Timp de doua secole s-au desfasurat cruciadele, campanii militare organizate de crestinii catolici pentru cucerirea locurilor sfinte de pe teritoriul Palestinei.
In societatea de tip feudal existenta in acea perioada, finantarea cruciadelor a revenit initial in mare parte nobililor, majoritatea fiind nevoiti sa vanda sau sa ipotecheze propriile proprietati. Participau impreuna cu militari recrutati dintre proprii supusi. Multi au renuntat la o mare parte din avere pentru aceste expeditii. Initial a existat o puternica motivatie religioasa, amplificata si de recompensa iertarii pacatelor pentru cruciati, propovaduita de cler. Incepand cu a 2-a cruciada, s-au implicat si regii cu propriile armate. Acestia au introdus taxe noi supusilor pentru a finanta campaniile, una din ele fiind denumita taxa lui Saladin. Incepand cu a 4-a cruciada, Papa a oferit facilitati fiscale pentru participanti, scutiri de taxe sau amanari de datorii.
Dupa cucerirea Ierusalimului in 1099, s-a dovedit foarte dificila pastrarea teritoriilor cucerite. Nu se puteau asigura local surse de finantare suficiente, fiind necesara in permanenta trimiterea de fonduri suplimentare de catre biserica. Pe acest fond au aparut mai multe organizatii militare religioase, cea mai cunoscuta fiind Ordinul Templierilor, format initial de noua cavaleri in anul 1120 la Ierusalim.
Pe langa actiunile in lupta, s-au ocupat de protectia pelerinilor pe parcursul calatoriei spre locurile sfinte si au infiintat un sistem financiar extins din Scotia pana in Palestina. Acesta cuprindea circa 800 de cladiri fortificate care functionau ca niste banci. Imensa bogatie a Templierilor a fost formata initial din donatii generoase facute de oameni din toate paturile sociale, un mare rol avandu-l recomandarile din partea bisericii. Prin forta si organizare militara bazata pe disciplina, au oferit siguranta in depozitarea bunurilor de valoare. Au infiintat un sistem de transfer al banilor pe baza unor „bilete la ordin”, emise de sucursala unde se facea depozitul, scrise cu un anumit cod, suma putand fi apoi ridicata de la oricare alta locatie a templierilor. Se pare ca s-au inspirat de sistemul Hawala, folosit de arabi de-a lungul drumului matasii inca din secolul VIII. Platile necesare pentru aprovizionarea cu hrana a militarilor, echipamente, rascumparari, aliante, necesitau transfer rapid de cash.
Emblema – doi cavaleri pe un cal- simbol al saraciei cavalerilor
Treptat, templierii au inceput sa acorde si imprumuturi. In acea perioada oferirea de bani cu camata era interzisa crestinilor de catre biserica, evreii fiind cei care se ocupau de aceasta indeletnicire. Tot ei erau insarcinati cu colectarea taxelor. Pentru a evita aceste reguli, templierii au folosit diverse subterfugii, ascunzand dobanda sub forma unei taxe contra devalorizarii sau ca uzufruct al proprietatilor puse gaj. In Franta au devenit trezorierii regelui Louis VII iar ulterior s-au ocupat si de finantele Papei. Si-au dezvoltat propriile afaceri atat in exploatatiile agricole, cat si in morarit, prelucrarea lanii…
Un mare avantaj in dezvoltarea lor economica a fost scutirea de orice fel de taxe, acordata de biserica. Organizatoric, se aflau numai in subordonarea directa a Papei. In numele acestuia, colectau taxele destinate cruciadelor. Templierii au acordat imprumut caselor regale din Franta, Anglia, Aragon, atat pentru finantarea cruciadelor, cat si pentru finantarea razboaielor locale.
Odata cu terminarea campaniilor militare si a scaderii interesului public pentru locurile sfinte, Ordinul Templierilor a inceput sa isi piarda din importanta religioasa, pastrand in schimb o mare forta economica si financiara. Detineau circa 9000 de proprietati si mari cantitati de aur si argint.
Filip al IV-lea, rege al Frantei intre 1285-1315 a avut o domnie marcata de foarte multe probleme financiare datorate razboaielor cu Anglia, Flandra si Aragon. Pentru a acoperi marile deficite, a facut o depreciere a monedei de argint, ce a fost urmata de inflatie. Ulterior a revenit la vechea moneda. O alta actiune a fost arestarea creditorilor lombarzi si taxarea lor dupa ce au fost fortati sa devina supusi francezi. Filip intra in conflict cu papa Boniface al VIII-lea, pe care incearca chiar sa il ucida si in final reuseste sa-l numeasca papa pe Clement al V-lea, odata cu transferul institutiei papale de la Roma in Avignon. Deja controla papalitatea.
