Continuam cu pasaroiul nostru stealth, semi-stealth, deloc stealth, creat sovietic si nascut rus, pasaroi care in 1994 se lupta pentru dreptul de “a trai”…Si asta fiindca “noul” URSS revenit la vechiul nume Rusia, nu mai avea bani pentru continuarea proiectelor militare initiate la inceputul anilor *80/sec.XX. Economic, Rusia era in declin, salariile nu se luau cu lunile basca faptul ca nu existau comenzi, lumea era disperata sa supravietuiasca (clientii traditionali a-i URSS erau si ei in declin sau nu mai erau, multi reorientandu-se spre piata libera si democratie. Altii, care erau la mila sovieticilor asteptand ajutoare de orice fel precum cubanezii, angolezii si mozambicanii, si-au pierdut sponsorul traditional…adica URSS si “fratiorii” din Est, intrand si ei in colaps. Ca fapt divers, daca tot amintim de Rusia haideti sa vedem ce este ea astazi, cum este organizarea teritoriala! Inceputul…12 iunie 1990, adoptarea Declaratiei de suveranitate a Rusiei, primul pas spre constituirea Federatiei Ruse. 12 decembrie 1993, adoptarea Constitutiei Rusiei –consfiintirea Rusiei ca stat cu structura federala avand in componenta sa 85 de teritorii, dintre acestea 46 sunt denumite zone, 22 sunt republici, 9 sunt tinuturi, 3 sunt orase federale/Moscova/Sankt-Petersburg/Sevastopol,4 sunt regiuni autonome iar 1 este zona autonoma. Primul Presedinte al Rusiei a fost Boris Eltin, iar in Rusia se vorbesc174 de limbi, limba oficiala fiind rusa. Rusia se invecineaza astazi cu 18 state). Dezastrul s-a vazut si in industria militara, foarte puternica si extinsa in defuncta URSS, rasfrangandu-se si asupra armatei ex-sovietice, acum rusa (conform datelor oficiale ruse, in 1990, in industria militara lucrau 20% din cetatenii apti de munca. In URSS existau zone unde peste jumatate din populatia activa lucra in sectorul industriei militare, peste 25% din cetatenii URSS erau angrenati in activitati militare –serviciul militar, industria militara si pregatire paramilitara. URSS, in 1989, aloca peste 6% din PIB pentru Aparare, asta in conditiile in care populatia suferea de foame. Oricum, URSS a avut o armata supradimensionata care toca fonduri substantiale, in 1985, conform CIA, URSS avea sub Arme peste 5 milioane de oameni insa, dupa 1990, in urma colapsului, numarul lor scazand dramatic la 2,70 milioane de oameni).
Un exemplu elocvent al colapsului militar este cea mai mare baza externa a fortelor sovietice din afara URSS/Razboiul Rece, baza aflata la Wunsdorf/Germania Democrata, baza pe care militarii sovietici o numeau “Mica Moscova” iar est-germanii, “Orasul Interzis”. Aici, in perioada de glorie, se aflau 75.000 de cetateni sovietici, militarii si familiile lor dispunand de magazine bine aprovizionate (gaseau aici lucruri pe care nu le gaseau in URSS, de provenienta China, Europa de Est si Occident. Platea pentru ele…statul comunist german), scoli, piscine, sali de sport, teatru, etc. Cand au plecat in 1994, la inventare nu mai ieseau cantitati impresionante de Arme si bunuri…Nici astazi nu se stie ce, unde, cand si cum, certa fiind coruptia endemica in randul militarilor si nu numai la acea vreme! Nici n-aveau de ales, zic eu, Statul se facea ca-i plateste iar ei se faceau ca-l slujesc, trebuiau sa supravietuiasca cumva, lipsurile, haosul organizatoric, financiar si administrativ fiind teren propice pentru Coruptie!
