Katyn-ul romanesc.
Poate la acest articol, titlul cel mai potrivit ar fi fost “DRAMELE ROMANILOR”. Poate ar fi fost mai bine ca articolul sa vina ca o continuare la “De ce nu putem iubi, Rusia!” Dar se afla aici, fiindca inca nu se stie TOTUL despre aceasta drama. De ce? Deocamdata, enigma…
Despre Katyn, locul unde au fost asasinati de catre NKVD-ul sovietic, ofiteri si soldati polonezi, in jur de 14000 de oameni, se stie si s-au aflat multe. Polonezii, popor mandru, au avut grija ca opinia publica mondiala sa cunoasca una dintre cele mai mari drame ale trecutului lor, cinstindu-si eroii si ridicandu-le un monument la fata locului, spre aducere aminte si pomenirea sufletelor celor a caror vina a fost ca si-au servit cu cinste si demnitate PATRIA, atunci cand aceasta a avut nevoie de ei, chiar si cand sortii le erau potrivnici.
Vrand, nevrand, Rusia a fost nevoita sa-si recunoasca trecutul sumbru, mascat conform propagandei in “civilizare” si “eliberare”; ceea ce nu-i putin lucru pentru un stat cu valente imperialiste, care se considera una dintre marile puteri ale lumii. Au fost nevoiti a-si cere SCUZE in mod oficial, pentru drama poporului polonez. Mandria ce caracterizeaza poporul polonez –ce noua din pacate ne lipseste- si atentia acordata trecutului si inaintasilor, si-au spus cuvantul. Bravo lor!
Din pacate, noi ROMANII si mai ales Autoritatile noastre, nu au si nu vor sa aiba, DEMNITATEA de a actiona in spiritul polonezilor (cel putin nu in mod OFICIAL), mai ales in ceea ce priveste pomenirea si reparatia unor evenimente istorice grave, pe care TARA si POPORUL ei au avut nesansa sa le traiasca –instaurarea comunismului si holocaustul, fiindca si noi am trecut prin asa ceva, adus de Armata Rosie si Stalin.
Armata Romana a avut si ea Katyn-ul ei, despre care din pacate nu se vorbeste deloc, din motive “diplomatice”.
Acesta s-a numit Balti si a avut loc in anul 1944, cand Basarabia –teritoriu atat de drag noua- a fost reocupata de trupele sovietice, care au aratat prin pogromul declansat la adresa Romanilor si Romanismului, in toate formele sale, adevarata fata “civilizatoare” a comunismului.
Despre acest Katyn romanesc nu s-a vorbit aproape deloc dupa 1989, desi a fost un masacru identic cu cel polonez, dar cu un numar mult mai mare de victime, 50000 de oameni…Da stimati cititori, ati citit bine, 50000 de militari, dintre care 80% erau romani, peste 5000 germani, 2000 unguri, inclusiv cehi si polonezi! Cutremurator nu?
Despre acest masacru au inceput sa vorbeasca putinii supravietuitori evadati din acest cumplit lagar; supravietuitori care din pacate n-au avut parte de nicio reparatie morala, materiala sau financiara, a dramei traite fara voia lor. Acestia sunt eroii despre care nu vorbeste nimeni!
Pentru mine, cei asasinati la Balti, sunt eroii si mortii nostrii, care au aparatTarasi Neamul. Acestia au avut “vina” de a fi SOLDATI ROMANI ce si-au facut datoria, asasinati miseleste de sovietici, numiti multi ani la rand “eliberatori”…
Cel mai cutremurator document cu privire la drama Armatei Romane din Basarabia, este o scrisoare, pe care in continuare o voi reda in totalitate; scrisoare cutremuratoare trimisa de Ierodiaconul Nicodim Schiopu din Balti, pe cai ocolite, calugarilor romani de la Sfantul Munte Athos. Marturia sa nu are nevoie de niciun comentariu, insa intrebarile puse de acesta atunci, sunt perfect valabile si acum. Acestea sunt inca intrebari fara raspuns!
