Desi nu par a avea vreo legatura, cele doua avioane sunt de fapt suficient de strans inrudite incat sa provoace ingrijorare in Germania si asta dintr-un punct de vedere mult mai putin luat in considerare atunci cand discutam despre dotarea cu avioane de lupta.
Nemtii se tem ca daca “omoram” bunicul prea repede nepotul nu se va mai naste, sau macar ca va avea un alt tata…
Necazul germanilor vine din lipsa de comenzi pentru EF 2000, un aparat care nu s-a vandut deloc bine si a carui export n-a fost nici el spectaculos. Ultimul contract de export a fost semnat tocmai in 2017 si priveste doar 24 de aparate pentru Qatar. De atunci incoace nimic la orizont.
In privinta vanzarilor pe piata interna, catre cele patru natiuni partenere in program, Italia nu va merge mai departe cu Tranche 4 (a optat pentru F 35 si programul Tempest), britanicii isi vor moderniza aparatele avute deja in dotare cu radare AESA, o avionica noua in programul Medulla etc, dar Londra nu va achizitiona noi aparate ci isi va moderniza actuala flota de Eurofighter Tranche 2/3 si trage tare pentru viitorul Tempest.
Germania merge mai departe cu Tranche 4 alaturi de Spania. In cazul Berlinului, in cadrul programului “Quadriga”, s-au comandat deja 38 de aparate T 4 si exista aprobarea parlamentului pentru inca 15 unitati destinate razboiului electronic – Eurofighter ECR, necesare pentru inlocuirea avioanelor Tornado ECR, asta fara legatura cu achizitia avioanelor F 35A. Dar deocamdata contractul este semnat doar pentru cele 38 de unitati care vor fi livrate intre 2025 si 2030.
Spania a comandat si ea ferm 20 de EF 2000, in cadrul programului “Halcón” si exista intentia, deja aprobata de guvern, pentru inca 25 de aparate, dar deocamdata nu s-a semnat nimic.
Dpdv al unor potentiale piete de export, in acest moment exista o singura cerere si vine din partea sauditilor cu 48 de aparate, dar Germania a blocat contractul.
Si aici incepe de fapt discutia noastra pentru ca domnul Michael Schoellhorn, director general al Airbus Defense & Space si presedinte al asociatiei industriei aerospatiale germane – BDLI, trage un semnal de alarma in privinta pierderii capacitatii de productie si mai ales de dezvoltare in domeniul extrem de sensibil al acestei industrii.
Semnalul de alarma are la baza un studiu al companiei PricewaterhouseCoopers (PwC) care arata ca mentinerea in productie a Eurofighter Typhoon, si al dezvoltarii lui, implica 25 de mii de slujbe inalt calificate si peste 120 de companii care livreaza componentele necesare.
Conform cu actualele contracte semnate productia EF 2000 ar trebui sa inceteze in jurul anului 2030, chiar daca in mod optimist Spania va semna si pentru cele 25 de Eurofighter suplimentare. Programul SCAF, in care Germania este de asemenea partenera alaturi de Franta si Spania, ar urma (tot la modul optimist) sa aduca pe piata viitorul aparat european de generatia a VI in anul 2040, ori aici apare o “gaura negara” de zece ani, intre ultimul EF 2000 produs – 2030 si primul SCAF produs – 2040, la care se adauga faptul ca daca dezvoltarea pentru Tranche 5 nu va fi finantata se va pierde pasul cu dezvoltarea tehnologiei de ultima ora, se va ramane in urma, plus forta de munca extrem de inalt calificata care, evident, va migra catre alte sectoare.
Intrebare este cum va reusi industria germana de profil sa mentina forta de munca calificata, sa nu ramana in urma dpdv al cercetarii si dezvoltarii?
Singura solutie vizibila – in studiul celor de la PwC – ar fi ca guvernele german si spaniol sa puna bani pentru dezvoltarea Tranche 5 si sa cumpere un numar rezonabil de noi aparate. Rezonabil din punct de vedere al mentinerii industriei nu si al nevoilor celor doua tari. Astfel, Germania ar trebui sa cumpere cel putin 100 de aparate, Spania macar 25, dar in cazul Germaniei numarul este neverosimil de mare daca tinem cont de cerintele fortelor sale aeriene.
Si evident ca nu ar fi doar vorba de achizitia in sine ci si de fondurile necesare dezvoltarii noii Tranche 5, adica bani necesari pentru ca industria germana sa nu ramana in urma cu dezvoltarea in industria aeronautica si sa fie capabila sa tina pasul cu dezvoltarea in varii domenii interconectate cu industria aviatiei militare. Pentru ca daca ramai in urma ajungi sa cumperi de pe raftul altora. O dilema extrem de dificila si de unde putem remarca cat de bine face unei economii exportul.
Francezii pe de alta parte, nu au aceaste preocupari si Rafale F 5 [care va include cel mai probabil si capacitatea de a controla drone (pe baza programului nEUROn), – “loyal wingman” ] este deja luat in calcul si prins pentru finantare in intervalul 2024-2030 si in acelasi timp avionul francezilor are comenzi mari la export, astfel incat industria aerospatiala franceza va face avea probabil o tranzitie mult mai lina de la Rafale la SCAF – avand de lucru mult timp de acum incolo, in timp ce germanii trebuie sa gaseasca o solutie daca nu doresc ca viitorul SCAF sa le vina sub forma de kituri gata de asamblat de pe malul stang al Rinului.
GeorgeGMT