Bineainteles, intr-un asa “decor de basm”, si pasaroiul nostru suferea…Daca pe data de 15 decembrie 1994 reusise doar rulaje aproape de viteza de decolare cu desprinderea de sol a rotii de bot, lipsa de fonduri la producator a facut ca timp de mai multi ani dezvoltarea prototipului sa decurga cu viteza melcului. Dar haideti sa vedem descrierea prototipului “01”, sa vedem daca era sau nu acesta stealth. Ei bine, conform afirmatiei facuta cu jumatate de gura presei de specialitate ruse de catre directorul general al OKB MIG, Mihail Korjuiev, la o saptamana dupa prezentarea oficiala a prototipului “01” in fata ministrului apararii rus de atunci Igor Sergheev, 12 ianuarie 1999/Jukovski, acesta nu era…stealth (prezentarea s-a facut in cadrul asa-zisei “Zile MIG”, compania fiind disperata sa capteze atentia oficialilor militari in speranta obtinerii unor contracte. Odata cu “01” au fost prezentate in zbor MIG-29 SMT si MIG-31 BM. Chiar si asa, intrarea lor in dotare a fost drastic intarziata datorita fondurilor insuficiente. Ca fapt divers, MIG-29 SMT/Izdelie 9.17 venea cu chestii interesante, noutati absolute in tehnologia aeronautica rusa, cu deosebire avionica si armamentul –doua display-uri color cu cristale lichide MFI-68/203×152 mm; un afisaj monocrom MFPU/96×77 mm cu cristale lichide utilizat pentru ghidajul bombelor inteligente si a rachetelor cu camera TV. Oricum, se pare ca afisajele rusesti nu erau prea ok fiindca in 1996 la Salonul Aeronautic de la Farnborough/Anglia, prototipul Su-37 “Alb711”avea LCD-uri de fabricatie Sextant Avionique Franta, astazi Thales; comenzi HOTAS; HUD; magistrala de date MIL-STD-1553; INS-GPS; caracteristici stealth limitate, radar si IR. Din cate se cunoaste, Fortele Aeriene ruse au astazi in dotare cel putin 180 de SMT-uri, multe fiind obtinute prin modernizarea mig-urilor 29 existente/MIG-29A/Izdelie 9.12).
ARIPIOARE CANARD -PROTOTIP 01
“01” era de fapt, conform lui Korjuiev, demonstrator tehnologic, banc de proba zburator numit in cadrul MIG, Izdelie 1.44/MIG MFI si avea urmatoarele caracteristici: aeronava cu ampenaje canard integral mobile amplasate sus. Acestea erau prevazute cu o extensie la bordul de atac numita de catre experti “dogtooth/dinte de cîine”, o “crestatura” vizibila ce imbunatateste performantele aeronavei la unghiuri de incidenta mari; aripi principale delta amplasate median prevazute cu cate doi voleti si doua elevoane; doua derive amplasate/orientate spre exterior, configuratie imprumutata de la MIG-29 si MIG-31 (ca fapt divers, la MIG-29A derivele duble sunt orientate/inclinate spre exterior cu 6◦); contraderive verticale la partea inferioara echipate cu sectiuni mobile la bordul de fuga –au rol de directie suplimentara.
DERIVELE ORIENTATE SPRE EXTERIOR
Din cate se cunoaste, MIG MFI “01” are 16 suprafete de control nefiind echipat cu frane aerodinamice; structura realizata majoritar din aliaj de aluminiu, prizele de aer si derivele fiind din materiale compozite; avionica similara MIG-29 SMT in vederea reducerii costurilor. Nu e o certitudine daca a fost sau nu prevazut inca din proiectare cu avionica SMT-ului, exista supozitii ca MIG MFI urma sa aiba propria avionica dezvoltata numai pentru el insa la momentul prezentarii oficiale din 1999 aceasta nu era gata. Oricum, rusii sustineau la inceputul anilor 2000 ca MIG-35 este “alternativa mult mai ieftina la MIG MFI”!
