Romania Military

Franţa va livra, totuşi, 2 nave “Mistral” Rusiei

Mistral-class-nava-Le_Tonnerre

Franţa va continua, totuşi, derularea contractului ce prevede vânzarea a două nave militare Mistral către Rusia. Contractul, în valoare de 1,2 miliarde euro, se va duce la bun sfârşit deoarece “anularea lui ar aduce mai multe pagube Parisului decât Moscovei”, potrivit Reuters, citat de Hotnews.

Livrarea celor doua nave a stat sub semnul întrebării în contextul crizei din Ucraina. Surse diplomatice de la Paris au precizat că “acest contract referitor la navele de război Mistral, cu opţiunea pentru altele două, nu se vor înscrie în al treilea val de sancţiuni aplicate Moscovei”.

“Navele Mistral nu vor face parte dintr-un al treilea val de sancţiuni. Vor fi livrate. Contractul a fost achitat şi vor exista penalităţi financiare dacă nu vor fi livrate, iar Franţa va fi cea penalizată. Este uşor să spui că Franţa trebuie să renunţe la vânzarea navelor. Noi ne-am îndeplinit rolul nostru”, au spus sursele, citate de Reuters. Ministerul de Externe rus a avertizat în luna martie Franţa că va trebui să achite costul contractului şi alte penalităţi dacă anulează contractul.

Pe 8 mai, adjunctul Secretarului de stat american, Victoria Nuland, ar fi declarat că “este neliniştită în ceea ce priveşte contractul”, după ce mai mulţi oficiali americani au cerut Washingtonului să pună presiune pe Franţa iar aceasta să dea un mesaj puternic Rusiei.

Pe de altă parte, noteaza Reuters, o sursa oficială de la Paris a declarat că “în niciun moment SUA nu şi-a exprimat oficial îngrijorarea privind vânzarea celor două nave Mistral, adăugând că acestea nu vor fi livrate împreună cu armament”.

“Nu livrăm nave de război înarmate, ci doar doar structura navei”, a spus sursa.

 

Sursa: Infomondo

 

 

Exit mobile version