Monovolumul Ford produs la Craiova a debutat, cu surle și trâmbițe, la expoziția de la Geneva. Producătorul îl recomandă drept „cel mai avansat model de clasă mică din Europa“. Cum inovațiile costă, și prețul va fi unul „avansat“.
Faimosul B-Max oltenesc a fost una dintre atracțiile expoziției de la Geneva, iar reacțiile presei internaționale par să îl recomande drept un virtual bestseller al clasei monovolumelor. Uşor de zis, mai greu de făcut, dacă luăm în calcul că actualul lider al segmentului, Opel Meriva, se află de ani buni în această postură și are o mulțime de motive să nu se teamă de competitori. Ei bine, tocmai pentru a putea emite pretenții fondate, inginerii de la Ford au înghesuit în micul B-Max cam toată tehnologia disponibilă în acest moment în cadrul concernului american. E drept, mașina are în varianta de top echipamente care te pot duce cu mintea către clasa premium.
Pornind de la sistemul inovativ de deschidere a ușilor care, prin eliminarea pilonului B, asigură un acces extrem de facil către habitaclu, trecâd apoi la SYNC, interfața de conectivitate cu ajutorul căreia pot fi controlate vocal telefonul mobil, sistemul audio sau alte elemente de comandă, și ajungând la „Active City Stop“, dotare cu ajutorul căreia mașina poate evita coliziunile la viteză redusă, B-Max are cu ce se mândri. În pachetul tehnologic, există și funcția apel de urgență.
Compact și versatil
Partea frontală a mașinii este dominată de grila trapezoidală, caracteristică pentru Ford, completată armonios de blocuri optice care se arcuiesc până deasupra aripilor. Conform oficialilor Ford, suprafaţa tridimensională a lateralelor caroseriei „ajută la evitarea unui aspect înalt, butucănos, care este obişnuit la această clasă de automobile, şi include o abordare nouă şi unică a curburilor“. Aceste caracteristici sunt, ca de fiecare dată când vorbim despre design, supuse subiectivismului. În realitate, B-Max face parte din familia vehiculelor care ori te seduc de la prima vedere, ori îți displac. Doar că, odată intrați în mașină, până și cei mai pretențioși critici pot descoperi elemente menite să le domolească aversiunea. Zona în formă de aripă a panoului de bord superior, care se întinde către portiere, şi consola centrală proeminentă, care „curge“ spre spaţiul dintre scaune dau un aer aparte, modern.
Scaunele din spate, divizate într-o proporţie de 60/40, pot fi pliate printr-un mecanism simplu, „dintr-o mişcare“. Chiar și scaunul pasagerului din față poate fi rabatat, creând astfel o platformă plată de încărcare întinsă din faţă până la nivelul hayonului. În acest fel, în B-Max pot fi introduse pachete cu o lungine de până la 2,35 metri. Fișa vehiculului indică o înălțime a plafonului mai mare cu 12 cm decât în cazul modelului Fiesta, acest element majorând semnificativ spațiul pentru cap și picioare. Cel mai important exponent al gamei de propulsoare alimentate cu benzină este noul motor EcoBoost de 1 litru în trei cilindri, cu puteri de 100 CP sau 120 CP. Tot la categoria „benzinare“ trebuie incluse unitățile Duratec de 1.4 litri – 90 CP sau 1.6 litri – 105 CP. Acesta din urmă poate fi combinat cu transmisia automată cu şase viteze, PowerShift, cu dublu ambreiaj. Variantele diesel includ unitățile Duratorq TDCi de 1.5 litri – 75 CP și 1.6 litri – 95 CP. Propulsorul de 1.5 litri este o noutate absolută în gama europeană Ford și afișează un consum de 4,1 l/100 km.
Datele comparative puse la dispoziție de Ford arată că, în timp ce propulsorul EcoBoost 1.0 – 120 CP are un consum de 4,9 l/100 km și emisii CO2 de 114 g/km, concurenți precum Opel Meriva EcoFLEX 1.4 – 120 CP sau Renault Grand Modus 1.2 TCe100, consumă 5,7 l/100 km emițând 134 g CO2/km, respectiv 6 l/100 km și emisii de CO2 de 139 g/km.
……………………………………….
Ce treaba are un blog militar cu Ford Craiova?! Ce ne intereseaza pe noi ce fac aia pe acolo?! In mod clar ne intereseaza! Mii de locuri de munca directe si in viitor zeci de mii de locuri de munca in industria orizontala, exporturi de miliarde de euro, cu valoare adaugata mare si daca totul merge bine, o a doua investitie tip Dacia-Renault, in Romania.
Mai multi bani la buget, mult mai multi chiar, iar asta inseamna o sansa, o posibilitate de achizitii pentru aparare, poate si aici sunt chiar prea optimist, de ceva productie militara in tara pe filiera Ford.
Oricum astfel de investitii sunt mama economiei si trebuie sa le salutam cu toata bucuria.