Asa o fi…; invelisuri dielectrice la capetele de plan, in varful derivelor si contraderivelor, acestea continand receptoare la iluminare radar si contramasuri. Si aici e un mare daca, exista surse care sustin ca-n 1999 acestea erau…goale; comenzi de zbor FBW digital, KSU-142/KSU 1-42/KSU-Kompleksnaia Sistema Upravlenia/Sistem Complex de Comanda. Conform surselor rusesti, datorita KSU digital, aeronava era stabila la unghiuri de atac mari, 60◦-70◦, chiar 100◦-120◦, asta in conditiile in care majoritatea vanatorilor vremii ajungeau la maxim 30◦. Cei de la MIG sustineau la salonul aeronautic Le Bourget/1997 ca MIG 1.44 era capabil de supermanevrabilitate la unghiuri de atac mari, 60◦-70◦. Mda, probabil, gura nu doare…lauda de sine nu e niciodata de bine, zicem noi; cabina de sticla echipata cu scaun catapultabil Nauchno-Proizvodstvennoye Predpriyatiye “Zvezda”/ NPP Zvezda K-36 DM (de tip “0-0”, este produs la fabrica din Tomilino, un oras situat la 25 km sud-est de Moscova. Variante ale acestui scaun de catapultare doteaza MIG-29, Su-25/27/34/35/57-K-36D5/Tu-160/Iak-130, inclusiv elicoptere de atac Kamov Ka-50. Scaunul permite parasirea aeronavei la viteze cuprinse intre 0-1400 kmh si altitudini cuprinse intre 0-20 km/viteze de pana la 2,5 M, depinde de varianta).
SCAUN DE CATAPULTARE K-36DM
Alte surse sustin ca 1.44 avea varianta modernizata a acestuia, SKS-2000 (in nomenclatorul producatorului nu exista aceasta denumire. Foarte probabil e vorba de dezinformare sau greseala. Cel mai probabil daca acest prototip a existat, e vorba despre varianta modernizata a scaunului de catapultare complet automatizat K-36VM/SKD de pe Iak-38 Forger/VTOL). Surse independente sustin ca din SKS-2000, foarte probabil, a derivat actualul K-36D5 de pe Su-57, rusii sustinand ca acest scaun catapultabil este cu geometrie variabila reglandu-se in functie de suprasarcina de zbor si complet automatizat (sa-mi fie cu iertare dar n-am reusit sa inteleg geometria variabila la un scaun de catapultare. Daca aceasta exista! Multumesc anticipat celor care ne pot lamuri ce si cum…); radar de bord Fazotron NIIR N-014, AESA/Baleiaj Electronic Activ, poate urmari simultan 40 de tinte aeriene angajand 20 dintre acestea. Functie de selectare automata a tintelor prioritare. Radarul, conform surselor rusesti, poate detecta aeronave de vanatoare F-16 de la 420 km distanta (ca fapt divers, din datele facute public, radarul AN/APG-77/AESA/20 kW de pe F-22 Raptor poate detecta un MIG-29/Su-27 de la 230 km distanta, iar un bombardier strategic Tupolev Tu-95 Bear/Ursul de 490 km distanta). Dispune de moduri de lucru aer-suprafata putand executa maparea terenului.
Ei bine, despre existenta fizica a acestui radar nu exista certitudine! Insa MFI era prevazut si cu un al doilea radar pentru emisfera spate fiind luat in considerare Fazotron N-012, radar ce a aparut initial pe Suhoi Su-27/27S/37 –radar principal (oricum, la sfarsitul anilor *90/sec.XX, Su-34/35 erau echipate cu N-012 in coada. Conform producatorului, radarul din coada poate descoperi tinte aeriene aflate la +/-60◦ in plan orizontal, inclusiv tinte de 3 mp aflate la sol de la maxim 50 km distanta. Cert e faptul ca pilotii de Su-34/35 au semnalat producatorului un fapt ingrijorator, radarul emite o puternica radiatie, numa’ buna pentru rachetele inamice cu ghidaj radar). Cel putin in teorie N-012 poate descoperi tinte aflate la +/-90◦ in plan orizontal si +/-55◦ in plan vertical, poate urmari simultan 20 de tinte si ghida focul spre 6-8 dintre acestea, tinte prioritare selectate automat. Conform rusilor, N-012 poate detecta un F-16 de la 160 km distanta, inclusiv tinte terestre aflate pe o suprafata de 3000 mp de la 170 km distanta. Radarul e proiectat si produs de catre Institutul de Cercetari Stiintifice si Proiectare Instrumente V.V. Tihomirov/NIIP Tihomirov/Jukovski-Moscova, institut fondat pe 1 martie 1955.
