Interesant este faptul ca cei doi conducatori, Raoul Dautry si Joliot-Curie, erau ajutati de un comitet care includea si un reprezentant al serviciilor apararii nationale. Acest comitet, care era de fapt consiliul de administratie alCEA (Comisariatul Pentru Energia Atomica), a fost ulterior largit pentru a include directori din principalele organisme de stat. Franta, incepuse un program nuclear civil –cel putin asta arata lumii intregi- mai bine spus, a reluat totul de unde ramasese in urma invaziei germane, dar cu o experienta mult superioara! Si mai interesant este faptul ca, in anul 1946, desi Franta fusese “vaduvita” de Anglia si SUA de resursele de uraniu,CEA printr-o extraordinara “coincidenta” a avut “norocul” de a avea la dispozitie aproximativ 10 tone de uraniu, care proveneau de la lucrarile initiale de cercetare de la College de France (de dinaintea invaziei germane din 1940), materiale ce fusesera ascunse in Maroc inainte de armistitiu, dar si dintr-un vagon de cale ferata belgian (este vorba de cel incarcat cu uranat de sodium gasit “intamplator” in portul Le Havre dupa terminarea razboiului). Coincidenta? Nu, cu siguranta, ci mai degraba premeditare!
PREMEDITARE, fiindca acest stoc era mai mult decat suficient pentru realizarea primelor doua pile atomice frantuzesti. Mai mult decat atat, fara aceste “stocuri” miraculoase, pentru producerea unei asemenea cantitati din resursele proprii de uraniu, Franta ar fi trebuit intai sa le descopere (in 1946, nu erau inca descoperite pe teritoriul national), ceea ce ar fi durat cel putin cativa ani! A castigat Franta timp pretios? Da, fara niciun dubiu!
O sursa importanta de uraniu pe care Franta a testat-o, a fost compania belgiana care exploata mina dinCongo(pe atunci inca colonia belgiana). Insa aceasta sursa era deja pierduta fiindca ea era deja “legata” de Agentia de Aprovizionare Anglo-Americana; Frantei nu i s-a permis accesul, deci ca urmare, o sursa importanta de uraniu, a disparut. Salvarea a venit din partea industriei norvegiene (sa ne reamintim de Norsk Hydro), care era gata sa-si mentina contractul din 1940 pentru furnizarea apei grele. De fapt, norvegienii au dat prioritate acestui acord, si primele tone pe care le-au putut produce au fost livrate CEA si au fost folosite in primii trei reactori frantuzesti.
Acesti reactori, construiti initial pentru scopuri stiintifice, erau de foarte mica putere. Pentru primul dintre ei s-a decis, pentru a se putea avansa rapid cu lucrarile, sa nu se faca niciun fel de amenajari speciale pentru racire si sa se utilizeze drept combustibil oxid de uraniu in loc de metal, care era mai greu de produs. Astfel, prima pila atomica experimentala franceza, creata de catre specialistii ce lucrasera anterior la vechiul program nuclear de dinainte de invazie, apoi in programul nuclear anglo-american, numita ZOE (putere Zero, combustibil Oxid, moderata cu “Eau lourde” –apa grea) a aparut in…1946 (ce rapid, imediat dupa razboi intr-o Franta aflata la inceputul reconstructiei!!!), fiind realizata intr-o veche fortareata de la marginea Parisului; pila era functionala 100% in 1948!
In 1949 a fost inaugurat primul mare centru national de cercetari atomice, pe “platoul” de la Saclay, nu departe deVersailles. Rezultatele au aparut rapid; prea rapid chiar! In luna noiembrie a aceluiasi an, cercetatorii francezi au izolat, prin metode artizanale bazate pe tehnica de extractie dezvoltate de catre acestia pe cand lucrau inCanada(detasati, imediat dupa invazia germana din 1940), PRIMELE MILIGRAME DE PLUTONIU FRANTUZESC! Un aspect determinant in realizarea primei bombe nucleare franceze din 1960.
