Eroi tulceni – o completare absolut necesară

Cristian Ganciu

6 ani ago

Acum 5 ani, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înființarea Regimentului 33 Dorobanți Tulcea, am publicat un articol despre faptele de eroism ale legendarei unități tulcene. Articolul se găseste aici: https://www.rumaniamilitary.ro/tritat-tri-ieta-ciortii .

Un an mai târziu, la împlinirea a 137 de ani de la alipirea României la Dobrogea, am publicat un alt articol în care am încercat să prezint contribuția de sânge a dobrogenilor în războaiele României. Am vorbit despre eroica Divizie 9 Mărășești și despre Divizia 15 Infanterie – Divizia de Fier din prima bătălie de la Oituz, autoarea lozincii ”Pe aici nu se trece !”. Am mai vorbit despre infanteriștii marini și despre marinarii care au servit pe navele militare de pe fluviu și de la Marea Neagră ca și despre nenumărații marinari de pe navele comerciale care au executat misiuni în cele două războaie mondiale. Articolul poate fi citit aici: https://www.rumaniamilitary.ro/137-de-ani-de-la-alipirea-romaniei-la-dobrogea

În cele două articole am incercat să sintetizez cât mai bine numărul mare de frânturi de informații, multe dintre ele contradictorii, existente prin tot felul de surse dar, așa cum se întâmplă de obicei, unele lucruri mi-au scăpat.

Este vorba despre alte două regimente tulcene care s-au acoperit de glorie în Primul Război Mondial.

Dacă despre Regimentul 73 Infanterie am mai pomenit pe scurt câte ceva, având prea puține informații despre activitatea lor, despre Regimentul 10 Vânători nu am știut că erau tulceni, chiar dacă mai citisem câte ceva despre ei, legat de bătălia de la Mărășești.

Să încercăm să corectăm eroarea.

Regimentul 73 Infanterie Tulcea

Regimentul 73 Infanterie a fost o unitate de nivel tactic din rezerva armatei permanente care s-a constituit la 14/27 august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților de infanterie din cercul de recrutare Tulcea, din cadrul Comandamentului V Teritorial.

Regimentul a făcut parte din Brigada 40 Infanterie, din cadrul Diviziei 10 Infanterie. La intrarea în război, Regimentul 73 Infanterie număra cca. 3000 de militari și era comandat de lt.col. Dumitru Sachelarie.

Campania anului 1916

La declanșarea ostilităților, Regimentul 73 Infanterie, împreună cu toată Divizia 10 Infanterie și alături de Divizia 15 Infanterie, se afla în rezerva strategică a Marelui Cartier General.

Prima operațiune la care a participat Regimentul 73 Infanterie a fost Operațiunea de la Flămânda. Pe 18 septembrie 1916, la 3.30 dimineața, Divizia 10 Infanterie a trecut Dunărea cu bărcile, Regimentul 73 Infanterie angajându-se în luptele pentru lichidarea trupelor bulgare din Reahovo și din împrejurimi. A urmat Divizia 21 Infanterie iar la ora 05:00 a început construirea podului de vase.

Până seara, când podul a fost terminat și artileria a trecut la sud de Dunăre, capul de pod ajunsese la 4 km adâncime și 14 km lărgime.

Reacția Flotilei de Dunăre austriece și deteriorarea vremii au dus la avarierea repetată a podului, comandamentul român luând decizia de anulare a operațiunii și de retragere la nord de Dunăre.

Operațiunea de la Flămânda. Locul de traversare a Dunării

Retragerea s-a încheiat pe 21 septembrie, Diviziile 10 și 21 fiind transferate pe Valea Prahovei unde situația devenise critică.

Pe 25 septembrie, cele două divizii se instalează pe Valea Prahovei, în zona Predeal, încercând să acopere Divizia 4 care se retrăgea de la Brașov și să împiedice accesul spre București pentru Corpului 39 Rezervă (Div.51 Honvezi și Div.187 Infanterie germană) care încerca să forțeze traversarea Carpaților odată cu trupele române, pentru a nu le permite să se fortifice în munți.

Divizia 10 Infanterie s-a amplasat pe versanul vestic al Văii Prahovei iar Divizia 21 Infanterie pe cel estic, având în rezervă unități din Divizia 4 Infanterie.

Adversarii erau egali ca infanterie, cu câte 23 batalioane, în schimb românii erau net inferiori ca dotare cu artilerie, având 18 baterii față de Centrali care dispuneau de 37 baterii, dintre care 10 baterii cu tunuri calibrele 210 si 305mm.

Harta bătăliei de la Predeal

Ofensiva Centralilor s-a declanșat pe 29 septembrie, cu puternice bombardamente de artilerie, cărora trupele noastre nu aveau cu ce să le raspundă, urmate de atacuri frontale combinate cu manevre de învăluire ale infanteriei, menite să forțeze trupele noastre să se retragă.

Luptele au continuat, cu mici pauze, vreme de 43 de zile, cu pierderi mari de ambele părți, Centralii reușind să împingă linia noastră cu cca 10km spre sud, fără a o putea străpunge.

