Fiecare națiune și are proprii eroi în orice domeniu. Dacă tot sunt în piscină, mă gândesc la Michael Phelps în US, Paul Biedermann în Germania, Alexander Popov în Rusia și la noi Camelia Potec. Toată lumea concurează cu toată lumea.
Consider ca este momentul să trecem în revistă și ceea ce se află în bătătura altora.
Uniunea Sovietică
Prima baliză sovietică a fost RGB-56, intrată în serviciu în 1956, fiind o baliză pasivă omnidirecțională. Putea fi lansată de la o altitudine de 150-300 m (500-1000 ft) și o viteză maximă de 270 km/h (173 knt – noduri). După lansare o parașută se deschidea și ajungea în apă. Bateria îi oferea o durată de viață de 4-5 zile, însă a fost proiectată să se scufunde după 24 de ore. Dimensiunile erau de 1.2 m (48 in) lungime, 22 cm (8.75 in) diametru și o greutate de 27 kg (60 pounds). A fost observată prima dată în 1959.
A urmat RGB-64, mai mică și tot pasivă omnidirecțională.
Tip 55 (RGB-55/RGB-N) se pare că a fost o baliză direcțională activă, RGB-NM fiind versiunea modernizată a ei. Este echivalentul AN/SSQ-62 DICASS.
O altă baliză cunoscută de US Navy este Tip 75 (RGB-75/RSL-75), o baliză LOFAR (folosea infrasunetele pentru detecția submarinelor) prezentată de DoD în 1988. Distanța de la care putea face detecția era de 15-20 km, față de cei 2.1 km ai sistemului Berkut. Sistemul de recepție de pe avion avea 8 canale de procesare paralele, permițând folosirea surselor acustice explozive pentru a determina poziția aproximativă a unei ținte, fiind apoi folosit sistemul Berkut pentru analiza detaliată a amenințării. Este echivalentul AN/SSQ-77 VLAD.
Balizele RSL-75 și RSL-15 (РГБ‑75, РГБ‑15)
Echivalenta AN/SSQ-53 DIFAR în marina sovietică pare a fi baliza Tip 25 (RSL-25). RSL-25 este raportată ca fiind baliză pasivă direcțională.
Baliza RSL-25 (РГБ‑25)
Un alt tip de baliză a fost Tip 90, folosită cu elicopterul Ka-27PL.
O altă baliză identificată a fost BM-1, devenită operațională la finalul anilor ‘60, avea o lungime de 1.28 m (50.5 in) și 152.4 mm (6 in) în diametru. Electronica era similară cu a balizei AN/SSQ-41B folosită de US Navy.
Baliza desemnată MGS-407M (Mashina Gidroakusticheskaya Svyaz – dispozitiv de comunicații hidroacustice ?) era ancorată, avea o antenă și transmitea date folosind o legătură radio. Acestea au fost amplasate în largul coastelor US.
Cele mai multe informații sunt disponibile despre sistemul “Berkut”, bazat pe trei tipuri de balize: RSL-1, RSL-2, RSL-3 și intrând cel mai probabil în dotarea avioanelor ASW ale URSS la începutul anilor ‘70 (1971-1972).
RSL-1
Baliza RSL-1 (cea mai folosită baliză a sistemului Berkut) este o baliză omnidirecțională pasivă, utilizată pentru detectare și urmărire și lansată din avioanele Il-38 și Tu-142. Greutatea era de 14 kg și costa 3200 de ruble (ruble 1970). Raza de acțiune a transmițătorului era de 40-60 km, în testele din Marea Neagră detectând un submarin care se deplasa cu 6-8 noduri pe o mare de grad 1-2 de la 1500-2000 m. În Marea Barents distanța de la care era detectat un submarin era de 1.5-2 ori mai mare. Folosea pentru detecție un array vertical de 5 hidrofoane.
După lansare avea o viteză de coborâre de 34 m/s; după ce atingea apa se separa de parașută și se scufunda la adâncimea de 35/70 m. Baliza avea 3 moduri de funcționare: normal, marker și activare întârziată cu 3 nivele de detecție. Nivelele de detecție aveau ca scop excluderea posibilității de activare a balizei de zgomotul de fond. Nivelele erau incluse în circuitul de amplificare și determinau nivelul semnalului pentru care se activa baliza, semnalul fiind apoi trimis transmițătorului RF. În momentul în care nivelul semnalului scădea sub pragul de declanșare, baliza se reîntorcea în modul stand-by. În modul normal de funcționare baliza pornea automat la atingerea apei. Modul marker era folosit pentru a afișa poziția balizei pe radar.
