Romania Military

Flota Militara Romaneasca de Dunare: Vedetele Blindate Brutar

Acum, ca am terminat de modernizat clasa Kogalniceanu si toti amiralii NATO se dau cu fundul de pamant ca vor si ei  🙂 ))), sa ne ocupam si de clasa Brutar.

 Vedetele blindate Brutar

 

La fel ca la clasa Kogalniceanu, voi prezenta doua variante, prima high-tech (sau erotica) iar a doua  low-cost (cu pantaloni scurti), mai potrivita cu capacitatile financiare, tehnice si manageriale ale Romaniei.

 

In ambele variante plec de la premisa ca monitoarele clasei Brutar vor ramane dedicate operatiunilor frontline.

 

Incepem cu varianta  high-tech (erotica):

 

1. Dam jos turelele de TAB (14,5 + 7,62 mm), eliminam “buzunarele” prelungind spre prova puntea inaltata pana ajunge la acelasi nivel cu partea din mijloc, si montam, cat mai in fata si mai in borduri, doua turele de mortier tip NEMO 120mm, varianta cu o singura teava a sistemului AMOS, mai mica si mai usoara (1,5 to fata de 4,4 to), dar cu aceleasi performante de tragere (1,5 km in tragere directa si 10 km in tragere indirecta) si cu aceleasi capabilitati Stryx si Lahat. Amplasarea lor in lateral, similara turelelor de pe monitoarele din al Doilea Razboi Mondial, are rolul de a le deschide la maximum unghiul de tragere spre inapoi.

2. Dam jos turela de tanc de la prova, inaltam cu cca 50 cm partea centrala a puntii pe care a stat turela si montam o turela de 35 mm Skyranger astfel incat sa poata trage pe deasupra turelelor NEMO.

 

3. Pe cabina de comanda, in fata, in axul navei, montam o turela Samson 30 MK II: tun 30mm + mitraliera 7,62mm + 2 Spike (ER+NLOS) + aruncator automat de grenade AGL40.

 

4. Tot pe comanda, imediat in spatele turelei Samson, montam “periscopul”. „Periscopul” va fi o structura telescopica dotata, in varf, cu sistem complet optoelectronic plus bloc iluminare laser si va putea sa ridice ansamblul pana la cca 20m deasupra nivelului puntii principale, pentru a vedea pe deasupra copacilor de pe mal si a asigura sistemul de vizare a tintelor pentru rachetele AT (Spike, Lahat etc).

 

5. Pe comanda, in spatele catargului, amplasam complexul Crotale NG  (8 rachete VT1 mk3, radar cautare, radar urmarire tinta, sistem optoelectronic)

 

6. Pe comanda, la capatul dinspre pupa, in axul navei, montam a doua turela Samson 30 Mk II dotata identic cu prima.

7. In spatele comenzii, pe puntea  principala, in fiecare bord, montam cate un sistem Samson Mini, dotat cu mitraliera 7,62 Gatling Minigun. Amplasarea lor se va face astfel incat sa le deschida la maximum unghiul de tragere spre prova dar fara a afecta campul de tragere al turelelor NEMO din prova si al armamentelor din pupa navei.

 

8. Modernizam servomotoarele lansatoarelor APRN pentru a le creste viteza de reactie (inaltator si deriva).

 

9. Modificam structura lansatoarelor APRN, in doua variante, pentru a le putea schimba in functie de misiune.

La prima varianta, eliminam 16 tuburi (primele doua coloane din marginea din stanga si primele doua coloane din marginea din dreapta). Inlocuim tuburile eliminate astfel: spre exterior montam o coloana de 3 tuburi de 127 mm (5’’) pentru rachete RIM-116 RAM iar spre interior 5 tuburi de 80mm pentru STAR-80L. In loc de 40 tuburi de 122 mm vom avea un cocktail de 24 tuburi de 122mm, 10 tuburi pentru STAR-80L si 6 RIM-116 RAM.

La a doua varianta inlocuim complet tuburile de 122 mm cu doua containere pentru rachete Delilah.

In functie de misiune, monitorul va merge cu doua cocktailuri sau cu un cocktail si o pereche de Delilah.

 

10. Extindem sistemul ACCULAR pentru loviturile de 122mm APRN, pentru corectia traiectoriei.

 

11. Eliminam turela de 2×30 mm din pupa, instalam o barbeta si montam pe ea a treia turela NEMO 120 mm. Barbeta va fi suficient de inalta incat sa permita operarea mortierului fara penetrarea puntii principale si sa-i permita sa execute tragere directa chiar si cu minele imbarcate pe nava.

 

12. Catre prova, in axul navei, deasupra primei “cocoase”, pe suporti,  montam a doua turela de 35 mm Skyranger astfel incat sa poata trage pe deasupra turelei NEMO si sa nu-i limiteze acesteia campul de tragere.

 

13. Integram sistemele Crotale NG (8 rachete), Skyranger (2 turele) si RIM-116RAM. Sistem integrat de conducere a focului pentru NEMO, Samson si STAR-80L

 

14. Dotam nava cu doua tipuri de UAV-uri.

 

Primul tip va fi destinat protectiei apropiate a navei, va putea fi lansat de pe puntea navei (catapulta sau nu) va furniza imagini si coordonate si va dirija tirul NEMO (indirect) si al rachetelor Spike si Lahat. Dotare cu sisteme optoelectronice, pod iluminare LASER, sistem datalink.

 

Al doilea tip va fi destinat dirijarii focului APRN. Pentru ca vorbim de distante de 40-45 km nu poti sa trimiti doar o drona pentru detectia tintelor si dirijarea focului ci trimiti 2 din care prima face operatiunea de baza iar urmatoarea asigura doar serviciul de releu spre nava.  Daca e doborata prima, urmatoarea ii ia locul. Pana la lansarea loviturilor de 122mm , transmisia se va face catre nava apoi se va transmite direct catre ele, pentru updatare in timp real a coordonatelor tintelor. Pentru o amplasare rapida a dronelor catre raionul tintei acestea vor trebui sa poata fi lansate cu o lovitura de 122 mm, detasandu-se fiecare in zona de actiune desemnata.

 

15. Dotam nava cu doua tipuri de drone navale. Astea vor fi compacte, profil redus (daca le pui pe punte, sa poti trage cu NEMO pe deasupra lor), silentioase, usor blindate, propulsie reactiva (precum jetski-urile) pentru a nu se agata in plase. Vor putea fi imbarcate/debarcate pe/de pe puntea pupa cu un sistem simplu si rapid si vor putea fi remorcate de nava.

Primul tip va fi unul mai mic, destinat cercetarii, inclusiv antimina, raidurilor, sabotajelor, coordonarii tragerilor de pe monitor. Va fi dotat cu sistem optoelectronic, iluminator LASER, sonar, brate telescopice (pentru amplasarea de incarcaturi explozive pe navele, instalatiile, minele adverse), rachete Lahat / Spike SR / MiniSpike/STAR-80L retractabile. Va putea primi informatii de la dronele aeriene.

Va putea opera in mai multe moduri:

– dirijare de pe monitor/mal;

– programare sa execute misiuni autonome, stabilindu-i-se doar coordonatele ariei de cercetare/lovire, tintele cautate, coordonate succesive de repliere, decizia de a trage ramanand la operatorul uman;

– programare sa lucreze independent, sa-si aleaga tintele in baza unui algoritm de prioritati, sa execute loviturile sa se retraga pe coordonatele stabilite.

 

Al doilea tip va fi ceva mai mare si va fi avea doua subtipuri.

Primul subtip va  avea rolul de APRN.

Asta inseamna ca va fi un fel de Aurora, varianta navala cu 12 x 122 mm. Daca Aurora tragea la 13 km fata de 22 km ai APRA (din cauza burlanelor mai scurte) estimez o raza de tragere de 23-25km cu noile rachete. In rest, dotarea cu aparatura optoelectronica, iluminator LASER, doua rachete Lahat/SpikeSR/MiniSpike/STAR-80L si 2 Stinger/similare, doar pentru protectie proprie. Operare autonoma, cu coordonate de deplasare, coordonatele tintei, coordonate succesive de repliere. Capacitate de preluare date de la drone aeriene pentru updatarea coodonatelor tintelor.

 

Al doilea subtip va fi destinat operatiunilor de minare in zonele cu apa mica, unde monitorul nu poate intra. La fel, sistem de operare autonom cu posibilitate de primire date de la drone aeriene.

 

Toate dronele navale vor avea sistem de autodistrugere si vor putea fi folosite in misiuni tip kamikaze, in situatii extreme. Sistem simplu de imbarcare/debarcare a dronelor navale.

 

16. Pentru protectia apropiata a navei, adaptam doua sisteme Trophy: neaparat cu capabilitati de reincarcare.

 

17. In mare, greutatea totala a echipamentelor inlocuite bate cam tot pe acolo cu cea a echipamentelor inlocuitoare. Pentru reducerea greutatii navei inlocuim, cel putin la peretii suprastructurii, blindajul din otel cu blindaj compozit. Ideal ar fi sa facem asta si la bordaj. Per total, o nava mai usoara + motoare mai eficiente = viteza marita (nu mult) + raza de actiune mai mare.

 

18. Sistem de propulsie vectoriala, solutie practicata in marina comerciala, incepand de la remorchere si terminand cu pacheboturi.

In cazul monitoarelor vorbim despre un tunel care strabate nava dintr-un bord in celalalt, spre prova, sub linia de plutire, tunel in care se afla o elice care lanseaza un jet de apa spre babord sau tribord, permitand navei sa se miste de bot la stanga sau la dreapta.

Pui carma banda (perpendicular pe axul logitudinal al navei) si, cu ajutorul jetului reactiv, intorci nava in loc (ca pe un tanc) sau o deplasezi in lateral (ca pe un crab). Asta-ti va permite manevra intr-un spatiu restrans, ascunderea dupa un obstacol, iesirea in lateral cu executarea focului si pitirea rapida dupa obstacol, acostarea/plecarea simplificata de la cheu.

 

19. Vopsea antiradar.

 

 

Acum sa trecem la varianta cu pantaloni scurti (low-cost):

Asta presupune utilizarea de echipamente/armamente existente in dotarea armatei, care pot fi produse la noi sau care ar putea fi achizitionate relativ usor (un barter, un contract de cooperare sau parte dintr-un contract de cooperare mai mare).

Voi incerca sa merg pe punctele de mai sus, pentru a face mai usor de realizat o comparatie intre cele doua variante.

 

1. Dam jos turelele de tab (14,5 + 7,62 mm), eliminam “buzunarele” prelungind spre prova puntea inaltata pana ajunge la acelasi nivel cu partea din mijloc, si montam, cat mai in fata si mai in borduri, doua turele de mortier tip NEMO 120mm, am explicat mai sus de ce. Daca despre AMOS spuneam ca ar trebui importat, turela NEMO chiar ar trebui produsa pentru ca e mult mai usoara, poate fi montata pe orice tip de nava fluviala, inclusiv pe vedete rapide, ca sa nu mai spun ca poate fi folosita, la fel de bine, de trupele de uscat, montata pe orice tip de transportor. Stiu ca incearca firme romanesti niste solutii, in cooperare cu israelienii, dar asta mi se pare cea mai valabila pentru 120mm, poate se reorienteaza. Aceeasi discutie ca la clasa Kogalniceanu privind Lahat si Stryx.

 

2. Dam jos turela de tanc de la prova si montam o turela OWS-25R (tun 25mm, mitraliera 7,62mm, 2 Spike) astfel incat sa poata trage pe deasupra turelelor NEMO.

 

3. Pe cabina de comanda, in fata, in axul navei, montam o turela Samson Mini sau UTI cu AGL40 (aruncator automat de grenade)

 

4. Tot pe comanda, imediat in spatele turelei Samson/UTI, montam “periscopul”. „Periscopul” va fi o structura telescopica dotata, in varf, cu sistem complet optoelectronic plus bloc iluminare laser si va putea sa ridice ansamblul pana la cca 20m deasupra nivelului puntii principale, pentru a vedea pe deasupra copacilor de pe mal si a asigura sistemul de vizare a tintelor pentru rachetele AT (Spike,  Lahat etc).

