel mai scăzut, cu condiția ca ofertele să indeplinească un set de condiții minime privind performanțele navelor, locul de construire și integrarea industriei locale de apărare în realizarea și intreținerea ulterioară a navelor.
Legat de performanțele minime, deși secretomania a fost la loc de cinste, pe surse s-a aflat ca ofertanților li s-ar fi solicitat, printre altele, ca navele sa dispună de un minim de 16 rachete antiaeriene și să fie apte sa respinga un atac efectuat cu 4 rachete antinavă.
Greu de înțeles de ce un atac cu doar 4 rachete când orice om care se uită pe hartă vede că la 350-400km de țărmul nostru se află peninsula Crimeea, înțesată cu nave, avioane și lansatoare terestre de rachete antinavă, apte să lanseze un numar mult mai mare de rachete împotriva navelor noastre.
Pentru a înțelege mai bine de ce criteriul prețului cel mai scăzut a fost ales total aiurea, să vedem ce spune legislația privind achizițiile publice.
Voi începe cu un extras din Articolul 187 al Legii nr.98 / 2016 privind achizițiile publice:
”ART. 187
(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor legale sau administrative privind preţul anumitor produse ori remunerarea anumitor servicii, autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziţie publică/acordul-cadru ofertantului care a depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
(2) În sensul dispoziţiilor alin. (1), autoritatea contractantă stabileşte oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare prevăzuţi în documentele achiziţiei.
(3) Pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic în conformitate cu dispoziţiile alin. (2), autoritatea contractantă are dreptul de a aplica unul dintre următoarele criterii de atribuire:
- Pretul cel mai scăzut;
- Costul cel mai scăzut;
- Cel mai bun raport calitate-preț;
- Cel mai bun raport calitate-cost;
(4) În sensul alin. (3) lit. c) şi d), cel mai bun raport calitate-preţ/calitate-cost se determină pe baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale, în legătură cu obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru.
(5) Factorii de evaluare prevăzuţi la alin. (4) pot viza, printre altele:
a) calitatea, inclusiv avantajele tehnice, caracteristicile estetice şi funcţionale, accesibilitatea, conceptul de proiectare pentru toţi utilizatorii, caracteristicile sociale, de mediu şi inovatoare şi comercializarea şi condiţiile acesteia;
b) organizarea, calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru executarea contractului, în cazul în care calitatea personalului desemnat poate să aibă un impact semnificativ asupra nivelului calitativ de executare a contractului;
c) serviciile postvânzare, asistenţa tehnică şi condiţiile de livrare, cum ar fi data livrării, procesul de livrare şi termenul de livrare sau de finalizare.”
La deschiderea ofertelor s-a constatat că Naval Group (Gowind2500) a venit cu o ofertă de 1,2 miliarde Euro, în timp ce oferta Damen (Sigma10514) s-a ridicat la 1,255 miliarde Euro, oferta Fincantieri fiind departe.
Din acest motiv, mă voi concentra pe primii doi clasați pentru a explica de ce criteriul ”cel mai bun raport calitate-preț” era cel potrivit pentru desemnarea câștigătorului.
Pentru aceasta, ne vom uita la factorii de evaluare, prezentați la alin.(5) al Art.187.
În privința punctului a) – calitatea, inclusive avantajele tehnice etc
Dacă ne uităm la CMS, radare, sonare, propulsie, contramăsuri, torpile, rachete navă-navă, artilerie de bord, facilități pentru elicoptere și drone, Sigma 10514 si Gowind 2500 s-au prezentat cu performanțe similare, propunând cele mai moderne sisteme și echipamente de pe piață.
Diferența dintre ele se face la apărarea antiaeriană, cu accent special pe apărarea antirachetă, având în vedere mediul în care își vor desfășura activitatea.
Primul aspect – raza de acțiune a rachetelor antiaeriene:
Gowind propune o aparare cu 16 VL MICA, cu raza de acțiune de 20km, în timp ce Sigma vine cu 12 ESSM, cu raza de acțiune de 50 km, și 21 RIM 116RAM, cu raza de acțiune de 12km.
Cel mai probabil, Gowind vine și cu rachete Mistral, cu raza de acțiune de 6km, dar nici măcar MBDA nu pomenește despre eventuale ”aptitudini” antirachetă ale Mistral așa ca nu le putem lua în calcul.