În stand-by durata de funcționare era de 2.5-3 ore, ca marker 45 de minute. Fiecare baliză RSL-1 era configurată cu o frecvență de emisie, corespunzând numărului său dintr-un set de 24.
Baliza RSL-1 desfăcută
Baliza RSL-1 în apă
RSL-2
Baliza pasivă RSL-2 era direcțională, fiind lansată tot de Il-38 și Tu-142. Având dimensiunile de 1.85 m lungime, 230 mm diametru și o greutate de 45 kg costa 4600 de ruble (ruble 1970). Determina relevmentul sursei de zgomot și transmitea valoarea prin legătura RF, distanța de la care se realiza detecția fiind aceeași ca în cazul RSL-1.
Avea o viteză de coborâre de 15 m/s. După ce atingea apa se separa de parașută, cobora la adâncimea de 20 de metri și un motor cu transmisie cilindrică începea rotația unui hidrofon cu o rată de 8 rotații pe minut. Direcționalitatea orizontală a hidrofonului era de 15 grade. Acuratețea rezultată în urma testelor a fost de 3-4 grade. Nivelul acustic era convertit în pulsuri electrice de 0.2-0.3 secunde (semnalul țintă), amplificat și transmis RF cu modulație FM. Avea un singur mod de funcționare și o durată de viață de 20-45 de minute (?), alte surse vorbind de 3 ore.
Balizele erau folosite împreună cu RSL-1 pentru a ști exact poziția și direcția țintei identificată de RSL-1.
Baliza RSL-2 în apă
RSL-3
Baliza RSL-3 reprezintă o evoluție în complexitate și capacități față de cele anterioare, fiind o baliză activă care avea și un hidrofon pentru recepție. Cu o distanță de detecție de 2 km în modul activ, 1-1.5 km în modul pasiv, avea o lungime de 2.84 m, un diametru de 392 mm și o greutate de 185 kg, costând 12800 de ruble (la nivelul anului 1970) era folosită cu avionul Il-38. Determina relevmentul și distanța până la țintă, oferind, așadar, locul exact unde se afla submarinul iar decizia de lansare a ei și locul erau determinate de computerul de la bordul avionului Il-38.
Cobora cu 20 m/s și după momentul în care atingea apa începea să funcționeze în modul pasiv, având însă o rată de eșantionare mult mai mare decât RSL-2 datorită vitezei mai mari de rotație a hidrofonului – 3000 rpm (?). Partea inferioară a balizei conținea transductorul și un generator de pulsuri, activarea lui facându-se printr-o comandă transmisă de avion. Informațiile legate de distanță și relevment erau trimise la avion cu o frecvență de 0.25 Hz și rotația putea fi oprită în orice poziție pentru a primi semnale doar din acea direcție. Un kit complet conținea 4 balize, preprogramate RF. Modul activ era folositor în special dacă submarinul oprea orice activitate, în felul acesta zgomotul dispărând. Avea o durată de funcționare în modul activ de 5 minute.
Baliza RSL-3 în apă
Ca termen de comparație pentru preț, un televizor color sovietic în acea perioadă costa 750 de ruble.
La bordul avionului se afla un sistem de recepție și indicare cu 4 frecvențe – SPUI (самолетного приемного индикаторного устройства – СПИУ, pentru rusofoni).
Sistemul de recepție și indicare SPUI
URSS folosea în ASW, pentru lansarea balizelor, Beriev Be-40 Mermaid, Tupolev Tu-142 Bear-F/J, Ilyushin Il-38 Mays, Beriev Be-12 Mail, Kamov Ka-27/Ka-29 Helix, Ka-25 Hormone-A.
IL-38 transporta: 144 RSL-1, 10 RSL-2, 10 bombe și două torpile. TU-142 transporta: 176 RSL-1, 10 RSL-2, 4 RSL-3, 3 torpile AT 1M (ulterior AT-2, AT-2M sau rachete).