La sfârșitul lunii octombrie, frontul s-a stabilizat pe aliniamentul Vf.Omu, Cota 1581, Cota 1431 (Divizia 10 Infanterie) continuand spre est cu inaltimile de la nord de Bușteni, ocupate de Divizia 4 Infanterie. Divizia 21 Infanterie, redusă la 2400 oameni, a fost retrasă pentru refacere.

Linia s-a menținut până pe 7 decembrie cand avansul Armatei a 9-a germane în Muntenia a întors poziția, obligând trupele noastre să se retragă.

Pe timpul bătăliei de pe Valea Prahovei, Regimentul 73 Infanterie a dus lupte în sectorul dintre Cota 1297 și Muntele Piatra Arsă, a cucerit punctul Predeluș, a participat la luptele pentru recucerirea Muntelui Susaiu, a dat lupte pentru apărarea Văii Cerbului, apoi pe Muntii Dihamul, Cleștelui si pe Muntele Clăbucetul Baiului de unde a fost retras pentru reorganizare, cu un efectiv redus la mai puțin de 200 de oameni.

Pentru a întelege mai bine violența luptelor de la Predeal precum și înverșunarea cu care militarii tulceni au apărat Valea Prahovei, redau un fragment din jurnalul “Notițe zilnice din războiu (1916-1918)” al generalului Alexandru Averescu:

„28 X

Sforțările de a mai câștiga din terenul pierdut, au rămas fără folos. Mă voi mulțumi, pentru moment, să păstrăm ceea ce avem. Sper să izbutim. Am văzut azi dimineață, pe comandanții sectoarelor regimentelor 33 și 73. Ambele aceste regimente s-au întors cu câte circa 250 combatanți, socotind și pe cei adunați în drum. Poziția a fost părăsită când nu mai aveau în luptă nici 200 de oameni! La Regimentul 33, comandant este un locotenent (locot. Mihail). Colonelul a fost ucis (sau făcut prizonier: nu se știe exact).”

După retragerea de pe Valea Prahovei, Divizia 10 Infanterie a dus lupte la Bulteni și Tâncăbești, în cadrul operațiunii Arges-Neajlov, urmând retragerea spre Moldova.

Wikipedia spune ca Divizia 10 Infanterie a participat și la bătălia de la Râmnicu Sărat dar nu am găsit mențiuni în alte surse sau pe hărțile operațiunii.

După retragerea în Moldova, Divizia 10 Infanterie a fost trimisă la refacere la Roman apoi a fost adusă mai aproape de front, la Vaslui.

Campania anului 1917

La inceputul anului 1917, Regimentul 73 Infanterie a fost scos din organica Diviziei 10 Infanterie și a fost contopit cu Regimentul 78 Infanterie (brăileni), formând Regimentul 73/78 Infanterie.

Măsura a fost luată deoarece unitățile nu mai puteau fi împrospătate cu trupe din zonele lor de recrutare, Tulcea și Brăila fiind ocupate de către Centrali. Comandant al regimentului a fost numit locotenent-colonelul Haralambie Milcu.

Regimentul 73/78 Infanterie a fost inclus în organica Diviziei 15 Infanterie – faimoasa Divizie de Fier, după prima bătălie de la Oituz – și a participat la bătălia de la Mărășești.

La declanșarea bătăliei, Divizia 15 Infanterie se afla în apropiere de Bârlad și a fost adusă mai aproape de Siret pentru a fi folosită ca rezervă a Corpului V.

La 19 august, o brigada din Divizia 15 Infanterie a fost introdusă în prima linie, între Mărășești și Siret, înlocuind Divizia 9 Infanterie, redusa la 4500 oameni, iar a doua brigada a fost adusa la Diocheți, în spatele Diviziilor 10 și 13 Infanterie.

Peste cateva zile, întreaga Divizie 15 Infanterie a fost introdusă în prima linie, între Panciu și Mărășești, înlocuind Divizia 13 Infanterie, iar între Mărășești și Siret a fost introdusă Divizia 14 Infanterie.

Sectorul apărat de Divizia 15 infanterie nu a suportat decât bombardamente sporadice, germanii fiind concentrați să atace mai la vest, în sectoarele deținute de trupele rusești, aproape de joncțiunea cu Armata a 2-a.

Un singur regiment al diviziei (nu l-am identificat) a participat la o acțiune ofensivă, pe 28 august, în sectorul Muncelu, în sprijinul Corpului 8 rus.

Anul 1918

Ieșirea Rusiei din război a determinat semnarea Tratatului/Păcii de la București și, conform condițiilor impuse de Centrali, Regimentul 73/78 Infanterie a fost desființat. Este greu de știut ce s-a întâmplat cu soldații deoarece zonele lor de domiciliu erau ocupate de către Centrali, așa că putem doar banui că unii au rămas pe loc, în teritoriul liber, iar alții s-au alăturat Diviziei 10 Infanterie, păstrata cu efective de război pentru a controla situația din Basarabia.