AL-41F -2004
MIG-MFI/MIG.1.44 era motorizat cu doua Liulka-Saturn AL-41FU/U= Upravlyayemy soplo/Control vectorizat avand urmatoarele caracteristici: turboreactor cu dublu-flux si tractiune vectoriala 3D, capabil de supercroaziera dezvoltat din AL -41F; patru trepte de joasa presiune la compresorul axial; noua trepte de inalta presiune la compresorul axial; debit de aer aspirat 120 kg/s (cu 8 kg/s mai mult decat la AL-41F/112 kg/s) ceea ce a marit temperatura din fata turbinei de inalta presiune cu 80◦C fata de AL-41F; efuzorul are doua puncte de sprijin dispuse in cele doua parti laterale putand pivota in plan vertical chiar si la viteza mare a gazelor de ardere. Efuzorul se poate roti +/-15◦ sus/jos. Pentru miscare dispune de 4 verine hidraulice de mici dimensiuni+alte 2 verine hidraulice mari, rolul acestora fiind de siguranta in caz de defectare a intregului sistem (readuce automat efuzoarele in pozitie neutra, orizontala, aeronava continuandu-si zborul in regim/mod…clasic). Imbinarea tuturor componentelor necesare tractiunii vectoriale 3D e de mare finete rezistand la temperaturi de peste 2000◦C atunci cand e folosita postcombustia, fiind realizate din titan
MIG 1.42 urma a fi motorizat cu 2 Liulka-Saturn AL-41F/Izdelie 20, turbofan, compresor axial, lungime 4,99 m, diametru 1,28 m, greutate uscat 1500 kg, putere maxima dezvoltata 176 kN cu postcombustie. Motor proiectat de catre echipa condusa de catre Viktor Mihailovici Cepkin, aparut in 1985, motor care are in componenta sa materiale exotice folosite in premiera in URSS –ceramica inalt termorezistenta, materiale realizate din carbon si compusi bor-aluminiu.
Schita AL-41F SUS+AL-41F1A JOS
Americanii considera ca AL-41F e echivalentul rusesc al Pratt&Whitney PW F-119-100 de pe F-22 Raptor, insa motorul a fost revizuit permanent de catre rusi, asta deoarece, dupa cum bine se stie, resursa motoarelor rusesti este scazuta (conform surselor rusesti, acest motor a ajuns astazi la standard AL-41F-1A fiind testat recent la Jukovski pe un Su-27M si ar dezvolta intre 138-155 kN fara postcombustie). Initial, motoarele ce echipau primele Su-27 de serie rezistau cam la 250 de ore de functionare, maxim 500 de ore de functionare desi producatorul dadea 1000 de ore de functionare (se spune ca odata cu primele 26-30 de Su-27 cumparate, chinezii au cerut si 40 de motoare de rezerva, si asta fiindca stiau ei ce stiau!).
FLATPACK VAZUT DIN SPATE
Dezvoltarea motorului AL-41F a debutat in 1982 acesta zburand pentru prima data abia la inceputul lui 1990. AL-41F a inlocuit motorul stang Tumanski R15-300 al unui MIG-25PD Foxbat-E, inmatriculat 20-84. Laboratorul zburator MIG-25PD a efectuat peste 30 de zboruri-test cu AL-41F in perioada 1990-1991, acesta fiind oprit si repornit in zbor cu succes de nenumarate ori, conform rusilor. Insa totul a fost stopat din lipsa finantarii decoland din nou abia in februarie 2000 cu prototipul MIG 1.44 fara a fi pe deplin pus la punct. Se pare ca pana la urma au fost construite 25/28 de motoare AL-41F standard. Oricum, uzual astazi e varianta modernizata, mai puternica, a AL-41F cunoscuta drept Saturn AL-31, incert totusi. Interesant e faptul ca tot sub numele de AL-41F ci nu sub numele de AL-31 echipeaza astazi Su-35/Produs 117S (varianta de export a Su-27SM2) –varianta