In anul 1959, a fost oficializata propunerea din 1957 a lui Eisenhower de amplasare a armelor nucleare americane in perimetrul aliantei NATO. Ca urmare a acestor acorduri, toate tarile din NATO, cu exceptia Frantei, Norvegiei si Danemarcei, care au pus conditii inacceptabile pentru americani sau au refuzat pur si simplu stocurile de arme nucleare pe teritoriul lor, au fost inzestrate cu arme tactice americane, bombe sau rachete care se aflau sub un sistem de control “cu incuietoare dubla”.
Mai bines pus, toate incarcaturile nucleare alocate NATO urmau sa fie stocate sub control american si puse, in caz de conflict, la dispozitia fortelor combinate. Fiecare tara membra NATO avea sub control propriile “mijloace de transport” (avioane sau rachete), dar incarcaturile nucleare nu puteau fi puse pe vectori fara ordin expres de la americani (fapt cu care francezii nu erau deloc de acord); in plus, armele nu puteau fi activate decat dupa receptionarea unui semnal radio special care trebuia sa fie autorizat de insusi presedintele SUA (un alt aspect cu care Franta nu era deloc de acord).
Acelasi sistem complicat de control “cu incuietoare dubla” a fost aplicat armelor strategice desfasurate in Marea Britanie, Italia si Turcia, singurele tari care in 1959 au consimtit sa permita baze de lansare pentru rachetele americane cu raza medie de actiune “Thor” si “Jupiter”, acceptand bineinteles conditiile impuse de catre americani.
Totusi, SUA si-au mentinut hegemonia nucleara in cadrul NATO, avand sub controlul sau unul dintre cele mai mari arsenale nucleare din lume, mentinand in stare de alerta continua 24 de ore pe zi, sub forma bombardierelor care survoleaza in permanenta zonele adiacente sensibile din cadrul “Razboiului Rece” si a submarinelor atomice purtatoare de rachete “Polaris” –pentru care a fost construita o baza in Anglia si alta in Spania.
Sistemul de control impus de catre americani “cu incuietoare dubla” a fost respins de catre de Gaulle si ca urmare in iulie 1960, la sase luni dupa explozia de la Reggane, guvernul Michel Debre a propus un proiect de lege care viza un vast program de modernizare a fortelor armate. In particular, propunerea se referee la crearea unei asa-numite “forte de lovire” sau “de descurajare”, formata atat din arme nucleare cat si din vectorii lor –avioane supersonice, rachete si submarine nucleare.
Oponentii au criticat proiectul ca prea costisitor (ceea ce era adevarat) pentru tara, crezand ca forta de soc ce va rezulta va fi sub nivelul a ceea ce vor putea desfasura celelalte puteri nucleare. Cu toate acestea, in decembrie 1960, legea care oficializa planul pe termen lung a fost adoptata, dupa o serie de dezbateri aprinse. Franta urma sa produca bomba H si diferite tipuri de dispozitive atomice mai eficace si mai putin voluminoase.
Racheta nucleara tactica Pluton (foto: military-today )
Interesant este faptul ca in anul 1961, Kennedy i-a propus lui de Gaulle crearea imediata a unei forte nucleare NATO, oferindu-i rachete “Polaris”, care ar fi urmat sa fie montate pe viitoarele submarine frantuzesti, urmand a fi utilizate exclusiv numai de catre unitatile puse la dispozitia fortei multinationale NATO. Trebuie sa mentionam ca pentru Franta, aceasta oferta “generoasa” a americanilor nu avea nicio importanta, deoarece trebuiau sa mai treaca cativa ani pana cand ea sa dispuna de submarine nucleare de pe care sa lanseze rachete cu ogive nucleare. De altfel, primul submarin nuclear francez “ Le Redoutable” (S-611) a fost lansat pe 29 martie 1967 la santierul naval din Cherbourg, fiind operational timp de 20 de ani (intre 1 decembrie 1971-1 decembrie 1991), avand ca armament 16 rachete balistice nucleare de tipul M4 (din anul 1985, avand sase ogive nucleare de 150 kilotone, cu ghidaj inertial si bataie maxima de 5000 km), patru tuburi lanstorpila de 533 mm de tip F-17/L-5.
Primul bombardier supersonic francez a fost Mirage IV P, care a fost operational intre anii 1964-1996, ce utiliza initial bomba nucleara AN-11 (probabil peste 60 de exemplare, de 1500 kg si 60 kilotone, operationala din anul 1964), la care s-a adaugat in perioada 1967-1988 si bomba nucleara AN-22 (aproximativ 40 de exemplare, de 700 kg si 70 de kilotone). Din anul 1986, in dotarea Mirage IV P, ulterior Mirage-2000 N si Rafale F-3, a intrat ASMP –racheta nucleara supersonica cu bataie medie-de 860 kg, 300 kilotone, operationala intre 80-300 km.