În condițiile din Marea Neagră, unde trebuie să combați rachete cu masa de 2.3 – 3 to care vin spre tine cu viteze de cca.1km/s, posibilitatea de a le angaja începând de la 40-45km poate face diferența între supraviețuirea și pierderea navei.
Al doilea aspect – numărul de rachete ready to fire:
Gowind – 16 rachete, Sigma – 33 rachete.
Aici ar fi de evaluat doua situatii ipotetice:
În prima situație, avem un atac nu foarte bine sincronizat, cu rachete supersonice antinavă care vin în succesiune. Conform estimărilor făcute de americani, ai nevoie de 2 ESSM sau de 3 RAM pentru a doborî o rachetă supersonică de tipul celor utilizate de ruși.
În cazul Gowind, cantitatea de rachete de la bord îți permite, teoretic, să dobori între 5 și 8 rachete, mai degrabă 5, având în vedere încărcătura mică de luptă a VL MICA, similară celei a RAM.
În cazul Sigma, teoretic, poți doborî 13 rachete: 6 cu ESSM si 7 cu RAM.
În a doua situație, avem un atac coordonat, cu rachete Onyx/Klub, similar scenariului din link-ul de mai jos, cu descoperirea ”pachetului” de rachete la cca 30km de navă.
În articolul din link se apreciază că într-o situație foarte înghesuită, cu un snop de rachete Brahmos care-ti apar deodată la 30km de navă, vei lansa 4 rachete asupra fiecăreia dintre ele pentru a fi sigur de reușită/supraviețuire.
În această situație Gowind doboară 4 rachete iar Sigma 6 rachete.
Sigma, după un atac de intensitate medie, rămâne cu suficiente rachete încât să-si continue misiunea.
Gowind trebuie să revină în port să-și refacă plinul de rachete, aceasta putând însemna abandonarea căutării unui submarin sau întoarcerea din drum a convoiului de nave pe care-l escorta.
Al treilea aspect – sistemul de ghidaj al rachetelor:
Gowind, cel mai probabil, vine cu 8 MICA RF si 8 MICA IR.
Sigma vine cu 12 ESSM cu ghidaj radar si 21 RAM cu ghidaj dual RF-IR.
Într-un mediu cu bruiaj sever, Gowind rămâne să opereze cu 8 MICA IR în timp ce Sigma va avea la dispoziție cele 21 RAM.
În condiții meteo extreme, fără vizibilitate, Gowind va opera cu 8 MICA RF în timp ce Sigma va opera cu toate cele 33 rachete.
Al patrulea aspect – capacitatea de reîncărcare a lansatoarelor pe mare:
În cazul Gowind, rachetele VL MICA, din cauza ampenajelor nepliabile, sunt stocate in canistre voluminoase, o problema majoră pe o corvetă unde spațiul este limitat. În plus, manevrarea si coborârea lor în lansatorul vertical constituie o problemă delicată chiar și pe mare calmă.
În cazul Sigma, reîncărcarea cu ESSM este exclusă, în schimb reîncărcarea sistemului RAM este o manevră efectuată în mod curent pe nave, racheta compactă permițând stocarea inclusiv pe nave de nivel corvetă. A se vedea videoclipul de mai jos.
https://www.youtube.com/watch?v=d0CPTI3ndlA
Al cincilea aspect – redundanța:
La Gowind, rachetele sunt amplasate într-un bloc de lansare și orice avarie, explozie accidentală sau lovitură primită acolo lasă nava fără apărare antirachetă.
La Sigma, avem rachetele ESSM amplasate într-un bloc de lansare la prova iar rachetele RAM amplasate la pupa, pe hangar. Orice incident apărut la unul dintre sistemele de lansare permite navei să opereze cu celălalt.
Al șaselea aspect – prețul sistemelor de apărare antiaeriană-antirachetă:
Mai precis, mă interesează diferența de preț dintre cele două soluții de echipare antiaeriană, pentru a face o comparație cu diferența dintre cele două oferte financiare.
Cum radarele de cercetare și urmărire a țintelor, CMS-urile și lansatoarele verticale au prețuri apropiate, mă voi concentra pe prețurile rachetelor și ale sistemului RAM.
În cazul Gowind, un plin de rachete VL MICA se cifreaza la 16 x 1.5 mil.$ = 24 milioane $.
În cazul Sigma, un plin de rachete ESSM Block2 se cifreaza la 12 x cca.1.5 mil$ = 18 mil.$. Acestuia i se adaugă sistemul RAM (cu plinul de rachete) care se cifrează la cca. 25milioane $
Total pentru Sigma: 43 milioane $.
Pe scurt, sistemul de apărare antiaeriană-antirachetă propus pentru Sigma valorează cu 19 milioane $ mai mult decât cel propus pentru Gowind.
Cum contractul prevede 4 corvete și modernizarea a două fregate, diferența de preț dintre cele două variante, pentru 6 ”seturi” de echipamente, se ridica la 6 x 19 = 114 milioane $ sau cca 100 milioane Euro.
Ca să tragem linie, Damen propune o soluție de înarmare antiaeriană-antirachetă care costă cu 100 milioane Euro mai mult decât cea propusă de Naval Group, cerând doar 55 milioane Euro în plus la contract.
În privința punctului b) – organizarea, calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru executarea contractului:
Ambii ofertanți sunt firme cu o vastă experiență în producția de nave de luptă și în derularea unor proiecte complexe.
Aici, Damen vine cu avantajul deținerii în România a unui șantier care deja produce nave militare.
În schimb, Naval Group trebuie să instruiască personalul Șantierului Naval Constanța, să aducă echipamente și să introducă noi tehnologii și proceduri de lucru.
În privința punctului c) serviciile postvânzare, asistenţa tehnică etc:
În cazul navelor de luptă, un ”serviciu postvânzare” esențial îl constituie aprovizionarea promptă și îndestulătoare cu muniție în perioadele de criză. Mă refer în mod special la torpile, rachete navă-navă și rachete navă-aer.
În acest caz, trebuie avute în vedere două aspecte:
1. Aspectul tehnico-logistic:
– capacitatea producătorului de a-ți furniza, în scurt timp, o cantitate suficientă de muniții pentru a înlocui muniția consumată;
– gradul de utilizare a muniției respective de către aliați, în ideea de a-ți transfera muniție din stocurile lor, până primești completările de la producător;
– gradul de integrare în industria locală de apărare a producției de muniții pentru a nu importa fiecare glonț.
Gowind merge pe o soluție europeană de înarmare doar că sistemul VL MICA nu este utilizat pe nicio navă NATO, nici măcar pe una franceză, ci doar în țări din Africa, din Golf și din Asia de SE.
Sigma merge pe o soluție de înarmare americană, torpilele Mk54 și rachete Harpoon, RAM și ESSM fiind prezente în depozitele tuturor bazelor navale și la bordul imensei majorități a navelor americane, fără a mai pune la socoteală ceilalți utilizatori din NATO. Din acest punct de vedere, nicio problemă pentru americani să ni le livreze din stocurile proprii.
2. Aspectul politic:
Ultimul lucru de care ai nevoie într-o situație de criză este ca furnizorul să te anunțe că guvernul său i-a interzis să-ți livreze rachetele, pentru că e interesat mai mult de contractele comerciale cu agresorul decât de siguranța ta.
Din acest punct de vedere, poți conta că americanii îți trimit necesarul de muniții și nu te vor suna să facă apel la reținere în timp ce rușii îți bombardează porturile și navele.
Acestea sunt motivele pentru care, dacă s-a mers pe licitație, trebuia ales criteriul ”cel mai bun raport calitate-preț”.
Oricâtă simpatie aș avea pentru Gowind, cea mai sexy dintre navele oferite, avantajele achiziționării navei Sigma 10514, atât cât m-am priceput să le explic, sunt evidente și numeroase.
În acest moment, singura soluție serioasă este anularea licitației și demararea negocierilor directe cu Damen, pe baza configurației și prețului propuse la licitație.
Aici nu mai vorbim despre politicieni care s-au lipit de proiect, pentru a câștiga bunăvoința ”licuriciului”.
Vorbim despre a oferi o șansă decentă de supraviețuire pentru 6 nave și cca.800 de marinari, în caz de conflict.
Sunt convins că merită din plin o cheltuială suplimentară de 55 milioane Euro.
Cristian Ganciu