AL-41F1S/A/motor de generatie 4++ si primele exemplare de Su-57/Produs 117 –varianta AL-41F1 (rusii sustin ca asta are 6000 de ore durata de viata. Duzele pot fi orientate +/-15◦ pe verticala, +/-8◦ pe orizontala, viteza unghiulara fiind de 60◦ pe secunda). Alte surse sustin ca AL-41F1A deriva din AL-31FP ce echipeaza Su-30/30 MKI (AL-31FP are ajutaj orientabil, tractiune marita si durata de viata crescuta la 4000 de ore de functionare fata de 1500 de ore la AL-31FN. MTBO este dublu, de la 500 la 1000 de ore. Are sistem de racire mai eficient al palelor turbinei si sistem digital de control al motorului integrat in sistemul de comanda. Daca am inteles bine, pilotul poate manevra directia fortei de tractiune printr-un buton amplasat pe maneta de gaze. Pilotul poate directiona separat jetul celor doua motoare). Si daca tot suntem la motoare haideti sa ne oprim un pic asupra cercetarilor sovietice cu privire la tractiunea vectoriala…
Conform rusilor, Biroul de Proiectare Liulka-Saturn a inceput lucrul la un motor cu tractiune vectoriala in 1985. Pe un Su-27 din seria “0” inmatriculat “17-42”, botezat Su-27 LL-KS/UV (Krugloye Soplo/Upravlyayemy Vektor Tyagi-Duza Aximetrica/Controlul Vectorului de Tractiune), aeronava experimentala, ajutajul motorului stang fiind prevazut cu instalatie/sistem de schimbare a directiei tractiunii, primul zbor 21 martie 1989, jetul reactiv putand fi deviat cu maxim 5◦. Foarte probabil e vorba despre motorul AL-31F, insa nu exista certitudine. Conform surselor rusesti, Liulka-Saturn a cheltuit 52 de milioane de dolari/aproximativ 1,50 miliarde de ruble pana in noiembrie 2005 cu dezvoltarea tractiunii vectoriale, ceea ce face si astazi, inclusiv cu suport din partea Suhoi (participatie de 40%).
MIG 1.42/Produs 1.42, primul nascut, mai corect spus, nenascut, ramas doar pe planseta in cadrul programului MIG MFI avea urmatoarele caracteristici: multirol, demonstrator tehnologic; echipaj 1; motorizare -2 Liulka-Saturn AL-41F; lungime 20 m; inaltime 5,60 m; lungime aripi 16,40 m; greutate gol 16500 kg; greutate maxima la decolare 34.500 kg; viteza maxima 2450 kmh; plafon maxim 18.945 m; autonomie 4000 km; armament -un tun Izmash GSh 30-1 calibrul 30 mm+6000 kg bombe inteligente sau rachete dispuse intern, in fuzelaj. Se pare ca aveau in vedere 4 rachete aer-aer hipersonice Vimpel R-37/AA-13 Arrow si 8 rachete aer-aer Vimpel R-77/AA-12 Adder.
MIG 1.44, primul si unicul nascut avea urmatoarele caracteristici: vanator multirol stealth. De fapt nu era nicicum stealth, expertii SUA punand la indoiala asta inca de la momentul prezentarii publice de catre rusi a proiectului in cadrul “Zilei MIG” (americanii erau cei mai calificati, sa zicem asa, in a recunoaste o aeronava cu caracteristici stealth, asta deoarece USAF chiar zbura astfel de aeronave). Conform surselor rusesti, Biroul MIG, la acea data, avea in constructie prototipul nr.2 al MIG 1.44, insasi directorul general al Biroului de atunci Mihail Korjuiev, recunoscand ca de fapt prototipul nr.1 era doar un banc de proba fara caracteristici stealth, banc de proba pentru noul motor si noul radar, si acestea aflate inca in faza de proiectare. Gurile rele sustin ca la inceputul lui 1999 motorul nu era nicicum gata, acesta fiind doar la stadiul de… macheta.
