Romania Military

Fără echipaj – 4; TOP GUN

Astăzi e 16 mai, la 30 de ani de TOP GUN – știți voi, filmul acela cu avioane, motociclete, plajă și o fată blondă. Urmează Top Gun 2 și m-am decis să efectuez un exercițiu de imaginație: cum ar fi Top Gun peste 34 de ani (sa fie 64 de la original, cifră rotundă).

Școala Top Gun nu cred că va mai exista, sau cel puțin nu așa cum o știm din film.

Prima variantă este continuarea a ceea ce avem acum în cazul MQ-9 – control uman – extins însă cu opțiuni VR (a la Oculus Rift), care oferă pilotului aflat la distanță opțiunea de a intra complet în mediu.

                                                                           Oculus

Posibil să avem o versiune viitoare a F/A-18 autonomă, intermediară, care să fie folosită pe scară largă și pentru dezvoltarea tehnologiei, dat fiind că F-35 încă nu a decolat și toată lumea se jură că problema e în software. SAAB plănuiește o versiune de Grippen fără echipaj.

                                                                            Saab

Fiind la distanță, G-urile nu se vor simți, așa că va conta doar ego-ul. Celebra frază din imaginea de mai jos va trebui rescrisă.

                                                                                     Ego

Piloții se vor antrena în simulatoare sau împreună cu piloți și avioane reale.

 

În a doua variantă, musculoșii vor fi înlocuiți de ochelariști care vor programa diverse calculatoare de la bordul avionului cu algoritmi pentru exercițiile de a doua zi și nici măcar nu va mai exista un pilot undeva, la distanță. După efectuarea exerciițiilor, se va decide ce algoritmi rămân, în final existând doar o bibliotecă software cu manevrele care se execută în diversele situații.

 

Altă direcție a autonomiei totale este cea in care ochelariștii, menționați anterior în altă parte, scriu baza software folosită la construcția pilotului ne-uman, împreună cu inginerii care vor produce hardware pentru același pilot. Personalul de întreținere va conecta un cablu de date si curent electric iar avionul își va descărca – dacă este cazul și are update disponibil – noua versiune a programului AI pentru a îl antrena în diverse scenarii. Scenariile în care vor fi antrenate programele au la bază exercițiile efectuate.

Programul va evolua, iar în momentul în care inginerii vor constata că este suficient de performant, il vor distribui către o parte din flotă sau către întreaga flotă. Probabil vor exista AI antrenate în operații specifice care vor fi încărcate pe avioane și pe măsură ce tehnologia va evolua, locul diverselor versiuni de AI antrenate în diverse misiuni va fi luat de un Joint Multi Mission AI Module (JOMMAM).

Este posibilă și antrenarea AI într-un mediu cu totul virtual, în acest caz Top Gun va fi pe două etaje într-o clădire de birouri sau într-un data-center al unei companii de dezvoltare software. Dacă în prima fază AI-ul va avea nevoie de parteneri umani de ‘joacă’ și interacțiune, în faza în care mai multe AI interacționează între ele exercițiile și pregătirea vor putea avea loc 24/7/365 dezvoltând noi tehnici, limitele fiind fizice – impuse de ceea ce pot suporta materialele din care sunt construite avioanele.

De necrezut? Nu chiar, au pus deja o libelulă într-un simulator de zbor și s-a descurcat onorabil.

                                                                          Lockheed-UCAV

Nici nu s-a uscat bine tușul pe desenele avionului din generația a cincea, că DoD a început să se gândească la generația a șasea. În 2050 vom fi la trecerea între generația a șasea și a șaptea. Așa că avioanele nu vor mai semăna cu cele de astăzi – vor avea un profil redus pentru a scădea probabilitatea de detecție. Controlul vectorial și postcombustia vor fi standard pe toate aceste avioane, manevrele pe care le vor efectua fiind determinate doar de limitele fizice ale materialelor.

                                                                       Navy fa-xx

Posibil să fie adoptat un avion cu mai multe variante, în funcție de destinație (multirol, superioritate aeriană, atac la sol) așa cum s-a mers și cu F-35. Cu siguranță va fi mult mai greu de detectat cu un radar și va face și pași către invizibilitatea optică – mai multe companii se laudă că au tehnologia la un pas.

Vom merge la mitinguri aviatice pentru a vedea noii Blue Angels.

                                                                             BLUCAVs

Nici senzorii și nici armele nu vor mai fi cele de astăzi. Senzorii vor acoperi mult mai bine spectrul electromagnetic, de la IR la UV pentru cei optici și cu o acoperire mult mai mare a spectrului EM pentru radar. Cu siguranță rachetele clasice vor fi completate de lasere – daca nu folosite ofensiv, atunci defensiv și – posibil – dispozitive cu EMP. Comunicațiile vor evolua și ele, avioanele putând face trafic susținut de nivelul gigabiților pe secundă, comunicând cu alte sisteme autonome aeriene și navale.

Și dacă tot ajungem în punctul în care o mașină se va părui cu altă mașină, nu mai bine disputa se rezolvă mai simplu cu un zar cu 20 de fețe, ca într-un Dungeons and Dragons cinstit?

 

                                                                                 D 20

 

Disclaimer: articolul reflectă strict părerea autorului și nu reprezintă interesul nici unui grup, companii, thinktank sau asociații. Nu s-a primit nici o donație pentru acest articol iar în cursul scrierii lui nu au fost rănite animale sau alți homo sapiens.

 

Iulian

Fotografii: interwebs

Exit mobile version