GANDACI ZBURATORI 12

George GMT

3 ani ago

Asa cum mentionam in capitolul anterior, alegerea Culver Cadet pentru transformare in drona a fost mana cereasca pentru compania Culver Aircraft. Frumos dar haideti sa vedem ce au facut concret, haideti sa vedem daca isi merita sau nu laudele! Dar nu inainte de a sublinia faptul ca din august 1940 pana in iunie 1941, USAAC notifica in inventar aeronavele transformate in tinte aeriene radiocomandate cu litera A/Aerial Target (spre exemplu Culver A-8). Ulterior cand au aparut si drone de atac, pentru evitarea confuziei, au introdus noi notificari –OQ/aeronave/drone tinta fara pilot la bord si PQ/aeronave/drone tinta cu pilot la bord. Toate dronele notificate anterior “A” au fost rebotezate in functie de model, numarul modelului aeronavei ramanand neschimbat (spre exemplu PQ-8).

Compania Culver a produs/realizat pentru USAAC, conversie Cadet LFA, drone/aeronave tinta in doua versiuni, Culver A-8 si Culver A-8A, drone rebotezate din iunie 1941, Culver PQ-8 si Culver PQ-8A. Primul prototip Culver A-8 realizat prin conversia Cadet LCA, numit si XPQ-8/X-Experimental, a primit seria 41-18889 in inventarul USAAC, si a intrat in productie de serie sub numele de Culver PQ-8 -200 de exemplare produse in perioada august 1941-iulie 1942 in doua loturi (Lot 1 avand seriile cuprinse intre 41-19513 si 41-19587/74 de exemplare si Lot 2 avand seriile cuprinse intre 42-38538 si 42-38662/124 de exemplare. Numerele “41” si “42” semnifica anul productiei, respectiv 1941 si 1942). A urmat varianta PQ-8A care avea motor mai puternic, varianta produsa tot in 200 de exemplare in perioada martie 1942-octombrie 1943 tot in doua loturi (Lot 1 avand seriile cuprinse intre 42-96833 si 42-97032/199 de exemplare si Lot 2, un singur exemplar avand seria 43-30762. Numerele “42” si “43” semnifica anul productiei, respectiv 1942 si 1943). La sfarsitul lui 1941 drona Culver a atras si atentia US Navy, drept urmare Marina a imprumutat o drona PQ-8A de la USAAC pentru evaluare comandand in 1942, in vederea antrenarii tunarilor antiaerieni ai Flotei, 200 de exemplare numite in inventar TDC-2/TDC-Target Drone Culver (acestea au fost produse si livrate Marinei in perioada iunie-decembrie 1943. 200 de TDC-2 au fost produse pentru Marina avand seriile cuprinse intre 44.355-44.554. La acestea se adauga cele doua drone imprumutate de la USAAC pentru teste,o drona PQ-8, rebotezata TDC-1 avand seria 46.449 si o drona PQ-8A, rebotezata XTDC-1, avand seria 32.386. Per total, US Navy a operat 202 drone Culver. Din 1948 in inventarul USAF drona e rebotezata Q-8A –unele surse independente sustin ca la acea vreme nu mai exista nicio drona PQ-8A in inventarul USAF, putin probabil sa fie asa. Unii zic ca in 1954 inca mai zburau cateva astfel de drone).

Drona PQ-8A (USAAC)/TDC-2 (US Navy) avea urmatoarele caracteristici: aeronava-tinta/drona radiocomandata pe platforma Culver Cadet LFA. Drona era radioghidata in aer de o aeronava-mama; drona cu pilot la bord-optional; elice bipala cu pas fix produsa de compania Sensenich Propeller, astazi Sensenich Wood Propeller Co din Lititz/Pennsylvania -14 km nord de Lancaster, companie infintata in 1932 care a fabricat initial doar elice din lemn, ulterior si metalice, azi, materiale compozite; tren de aterizare neretractabil; lungime 5,38 m; lungime aripi 8,20 m; anvergura aripi 11,15 mp; inaltime 1,68 m; greutate gol 366 kg/maxima 590-592 kg; viteza maxima 225-229 kmh (PQ-8 -187 kmh); motor cu piston Lycoming O-290-1 –varianta militara a celui civil O-290-B, 125 CP/93 kW (130 CP/97 kW la 2800 rpm timp de doar 5 minute, la decolare), 4 cilindri, pistoane din aluminiu, carburatie Weber, racit cu aer, greutate uscat 112 kg, produs din 1939 de catre Lycoming Engines din Williamsport/Pennsylvania, unul dintre cei mai mari producatori de motoare de aviatie din SUA la acea vreme.