“In anul 1944, la navala hoardelor rusesti care au ocupat Basarabia, Armata Rosie a facut prizonieri zeci de mii de militari. In orasul Balti, au fost concentrati circa 50000 de militari ai Armatei Romane, care tinusera piept hoardelor dezlantuite. Dintre acestia, 80% erau romani, iar ceilalti erau peste 5000 de germani, 2000 de unguri, iar restul cehi si polonezi. In nord-estul orasului, unde curge raul Raut si se formeaza mlastini, KGB-ul a gasit locul cel mai nimerit sa amplaseze lagarul, inconjurat de garduri inalte cu sarma ghimpata. Chinurile acestor prizonieri erau de neanchipuit: foamea era flagelul numarul unu, insotita de lipsa de igiena; bolile, frigul si umezeala produceau decese fara numar. Din acest lagar, unii mai curajosi au incercat sa evadeze, dar au fost mitraliati. Totusi, au mai fost si fugari scapati, pe care nu i-a gasit nimeni, decat atunci cand s-au facut singuri cunoscuti, dupa destramarea Uniunii Sovietice. Din declaratiile celor evadati, s-au stabilit crimele KGB-ului savarsite la Balti: toti cei 50000 de prizonieri au fost impuscati in ceafa de militarii KGB-ului si aruncati in santuri mocirloase, pe care tot ei le-au sapat. Indata ce au fost date in vileag cele petrecute, s-au facut cercetari in mlastini, in anii 1991-1992. Rezultatele au fost cutremuratoare: nici harletele, nici lopetile nu au putut fi utilizate din cauza multimii de oseminte raspandite in aceste mocirle! Inimile indurate ale bunilor romani, ale evlaviosilor crestini, i-au impins pe acestia sa faca o piramida de oase si cranii, care au fost stranse pe un loc uscat; peste care s-a asternut o mare cantitate de pamant batatorit si s-a ridicat, in felul acesta, un delusor mai inalt, o movila in forma de trepte, tot din tarana, iar pe partea ei de sus s-a asezat o troita. Troita de lemn, sculptata, a fost darul credinciosilor din raionul Rascani, din apropierea Baltilor. Pe data de 7 mai 1992, aceasta troita a fost sfintita de catre Preafericitul Petru de Balti, cu sobor de preoti si monahi, la care sfintire au participat mii de credinciosi si autoritatile orasenesti. Atunci, prin cuvantul solemn rostit de Ierodiaconul Nicodim Schiopu, s-a lansat apelul ca, pe acel loc, sa se construiasca o Biserica sau Manastire a Oaselor, pentru ca, zi si noapte, prea-cuviosii monahi si cucernici preoti sa pomeneasca sufletele celor 50000 de militari, ucisi miseleste, cu un glonte in ceafa, de catre militarii sovietici. Dupa aceea, lucrurile au luat o intorsatura tragica: Preasfintitul Petru a fost agresat, cu arme si bate, chiar in sediul Palatului Episcopal, de catre un grup de calugari si preoti, agenti ai arhiepiscopului Vladimir, care tine de Patriarhia Moscovei. Din lipsa de fonduri, Biserica Oaselor a ramas numai un proiect, un plan facut de arhitecti inimosi. Oare de ce nu se vorbeste nimic despre acest genocid impotriva Poporului Roman? De ce nu se stabileste adevarul in privinta masacrelor facute impotriva Neamului nostru?
Caci si aceste crime monstruoase nu sunt nimic altceva decat un holocaust, trecut sub tacere. Oare, nici chiar mortii nu sunt egali in fata Domnului?” Aici se incheie scrisoarea. Cutremurator acest strigat de disperare si frustrare, a unui om ce nu si-a uitat niciodata stramosii, originea si chemarea! Cutremuratoare drama a zecilor de mii de OSTENI, neagra uitarea si lipsa de respect si consideratie din partea celor ce-ar trebui sa vegheze ca sufletele lor sa se odihneasca, in sfarsit, IN PACE! Poate acolo sunt bunicii, unchii si chiar tatii nostrii –printre miile de disparuti a caror soarta nu mai intereseaza pe nimeni…Ne alina gandul ca oasele lor, odihnesc in tarana patriei pe care au iubit-o si pentru care s-au jertfit!
Eroii, chiar si necunoscuti, odihnesc ACASA, fiindca BASARABIA ESTE SI VA RAMANE INTOTDEAUNA, PAMANT ROMANESC! Dumnezeu sa-i odihneasca!
ADEVARUL TREBUIE SPUS!
WW