Romania Military

Fabricile din industria de apărare, de la Ministerul Economiei, la cel al Apărării Naționale

Fabricile din Brașov, Zărnești, Victoria și Făgăraș, care țin de industria de apărare vor trece (n.r. – posibil) din subordinea Ministerului Economiei, în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Este o inițiativă legislativă a senatorilor Marius Dunca și Florin Orțan și a deputaților Roxana Mînzatu, Viorel Chiriac și Mihai Popa, împreună cu mai mulți parlamentari social-democrați. 

Trecerea se va face prin modificarea și completarea Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, dar și a altor acte normative. Ministerul Apărării Naționale va exercita, în numele statului român, drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de acționar la operatorii economici cu capital integral și/sau majoritar de stat. Schimbarea este impusă de necesitatea revitalizării rapide a industriei de apărare. Aceasta ar trebui să asigure transformarea, modernizarea și înzestrarea capabilităților/structurilor Armatei României conform Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026. Asigurarea coordonării și evidenței industriei de apărare, cu capital de stat sau privat, de către Ministerul Apărării Naționale este în spiritul principalelor documente care fundamentează planificarea apărării la nivel național: Strategia națională de apărare și Programul de guvernare.

”Industria de apărare din România trebuie revitalizată. Trecerea acesteia în subordinea Ministerului Apărării reprezintă o normalitate și o șansă ca în aceasta să se investească masiv pentru a se putea respecta standardele la care ar trebui să fie Armata Română. Industria de apărare din România a fost o componentă esențială a economiei, cu forță de muncă înalt calificată și producție la cele mai înalte standarde. Avem posibilitatea să revitalizăm o mare parte din aceasta și astfel să asigurăm numeroase locuri de muncă în anumite comunități. Județul Brașov a fost un județ cheie în ansamblul industriei de apărare și trebuie să găsim soluții pentru a revitaliza această componentă – este un angajament asumat în campania electorală, angajament care începe să devină realitate. Această inițiativă legislativă este un prim pas pentru a valorifica, moderniza și dezvolta ceea ce mai există astăzi din industria de apărare, motiv pentru care va fi dezbătută în procedură de urgență”, declară senatorul Marius Dunca, președintele PSD Brașov.

Sectorul industriei de apărare reprezintă un domeniu strategic implicat în realizarea efortului de apărare a țării prin furnizarea de produse militare și prestarea de servicii conexe pentru forțele sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.
După 1989 scăderea drastică atât a exporturilor, cât și a numărului contractelor atribuite de instituțiile sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională operatorilor economici români a dus la reducerea continuă a volumului activităților din industria de apărare și a slăbit potențialul de producție și cercetare-dezvoltare al acestui sector.

Per ansamblu, acest sector stagnează, înregistrează pierderi, operatorii economici confruntându-se cu lipsa contractelor, din cauza liniilor de fabricație învechite, depășite fizic și moral, cu costuri/regii mari, afirmă parlamentarii PSD Brașov.

Fabricile din județul Brașov care se fac parte din industria de apărare sunt: Metrom SA Braşov, S.C. Carfil SA Braşov, S.C. Tohan SA Zărneşti, S.C. Uzina de Produse Speciale Făgăraş SA Făgăraş, S.C. Fabrica de Pulberi Făgăraş SA și S.C. Pirochim Victoria SA.

Sursa: D.G. – CoronaPress

_____________________

Romania Military – repostam legatura cu emisiunea „Banii vorbesc”, de vineri 23 martie, care a tratat timp de o ora jumatate situatia industriei de aparare din Romania, inclusiv avantajele dar si dezavantajele trecerii acesteia din proprietatea MEc la MApN, merita s-o urmariti:

https://emisiuni.realitatea.net/743_2018_03_23_18_30_00.mp4

_____________________

Exit mobile version