Racheta nuclera Hades, foto: (astro-notes )
In totala opozitie fata de oferta americana, de Gaulle si-a declarat hotararea ca Franta sa aiba propria ei forta de descurajare. El considera ca “a pune resursele noastre de lupta intr-o forta multilaterala sub comanda straina ar fi impotriva tuturor principiilor apararii si politicii noastre”. De Gaulle a declarat apoi ca posibilitatea teoretica “de a lua inapoi in mainile noastre, in situatii extreme elementele noastre din forta nationala” ar fi practic nerealizabila “in momentele fara precedent ale unei apocalipse atomice”. Cu alte cuvinte, de Gaulle nu putea accepta ofertaamericanaatata timp cat ea era restrictiva, ingradind libertatea Frantei de a utiliza liber armele ei nucleare; oferta pe care o considera incompatibila cu ideea de independenta si suveranitate nationala.
Ca urmare, Franta si-a continuat desfasurarea de teste nucleare, efectuate initial in atmosfera la Reggane intre 1960-1961, apoi in subteran la Hoggar (zona din Sahara) intre 1961-1966, continuand deasupra Pacificului (atolurile Mururoa si Fangataufa din Polinezia Franceza) intre anii 1966-1996 (peste 40 de bombe in atmosfera si aproximativ 150 in subteran), cu scopul de a studia incarcaturi termonucleare (prea puternice ca sa poata fi explodate in subteran).
ASMP, foto: ( fas/org/nuke )
La inceputul anilor *60, Franta a inceput sa cocheteze cu ideea construirii bombei cu hidrogen (cunoscuta si ca bomba H). Astfel, Comisariatul pentru Energia Atomica al Frantei (CEA) a preluat studierea, elaborarea si realizarea focoaselor nucleare. Bombele erau concepute pentru a fi lansate de bombardierele Mirage IV (am vorbit despre acestea in randurile de mai sus), pentru submarinele lansatoare de rachete nucleare si pentru silozurile de rachete din podisul Albion, din Provence, sud-estul Frantei (rachete Pluton –SRBM, in serviciu intre anii 1974-1993, avand bataia maxima de 120 km si o greutate de 2423 kg, 15/25 kilotone si ghidaj inertial, avand ca platforma de lansare sasiul tancului AMX-30; aceasta racheta a fost urmata de Hades –SRBM –rachete balistice cu raza scurta de actiune (racheta putea fi dotata si cu ogive clasice), intre anii 1991-1996, cu ghidaj inertial de 80 kilotone si aproximativ 500 km autonomie, avand o greutate de 1850 kg. Aceste rachete puteau fi lansate si din buncare subterane –nu se stie cu certitudine cate asemenea buncare avea Franta- dar pe la sfarsitul anilor *90, toate unitatile echipate cu rachetele cu rază scurtă de actiune, Pluton şi Hades, au fost desfiinţate, rachetele fiind casate.
Mirage 2000N, foto: (primerportal )
Franta se bazeaza astazi exclusiv pe componenta aeriana si submarina, formata din avioane Mirage 2000 N, Rafale F-3 si submarine purtatoare de vectori nucleari, din clasa Le Triomphant (4 asemenea unitati se afla in serviciu: Le Triomphant, Le Temeraire, Le Vigilant, Le Terrible), ultimul (Le Terrible -S 619) a intrat in serviciu activ în 2010 (16 rachete moderne M51 in serviciu din 2010, avand intre 6-10 ogive nucleare de 100 kilotone, cu bataie maxima de peste 10000 km si lansare de sub apa). Celorlalte 3 SSBN din clasa LeTriomphant (Le Triomphant (S 616), Le Temeraire (S 617), Le Vigilant (S 618), fiecare dispunand de 16 rachete M45, ce vor fi inlocuite vechile rachete pana in anul 2018 cu racheta mai moderna M51. PrimulSLBM ce va fi modernizat este Le Vigilant, lucrarile demarand in 2011.
Rafale F3, foto: (infos.fncv..com )
Pentru presedintele Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, bomba H avea o importanta capitala; in acelasi timp dorea ca tara sa stapaneasca tehnologia prin efort propriu. In timp ce refuza oferta presedintelui Kennedy de a studia conditiile politice si tehnice ale unui posibil ajutor american pentru programul frantuzesc de inarmare, de Gaulle le marturisea colaboratorilor sai cei mai apropiati: „Daca mi-ar fi oferit planurile bombei H, nu le-as fi acceptat, oricare ar fi fost pretul!”. Franta si-a urmat calea si la 24 august 1968, a fost detonat la baza de testare din Pacific primul dispozitiv termonuclear frantuzesc. El se afla intr-o nacela suspendata cu ajutorul unui balon la o inaltime de 270 m. Prin folosirea deuterurii de litiu, s-a putut obtine o putere cu mult peste doua megatone.
Prima serie de teste aeriene a avut loc in 1966, si generalul de Gaulle a fost prezent la unul. Cu exceptia anului 1969, testele au continuat in fiecare an pana in 1974 deasupra a doua atoluri, Mururoa si Fangataufa, in partea de sud a insulelor Tuamotu din Pacific. Printre altele, aceste teste au permis punerea la punct a unui focos cu o putere de aproximativ o megatona pentru rachetele de pe submarine.
Cu totul, Franta a efectuat in atmosfera peste 40 de teste deasupra Pacificului, cu toata opozitia intampinata si efectele grave asupra mediului si populatiilor indigene. Dar toate acestea in capitolul urmator!
WW
Sursa: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.
Surse poze si caracteristici tehnice: Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet.