Armata americană a anunţat că va desfăşura exerciţii militare în apele internaţionale din Orientul Mijlociu, se arată în presa israeliană.
Manevrele militare se vor concentra pe simularea unor ameninţări cu mine submarine, iar la exerciţii vor participa alte 20 de naţiuni.
Unul dintre scenariile acestui „joc de-a războiul” are ca temă evitarea şi distrugerea dispozitivelor explozive submarine. Conform presei de la Tel Aviv, potenţialul inamic ar putea fi Iranul, care s-ar proteja în acest mod de o eventuală agresiune venită din partea Israelului sau a Statelor Unite.
Atât oficialii americani, cât şi cei israelieni au ameninţat Iranul, de mai multe ori, cu intervenţii militare din cauza programului nuclear dezvoltat de Teheran. Însă mulţi parlamentari din Washington şi Tel Aviv avertizează că o eventuală abordare în forţă ar duce la producerea unei adevărate catastrofe pe plan global, cu repercursiuni grave asupra părţilor implicate.
De cealată parte, autorităţile iraniene au spus că dacă se va concretiza orice tip de atac asupra ţării, prima reacţie dură va fi îndreptată împotriva Israelului, care „va fi şters de pe faţa Pământului”.
De mentionat ca americanii au in curs si manevre navale, impreuna cu sud-coreeni in largul coastelor Coreei de Nord, in asteptarea evenimentului anuntat de liedrul de la Phenian, cel mai probabil ceva legat de arma nucleara.