Cu toate acestea, primele stadii ale programului atomic frantuzesc, cu greu puteau fi caracterizate ca avand semnificatie militara. Cel putin in aparenta! In realitate insa, Franta se afla pe “drumul cel bun” catre arma nucleara si combustia controlata…
La 28 aprilie 1950, programul nuclear francez a primit o grea lovitura. Joliot-Curie a fost demis din functia de inalt comisar, in urma simpatiilor sale comuniste si aderarea sa voita la Partidul Comunist Francez! Era sau nu acesta simpatizant communist ori pacifist? Asa se pare, fiindca in martie 1950, Joliot-Curie era adept al miscarii “Partizanii Pacii” (miscare pacifista sprijinita de catre Partidul Comunist, ale carui “legaturi” cu Moscova erau de netagaduit!); miscare care a lansat “Apelul de la Stockholm” ca replica la anuntul SUA de incepere a cercetarilor pentru realizarea bombei H. Joliot-Curie, important initiator al programului nuclear francez, a fost scos definitiv din joc, cu consecinte nu tocmai pozitive pentru bunul mers al acestuia. Au existat suspiciuni ca demiterea lui Joliot-Curie s-a facut la presiunea SUA (interesant este faptul ca in acei ani, in SUA avea loc o intensa vanatoare de “vrajitoare” la adresa comunistilor si a simpatizantilor acestei miscari –suspectati in masa ca ar avea legaturi cu Moscova. Multe personalitati ale vietii politice, economica, culturale, chiar si militare, din SUA, le-au cazut victima, multi dintre acestia neavand de fapt nicio vina. Multe astfel de persoane și-au pierdut locurile de muncă, și-au văzut ruinate carierele, sau au ajuns să ispășească pedepse cu închisoarea. Multe astfel de pedepse au fost date la sfârșitul unor procese ale căror verdicte aveau să fie mai târziu anulate, iar legile care au permis aceste abuzuri aveau să fie declarate mai târziu neconstituționale. Initiatorul acestei miscari anti-democratice a fost senatorul Joseph McCarthy), fapt nedemonstrat nici pana in ziua de astazi!
La conducerea CEA au venit Pierre Guillaumat (ce l-a inlocuit pe Raoul Dautry, decedat in vara lui 1951) inginer si specialist in petrol, si Francis Perrin (inlocuitorul lui Joliot-Curie), noul director al organizatiei. Acestia, vor avea un rol foarte important cu privire la aplicatiile industriale, dar si militare, ale energiei atomice, cum dealtfel vom vedea in randurile ce urmeaza!
Progresul cercetarilor CEA si al programului de prospectari minerale au continuat in tot acest timp, cristalizandu-se o directie clara de urmat si anume, aceea de a produce plutoniu in reactori cu uraniu natural. Interesant este faptul ca noua initiativa avea sprijin politic puternic, in persoana lui Felix Gaillard, un tanar in varsta de 30 de ani, care fusese numit secretar de stat la Presedintia Consiliului de Ministri (ce inseamna sa ai politicieni patrioti care sa tina cu Tara si Interesul National! Pentru Franta si interesele sale, acesta a fost alaturi de altii, OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT, IN MOMENTUL OPORTUN).
In contextul economic greu de atunci, specialistii francezi au depus eforturi fantastice pentru atingerea obiectivelor, un program civil, dar cu aplicabilitate militara certa! Fiindca a incerca, in paralel, dezvoltarea a doua programe separate, civil si militar, si separarea uraniului 235 intr-o uzina de imbogatire nu era inca posibil: nu erau disponibile nici uraniul, nici tehnologia necesara, si mai ales nu puteau fi gasite mijloacele financiare si industriale necesare pentru dezvoltarea simultana a metodelor de producere a celor doua substante fisionabile.