Pentru aviație a fost dezvoltat un nou sistem pentru recepția, procesarea și afișarea informațiilor primite de la balizele pasive omnidirecționale RSL-16, proiectate pentru detecția submarinelor folosind zgomotul propriu de frecvențe joase sau reflexia acustică a încărcăturilor explozive. Dezvoltarea a fost de lungă durată, fiind finalizată în 1984 când s-a decis că este un înlocuitor pentru RSL-15 (?). RSL-16 era o baliză pasivă cu lățime de bandă mare (5-6000 Hz) cu un sistem mai bun de protecție împotriva zgomotului și un nivel mai redus al zgomotului propriu (față de modelele anterioare).
Înlocuirea în întregime a echipamentului sistemului Berkut era scumpă, așa că s-a decis combinarea lui cu unul nou, fiind conceput un instrument unificat – Emerald care conținea un receptor radio cu 68 de canale (Volkhov), echipament de procesare și interfața de comunicații pentru afișare folosind sistemul Berkut (?).
Testele de performanță realizate în 20 de zboruri, cu o durată de 58 de ore, au arătat că în condiții comparabile raza de detecție a balizei RSL-16 este de câteva ori mai mare decât cea a RSL-1.
Cunoaștem secretomania care înconjoară tehnologia dezvoltată de URSS și este posibil ca nici una dintre aceste informații (referitoare la sistemele dezvoltate în URSS) să nu fie corectă.
Cert este că atât URSS, cât și US au capturat balize aparținând adversarului, dovadă fiind această baliză trofeu aflată în Rusia (era să scriu Uniunea Sovietică).
Baliză AN/SSQ-41 trofeu
O legendă spune că un pescar a prins o baliză sovietică într-o plasă. În momenul în care a fost defăcută pentru a o studia, US Navy au determinat că era o copie a unei balize fabricată în US. În 1984 în Texas Instruments circula legenda că au fost copiate (de URSS) circuitele integrate în intregime, inclusiv logo-ul TI de pe circuitul integrat.
Marea Britanie
În 1948 în UK a început proiectarea și producția primei balize britanice. A fost o baliză pasivă, direcțională (T-1939), cu lungimea de 1.4 m (54 in) și o freutate de 32 kg (70 lb), primele modele fiind gata pentru teste în 1949. Direcționalitatea era obținută prin rotirea hidrofonului cu o rată de 3 rpm fosind un motor electric. Hidrofonul era de fapt un array de 12 inele bobinate pe un miez de nichel introduse într-o cavitate rezonantă pe o placă de forma unei cruci. Avea o lățime de bandă de 1 kHz, frecvența centrală de 12 kHz și se scufunda la o adâncime de m (40 ft). O busolă magnetică era inclusă în hidrofonul direcțional, fiind folosită pentru a transmite informații despre direcție. Pentru vizualizare se folosea un ecran CRT, unde direcția era prezentată ca o linie orizontală, un punct care se deplasa pe această linie fiind direcția hidrofonului. În cazul în care era detectat un sunet, punctul se deplasa pe verticală.
O versiune îmbunătățită (T-1946) a intrat în serviciu în 1952, fiind dezvoltată din 1950. Era comparabilă ca performanțe cu AN/CRT-1A, pe care a înlocuit-o.
Prima baliză omnidirecțională pasivă a fost T-1945, produsă de Ultra Electrics (care va deveni mai târziu Ultra Electronics, ajungând cel mai mare producător de balize).
Spre deosebire de balizele folosite astăzi, acestea erau proiectate pentru a fi recuperate, recondiționate și refolosite.
Următorul tabel conține informații referitoare la aceste 3 balize.
| Model | Tip | RF | Audio | Marime (in) | Greutate (lb) |
| T-1945 | Pasv omni | 62.9-71.7 FM | 200-5000 Hz | 34 x 5 7/8 | 21 |
| T-1939 | Pasv dir | 60.15-62.35 AM | 12000 Hz | 54 x 8 | 70 |
| T-1946 | Pasv dir | 60.15-62.35 AM | 12000 | 54 x 8 | 70 |
T-1945 și T-1946 au fost balizele folosite pentru sistemul MK 1 Sonics, împreună cu receptorul și sistemele de procesare acustică și de afișare.
În 1954 T-1946 a fost reproiectată de Ultra pentru a putea fi folosită în țările NATO, având și 16 canale radio, tot pentru a permite interoperabilitatea în cadrul NATO, aceasta fiind cunoscută ca T-7725. Aceasta a fost achiziționată de US Navy ca AN/SSQ-20, fiind produse în UK doar 1000 de bucăți.