MIG MFI -AJUTAJUL ORIENTABIL
Ei bine, conform surselor rusesti, aeronavele de serie urmau a avea ceva caracteristici stealth insa acestea nu erau date de configuratia aeronavei ci de vopseaua absorbanta radar, cea mai ieftina solutie. Teoretic, rusii sustin ca-n 1993 lucrau la o vopsea care era capabila sa reduca suprafata de reflexie radar a aeronavei la aproximativ 0,10 mp, adica de 50 de ori mai putin decat la un Su-27 operational in fortele aeriene rusesti (rusii sustin ca la Su-57, RCS e redus “cu cel putin 30% datorita noului material compozit cu proprietati imbunatatite de absorbtie radar”. Asa o fi, cert e faptul ca rusii recunosc ca Su-57 e “foarte scump si necesita intretinere permanenta”. Desigur, conform rusilor, chiar si asa ramane “cel mai avansat vanator din lume”. Oricum, se pare ca avand suport ucrainean, chinezii vin si ei “tare” din urma cu Chengdu J-20 si Shenyang J-31. Mda, ehhh, in mai 2018 seful Aviatiei indiene, Maresal al Aerului Birender Singh Dhanoa, sustinea ca propriile Su-30MKI sunt capabile sa detecteze J-20 de la “kilometri distanta”, asta in urma supozitiilor aparute in presa locala legate de invizibilitatea chinezoiului. Ca fapt divers, asta chiar stia ce spune fiindca a fost pilot de vanatoare zburand cu HJT-16 Kiran, MIG-21, Sepecat Jaguar, MIG-29 si Su-30MKI avand 41 de ani de cariera in spate. Printre altele, a fost director-adjunct in cadrul Serviciului de Informatii al Aviatiei indiene).
Ba chiar mentioneaza faptul ca lucrau la ceva muuult mai avansat, SF chiar, un nor de plasma/gaz ionizat, un camp electromagnetic format in jurul aeronavei. Se pare ca din firavele informatii scapate in presa, rusii ar fi reusit sa aplice acest “fenomen” rachetei de croaziera hipersonica antinava 3M22 Zircon/SS-N-33 (nu e certa intrarea in productie de serie a acestei super-rachete desi rusii sustin ca o au in dotare din 2018, Marina Rusa/crucisatorul cu propulsie nucleara “Amiral Nahimov”/Clasa Kirov/28.000 tone si Tupolev Tu-22M3. Raza maxima de actiune 1000 km –sustin rusii, insa expertii SUA dau undeva la 400-500 km; scramjet; lungime 8-10 m; ogiva de 300-400 kg; viteza hipersonica 8 M/9800 kmh; ghidaj pasiv/activ radar. In fine, asta e alta poveste…).
O alta metoda de invizibilitate radar luata in considerare de rusi, metoda dezvaluita in presa rusa de specialitate, este anularea emisiilor senzorilor proprii prin oprirea acestora si utilizarea informatiilor transmise de aeronave prietene sau statii radar de la sol; echipaj 1; motorizare -2 Liulka-Saturn AL-41F, tractiune vectoriala 3D, 17.998/17.999 kgf fiecare; lungime aripi 15 m; lungime 19 m; inaltime 4,50 m; greutate gol 18 tone/la incarcatura maxima 35 tone; viteza maxima 2,60 M/3185 kmh; plafon maxim 17.000 m; autonomie 4000 km; armament -un tun Izmash GSh 30-1 calibrul 30 mm+6000 kg bombe inteligente sau rachete dispuse intern, in fuzelaj, 12 puncte de acrosaj. Se pare ca aveau in vedere 4 rachete aer-aer hipersonice Vimpel R-37/AA-13 Arrow si 8 rachete aer-aer Vimpel R-77/AA-12 Adder. Interesant e faptul ca expertii NATO/SUA care l-au studiat ochiometric au fost sceptici in privinta existentei nisei interne de armament la acest prototip. Acestia n-au observat existent unei nise destinata armamentului sub fuzelaj concluzionand ca, foarte probabil, prototipul avea doar o nisa/cavitate goala fara sistemul de prindere si lansare a armamentului; tren de aterizare triciclu. Jambele principale aveau cate o singura roata cu dimensiunea 1030×350 mm. Jamba anterioara/secundara avea roti duble cu dimensiunea de 570×140 mm, aceasta fiind orientabila; ampenaj canard integral mobil; sistem de comenzi digital FBW –KSU-142; scaun de catapultare complet automatizat K-36VM, cel mai probabil. Posibil SKS-2000 daca acesta chiar a existat. Si trecem la armament…preconizat!
Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
https://military.wikia.org › wiki › Petr_Ufimtsev
https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…
https://theamericans.fandom.com › wiki › Stealth…
https://persona.rin.ru › eng › view › sedov-grigory
https://www.airvectors.net › avruff
https://en.topwar.ru › 2435-okb-im-mikoyana-mi…
www.testpilot.ru › mikoyan › mfi › mfi_e