Prin Înalt Decret no. 323 din 22 ianuarie 1919, drapelul de luptă al regimentului a fost decorat cu cea mai înaltă distincție de război, Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III:

„Pentru vitejia și avântul cu care au luptat ofițerii, subofițerii și soldații regimentului în crâncenele lupte din Bulgaria și de pe frontul Predeal, ce au avut loc in 1916. S-au distins în mod strălucit, în zilele de 18-20 septembrie când a concurat de aproape la înfrângerea forțelor bulgare de la Riahovo, Mah-Laia și Mah-Para (Flăinanda), precum și în luptele pentru apărarea sectorului dintre Cota 1297 și Muntele Piatra Arsă, lupte în care au dat dovadă de înalte virtuți ostășești. Acest eroic regiment luptând cu numeroase forțe inamice, a cucerit punctul Predeluș și Muntele Susaiu; iar de la 9 octombrie 1916 a dat lupte furioase pentru apărarea Văii Cerbului; apoi, pe Muntele Dihamul și Cleștelui, până in ziua de 22 noiembrie, când a luptat pe Muntele Clăbucetul și de pe care a fost retras pentru reorganizare cu un efectiv redus, prin lupte pentru Patrie și Rege, la mai puțin de 200 de viteji.”

Regimentul 10 Vânători Tulcea (a nu se confunda cu vânătorii de munte)

Subofițer și soldat de vânători, WW1

Trebuie să recunosc că a fost o mare surpriză să aflu că erau tulceni și nici acum nu-mi dau seama cum am reușit să-i scap din vedere.

Regimentul 10 Vânători a fost o unitate de nivel tactic care s-a constituit la 14/27 august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților existente la pace, aparținând de Batalionul 10 Vânători din armata permanentă, dislocat la pace în garnizoana Tulcea.

Batalionul 10 Vânători fusese înființat în 1913 și, foarte probabil, împărțea cazarma cu mult mai cunoscutul Regiment 33 Infanterie. O altă sursă spune că ar fi avut o cazarmă proprie – Cazarma Golescu – dar e puțin probabil ca o unitate de nivel batalion să fi dispus singură de o asemenea cazarmă.

Cazarma Golescu, cca 1913-1916, demolată de Centrali în timpul ocupației

Campania anului 1916

Regimentul a făcut parte din organica Diviziei 10 Infanterie. La intrarea în război, regimentul a fost comandat de locotenent-colonelul Petre Lolescu.

Pentru că am prezentat deja acțiunile Diviziei 10 Infanterie din cadrul Manevrei de la Flămânda și din bătălia de la Predeal, mă voi rezuma doar la acțiunile Regimentului 10 Vânători.

La operațiunea de la Flămânda, Regimentul 10 Vânători a traversat Dunărea cu bărcile, alături de toată Divizia 10 Infanterie, și a extins capul de pod spre sud și sud-est, cucerind localitatea Babovo.

Trupe românești traversând Dunărea pe podul de vase, la Flămânda

După retragerea la nord de Dunăre și transferul pe Valea Prahovei, Regimentul 10 Vânători s-a remarcat în luptele de pe muntele Susaiu unde a blocat, între 29 septembrie și 10 octombrie 1916, încercările Centralilor de a cădea în spatele trupelor române care apărau Predealul și culoarul Văii Prahovei.

Printre pierderile înregistrate în aceste lupte s-a numărat și comandantul regimentului, lt.col. Petre Lolescu, înlocuit la comandă de către lt.col. Constantin Oprescu.

Ulterior, regimentul a participat, cu divizia, la luptele de la nord de București, în cadrul operațiunii Argeș-Neajlov, după care divizia a fost retrasă pentru refacere la Roman.

Campania anului 1917

Vara anului 1917 găsește Regimentul 10 Vânători tot în componența Diviziei 10 Infanterie, pregătindu-se pentru ce avea să fie epopeea de la Mărășești.

La declanșarea ofensivei germane, Divizia 10 Infanterie se afla în satul Movilița, la nord de Panciu, în spatele Diviziilor 71 și 103 infanterie ruse.

Bătălia de la Mărășești, operațiunile dintre 6-18 august 1917 (hartă austriacă)

După 6 zile de atacuri fără succes asupra satului Mărășești, apărat de Diviziile 5 și 9 Infanterie, Centralii decid să mute direcția de efort în sectorul Corpului 18 Rezervă care dispunea de trupe odihnite, în componența Diviziei 217 Infanterie germană, 62 Infanterie austriacă și a Corpului Alpin german.

Pe 12 august Centralii atacă și ocupă Panciu, moment în care Marele Cartier General decide înlocuirea în prima linie a Corpului VII rus cu Corpul V român (Diviziile 10 și 13 Infanterie). În acest scop, Divizia 10 Infanterie a fost adusă în spatele Diviziei 14 ruse, aflată la nord de Panciu.