Putea opera o oră și avea un unghi de injumătățire a sensibilității (6 dB) de 36 de grade. Legătura VHF funcționa pe frecvența de 162.25 – 173.5 MHz, distanța de recepție fiind de 10 mile pentru un avion care zbura la altitudinea de 152 m (500 ft).
Baliza T-7725
Alte balize care au fost folosite de Royal Navy sunt cele de mai jos.
-T-24501 este varianta britanică a AN/SSQ-48, avea mărime A (lungime de 915 mm, diametru de 127 mm), greutate de 10 kg, o durată de viață de 1 sau 8 ore și o adâncime de m (95 ft).
-T-17054 era o baliză de mărime C, folosită doar de UK. A fost elementul activ al sistemului Mk 1C, operând la frecvența de 20 kHz, pentru o oră la adâncimea de m (60/180 ft).
Baliza T-17054
-T-17053 era o baliză de mărime C, folosită doar de UK. Era pasivă și avea frecvența de 160 Hz, cu o durată de viață de o oră la adâncimea de 18/55 m (60/180 ft).
Ambele balize (T-17054 și T-17053) sunt dezvoltări ale unor modele mai vechi, electronica bazată pe lămpi fiind înlocuită cu cea bazată pe semiconductori. Ambele aveau 16 canale RF, T-17054 având 3 canale acustice, o lungime de 1.5 m și o greutate de 30 kg. Au fost folosite cu avionul ASW Nimrod.
MRA4 Nimrod
Briții folosesc mai multe zburătoare pentru ASW în acest moment, însă prezentarea lor depășește scopul acestui articol.
Australia
O realizare a Australiei este baliza Barra (‘ascultând’ în aborigenă). Lucrul la ea a început în 1964 la DSTO (actualmente DST Group) – ACTTM-ul lor și în 1971 au fost realizate primele experimente. Conține două părți care se separă la contactul cu apa, cea superioară plutind iar cea inferioară coborând la adâncimea prestabilită și deschizând un array de 25 de hidrofoane dispuse radial pe 5 brațe. Baliza are mărime A și o greutate de 17.5 kg. Pentru a transmite date de la toate cele 25 de hidrofoane a fost folosit o tehnică digitală de prelucrare a semnalelor.
Pentru că mi-a plăcut ceea ce au făcut băieții de pe cealaltă emisferă voi stărui un pic mai mult pe ea.
Istoria dezvoltării Barra este destul de lungă, însă realizarea este remarcabilă; momentele principale în dezvoltare sunt:
- 1964-1972: studiul de fezabilitate. Au fost făcute cercetări despre zgomotele submarinelor, zgomotul de fundal din zona Australiei, propagarea sunetului în apă, studii teoretice legate de distanța de detecție, array-ul de hidrofoane, acuratețea busolei, lățimea de bandă acustică și studii practice de deschiderea array-ului, hidrofoane, transmisiile VHF, busolă.
- 1972: definirea proiectului și contractele inițiale (Amalgamated Wireless Australasia – partea electronică și busola, Electronic Systems and Management Services – project management și design de sistem, Commonwealth Aircraft Corporation – structurile mecanice și lansarea, Plessey – hidrofoane și baterie, Cable Makers Australia – cablul de cauciuc pentru suspendare).
- 1973: dezvoltarea unui proiect tehnic.
- 1974-1981: dezvoltarea unui proiect pentru producție și a unui prototip final.
- 1975: Australia și UK au un acord de dezvoltare a sistemului (Australia va dezvolta și fabrica baliza, UK receptorul și sistemul de procesare – desemnat AN/AQS-901).
- 1977-1982: producția inițială. A fost construită o fabrică special pentru acest proiect, Barra intrând în dotarea RAF în 1980 și RAAF în 1981.
- 1997: parteneriat DSTO-Thales pentru schimb de informații, cercetare și dezvoltare comună în domeniul sonarelor. Rezultatele publice ale colaborării au fost: sonarul Spherion B de pe fregatele din clasa Anzac, prototipul balizei active de frecvență joasă RASSPUTIN, un sistem de modelare a sonarului, o tehnologie pentru un hidrofon bazat pe laser și fibră optică.
Baliza Barra – secțiune
Testul parașutei
Flotorul
Inginerii au avut de ales între mai multe variante de plasare a hidrofoanelor pe brațe. Un număr impar de brațe oferă o directivitate mai bună față de un număr par (de exemplu 4). De asemenea, un număr mai mare de brațe este preferat. 7 brațe ar fi ideal, însă ridică probleme de construcție, astfel că a fost ales numărul de 5. O coincidență norocoasă a fost și faptul că un număr impar de brațe oferă o stabilitate mai bună.
