Execuție bugetară 2018, sursa:adevarul.ro
Eram foarte curios s-o văd, am văzut-o. Dezamăgit? Nu, mă așteptam la așa ceva, de fapt acesta-i sistemul prin care psd-alde promit luna de pe cer și oferă de fapt nimic. Nu dezvoltare, nu investiții, nu achiziții, doar pensii și salarii și acestea tot mai erodate de inflație și devalorizarea leului. De remarcat că este cel de-al doilea an de 2% asumat care se transformă într-unul de sub 2%.
Dar să le luăm pe rând:
1) Execuția bugetară a MApN – La fel ca și pe execuția bugetară din 2017 (1,81% din PIB), armata n-a cheltuit toți bani nici în 2018, când a ajuns la un procent de execuție de 93,6% (1,87% din PIB), trimițând înapoi către buget 1,157 miliarde de lei, adică aproximativ 246 milioane euro și aici nu vorbim doar de cele două programe (corvete+rachete de coastă) amânate, suma este prea mare, ci și de alte programe, achiziții, investiții nerealizate. În programul corvetelor, în primul an de la semnare, sumă de plată este de sub 100 de milioane de euro, iar în cazul rachetelor nu poate fi foarte mare, tot programul costă 137 milioane de euro extins fiind pe câțiva ani buni.
Așadar, bani din pix și mai apoi cheltuieli neefectuate, soluția perfectă, pentru un buget “perfect” și foarte darnic dar axat strict pe consum, adică pierzanie.
2) Execuția bugetară per total buget. Inițial se acordă sume generoase, mai apoi ordonatorii principali de credite nu cheltuie banii (mai ales cei pentru investiții și achiziții), se fac realocari, se plătesc salarii și pensii etc și se iese la liman. Bugetul pe 2018 prevedea cheltuieli de 183,6 miliarde lei, s-au cheltuit doar 168,3 miliarde lei. Cu ocazia rectificărilor bugetare s-au tăiat 21 de miliarde de lei de la cheltuieli și au fost alocați 5,8 miliarde de lei, deși psd-alde a tot susținut că toate rectificările au fost pozitive. Cât de pozitive vedem astăzi. Astfel procentul de execuție bugetară pe 2018 a fost de doar 92%.
3) Bugetul din 2019. Ei bine, aceeași metodă, aceiași fraieri. Cifre gigantice, creșteri de zeci de procente la aproape toate ministerele, dar nu vă faceți griji, psd-alde vegheaza, aceste creșteri includ două minciuni de bază: în primul rând creșterea este calculată la execuția bugetară din 2018, iar pe de altă parte, din pix pot să pui cât vrei, banii nu se vor cheltui, pe același model că și în 2018. Două exemple: Ministerul Sănătății (știm cu toții câtă nevoie de investiții este aici) a avut o execuție bugetară pe 2018 de doar 65,8%, iar pentru 2019 avem o creștere de 64%, dar în mod real creșterea este de doar 8% și asta pentru că bugetul din 2018 a fost pe hârtie de 8,76 miliarde lei, pe 2019 va fi de 9,4 miliarde lei. Al doilea exemplu, Ministerul Învățământului: buget 2018 – 23,8 miliarde lei, execuție bugetară 88%, buget 2019 – 30,8 miliarde lei, “crestere” 46,7%, în realitate 23%.
4) Inflația, devalorizarea leului, deficitul de cont curent. Primele două (inflația și cursul leului) sunt de fapt rezultatul direct al deficitului de cont. Cu alte cuvinte, economia României consumă mai mult decât produce, iar diferența este acoperită din importuri care se fac în euro/dolar.
Odată cu aruncarea haotică a banilor direct în consum se întâmplă mai multe lucruri: crește consumul nesustenabil, leul se devalorizează, inflația o ia în sus, crește importul (noi nu producem decât o mică parte a bunurilor de larg consum de pe piață), cresc deficitele. În mod direct, banii, capitalul românesc, munca românilor, se scurg direct în buzunarele altora și, în loc să producă dezvoltare la noi, produc la alții.
Și nu numai că pierdem bani dar mai apoi îi și importam la dobânzi enorme. Românii economisesc puțin dar “mâncăm” creditele pe pâine, mediul economic are și el nevoie de credite, statul la fel, dar de unde bani dacă economia românească pierde anual miliarde de euro prin deficitul de cont curent?
Păi aducem banii din afară și, ca să simplificăm mecanismul, băncile străine cu sucursale în România se împrumută de la BCE sau de pe piața europeană la dobânzi de 1%, mai apoi împrumută sucursala din România cu 3-3,5%, care sucursală creditează economia românească cu 4,5-5%…
Astfel are loc o scurgere de fonduri (sânge economic) către alte zări, iar economia românească se decapitalizează neavând forța să acumuleze capital. N-ai capital, nu poți să faci investiții, n-ai investiții imporți bunuri de larg consum, ajungi piață de desfacere pentru alții.
Și totul pleacă (nu este singura cauză) de la deficitul de cont curent, și lipsa cronică de investiții în infrastructură, deficit alimentat în mod criminal de psd-alde, deficit care nu face nimic altceva decât (figurativ vorbind) să ne fure porcul în fiecare an. Noi muncim, îl îngrășăm și înainte de Crăciun rămânem fără el. Pur și simplu nu putem acumula “grasime”/capital, iar fără acumulare de capital nu te poți dezvolta.
Un mecanism simplu dar criminal și foarte eficient, de destructurare a economiei și de menținerea a sa într-o stare primitivă. Exportăm grâu, dar importam produse de panificație, exportăm porumb dar importam cantități foarte mari de carne și produse din carne etc.
În ultimii ani am pierdut o uzină Mercedes (către Ungaria), una BMW (tot catre Ungaria, la Debrecen, la 40km de granita noastra), o uzina de motoare electrice Audi (tot Ungaria) alaturi de extinderea liniei Audi de la Gyor cu 2100 de job-uri (tocmai le-au crescut salariile cu 18% dupa o greva), și una VW (către Turcia) datorită lipsei infrastructurii. Ca si o scurta comparatie, in Ungaria au crescut salariile medii in domeniul privat cu 1/3 in ultimii doi ani, datorita insuficientei de forta de munca vis-a-vis de ritmul de crestere a investitiilor. La noi se multumesc sa creasca fortat salariile bugetarilor, fara a avea investitii care sa sustina impactul in buget.
Iar pe acest fond, ce urcă trebuie să și coboare, bani aruncați fără noimă în consum generează nu numai o hemoragie financiară care distruge pur și simplu economia, răpindu-i orice șansă de dezvoltare, dar și inflație și deprecierea leului. Practic primim mită ca să ne devalizăm singuri țara, ni se pune în mână arma cu care ne tragem singuri gloanțe în picioare și mâini, în timp ce noi credem că ne pregătim pentru olimpiadă.
Banca Națională nu are ce face, în acest context, rezerva valutară nu este acolo pentru susținerea cursului (nici n-ar avea cum s-o facă, toți banii ar dispărea în câteva luni dacă leul este cu adevărat slab) ci mai ales pentru garantarea datoriei externe, pentru a oferi garanția rambursării acesteia la timp.
Iar în aceste condiții, bugetul pentru anul 2019 este încă unul care condamnă la sărăcie și subdezvoltare, la hemoragie financiară, la dobânzi mari, inflație și devalorizarea leului, adică la sărăcirea tuturor.
Notă: Există o evaluare înglobată în acest articol, te rog vizitează acest articol pentru a-l evalua.
GeorgeGMT