In 1307 Filip ordona arestarea templierilor, acuzati de erezie, multi fiind judecati si condamnati la ardere pe rug. Exista suspiciunea ca adevaratul motiv a fost de a evita plata datoriilor catre acestia si confiscarea proprietatilor. Biserica nu se opune actiunilor lui Filip.
De aici incolo sunt multe legende si teorii conspirationiste.
Era mai simplu atunci: iti arestezi creditorii, ii arzi pe rug si le confisti averile. Acum se pare ca e ceva mai complicat !
Republicile maritime (Venetia, Pisa, Genova, Amalfi, Ancona) au avut un rol important in cruciade datorita flotelor puternice si a fortei lor financiare. In aceste orase-stat se dezvoltase puternic comertul extins in tot bazinul mediteranean si tot aici au aparut primele banci comerciale.
Cea de a 4-a cruciada 1202-1204 are o istorie interesanta. In anul 1200, reprezentantii cruciatilor au convenit cu Venetia pregatirea unei flote in termen de un an, pentru a transporta in Egipt 4500 de cavaleri si caii acestora, 9000 de scutieri si 20 000 infanteristi. Valoarea intelegerii era de 85 000 marci, respectiv circa 21 tone argint. In anul 1201 cruciatii reusesc sa stranga numai 12 000 militari, mult sub estimarea initiala, unii preferand sa se imbarce in Marsilia sau Genova.
Venetienii cer toata suma convenita, dar cruciatii strang doar 51 000 marci. Venetienii isi oprisera activitatile comerciale pentru constructia navelor, iar jumatate din populatia masculina a orasului trebuia sa activeze pe corabii. Flota era compusa din 100 galere pentru transport cai, dotate cu rampe de pe care cavalerii puteau iesi calare direct pe tarm, 50 nave de transport pentru cate 600 infanteristi, cu echipaj de 100 marinari, plus 60 nave de lupta.
Dupa negocieri, se gaseste o solutie de compromis. Venetienii le cer pentru diferenta de 34 000 marci sa ii sprijine in cucerirea orasului Zara (actual Zedar, Croatia), aflat in posesia Ungariei, locuit de crestini. Un fel de prestari servicii contra datoriei. Cruciatii accepta, orasul e cucerit si jefuit si apoi isi petrec iarna acolo.
Sub pretextul sprijinului pentru a aduce pe tronul Imperiului Bizantin, pe Alexius al IV-lea al carui tata fusese detronat ilegal, cu acordul papei, cruciatii condusi de marchizul Boniface de Montferrat si dogele Enrico Dandolo se deplaseaza la Constantinopol. Alexius face niste promisiuni atractive pentru cruciati: 200 000 marci argint, 10 000 de soldati si 500 de cavaleri bizantini pentru a participa la cruciada, 20 nave transport si trecerea bisericii ortodoxe in subordinea Papei.
Alexius IV este intronat imparat, cere un ragaz de 6 luni, dar nu reuseste sa stranga banii promisi. Cruciatii sunt in situatia de a nu avea bani sa continue drumul catre Egipt sau sa se intoarca acasa. In final ataca pe 12 aprilie 1203, devasteaza si jefuiesc orasul, ucid populatia intr-un mod barbar timp de 3 zile, batjocoresc catedrala Sfanta Sofia. Suma totala furata se spune ca a fost de 900 000 marci argint (circa 220 tone), din care venetienii au primit 200 000 de marci. A urmat o jefuire sistematica a operelor de arta.
Unii au plecat acasa, altii au format Imperiul Latin din care venetienii detineau 3/8. Acesta rezistat pana in 1261. Papalitatea a primit o parte din prada si legimitate in teritoriile bizantine cucerite. Boniface a fost numit rege al Salonicului. In Egipt nu a mai ajuns nici un cruciat. Venetienii au obtinut monopolul pentru comertul cu tarile din Levant.
Daca tragem linie, pare o campane militara de succes, cu observatia ca s-a gresit tinta.
Poate „de vina” a fost dogele Enrico Dandolo, cel care i-a condus pe venetieni in toate actiunile. Avea 95 ani si era orb. A murit la 98 de ani si este inmormantat in Sfanta Sofia.
Pe baza experientei castigate in timpul cruciadelor, majoritatea regatelor aflate in curs de consolidare a puterii monarhice, au trecut la folosirea armatelor profesioniste.
Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIII-lea, bancherii venetieni, genovezi sau florentini, incep sa ofere imprumuturi regilor, in principal pentru finantarea razboaielor. Se formeaza retele ale bancilor cu multe sucursale in principalele orase europene, cea mai cunoscuta fiind cea a familiei Medici. Acestia au introdus cu succes sistemul de contabilitate in partida dubla pentru inregistrarile operatiunilor bancare.