Varianta originală de așezare și cea finală
Mărimea fizică a array-ului are și ea influență asupra detecției. Testele de laborator au determinat că un diametru de 5 metri este de dorit. Numărul hidrofoanelor este recomandat să fie cât mai mare pentru o performanță cât mai bună, însă creșterea lui determină creșterea complexității și costului. Numărul de 5 hidrofoane pe fiecare braț s-a dovedit a fi cel mai bun compromis.
Brațul telescopic, deschis și închis
Array-ul de hidrofoane cu diametrul de 5 metri avea rezultate foarte bune la determinarea direcției unui submarin. Însă în momentul în care o baliză ajunge în apă ea poate fi orientată în orice direcție. Astfel, era nevoie de o busolă cu o acuratețe similară, care să reziste condițiilor de exploatare (șoc la contact cu apa, temperaturi joase, utilizabilă la orice latitudine), să aibă un cost mic și să încapă într-un diametru de 127 mm (5 in), aceasta fiind dezvoltată. Se pare că și astăzi Barra este încă baliza care oferă cea mai bună acuratețe la detecția submarinelor.
Așa cum am mai scris, zgomotul propriu a fost (și este) problema cea mai mare a balizelor. Mișcarea verticală a array-ului determină apariția zgomotului, acesta fiind indusă în principal de mișcarea a flotorului aflat la suprafață (deplasat de vânt, valuri).
Array-ul este suspendat de flotor cu un cablu de cauciuc care conține și conductorii, aceasta permițând flotorului să se miște fără a afecta array-ul. Pentru a asigura o stabilitate mai mare și o izolare a array-ului, se folosește și o ancoră plutitoare, aceasta împreună cu masa brațelor și cablul de cauciuc fiind o soluție care a funcționat.
Cablul de cauciuc avea probleme, după o perioadă alungindu-se. A fost testată și o variantă în care acesta era înlocuit cu un arc ale cărui proprietăți elastice nu se modificau în timp, însă costurile au făcut să fie ales tot cablul de cauciuc.
În timpul testelor s-a descoperit că în cazul lansărilor de la o altitudine mai mare de 6000 de metri balizele dispăreau, cauza fiind mecanismul de lansare din avion. O altă problemă găsită a fost răsturnarea array-ului în condițiile unui curent puternic. Pentru a elimina această problemă a fost folosit un lest care păstra tot timpul array-ul în aceeași poziție.
Array-ul de hidrofoane și sistemul de stabilizare
Bateriile activate de apă sunt folosite în general la balize, acestea folosind ca electrolit apa mării. Problema pe care o au aceste baterii este că în cursul funcționării degajă hidrogen, degajarea bulelor de gaz producând zgomot care interfera cu hidrofoanele. Aceasta a fost încă una din problemele legate de zgomotul propriu care a trebuit rezolvată de ingineri.
Un array de hidrofoane poate detecta sunete mult mai slabe față de un singur hidrofon și poate determina – prin tehnici de beamforming – direcția din care vine sunetul. Orice sunet generat de un submarin ajunge la fiecare hidrofon la momente diferite. Pentru a primi semnalele dintr-o anumită direcție, semnalul primit de fiecare hidrofon este întârziat până la punctul la care toate semnalele sunt aliniate. Toate semnalele sunt apoi adunate pentru a produce un rezultat mult mai bun decât poate fi obținut cu un singur hidrofon. Evident, și sunetele din alte direcții vor fi primite de hidrofoane, dar la adunarea lor nu vor avea același nivel.
Semnalul, zgomotul și tehnica de beamforming
O diagramă a unei variabile, reprezentată în plan orizontal în funcție de un unghi, este o diagramă polară. Un singur hidrofon poate fi folosit doar pentru detecția unui sunet, însă nu poate arăta și direcția lui; diagrama lui polară este un cerc. Mai multe hidrofoane pot fi folosite împreună, semnalele primite de toate hidrofoanele fiind procesate împreună pentru a crește nivelul semnalului primit, a îl diferenția de zgomotul de fond și a obține informații despre direcție.