Dar asta nu inseamna ca nu s-a facut nimic! Din septembrie 1951 s-au tinut o serie de reuniuni pentru a decide natura si amploarea viitoarei productii de plutoniu si investitiile financiare necesare. Desi n-a fost lipsit de dezbateri aprinse, in cele din urma s-a ajuns la un acord politic si economic pe 5 ani, care prevedea construirea rapida a unui numar suficient de reactori de mare putere, in vederea producerii de plutoniu, avandu-se in vedere obtinerea a peste 50 kg anual. Planul, urma sa coste contribuabilul si implicit, statul francez, 40 miliarde de franci (aproximativ 100 de milioane de dolari in 1952, o suma imensa pe atunci…) si prevedea construirea a doi reactori cu grafit si a uzinei respective de extragere a plutoniului. Scopul acestui program era producerea de plutoniu pentru utilizare ulterioara in reactorii centralelor electrice si in motoarele pentru propulsie. Nu se mentiona deloc o eventuala utilizare militara, dar de fapt acest aspect –cel militar- era prezent, si fara indoiala ca ocupa un loc important in preocuparile cercetatorilor, militarilor si politicienilor, care propusesera sau aveau vreo alta responsabilitate in legatura cu planul. Interesant este faptul ca memorial explicativ al intregului proiect, se termina cu urmatoarele cuvinte: “Este datoria noastra, astazi, sa asiguram conditiile ca peste zece ani Franta sa mai fie inca otaraimportanta in lumea moderna”. Ce a facut de fapt acest plan si acest program? A lasat deschise toate optiunile si a sugerat viitoarele dezvoltari. Sic!
Si asa, in iunie 1956, Senatul francez a decis, cu mare majoritate, infiintarea unei sectii militare in CEA. Se nascuse oficial, pe fata, programul de inarmare nuclear francez si era prima oara cand guvernul francez recunostea in Adunarea Nationala ca avea in derulare asemenea cercetari! Acesta avea sustinerea profunda a generalului De Gaulle, care a si vizitat centrul atomic francez de la Saclay, unde le-a vorbit cercetatorilor despre importanta misiunii lor in ceea ce priveste independenta nationala a Frantei, cu privire la chestiunea atomica. Fiindca, lucru deloc cunoscut pe atunci, Franta lucra pe ascuns la un program nuclear militar, ce avea ca scop crearea prototipurilor unei bombe nucleare si a unui submarin nuclear. Oficial acest program a fost anuntat de catre premierul francez, Mendes France, la 26 decembrie 1954 la o intrunire de la Ministerul Afacerilor Externe, unde, printre ministerele participante s-a aflat si…CEA(prin directorii sai, Guillaumat si Perrin), alaturi de ministrul apararii si cel de finante!
La aceasta intrunire se ajunsese la concluzia ca realizarea unei bombe nucleare ar fi durat cel putin patru-cinci ani, incluzand si producerea plutoniului necesar. Desi, guvernul a cazut in februarie 1955, idea inarmarii nucleare a ramas, ba chiar a fost continuata de catre succesorul acestuia, condus de catre Faure (fost ministru de finante in guvernul Mendes). Astfel, noul premier francez, Faure, a autorizat transferal unor fonduri substantiale catre Gaston Palewski (ministrul responsabil de energia atomica). Aceste fonduri aveau destinatie exclusiv militara fiind destinate CEA, si aveau ca obiectiv arma atomica si submarinul nuclear (sa nu uitam ca in aceeasi perioada, Anglia decisese fabricarea bombei H, iar in SUA intrase in exploatare primul submarin cu propulsie nucleara –este vorba despre USS NAUTILUS, SSN -571, lansat în 1955 de US NAVY).
Si asta in conditiile in care Franta era membra a EURATOM-ului –Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, nascut in 1955. Aceasta organizatie era un fel de agentie atomica supranationala europeana, despre care vom vorbi in articolul urmator!
WW
Sursa: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.
en.wikipedia.org/…/USS_Nautilus_(SSN-57…