 

5. Pe comanda, in spatele catargului, amplasam complexul Sadral (6x Mistral 2 – idee furata de la gsg9).

 

6. Pe comanda, la capatul dinspre pupa, in axul navei, nu mai montam nimic.

 

7. In spatele comenzii, pe puntea  principala, in fiecare bord, montam cate un sistem Samson Mini  / UTI, dotat cu mitraliera 7,62 Gatling Minigun. Amplasarea lor se va face astfel incat sa le deschida la maximum unghiul de tragere spre prova dar fara a afecta campul de tragere al turelelor NEMO din prova si ale armamentelor din pupa navei.

 

8. Modernizam servomotoarele lansatoarelor APRN pentru a le creste viteza de reactie (inaltator si deriva).

 

9. Modificam structura lansatoarelor APRN, in doua variante, pentru a le putea schimba in functie de misiune.

La prima varianta, eliminam 8 tuburi (prima coloana din fiecare margine si inlocuim tuburile eliminate cu cate o coloana de 5 tuburi de 80mm pentru STAR-80L. In loc de 40 tuburi de 122 mm vom avea un cocktail de 32 tuburi de 122mm si 10 tuburi pentru STAR-80L.

La a doua varianta inlocuim complet tuburile de 122 mm cu doua containere pentru rachete Delilah.

 

In functie de misiune, monitorul va merge cu doua cocktailuri sau cu un cocktail si o pereche de Delilah.

 

10. Extindem sistemul ACCULAR pentru loviturile de 122mm APRN, pentru corectia traiectoriei.

 

11. Eliminam turela de 2×30 mm din pupa si o inlocuim cu 2x 35mm Vifor, cu posibilitatea de a trage chiar si cu minele imbarcate pe nava. Ridicare hidraulica?

 

12. Catre prova, in axul navei, deasupra primei “cocoase”, pe support telescopic,  montam a doua turela Samson Mini / UTI, cu AGL40, astfel incat sa poata trage pe deasupra turelei Vifor si sa nu-i limiteze acesteia campul de tragere.

 

13. Integram sistemele Vifor si Sadral. Sistem integrat de conducere a focului pentru NEMO si, daca e posibil, cu OWS-25R si STAR-80L.

 

14. Dotam nava cu UAV-uri.

Vor avea doua destinatii:

– prima destinatie va fi de protectie apropiata a navei; vor fi lansate de pe puntea navei (catapulta sau nu) vor furniza imagini si coordonate si vor dirija tirul NEMO (indirect) si al rachetelor Spike,  Lahat si STAR-80L. Dotare cu sisteme optoelectronice, pod iluminare LASER, sistem datalink.

 

– a doua destinatie va fi de dirijare a focului APRN. Pentru ca vorbim de distante de 40-45 km nu poti sa trimiti doar o drona pentru detectia tintelor si dirijarea focului ci trimiti 2 din care prima face operatiunea de baza iar urmatoarea asigura doar serviciul de releu spre nava.  Daca e doborata prima, urmatoarea ii ia locul. Pana la lansarea loviturilor de 122mm , transmisia se va face catre nava apoi se va transmite direct catre ele, pentru updatare in timp real a coordonatelor tintelor.

 

15. Dotam nava cu drone navale (macar una). Aici treaba este foarte la inceput dar trebuie cooperat cu cei care deja s-au miscat (israelienii). Incepem cu ceva mai simplu (gen cercetare, inclusiv antimina) si dezvoltam catre ce am prezentat in prima varianta.

 

16. Pentru protectia apropiata a navei, adaptam doua sisteme Trophy: neaparat cu capabilitati de reincarcare.

 

17. In mare, greutatea totala a echipamentelor inlocuite bate cam tot pe acolo cu cea a echipamentelor inlocuitoare.

 

18. Sistem de propulsie vectoriala – nu e cazul. Nu sunt bani.

 

19. Vopsea antiradar.

 

 

Eroul Bula

Exit mobile version