Diagrame polare pentru un hidrofon (omnidirectional) și un array
Unul din beneficiile procesorului Barra aflat în elicopterul sau în avionul ASW este faptul că poate asculta simultan toate direcțiile, determinând direcția unde se află un submarin în urma acestei procesări. O singură baliză oferă informații doar pentru a obține direcția unde se află submarinul, fără a oferi mai multe informații despre distanță. Însă două balize lansate la o anumită distanță, fiecare oferind o direcție către submarin oferă o poziție exactă a acestuia.
Ascultare simultană la 360 de grade
Localizare folosind doua balize
Clasificarea se realizează folosind tehnici de analiză spectrală și se efectuează pentru fiecare contact (sursă de sunet) în parte, aceasta ducând la identificarea și clasificarea lor (dacă sursa este un submarin, o navă și – în unele cazuri – care este aceasta).
Una dintre cerințele beneficiarilor a fost păstrarea sistemului de alocare a canalelor. Folosind acest sistem (cu modulație în frecvență – FM) un hidrofon poate transmite ceea ce primește pe un singur canal. Ar fi, așadar, nevoie de 25 de canale pentru toate hidrofoanele. Astăzi prelucrarea numerică este o tehnică folosită în mod curent, în timpul dezvoltării Barra fiind un domeniu nou, neexplorat.
Din punct de vedere al calității obținute după transformarea în semnal numeric, cu cât se folosesc mai mulți biți cu atât reprezentarea semnalului original este mai fidelă, însă este nevoie și de o lățime de bandă mai mare; folosirea unui număr redus de biți are influență asupra performanței. Astfel, a trebuit găsit un compromis între performanța sonarului și lățimea de bandă folosită. Soluția care presupunea o pierdere minimă a calității adoptată în cazul Barra a fost convertirea numerică folosind un singur bit (infinite clipping). Această metodă a permis ca semnalele să fie transmise către avion într-o manieră compatibilă cu standardele folosite, fiind folosite – pentru toate cele 25 de hidrofoane – frecventele a două balize clasice (două canale).
Infinite clipping
Barra are două variante de numerotare, existând mai multe generații. AN/SSQ-981 a fost livrată în 1990 și AN/SSQ-801 în 1994. AN/SSQ-801B este o versiune îmbunătățită față de cele două variante, a treia generație, cu un proiect îmbunătățit, intrate în serviciul în 1996. Barra-E este o variantă îmbunătățită a Barra, cu capabilitățile de beamforming și procesarea inclusă în baliză, eliminând necesitatea procesorului de pe avioane și elicoptere. AN/SSQ-981A (Ultra Barra) este un upgrade pentru a scădea costurile, identică cu AN/SSQ-981B (Ultra Barra fabricată de Ultra Electronics). AN/SSQ-981E (Ultra Barra) a intrat în serviciu în 2004, având electronică complet digitală și un nou sistem de suspendare a array-ului.
Caracteristicile tehnice ale Barra (AN/SSQ-801B) sunt: dimensiuni de 917 mm (36.11 in) lungime, 123.8 mm (4.88 in) diametru, si o greutate de 8.8 kg. Adâncimile de funcționare sunt 22 sau 130 m si are o durată de viață de 0.5/1/2/4 ore. Are o lățime de bandă acustică de 10-2500 Hz, RF având posibilitatea să emită pe unul din cele 99 de canale VHF (136 – 173.5 MHz), putere de minimum 1W, modulație FSK și o stabilitate a frecvenței de 15 kHz. Costul aproximativ este de 3800 USD.
Înainte de a încheia cu Barra, câteva imagini cu un prototip și o reclamă.
Prototip al balizei Barra
Împachetarea unei balize Barra
RASSPUTIN (Rapid Area Search Sonar Projector Used Tactically In Narrowband) este o baliză activă, programabilă, folosită ca sursă coerentă pentru sisteme multistatice, cu lățime de bandă mică. Poate fi dotată și cu GPS, la fel ca și sistemele pasive, acestea îmbunătățind informațiile referitoare la poziția unui submarin.
China
Ei bine, se pare că chinezii fac ceea ce fac ei mai bine – chinezesc. Adică par a copia ce fac altii. Mai jos imagine cu balizele SQ-5 și avionul care să le lanseze. Așezarea consolelor în avion – desen conceptual bazat pe puținele informații existente – amintește de P-3.
