Eric Trappier, directorul executiv al Dassault, a declarat ca programul de dezvoltare al viitorului aparat de generatia a VI-a si-a cam inchis portile pentru alti potentiali doritori, partenerii din program fiind Germania, Franta si Spania.
Trappier a motivat situatia prin faptul ca acceptarea de noi parteneri (cel putin in acest stadiu al programului) ar duce la inevitabile intarzieri si oricum programul are termene destul de scurte. Directorul celor de la Dassault vorbeste, evident, din punct de vedere tehnic, dar asta nu inseamna ca factorul politic nu ar putea sa faca loc unui nou partener.
Si tot evident ca are dreptate, cu fiecare nou partener acceptat trebuie purtate discutii si negocieri in privinta a foarte multe lucruri: performantele aparatului, finantarea programului, modul cum se va imparti participarea industriala intre parteneri, fiecare ce primeste si cu cat contribuie etc.
Stim cu totii ca aceste negocieri sunt extrem de complicate si sinuoase, dureaza mult si sunt foarte greu de reluat odata ce au fost stabiliti niste parametrii clari. Iar in cazul unui nou partener, totul trebuie reevaluat.
Astfel, companiile implicate in dezvoltarea demonstratorului de zbor – Dassault (Franta), Airbus Defence & Space (Germania) si Indra (Spania) – au termen pana in 2026 pentru primul zbor al prototipului, un termen pe care Trappier in considera destul de ambitios.
In cadrul FCAS, Dassault este compania – lider.
Aderarea Spaniei la program este considerata de catre directorul francez ca fiind complicata dar fezabila, insa Spania ar trebui sa fie ultima tara-partener acceptata, altfel anul 2040, ca an in care aparatul sa fie operational, va trece fara ca FCAS-ul sa-si intre-n paine.
“If we change partners every six months we will not reach [service entry] in 2040.”
Ideea este ca noi parteneri ar putea fi luati in considerare dar mai mult pe post de clienti cu privilegii decat ca parteneri cu drept de decizie. Odata ce arhitectura aparatului va fi “batuta-n cuie” ar mai fi loc de discutii, dar nu pana atunci.
”I don’t know if there will be new partners in the future so we should not exlcude them, but to come up with the result and deliver a combat aircraft, remote carriers and an engine… for 2040 we must not waste any time.”
“…but the architecture has to be done now.”
In privinta zvonurilor care dau ca posibila, (extrem de improbabila, dar totusi posibila) fuzionarea celor doua programe europene – FCAS si Tempest, Trappier a fost destul de categoric: improbabil spre imposibil, ar insemna ca toate discutiile sa fie reluate de la zero intr-un format cu sase parteneri in loc de trei.
Si – adaug eu – totul s-ar duce pa apa sambetei atunci cand vom avea Franta – producatoare a Rafale, Germania – cu mari ambitii industriale (si potenta), Marea Britanie (natiune-lider in programul Tempest) mare producatoare de motoare, Suedia, tara care fabrica Gripen.
Apai care sa fie liderul, cine sa produca motorul, ca caracteristici sa aiba aparatul? Cu atatea orgolii si interese divergente, uniunea FCAS/Tempest n-are evident nici o sansa. Tot asa cum nici programul Eurofighter n-a reusit sa-i atraga pe toti.
In acelasi timp UK, Suedia si Italia au inceput discutiile oficiale pentru definirea parametrilor in programul Tempest.
GeorgeGMT