Spania a avut in secolele XVI-XVII o perioada numita „epoca de aur”, teritoriile sale fiind intinse din Filipine (denumire de la regele Philip II), pana in America de Sud. In calitate de arhiduce al casei de Habsburg, Philip II era si rege al Portugaliei, Neapole, Sicilia chiar jure uxoris (dupa nevasta), rege al Angliei cat timp a fost insurat cu Queen Mary I (1554-1558), duce de Milano si lord al Tarilor de Jos.
Desi a fost numit Filip cel Prudent, sub conducerea sa, in conditiile imenselor bogatii aduse din America de Sud, Spania a intrat de 4 ori in stare de incetare de plati in 1557,1560,1569,1596. Situatia financiara dificila a regatului a continuat si in sec. al XVII-lea cu inca 6 default in 65 de ani.
Economia Spaniei era bazata aproape exclusiv pe agricultura, iar sistemul de colectare a taxelor era deficitar. Veniturile statului erau formate 75% din taxe si restul din aurul si argintul american. Odata cu afluxul de aur si argint, a avut loc o puternică crestere a preturilor, inflatie.
Taxele percepute populatiei au crescut cu 460% , iar veniturile cu 80%. Erau scutiti de impozite nobilii, care reprezentau 10% din populatie si biserica, ce detinea 20 % din terenuri si avea 200 000 de clerici. Balanta comerciala era complet deficitara, fiind importate bunuri de lux, mancare si 80% din armament. Nu s-a incurajat dezvoltarea industriei, iar inchizitia era o piedica in calea dezvoltarii stiintelor.
Principala sursa de venit din America de Sud provenea din minele de argint si aur. Numai in secolul al XVI-lea, au fost transportate 7500 tone argint si 150 tone de aur. Cea mai mare cantitate a provenit de la celebrul munte Cerro Ricco, din Potosi. Nu au gasit Eldorado, dar au gasit muntele de argint, aflat la o altitudine de 4000 m (varful are 4800 m), al carui minereu continea 40% argint. Pana in 1996 s-au extras in total 60 000 tone argint. Tot in Potosi s-a infiintat monetaria spaniola care „batea” pesos.
In acea perioada Potosi facea parte din Peru, in prezent apartine de Bolivia.
Cerro Rico -Potosi
Productia de argint 1 pesos =25.56 g argint pur
Bogatiile erau transportate cu flota trezoreriei spaniole, un sistem de convoaie bine protejate, ce facea in fiecare an cate un voiaj.
Desi exista perceptia ca multe transporturi au fost jefuite, singurul atac reusit asupra unui convoi, a fost facut de corsarul olandez Piet Hein in anul 1628. Spaniolii au avut incetare de plati in anul urmator. In general folosirea de privateers (corsari), era un fel de „parteneriat public privat”, prin care i se dadea unei persoane dreptul de a ataca nave inamice, printr-un act numit letter of marque , adica o autorizatie sa jefuiesti. Prada era adusa in portul de origine, era vanduta la licitatie si fiecare isi primea drepturile, majoritar statul. De obicei corsarii primeau 10%. In comparatie cu echipajele navelor militare regulate care erau platite cu suma fixa, corsarii erau mult mai motivati de castigurile procentuale. N-aveai autorizatie, erai pirat si te spanzurau. A fost o forma de finantare foarte rentabila a razboiului naval in acea perioada. Cel mai cunoscut in acea perioada a fost Sir Francis Drake, regele Spaniei oferind o recompensa de 20 000 ducati (700 kg aur) pentru capturarea lui.
Cantitatea de argint in pesos (25.56 g) transportata de flota trezoreriei/an
From
To
1550
1600
1700
1790
Peru
Havana
1,650,000
8,000,000
4,500,000
small
Colombia
Havana
500,000
1,500,000
1,500,000
2,000,000
México
Havana
850,000
1,500,000
3,000,000
18,000,000
Havana
Spain
3,000,000
11,000,000
9,000,000
20,000,000
Europe
Asia
2,000,000
1,500,000
4,500,000
7,000,000
Peru
Acapulco
–
3,500,000
?
?
Acapulco
Philippines
–
5,000,000
2,000,000
3,000,000
Pe parcursul a 300 de ani, in minele din America s-au produs 4 miliarde de pesos (100 000 t). In total 2.5 mld au fost transferate in Europa, din care 500 milioane au ajuns in Asia ocolind Africa. Manila a devenit punctul de comert cu tarile asiatice. Din restul de 1.5 mld ramase, 850 mil au fost expediate din Acapulco direct in Asia, iar 650 mil au ramas in America.
Daca tragem linie, 1,35 mild pesos, circa 30% au ajuns de fapt in China, pentru importuri. In China, dinastia Ming incercase fara succes sa introduca in circulatie bani de hartie. Au trecut apoi la moneda din argint folosind metalul de la Potosi. Asa a inceput globalizarea. Comertul cu chinezii era dezechilibrat, acestia fiind interesati doar de argint, nedorind alte marfuri.
