“… razboiul este brutal, lipsit de glorie si reprezinta o risipa teribila.”
Partea I
Am ales drept citat o fraza dintr-un comentariu de-al colegului nostru de site, “Alex”, pentru ca, desi initial ma gandisem sa caut “vorbe mari” rostite de oameni la fel de mari (participanti sau contemporani ai acelui crunt razboi), am considerat ca-i mai potrivit sa reproduc vorbele simple si adevarate ale unui om care – prin propria-i experienta – cunoaste foarte bine ce inseamna razboiul, cu ale sale “minunate” experiente si trairi.
Razboiul din Vietnam a consemnat o premiera datorita faptului ca autoritatile militare si civile americane au acordat mass-mediei libertatea deplina de a documenta, filma si fotografia linia frontului fara a aplica nicio restrictie, permitand astfel publicului din toata lumea sa vada razboiul asa cum nu-l mai vazuse pana atunci. O decizie absolut normala intr-o societate in care libertatea de exprimare era ceva firesc, o societate in care majoritatea mass-mediei actiona conform propriilor norme ale eticii profesionale, nicidecum pe baza directivelor vreunui activist de partid sau ale vreunui tovaras de rang inalt.
In mod paradoxal, aceasta decizie a oferit un excelent material propagandistic anti-american pentru miscarile si partidele stangiste de pe intregul mapamond insa, mult mai important, a creat un adevarat “crez” pentru o intreaga tanara generatie.
“Make love, not war” & “flower power” au devenit un soi de mantra sociala a epocii respective, sloganuri simbol ale unei miscari care a creat un adevarat clivaj inlauntrul societatii americane.
Jimmy
O fotografie Associated Press (AP) prezentand un soldat american (ramas neidentificat) purtand un mesaj scris antirazboi
Horst Faas / AP – fotograful german (dublu castigator al premiului Pullitzer) surpinde momentul in care un tata tine in brate trupul inert al propriei fetite, in timp ce soldati sud-vietnamezi il privesc de pe un vehicul blindat. Fetita a fost ucisa in timpul unei lupte dintre fortele guvernamentale vietnameze si guerrilla nord-vietnameza, undeva intr-un sat de langa granita cambogiana.
Horst Faas / AP – martie 1967, tuburi-cartus de artilerie ingramadite intr-o baza din Soui Da / 60 km NV de Saigon (actualul oras Ho Chi Minh).
Henri Huet / AP – septembrie 1965, parasutisti din U.S. 2nd Battalion, 173rd Airborne Brigade traversand un rau in cautarea pozitiilor Viet Cong din zona Ben Cat, Vietnamul de Sud. Cautarile au durat 12 zile fara a avea insa niciun rezultat pozitiv.
Henri Huet / AP – ianuarie 1966, elicoptere US Army furnizand suport material trupelor americane aflate intr-o zona la 80 de km NV de Saigon
Henri Huet / AP – mai 1966, parasutisti din 101st Airborne Division ducand pe brate un camarad ranit in luptele din jungla vietnameza
Horst Faas / AP – iulie 1963, o femeie isi cara copii in drumul lor catre un loc mai sigur, in timp ce propriul sat a fost incendiat de catre trupele sud-vietnameze.
Henri Huet / AP – mai 1966, evacuarea corpului unui parasutist american ucis in luptele din jungla, undeva in War Zone C – langa granita cambogiana.
-Va urma-