Romania Military

FELIN Sagem (Fantassins Equipements LIaison Intégrés)

1

Felin este varianta franceza, si cea mai matura totodata la nivel global, a echipamentului de infanterie «soldatului viitorului», produs al companiei Sagem in parteneriat cu alte companii franceze din domeniul militar: Nexter, Thales, Renault Trucks Defense, ELNO, MSA Gallet.

Dupa dezvoltarea mai multor prototipuri incepand cu 1999, in scopul testarii de catre armata si agentia de achizitii militare, in 2010 armata franceza a lansat o comanda de anvergura, pentru 22600 sisteme. Echipamentul a trecut proba de foc in cursul operatiunilor din Mali, anul acesta.

FELIN in cutia de stocare

Sistemul este conceput modular, pentru mai multe tipuri de misiuni, inclusiv la bordul vehiculelor si aeronavelor, fiind integrat pe VAB si VBCI. Se tine cont de profilul tipului de misiune a militarului, cu 5 variante: comandant de sectiune sau pluton, mitralior, lunetist, grenadier.

Binoclul multifunctiunional JIM MR

La cele 24 de kg ale sale in versiunea grenadier, incluzand arma FAMAS si proviziile pentru 24 de ore (alimente si munitie), Felin este compus din:

 

Casca ergonomica cantareste 1,36kg, oferind protectie crescuta cu 80% fata de versiunea anterioara, si integreaza curea de fixare pe maxilar rezistenta la srapnel, ochelari protejati impotriva laserului si vizor de protectie. Pentru protectia NBC, exista si masca cu filtru precum si rezerva de apa necontaminabila.

Casca Felin

Sistemul de vedere si tragere zi/noapte include un intensificator de lumina compact si usor cu conectare la display video multi-sursa, luneta infrarosu pentru arma de asalt (Sword T&D) cu intensificator si telemetru laser pentru tragere precisa (FRF2) precum si binoclu cu infrarosu JIM MR cu telemetru laser (nedaunator ochiului) integrat si busola magnetica electronica, pentru comandantii de grupa, care alaturi de vizoare pot transmite poze sau imagini video prin legatura de date.

Vizor FELIN pe arma de asalt FAMAS

… si componente

Pentru luptatorul lunetist inzestrat cu arma FRF2, al fiecarei grupe de lupta, Sagem ofera o luneta de precizie pana la 800m, atat cu canal optic de zi si reticul din categoria J8 SCROME cu circuite de ajustare laterala si verticala, cat si cu unul infrarosu-neracit pentru orice vreme, cu calibrare automata a imaginii sub 1 secunda la fiecare 10 minute sau in mod manual. La acestea se adauga un telemetru laser compact si usor (sub 3kg), care opereaza fie pe propria baterie, cu o autonomie de 3 ore si trecere automata in repaus, fie poate fi conectat la sursa  principala a sistemului Felin. Exista si conexiune Bluetooth integrata pentru comunicarea fara fir.

Arma pentru lunetisti FR F2 cu vizor FELIN

Echipamentul Felin pentru mitralior si soldatii echipati cu arma de asalt contine 2 canale independente video de zi, un canal infrarosu capabil sa detecteze un soldat de la 2,2km si un intensificator de lumina, capabil sa detecteze un soldat de la 1650m, toate capabile sa transmita fluxuri video si de imagini la distanta, prin reteaua de comunicatii Felin, echipament de transmisie cu o masa de 1,7kg, sau prin conexiune Bluetooth. Caracteristicile de autonomie si setare ale imaginii sunt similare cu cele ale lunetistului.

Mitraliera FN Minimi cal. 5.56mm cu vizor FELIN

Fiecare soldat dispune de un afisaj multifunctional color ca si interfata om-masina (Man-Machine Interface: MMI) precum si un emitator radio interconectat in reteaua de date RIF (Infantry Information Network), alaturi de un GPS imbunatatit si o casca de comunicatii osteofonica (prin vibratie osoasa, pentru silentiozitate), care ii permit transmisia simultana de date si voce, conferinte audio, alerte.

Comandantul sectiunii detine un sistem de management al luptei integrat intr-un calculator portabil de greutate redusa, inserabil intr-un buzunar al vestei tactice,permitandu-i sa coordoneze actiunile plutoanelor si grupelor si sa adune informatii de la sistemele fiecarui soldat echipat cu Felin de sub comanda sa. Laptopul D-BMS dispune si de un ecran tactil ergonomic si comunica prin retea radio cu celelalte sisteme, inclusiv cu cel al vehiculului de transport si sprijin, unde poate fi conectat direct si folosit la sincronizarea datelor operationale si actualizarea hartilor digitale.

Comandantul de sectiune echipat cu laptop cu BMS (Battle Management System)

Arma de asalt FAMAS, capabila sa traga pana la 450 de metri distanta, a fost imbunatatita pentru a i se permite atasarea accesoriilor specifice Felin, cu un maner suplimentar frontal care usureaza manuirea si stabilizarea armei, chiar si in cazul in care bipodul nu poate fi desfasurat.Elementele de control si ajustare ale Felin sunt instalate in varful acestui maner si sunt accesibile indiferent de pozitia soldatului, fiind vizibile datorita marcajelor si in conditii de iluminare scazuta. La acesta se adauga o sina Picatinny care asigura instalarea si interfatarea diferitelor sisteme de vedere si tintire ale Felin cu arma, fara a afecta performantele acesteia din urma. Baioneta armei a fost schimbata cu una mai moderna, care poate fi folosita la lupta de aproape, dar si pentru taierea sarmei ghimpate si cablurilor, dar si ca suport pentru ridicat greutati sau catarare pe obstacole inalte.

Video:

https://www.youtube.com/watch?v=YgQZ54utVJw

https://www.youtube.com/watch?v=FzixO54-IVg

https://www.youtube.com/watch?v=wNi1LD9sXKI&feature=player_embedded

 

Marius Zgureanu

 

Surse:

http://www.sagem.com/spip.php?rubrique116

http://www.soldiermod.com/volume-2-06/felin-sagem.html

http://www.armyrecognition.com/france_french_army_military_equipment_uk/felin_sagem_future_soldier_infantry_equipment_soldier_gear_technical_data_sheet_specifications_uk.html

 

 

 

Exit mobile version