Au mai recuperat ceva englezii dupa 1800, cand au vandut opiu pe argint chinezilor, ajungandu-se apoi la razboiele opiului. Au gasit in final o marfa de care chinezii erau interesati.
De exemplu, in 1590 din cele 11 mil pesos adusi din America, 2 mil s-au folosit pentru importuri din Franta, 6 milioane pentru importuri din Italia, din care 2.5 mil pentru aprovizionarea trupelor din Tarile de Jos pe drumul spaniol (Milano -Flandra).
Una din cele mai mari probleme a constituit-o finantarea cheltuielilor militare in razboaiele contra otomanilor, Angliei, Frantei si a celor de mentinere a ocupatiei in Tarile de Jos. Conflictul cu olandezii a durat 80 de ani. Cu o economie puternica, un sistem bancar solid si cu o bursa de marfuri, olandezii au reusit sa isi plateasca mercenarii in mod regulat si la timp. Spaniolii nu au mai tinut pasul. La un moment dat, militarii spanioli neplatiti la timp, s-au revoltat si au atacat si jefuit Antwerp, capitala Tarilor de Jos. Motivul intarzierii platilor a fost prelungirea negocierilor cu bancherii, intrucat Spania declarase incetare de plati. In plus, vasul ce trebuia sa transfere cei 400 000 florini (1400 kg aur) necesari militarilor a fost capturat de englezi.
Regii Spaniei fiind membri ai familiei Habsburg, avand alaturi puternica influenta a bisericii si a Inchizitiei intolerante, au participat in conflictele religioase ale catolicilor contra protestantilor.
Spania folosea o armata de 100 000 militari, profesionisti si mercenari. Constructia flotei Invincibila Armada a costat 10 milioane ducati (350 tone argint), iar raidurile lui Francis Drake in Cadiz, au produs pierderi de 20 mil ducati (700 tone argint). Cele mai mari costuri erau inregistrare in mentinerea armatei de mercenari pentru ocupatia Tarilor de Jos, in total 80 mil ducati (2800 t argint) intre 1566-1600. Philip al II-lea a inceput domnia cu o datorie de 36 milioane ducati (1260 t argint) in 1556, aceasta ajungand la 68 mil ducati in 1598, reprezentand circa 60% din PIB, foarte mare pentru acele timpuri.
Finantarea deficitelor imense a fost facuta de bancheri printr-un sistem de titluri emise si garantate cu veniturile din taxele din principalele 18 orase: asientos, titluri pe termen scurt (6 luni – 3 ani), cu dobanda de pana la 20 %, folosite pentru plata cheltuielilor militare in tara si strainatate, bancherii avand si sarcina de a face transferurile de moneda oriunde in Europa; si juros, titluri cu scadenta pe termen lung, cu dobanda de 8-9 % pe an.
Initial, Spania a avut ca parteneri pe bancherii nemti din familia Fugger, care au inlocuit afacerile familiei Medici la nivel european. Au sustinut si finantat membrii familiei Habsburg si Papalitatea, obtinand printre altele dreptul de a exploata minele de argint din Tirol, a caror productie explodase.
Averea lui Jakob Fugger a fost estimata la 2% din PIB ul Europei occidentale din acea perioada. Evaluata in banii de astazi, ar fi de circa 400 mld $. Jakob asigurase prin marea sa influenta alegerea lui Carol Quintul (tatal lui Philip II) ca Imparat al Sfantului Imperiu Roman, fiind si rege al Spaniei. Teritoriile detinute de Habsburgi erau imense, inclusiv cele din Lumea Noua.
Jakob Fugger- considerat cel mai bogat om din toate timpurile
Mostenitorii lui Jakob au ajuns aproape de faliment datorita incapacitatii de plata declarate de Spania in 1557.
In continuare au fost folositi bancherii genovezi, care au dezvoltat o piata secundara a titlurilor pe termen lung, distribuind riscul catre mai multi investitori.
Regele Philip a trebuit sa gestioneze primul buget al unei superputeri, la o scara ce existase doar in perioada Imperiului Roman. Cheltuielile militare au atins cote imense pentru acele vremuri, datorita existentei mai multor fronturi de lupta, cat si a necesitatii permanente de achizitii pentru inzestrare.
Un mic exemplu de influenta a bancherilor asupra razboiului : dupa raidurile lui Francis Drake la Cadiz, cand au fost distruse in jur de 30 nave din viitoarea Armada, comerciantii englezi au facut presiuni asupra bancherilor genovezi pentru a stopa finantarea spaniolilor. Au reusit doar sa intarzie reconstructia flotei si astfel sa castige timp pentru a-si construi propria flota de razboi.
Cruciadele si istoria Spaniei in sec XVI-XVII, ilustreaza stransa legatura intre economie, finantare si razboaie.
