Finantarea WW2
Mobilizarea resurselor economice pe parcursul WW2 poate fi impartita in doua etape :
– in prima perioada a avut loc Blietzkrieg, desfasurat pana la finele lui 1941, fara a folosi o mobilizare totala a resurselor combatantilor.
– intre 1942-1945 are loc Totalkrieg, in care toata economia este mobilizata pentru efortul de razboi. Cheltuielile guvernelor sunt concentrate pentru productia de armament si sustinerea operatiunilor de razboi.
Lista principalelor cantitati de armament produse in WW2
PIB-ul este indicatorul care reflecta in timp de razboi mai ales cresterea productiei de armament.
De remarcat cresterea imensa in SUA, unde s-au creat 17 milioane de noi locuri de munca in domeniul civil.
PIB-uri WW2
Raportul intre PIB-urile insumate ala aliatilor si cele ale membrilor Axei, arata efectele mobilizarii economiilor pentru razboi. ajungand in 1945 la valoarea de 5.
Raportul PIB Aliati/Axa
Bugetul Germaniei in WW2
Germania a incercat pe parcursul WW2 sa limiteze cat mai mult inflatia, pentru a nu repeta situatia aparuta dupa WW1. In Franta ocupata, Austria, Alsacia, Lorena si Polonia a fost folosita ca moneda marca. In celelalte teritorii anexate (Norvegia, Ucraina, Tarile Baltice,Olanda…) au fost emiseReichsKreditKaasenscheine (RKK), bonuri de trezorerie, folosite ca o moneda de ocupatie pentru plata rechizitiilor si a militarilor. In acest mod, se transfera intreaga povara financiara catre aceste tari, RKK nefiind acceptate pe teritoriul german.
Bunurile de consum au fost rationalizate, populatia fiind nevoita sa depuna economiile in banci de investitii. Statul a emis obligatiuni pe termen mediu si lung. A fost realizata o finantare a razboiului prin imprumut de la populatie, fara a fi nevoie de propaganda pentru a convinge proprii cetateni. Este considerata „o finantare silentioasa”.
In plus, a crescut impozitul pe venituri cu 50 %, ajungand la 65 %, fiind majorate accizele la tutun si alcool.
O alta metoda folosita de nazisti a fost obligarea statelor invinse sa plateasca costurile de ocupatie.
Cele mai mari sume au fost platite de Franta
Statul german s-a imprumutat in principal de la populatie
O alta metoda de finantare a Germaniei a fost prin achizitiile facute in clearing, cu preturi impuse. O parte din datorii nu au fost achitate. Este si cazul Romaniei, asa cum apare in raportul BIS ( Bank for International Settlements) pentru anul 1944. Suma de 1.12 mld marci este transformata in dolari (1940) de circa 400 mil $, mai mare decat suma platita de Ro catre URSS ca despagubiri de razboi ( 300 mil $).
Se pare ca singurii care au recuperat 60% din aceste datorii din clearing au fost elvetienii.
Dupa WW2, pentru a evita situatia creata in urma WW1 in Germania, impovarata de datorii de razboi imense, statele aliate au incercat sa sustina refacerea economica in tarile invinse. Inca de la Conferinta de la Yalta s-a hotarat ca suma platita ca reparatii de nemti sa fie maxim 20 mld $ in bani, jumatate catre Rusia. S-a preferat preluarea fabricilor si a tehnologiei germane. In 1953, prinAcordul de la Londra, au fost anulate de creditori jumatate din datoriile Germaniei .
Japonia a folosit ca sursa de finantare principala imprumutul de la propria populatie.
Datoria a depasit 200 % din PIB. In tarile ocupate din sud-estul Asiei, au tiparit moneda de ocupatie fara acoperire, achizitionand astfel resursele locale. Dupa razboi se observa o scadere brusca a datoriei publice. Aceasta se datoreaza inflatiei create prin tiparire excesiva de moneda, fapt ce a dus la scaderea valorii obligatiunilor cumparate de populatie.
UK a finantat efortul de razboi prin marirea taxelor, imprumuturi de la aproape intreaga populatie si imprumuturi externe. Au existat mai multe etape in derularea acestor actiuni.
In prima faza, dupa izbucnirea razboiului, UK a cumparat armament din SUA prin programul „cash and carry” platind din rezervele proprii americanilor numai in dolari sau aur. Incepand cu mai 1940, deja britanicii nu mai puteau sustine aceste importuri.
In cea de-a doua etapa, dupa evacuarea de la Dunkerque cand au pierdut o cantitate imensa de armament, a fost necesara suplimentarea comenzilor catre SUA. Englezii i-au avertizat pe americani ca in decembrie 1940 vor intra in incapacitate de plata.
Faza a treia se desfasoara intre decembrie 1940 si 1942, prin derularea programului „lend-lease”.
Roosevelt, pentru a convinge publicul american despre necesitatea actiunii a facut o comparatie inspirata : daca vecinului ii arde casa si iti cere un furtun ca sa stinga incendiul, nu ii ceri 15 dolari pe el, ci i-l oferi imprumut pana se stinge focul, urmand sa il returneze. Cam asa functiona si lend-lease. Se imprumuta armament care trebuia sa fie returnat daca mai era functional la sfarsitul razboiului.