Pe 14 august, Corpul 18 Rezervă a atacat pozițiile ruse din Valea Zăbrăuțului, Divizia 14 rusă a părăsit pozițiile dar Divizia 10 Infanterie a trimis imediat Regimentul 10 Vânători care a trecut printr-un bombardament infernal, a surprins trupele Corpului Alpin german, le-a respins după lupte violente la baionetă și a ocupat Movila Chicera, cu cota 334.

Bombardat de nemti dar și de rusi (din eroare), regimentul a trebuit să se retragă dar a revenit și a recucerit cota 334, cu sprijinul Regimentelor 38 Infanterie Braila și 33 Infanterie Tulcea, la capătul a 6 ore de luptă la grenadă și la baionetă.

Pe 15 august, Corpul 18 Rezervă a reluat ofensiva, atacând la joncțiunea dintre Divizia 10 Infanterie și Divizia 15 rusa, încercând să ocupe cotele 334 și 283.

Trupele ruse au părăsit pozițiile iar Divizia 10 Infanterie a trimis Regimentul 10 Vânători și Regimentul 33 Infanterie Tulcea care, cu sprijinul a 10 baterii de artilerie române și 3 ruse, au restabilit situatia după ce au respins la baionetă șapte atacuri date de Divizia 217 Infanterie germană, pe parcursul întregii nopți.

Bătălia de la Mărășești, operațiunile de după 18 august 1917 (hartă austriacă)

Pe 19 august, Centralii au reluat ofensiva, Corpul 18 Rezervă atacand la joncțiunea dintre Diviziile 13 si 10 Infanterie, în timp ce frontul Diviziei 10 Infanterie a fost atacat de Divizia 13 austro-ungară.

Divizia 10 Infanterie a respins atacurile de pe frontul ei, a sprijinit cu artileria contraatacul declanșat de Divizia 13 Infanterie, declanșând contraatacul și în sectorul propriu, avansând cca 700m și capturând 400 prizonieri și 8 mitraliere.

După luptele de pe 19 august a urmat o săptămână de pauză când beligerantii și-au reașezat trupele, Diviziile 10 si 15 Infanterie ocupand sectorul dintre Panciu și gara Mărășești.

Confruntările s-au reluat pe 28 august și au continuat până pe 3 septembrie dar în sectorul Diviziei 10 Infanterie nu au avut loc lupte.

Două detalii care scot în evidență violența luptelor date în sectorul Diviziei 10 Infanterie:

1.Mult lăudatul Corp Alpin german, scărmănat serios de infanteriștii și vânătorii tulceni pe 14 si 15 august, a fost retras de pe linia frontului, fiind ulterior transferat în Italia.

2.În timpul luptelor de pe 19 august, austriecii Diviziei 13 Infanterie, contraatacați la baionetă de Divizia 10 Infanterie, și-au aruncat armele pentru a fugi mai repede. Se pare ca au urmat exemplul Diviziei 62 Infanterie austriece care, pe 15 august, apelase la aceeași „metodă de creștere a vitezei de deplasare”.

Prin Înalt Decret no. 902 din 16 aprilie 1918, drapelul de luptă al regimentului a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III:

„Pentru vitejia și avântul cu care au luptat ofițerii, subofițerii și soldații acestui eroic regiment, în aprigele lupte de la Babovo, de la Muntele Susai, unde au respins toate crâncenele atacuri ce inamicul a dat între 29 septembrie și 10 octombrie, precum și în luptele din regiunea Panciului ce s-au dezlănțuit în august 1917. În ziua de 1 august 1917 o divizie rusă a fost nevoită a se retrage spre Valea Zăbrăuțului, din cauza unui puternic atac german. Regimentul 10 Vânători, a plecat din proprie inițiativă la contraatac și trecând printr-un extraordinar bombardament de artilerie și printr-un teren cu totul nefavorabil, reușește să respingă cu baionetele pe inamic și să ocupe poziția de la P.T. 334 Chicera. A doua zi, pornind din Valea Stâlpului, restabilește din nou, în mod glorios, o situație cu totul critică; ilustrându-se după aceasta, prin înverșunarea cu care și-a apărat poziția ce luase în stăpânire de la inamic.”

La începutul anului 1918, Marele Cartier General decide preluarea celor 10 regimente de vânători de la diviziile de infanterie și gruparea lor în două divizii de vânători.

Anul 1918

Regimentul 10 Vânători a fost luat de la Divizia 10 Infanterie, intrând în componența Brigăzii 3 Vânători din cadrul Diviziei 2 Vânători.

Divizia 2 Vânători cuprindea Brigada 3 Vânători, cu Regimentele 3, 7 si 10 Vânători și Brigada 4 Vânători, cu regimentele 4 și 8 Vânători, totalizând o forță combativă de 10 batalioane.

Acestora li se adăugau Regimentul 32 Artilerie, cu 6 baterii cu tunuri cal.76mm, și Regimentul 35 Obuziere, cu 3 baterii de obuziere cal.122mm.

Daca Wikipedia menționeaza corect calibrele, înseamnă că piesele de artilerie au fost capturate / preluate de la trupele ruse care se ocupau cu revoluția bolșevică.

Cele două divizii de vânători nu au desfășurat operațiuni împotriva Centralilor dar unități de vânători au intervenit în Basarabia pentru a evacua trupele ruse și agitatorii bolșevici, în luna martie 1918 existând un detașament de vânători între Chișinău și Tighina precum și două regimente de vânători la Orhei (nu le-am putut identifica).

La 1 mai 1918, diviziile de vânători au fost desființate, conform prevederilor Păcii de la București.

Se pare că Diviziile 9 și 10 Infanterie si-au putut prelua inapoi Regimentele 9 si 10 Vânători, reduse la structuri de batalion, pentru menținerea ordinii in Basarabia și pentru apărarea liniei Nistrului, dar informația nu e foarte sigură.

Aici ar fi trebuit să se încheie epopeea Regimentului 10 Vânători ….. doar că nu a fost așa.

A doua mobilizare și războiul româno-ungar

Din cauza agravării situației de pe Nistru și a perspectivei unei confruntări cu Ungaria, la 26 octombrie 1918, Divizia 2 Infanterie a primit spre executare de la Marele Stat Major “Tabela Md. B, litera a”, în baza căreia a mobilizat Cartierul Diviziei 2 Vânători, sub comanda generalului de brigadă Gheorghe Dabija.

Generalul Gheorghe Dabija

Cartierul Diviziei, format din 20 ofițeri, 5 subofițeri, 130 soldați și gradați, 25 salariați civili și un detașament de jandarmi, a ajuns pe 14 decembrie 1918 la Sibiu și a luat în subordine unitățile concentrate în localitățile Lupeni, Petroșani, Deva, Orăștie, Sibiu, în apropierea liniei de demarcație.

La 27 ianuarie 1919, cartierul general al diviziei s-a instalat la Sebeșul Săsesc în timp ce unitățile subordonate (Reg. 2, 3, 9, 10 Vânători, Reg. 11 Infanterie, Reg. 24 Artilerie și Divizionul 29/4 Obuziere) s-au instalat pe poziții defensive la Deva, Brad, Petroșani, Ilia și Gurasada.

În noua componență a Diviziei 2 Vânători, Regimentul 10 Vânători a intrat în organica Brigăzii 4 Vânători, alături de Regimentul 9 Vânători Constanța, brigada totalizând un numar de 4 batalioane de vânători. Comandant al brigăzii a fost numit colonelul Ioan Dumitriu.

Primele lupte în Transilvania

Situația din Transilvania se complicase din cauza încercărilor Ungariei de a o păstra, împotriva deciziei Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

În prima fază, guvernul Karoly Mihali, încercând să câștige bunăvoința aliaților la tratativele de pace, acceptă mutarea succesivă a liniei de demarcație dintre trupele române și cele ungare de pe Mureș pe linia Sighet-Baia Mare-Cluj-Deva-Zam apoi pe linia Sighet-Ciucea-Zam dar când puterile câștigatoare, reunite la Paris, le solicită, la 20 martie 1919, să evacueze teritoriul până la linia Hust – Satu Mare – Oradea – Salonta – Arad, guvernul ungar demisionează și predă puterea bolșevicilor.

Aliniamentele succesive ale liniei de demarcație din Transilvania, 1918-1919

Bolșevicii decretează mobilizarea generală și planifică atacarea României, în colaborare cu Rusia bolșevică, iar la 24 martie declanșează atacurile asupra pozițiilor românești.

La 10 aprilie 1919, Marele Cartier General transmite Comandamentului Trupelor din Transilvania ordinul de operații care prevede pregătirea ofensivei peste Carpații Occidentali și ocuparea liniei de demarcație stabilite de Conferința de Pace de la Paris.

Planul prevedea declanșarea, la 16 aprilie 1919, a unei lovituri principale, între văile Someșului și Crișului Repede, executată cu 3 divizii de infanterie, o divizie de cavalerie și un detasament mixt, și a unei lovituri secundare, pe văile Crișului Alb și Crișului Negru, executată de Divizia 2 Vânători. Rezerva generală era formată din Divizia 18 ardeleană și Divizia 1 Vânători.

Pentru lovitura de pe văile Crișului Alb și Negru, Divizia 2 Vânători a fost întărită cu Regimentul ardelean Beiuș, o baterie de artilerie și un detașament din Divizia 1 Vânători, asigurând un total de 12.000 oameni față de 4.500 unguri plasați în prima linie.

Pe 16 aprilie, Brigada 4 Vânători (Reg. 9 si 10 Vânători), sprijinită de 5 baterii de tunuri și de un divizion de obuziere, atacă frontal poziția ungară Hălmagiu-Ciuci-vf.Dănilă-Gorgana în timp ce Brigada 3 Vânători înaintează spre Talanci și Gurahonț, pentru a învălui flancul drept inamic și a-i tăia căile de aprovizionare cu trupe și muniții.

Dupa cucerirea poziției, Reg.9 Vanatori, un batalion Beiuș, o baterie de tunuri și una de obuziere formează detașamentul colonel Rașoviceanu care atacă pe valea Crișului Negru spre Beiuș.

Pe 18 aprilie se completează ordinele de operații, constituindu-se Grupul de Sud (general Dabija) cu misiunea de a ieși rapid în câmpie și a pregăti o eventuală bătălie decisivă, alături de Grupul de Nord, în zona Debrețin-Oradea unde comandamentul român spera să prindă grosul trupelor ungare.

Pe 19 aprilie, detașamentul Rașoviceanu cucerește Beiuș și se deplasează spre Pusta Hallod, Divizia 1 Vânători ajunge în zona Zerindului iar Divizia 2 Vânători în zona Felsobarakany-Csermo, asigurând condițiile pentru declanșarea manevrei decisive.

Ofensiva peste Carpații Occidentali

Ocuparea aliniamentului Tisei

Deoarece aliniamentul Hust-Satu Mare-Oradea-Salonta-Arad nu asigura o bună poziție de apărare, în condițiile în care ungurii nu dădeau semne că ar înceta agresiunile, Marele Cartier General a obținut aprobarea Comandamentului Armatei Aliate de Orient de a ocupa aliniamentul Tisei.

La 20 aprilie, Comandamentul Trupelor din Transilvania ordonă continuarea operațiunilor până la completa distrugere a trupelor ungare de la est de Tisa și împiedicarea acestora să-și evacueze trupele și materialele peste râu.

Pe frontul Grupului de Sud, în zona Bekescsaba, ungurii dispuneau de cca 30.000 oameni în fața celor 13.000 de soldati romani din Diviziile 1 si 2 Vânători astfel că grupul a primit misiunea să fixeze trupele ungare și să dea timp Grupului de Nord să elimine trupele ungare din sectorul său și să coboare spre sud, pentru a tăia retragerea grupării ungare de la Bekescsaba.

Până la 24 aprilie, Grupul de Nord capturează Debreținul și alungă trupele ungare spre Tisa în timp ce Grupul de Sud ocupă Salonta și se concentrează în zona Salonta-Zerind-Chișineu Criș. De la această dată, se decide mutarea efortului principal la Grupul de Sud care va fi întărit cu Divizia 6 Infanterie, un regiment din Brigada 5 Roșiori și cu Divizia 18 ardeleană, ajungându-se la un total de 35.000 oameni și 124 tunuri, față de 25-30.000 trupe ungare.

La 28 aprilie Grupul de Sud declanșează atacul, Divizia 2 Vânători ocupând zona Szarvas-Gyoma, Bekescsaba, alte unități ocupând Szt Agoda, Kis Ujszallas, Karczag, zdrobind rezistențele succesive de la Mezo-Tur, astfel că la 1 mai 1919 toate formațiunile ungare sunt aruncate peste Tisa. La acea dată, trupele române stăpânesc malul stang al Tisei și dețin un cap de pod peste fluviu, în apropiere de Nyiregyhaza.

Regele Ferdinand decorează militari ai Diviziei 2 Vânători

Dupa stabilizarea liniei frontului pe Tisa, Divizia 2 Vânători este transferată la Grupul de Nord și cantonată în zona Valea lui Mihai, Careii Mari, Piskot unde este vizitată de Regele Ferdinand.

De aici, divizia trimite un batalion în capul de pod de la Tokay ca să participe, începand cu 23 mai, la ofensiva menită să slăbeasca presiunea trupelor ungare asupra cehoslovacilor.

Cum situația cehoslovacilor se agrava iar presiunea trupelor ungare asupra capului de pod românesc creștea, Divizia 2 Vânători a fost adusa mai aproape, în sectorul Nyiregyhaza-Debrețin, de unde a trimis unități din Regimentele 3 si 9 Vânători pentru a întări capul de pod. În noaptea de 2 spre 3 iunie capul de pod este evacuat și linia frontului restabilită pe Tisa. Încercarile ungare de traversare, din 5 iunie, sunt respinse cu pierderi grele pentru adversari.

Regele Ferdinand și Regina Maria trec în revistă Divizia 2 Vânători

Ofensiva ungară și riposta armatei române

În ciuda avertismentelor aliaților, că se va trece la ocuparea și dezarmarea Ungariei, ungurii își concentrează trupele la Tisa și, pe 20 iulie 1919, declanșează ofensiva împotriva trupelor române.

Efectivele ungare se cifrau la 175 batalioane de infanterie, 10 escadroane de cavalerie și 85 baterii de artilerie, totalizând 100.000 oameni și 314 piese de artilerie.

Trupele ungare erau concentrate în trei zone, Tokay-Miskolz – la nord, Solnok – în centru (cea mai puternică grupare) și Csongrad – la sud, cu un total de cca 70.000 oameni în prima linie.

Lor li se opuneau trupe romane cifrate la 95 batalioane de infanterie/vânători/voluntari, 58 escadroane de cavalerie și 85 baterii, totalizând 90.000 oameni eșalonați în adâncime.

Divizia 2 Vânători, cu 8 batalioane de vânători, 2 escadroane și 8 baterii, totalizând 9.500 oameni sub comanda generalului Gheorghe Dabija, se afla în subordinea Grupului de Nord.

Tuturor acestor trupe li se adăuga rezerva generală, formată din 48 batalioane, 42 escadroane și 24 baterii, totalizând 48.000 oameni.

Ofensiva ungară și contralovitura trupelor române

Bătălia poate fi împărțită în 2 etape:

ofensiva ungară peste Tisa (20-23 iulie);
contraatacul român care aruncă agresorul peste Tisa (24-26 iulie).

Divizia 2 Vânători, prin Brigada 3 Vânători, a desfășurat acțiuni din prima zi, în zona capului de pod ungar de la Rakamaz, ducând lupte de întârziere împotriva a două divizii ungare care traversaseră Tisa.

Regimentul 9 Vânători se deplasează la Nyiregyhaza iar Regimentul 10 Vânători la Drebrețin, în timp ce trupele ungare deschid două noi capete de pod la Tisza Fured și Tisza Szollos.

La sfârșitul zilei de 22 iulie, în sectorul nordic, ungurii dețineau un cap de pod adânc de 20km, în zona Rakamaz, și două capete de pod mai mici, spre sud.

Tot la 22 iulie este stabilit planul pentru contralovitura trupelor române:

“Inamicul va fi atacat pe frontul Bereteului de către Grupul de Sud, iar între Tisa și Bereteu, în flancul drept, de către Grupul de Manevră general Moșoiu. În cursul zilei de 22 și în noaptea de 22 spre 23, Grupul general Moșoiu va executa marșurile de apropiere. Grupul de Nord va căuta să se mențină cu orice preț pe linia pe care se găsește, la nevoie, prin contraatacuri, să respingă pe inamic.”

Pe 24 iulie începe contraofensiva Grupului de Nord, Brigada 3 Vânători fixand capul de pod de la Rakamaz, împreună cu trei regimente ardelene, în timp ce Regimentele 9 și 10 Vânători se indreaptă dinspre Nyiregyhaza, respectiv Debrețin, spre capul de pod Tisza Fured pe care-l atacă împreuna cu unități din Divizia 2 Cavalerie, lichidându-l până la sfârșitul zilei.

Pentru a sprijini acțiunile Grupului de Sud, care lupta împotriva grupării principale de forțe ungare, Grupul de Nord a primit ordin să crească agresivitatea acțiunilor, inclusiv să treacă Tisa, pentru a nu permite ungurilor sa mute trupe spre sud.

Contraofensiva trupelor romane este un succes, pâna în seara de 26 iulie malul Tisei este complet curățat de trupe ungare, chiar daca trupele noastre nu au reușit să captureze niciun pod.

Ofensiva spre Budapesta

La solicitarea generalului Mărdărescu de a continua ofensiva până la distrugerea inamicului, Marele Cartier General răspunde, în seara de 26 iulie:

„Trebuie să urmăriți pe inamic până la completa lui distrugere. În acest scop vi se mai pun la dispoziție regimentul de vânători de munte și diviziile 2 și 7 infanterie. Operațiunea trebuie executată cu toată energia, pentru a profita de panica în care se găsește inamicul și a nu-i da timp să se reculeagă.”

Pregătirile de traversare se intețesc, încep acțiuni demonstrative, trageri de artilerie, incursiuni peste râu. La Grupul de Nord, un batalion este trecut peste Tisa, la Tisza Lok, urmat de un al doilea pe 27 iulie.

Locul traversării forțelor principale este stabilit în sectorul Kores-Fegyvernek, unde curbura râului permitea acoperirea optimă a malului opus cu foc de artilerie.

Pentru executarea primei lovituri a fost desemnat Grupul general Holban, format din Diviziile 1 și 2 Vânători.

Generalul Ștefan Holban

La 29 iulie, Divizia 2 Vânători, urmată de Divizia 1 Vânători, se apropie de satul Tisza Bo.

La ora 2.30, în zorii zilei de 30 iulie, artileria Diviziei 2 Vânători, întărită cu 2 baterii de 155mm, deschide focul asupra intrândului.

La ora 3.05 artileria lungește tirul iar Regimentul 9 Vânători începe trecerea Tisei cu bărcile, urmat de Regimentul 10 Vânători, trecerea brigăzii încheindu-se la ora 6.00 și fiind urmată de Regimentul 3 Vânători din Brigada 2.

La ora 5.00 începe construirea podului care este terminat la ora 7.15 iar artileria Diviziei 2 Vânători este trecută peste râu.

Până la ora 11.00 întreaga Divizie 2 Vânători este la vest de Tisa, urmată rapid de Divizia 1 Vânători.

Regele Ferdinand și Regina Maria, urmărind traversarea Tisei de către trupele române

Până seara, capul de pod avea o dezvoltare de 10km, cu mai multe localități ocupate, și cuprindea cele două divizii de vânători și Divizia 6 Infanterie. Succesul traversării, coroborat cu continuarea trecerilor în sectorul Tokay, a determinat trupele ungare să abandoneze malul Tisei, încercând să organizeze apărarea în interior, ceea ce inlesnește deschiderea altui cap de pod la Kis Kore în dimineața de 31 iulie.

