de Moise Guran
Rectificarea bugetară este momentul în care se închide cercul unei crime de natură economică. Mobilul este, de acum, devoalat, probele grăitoare, ar mai fi de dovedit intenţia directă.
Nu vorbesc în metafore aici, nu sunt mare amator de poezie, ci folosesc această rubrică pentru a cere public o anchetă penală în legătură cu faptele miniştrilor care, potrivit legii, răspund solidar pentru actele instituţiei cu masă verde, unde se strâng săptămânal, şi care se numeşte Guvernul României.
Nu vă lăsaţi atenţia deturnată cu ştiri de genul guvernul taie de la Sănătate şi de la Educaţie şi dă la primari şi la SRI. Desigur, se poate dezbate şi asta, dar sumele pentru primari vin din altă parte… vin de la autostrăzi, mai exact de la cofinanţarea pentru autostrăzi. Nu contest nici dreptul primarilor de a primi 900 de milioane de euro de la Buget înainte de campanie electorală, nu mă interesează, acum, nici dacă banii se vor duce pe şpăguţe locale şi nici nu vreau să ştiu, acum, dacă aceste plăţi au fost deja promise pentru racolările permise de ordonanţa traseismului.
Toate astea sunt detalii. Adevăratul preţ plătit îl reprezintă cele 20 000 de slujbe pierdute (evaluarea aparţine celor de la Ziarul Financiar) prin oprirea lucrărilor de infrastructură finanţate din fonduri europene. E vorba nu doar de cele 3,9 miliarde de lei tăiate (din care la primari ajung 2,4 miliarde), ci de alte 8 miliarde de lei (deci cam 1,5 – 2 miliarde de euro) care ar fi fost cofinanţate cu cele 3,9 miliarde de lei.
Bănuiala mea este că acestea nu s-au mai făcut, tocmai pentru a lăsa Guvernului Ponta jumătate de miliard de euro– puşculiţă de manevră înainte de alegeri (ar fi fost peste 1 miliard dacă economia n-ar fi scăzut, dar a scăzut tocmai din această cauză). Umblă zvonul că ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, va demisiona, dar subliniez faptul că această demisie ar fi o altă manevră de distragere a atenţiei.
PS Cam ce scriam si eu la inceputul saptamanii trecute: guvernul efectiv saboteaza economia nationala!