Chinezăria SQ-5
Avionul Y-8Q
India
Tot în Asia există o țară care joacă un meci cu gravitația și fizica prin avionul Tejas. Până acum (2016, iunie) conduce la scor fizica. Însă sub directa îndrumare a DRDO (un fel de ACTTM al Indiei) TATA Power Company Limited a produs baliza Tadpole. Este o baliză pasivă care poate fi lansată de la altitudine mare. Oferă posibilitatea de a alege una din cele două adâncimi și una din cele 3 durate de funcționare de până la 8 ore.
A intrat în dotarea marinei indiene în 2000 și ei se laudă că este compatibilă NATO.
Tadpole
Cel mai probabil este o baliză omnidirecțională LOFAR.
Îmi pare rău, însă nu-s persoana cea mai politically correct și trebuie să râd de cineva. Azi e rândul chinezilor și indienilor.
Va urma
Iulian
Foto: interwebs
Informatii: interwebs; URL:
https://www.ibiblio.org/hyperwar/USN/ref/ASW-Convoy/ASW-Convoy-2.html
https://www.ibiblio.org/hyperwar/USN/ref/Radar/Radar-14.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Sonobuoy
http://jproc.ca/rrp/rrp3/lanc_crt1.html
http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/30117380
http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/30005817
http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/30005972
http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/30005973
http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/30005974
http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/30005975
http://www.wehrmacht-awards.com/FORUMS/showthread.php?t=718365
http://www.prc68.com/I/CRT-1BSonobuoy.html
http://www.prc68.com/I/Sonobuoy.shtml
http://vk2bv.org/archive/museum/arr-3.htm
http://www.jhuapl.edu/ourwork/nsa/papers/art4-sp05.pdf
http://uboat.net/allies/technical/sonobuoys.htm
http://jproc.ca/rrp/rrp3/neptune_ssq2.html
http://jproc.ca/rrp/rrp3/avenger_ssq2.html
http://www.maritime.org/doc/ecat/cat-0390.htm
http://jproc.ca/rrp/rrp3/neptune_equipment_details.html
https://ww2aircraft.net/forum/threads/the-legend-of-julie-jezebel.1413/
http://www.pilotbill.com/Q2%2012/PaxRiver_24Apr12/PaxRiver_24Apr12.htm
http://www.janes.com/article/54256/sonobuoys-shrink-for-uavs-dsei15-d1
https://www.rt.com/usa/319927-us-sonobuoys-submarines-whales/
https://www.flightglobal.com/news/articles/new-maritime-capability-developed-for-mq-9-417133/
https://groups.google.com/forum/#!topic/sci.military/fMsKt7Zdakk
https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%93%D0%B8%D0%B4%D1%80%D0%BE%D0%B0%D0%BA%D1%83%D1%81%D1%82%D0%B8%D1%87%D0%B5%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9_%D0%B1%D1%83%D0%B9
https://ru.wikipedia.org/wiki/Гидроакустический_буй
http://www.rulit.me/books/protivolodochnye-samolety-read-414391-16.html
http://www.airwar.ru/enc/sea/il38.html
http://www.airwar.ru/enc/sea/tu142.html
http://dic.academic.ru/dic.nsf/ruwiki/1776333
https://www.wikiwand.com/ru/%D0%93%D0%B8%D0%B4%D1%80%D0%BE%D0%B0%D0%BA%D1%83%D1%81%D1%82%D0%B8%D1%87%D0%B5%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9_%D0%B1%D1%83%D0%B9
http://helpiks.org/6-69701.html
http://helpiks.org/6-69708.html
http://www.vologda18.ru/index.php/forum/24oplap-matchast/76-il-38-protivolodochnyj-samoljot
https://ukarmedforcescommentary.blogspot.ro/2013/11/the-evolving-budget-situation.html
http://www.ultra-sonar.com/solutions.php
http://www.ultra-ussi.com/products-main
http://ss.sites.mtu.edu/mhugl/2015/10/11/sonobouy-sparton-corporation/
Dacă aveți curiozități legate de RF:
http://www.daenotes.com/electronics/communication-system/superheterodyne-fm-receiver
http://discostelmar.3x.ro/RADIORECEPTORUL%20SUPERHETERODINA.htm
http://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=625
http://informatiitehnice.com/articole-de-calitate/tuburi-electronice/
http://www.americanradiohistory.com/index.htm
Alte surse:
- Foreign Military Review №10 1990 pg.54-58 (Зарубежное военное обозрение №10 1990 С.54-58)