Din capul de pod, trupele de vânători, împreună cu cele de cavalerie, declanșează incursiuni în spatele trupelor ungare, distrugând căile ferate și dezorganizând transporturile trupelor ungare care incep să se predea.

Operațiunile de la vest de Tisa și ocuparea Budapestei

La 4 august, Divizia 2 Vânători ajunge în marș forțat lângă Budapesta, la doar 25-30 km de malul Dunării, în localitățile Dany, Mende și Monor.

Dupa ce, pe 3 august, o grupare din Brigada 4 Roșiori, comandată de generalul Rusescu, intră în Budapesta, pe 4 august, Divizia 2 Cavalerie și o brigadă din Divizia 1 Vânători intră în Budapesta, urmate, în aceeași seară, de restul Diviziei 1 Vânători.

Generalul Gheorghe Mărdărescu, pe terasa hotelului Ghelert, în Budapesta

La 5 august, Divizia 2 Vânători pătrunde și ea în Budapesta, executând misiuni de dezarmare a populației și trupelor ungare, de asigurare a ordinii și de strângere a armamentului.

Regele Ferdinand îl decorează pe gen. Gheorghe Dabija, comandantul Diviziei 2 Vânători

Pe 17 noiembrie 1919, Divizia 2 Vânători începe deplasarea spre țară, deplasare încheiată pe 27 noiembrie, unitățile diviziei fiind cantonate în Oradea, Cluj, Sibiu, Petrosani, Borș și Aleșd.

La acel moment, divizia avea in compunere: Brigada 3 Vânători, cu Regimentele 2 și 3 Vânători, Brigada 4 Vânători, cu Regimentele 7 și 10 Vânători, Brigada 14 Artilerie, cu Regimentul 24 Artilerie și Divizionul 1/Reg.29 Artilerie, Regimentul 2 Calarasi, Batalionul 14 Pionieri și Regimentul 2 Artilerie Munte.

Prin Înaltul Decret nr.1674 din 01.07.1923, Divizia 2 Vânători de la Oradea a primit denumirea de „Divizia 2 Vânători de Munte”, a fost redislocată la Bistrița și reorganizata pe două brigăzi, una de vânători de munte și una de artilerie munte.

Sub noua denumire, marea unitate va suferi numeroase transformări, va avea o participare eroică pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, în Bucovina, pe Nipru, în Caucaz și apoi în vest, în munții Tatra și Javorina, urmașa sa fiind, în prezent, Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa.

Chiar dacă, cel puțin în al Doilea Război Mondial, în compunerea diviziei de vânători de munte a existat Regimentul 10 Vânători de Munte care a continuat tradiția Regimentului 10 Vânători, putem spune că epopeea vânătorilor tulceni se încheie in 1923, dupa zece ani de existență tumultoasă și eroică, în care s-au bătut și și-au vărsat sângele oriunde au fost trimiși, din Bulgaria pe crestele Carpaților, de la Mărășești la Nistru și apoi în Apuseni și pe Tisa, încheind apoteotic, în mijlocul Budapestei.

La Tulcea există în prezent, în Cimitirul Eroilor, un mausoleu dedicat eroilor Regimentelor 33 și 73 infanterie, nu și pentru cei ai Regimentului 10 Vânători, dar memoria și faptele de arme ale regimentelor tulcene și ale eroilor care au luptat în cadrul lor merită mult mai mult.

Mausoleul Eroilor, Tulcea

Cum am mai spus și cu alte ocazii, ar merita lansată o inițiativă care să ducă la înființarea unei Secții Militare în cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea sau a unei filiale tulcene a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.

Totuși, până la lansarea inițiativei, ar trebui profitat de faptul că se va construi un cartier de locuinte, la ieșirea din Tulcea spre Constanța, și ar trebui atribuite unor străzi din noul cartier numele Regimentelor 33, 73 Infanterie și 10 Vânători.

Practica există și în alte orașe:

Str. Regimentul 11 Siret – Galați;

Str. Regimentul 5 Vânători – Timișoara și Alba Iulia;

Str. Regimentul 13 Calarași – Timișoara;

Str. Regimentul 6 Artilerie Grea – Timișoara;

Str. Regimentul 85 Infanterie – Șiria;

Str. Regimentului – București, Curtea de Argeș, Ploiești;

Drumul Regimentului – București.

Alte nume care ar merita sa fie atribuite unor străzi:

Lt.Col. Petre Lolescu – comandantul Regimentului 10 Vânători, căzut în luptele de la Predeal;

Lt.Col. Constantin Oprescu – comandantul Regimentului 10 Vânători care a ajuns cu regimentul la Budapesta, în 1919;

Col. Atanase Mihăescu – comandantul Regimentului 33 Infanterie, căzut (?) în luptele de la Predeal;