Englezii au trebuit totusi sa plateasca pentru comenzile facute anterior intrarii in vigoare acestui program in martie 1941. Au lichidat active si investitii din SUA, au imprumutat din aurul belgian si au expediat aur din Africa de Sud, din lipsa de lichiditati in dolari.
Pentru a trimite armament, americanii verificau finantele britanice, pentru a fi convinsi ca acestia sunt in imposibilitatea platilor. Au reusit sa achite aceste comenzi la sfarsitul anului 1942, moment din care totul se deruleaza in ultima etapa conform acordului lend-lease.
In cadrul acestuia, pana la sfarsitul razboiului englezii au platit 4.4 mld $ in bunuri si servicii si au primit armament in valoare de 27 mld $.
John Meynard Keynes considera situatia financiara a UK in 1945 ca fiind ” a financial Dunkerque”.
Datoria totala atingea aproape 250 %din PIB. In 1945 SUA le-a acordat englezilor un imprumut de 4.34 mld $, echivalentul a 119 mld pounds la cursul din prezent sau echivalentul PIB-ului UK din acel an.
SUA au cheltuit pentru finantarea WW2 296 mld $, echivalentul a 4104 mld $ in 2011, adica circa de 6 ori bugetul lor militar actual . Cel mai ridicat cost a fost in 1945, reprezentand 35.8% din PIB.
Finantarea a fost facuta printr-o combinatie de inprumuturi de la populatie prin vanzarea de obligatiuni (50%) si cresterea de taxe (50%). Circa 85 milioane de americani au cumparat bonduri purtatoare de dobanda, care au fost platite ulterior de guvern.
Datoria totala a ajuns la circa 100% din PIB.
Structura programului lend-lease
Transportul materialelor din programul lend-lease
Lend – lease
Romania a intrat in WW2 bazandu-se pe o economie cu performante modeste. Desi se considera anul 1938 ca un an de referinta in dezvoltare, cifrele nu arata tocmai bine. Dupa Marea Unire, au trebuit aproape 20 de ani pentru a stabiliza inflatia si a trece la excedent comercial extern. Costul unificarii a fost de aproape 2 ori valoarea PIB-ului anual.
Cu toate acestea, la nivel european eram pe ultimul loc la valoarea PIB/locuitor in 1938. (valoarea actualizata a dolarului pentru anul 2000).
Se discuta mult despre inzestrarea necorespunzatoare a armatei romane in timpul WW2, dar trebuie avute in vedere performantele economiei romane din acea perioada.
In ceea ce priveşte finanţarea operaţiunilor de înzestrarea armatei, la 13 decembrie 1938 printr-o lege specială sunt înfiinţate în cadrul BNR 3 fonduri speciale: Fondul Apărării Naţionale, Fondul Naţional al Aerului şi Fondul Naţional al Marinei, alimentate potrivit legii din 3 surse: articole speciale bugetare, adoptate la început de an, legi speciale, surse extraordinare.
Pentru finantarea industriei de aparare s-a infiintat Casa Autonoma de Finantare si Armonizare (CAFA), care trebuia sa gestioneze imprumuturile obtinute prin vanzarea de obligatiuni denumite „bonuri pentru inzestrarea armatei”. Aceasta garanta cumparatorului o dobanda anuala de 4.5% cu scadenta la 5 ani.
Inflatia a fost foarte mare in perioada 1940 – 1945, PIB ul inregistrat in lei avand o crestere de 27 ori a valorii totale. Este dificil de facut analize comparative, in conditiile in care BNR a impus doua cursuri de schimb leu-dolar : un curs normal de circa 100 lei/$ si un curs cu prima, la valoare dubla.
Evolutie PIB Romania
O parte din datorie este provenita din rentele datorate expropierii in urma reformei agrare din 1921, platibile timp de 50 de ani cu o dobanda de 5%.
În anii 1939-1946, marcați de participarea României la cel de-al Doilea Război Mondial, necesitățile de finanțare a bugetului de stat, în principal pentru susținerea cheltuielilor de război, au fost acoperite prin împrumuturi masive de pe piața internă, ceea ce explică creșterea ponderii datoriei interne în total la circa 65%. În aprilie 1941, în preajma intrării României în război, guvernul a suspendat plățile aferente datoriei publice externe. Din structura datoriei publice la 1 ianuarie 1946 prezentată în tabel, se constată că 2/3 din această datorie era internă, contractată în perioada 1941-1945. Cele mai mari împrumuturi, însumând aproape 50 miliarde lei, au fost destinate reconstrucției Basarabiei și Bucovinei de Nord („Împrumutul Reîntregirii” – 1941), înarmării („Împrumutul Apărării Naționale” – 1944) și respectiv acoperirii cheltuielilor rezultate din încheierea Convenției de Armistițiu cu Puterile Aliate („Împrumutul Refacerii Naționale” – 1945).
Datorita inflatiei, aceste obligatiuni si-au pierdut din valoare. Guvernarea comunista a renuntat sa plateasca sumele datorate. Nu a existat nici o forma de reparatie pentru cei pagubiti nici in perioada actuala. Adica statul a tras teapa. Vorba francezului, a la guerre comme à la guerre.
In concluzie, finantarea inzestrarii armatelor si a efortului de razboi sunt in stransa legatura cu puterea economiei din statele beligerante.