Exista si astazi, face parte din Textron Inc (PQ-8 avea motor cu piston Franklin O-200 de 90 CP/67 kW, mai slab. In US Navy, drona PQ-8 a fost numita TDC-1, unele exemplare fiind motorizate cu Franklin 4AC-176-C de 75CP/56 kW la 2500 rpm –unele surse independente sustin ca au fost si exemplare de TDC-2 motorizate astfel. Ca fapt divers, Lycoming Engines a aparut in 1845, compania numindu-se dupa creatoarea sa “Madame Ellen Curtis Demorest” –produceau masini de cusut mecanice si obiecte vestimentare destinate femeilor. Dupa 1900 au inceput sa produca, pe langa masini de cusut, biciclete si masini de scris schimbandu-si numele in Demorest Manufacturing Company. In 1907 productia de masini de cusut nu mai aducea profit astfel incat a fost vanduta, noua companie numindu-se Lycoming Foundry and Machine Company, producand motoare de automobile. In 1910 produceau motoare pentru automobile Velie Motors Corporation din Moline/Illinois, companie infintata in 1908 de catre Willard Lamb Velie, om de afaceri, nepot din partea mamei cu John Deere, creatorul renumitei companii de tractoare si utilaje agricole. Din 1927 compania Velie infinteaza o subsidiara numita Mono Aircraft Inc pentru productia de avioane –seria Monocoupe. In WW I compania Lycoming a produs motoare pentru compania Auburn Automobile -60.000 motoare produse pana in 1920. In 1929, Lycoming a produs primul motor de aviatie, Lycoming R-680, piston, 9 cilindri, radial, racit cu aer, 225 CP/168 kW la 2100 rpm, peste 26.000 de exemplare produse in mai multe variante pana 1945, motoare care au dotat aeronave precum Stinson SM-6000 Airliner/1930/trimotor/10 pasageri,Curtiss-Wright AT-9/1941/trainer avansat bimotor/USAAC&USAF, Stinson L-1 Vigilant/O-49 in USAAC/1941/observatie, legatura, ghidare foc artilerie, Beechcraft AT-10 Wichita/1942/trainer avansat bimotor USAAC&USAAF.

DRONA CULVER PQ-8A CU PILOT LA BORD

Acest motor, varianta Lycoming R-680-13/280 CP-210 kW, a dotat si bomba zburatoare/drona de asalt experimentala Fleetwings BQ-2/XBQ-2. Vine si randul acesteia…Ca fapt divers, cel mai puternic motor cu piston produs de Lycoming, cel mai puternic produs in SUA, a fost XR-7755 -36 cilindri, 127 L, 5000 CP/3700 kW la 2600 rpm, 1944, supraalimentat, racit cu apa, lungime 3,08 m, diametru 1,50 m, inaltime 1,50 m, latime 1,54 m, greutate uscat 2,74 tone, consum 2200 L pe ora, doar doua produse –urma a motoriza “Bombardierul european”, proiect de bombardier strategic care a si aparut ulterior, Convair B-36 Peacemaker, dar cu motorizare Pratt&Whitney R-4360-53 Wasp Major/piston, 6×3800 CP+4 GE J47/turboreactoare); plafon maxim 5180-5300 m; rezerva interna de combustibil 94-95L dispusa in fuzelaj; rezervor intern de ulei de 7,50-8 L; sistem electric de 12V cu circuit unic+baterie instalata in fuzelaj+un generator dispus la motor. Ei bine, dronele avand suprafata mica de reflexie si mult lemn in structura erau greu de “vazut” de catre radarele&directoarele de tir din dotarea USAF/US ARMY/US Navy insa usor de doborat datorita vitezei mici. Din cate se stie, la Wheleer Field pe Insula Oahu/Hawaii erau bazate drone PQ-8, aici aflandu-se in aprilie 1944 un aerodrom apartinand US Army cunoscut sub numele de Wheleer Army Airfield –a fost bombardat de japonezi pe 7 decembrie 1941 (la acea vreme aerodromul era casa 15^th Pursuit Group/vanatoare care zbura Curtiss P-36 Hawk si Curtiss P-40 Warhawk. Ca fapt divers, locotenentul Philip “Phil” Rasmussen care zbura P-36 Hawk a fost primul pilot SUA din WW II care a doborat in lupta aeriana un Mitsubishi A-6M Zero japonez –a fost poreclit “The Pajama Pilot/Pilotul in Pijama” datorita faptului ca asa a zburat atunci, urcandu-se in carlinga imbracat in pajama).

CULVER PQ-14B CADET

Testele de acceptanta in dotare a dronelor Culver de catre USAAC, inclusiv varianta mai fortoasa Culver PQ-14/TDC -2C (US Navy), s-au desfasurat la Tinker Field, Pawhuska/Oklahoma. Baza a fost infintata in 1921, din martie 1941 aparand sub numele de Oklahoma City Air Depot/OCAD/Depozitul de Aviatie Oklahoma. In 14 octombrie 1942 e rebotezata Tinker Field, astazi Tinker AFB -poarta numele generalului-maior Clarence Leonard “Tink” Tinker, primul general nativ american, acesta facand parte din tribul Osag, astazi Natiunea Osag (subordonatii ii spuneau si “Generalul Osag”) –in WW II a luptat in Pacific, a comandat Armata a 7-a Aeriana din Hawaii, a luat parte la luptele din Midway. A fost primul general american ucis in Pacific, Midway, 7 iunie 1942 –generalul se afla la comanda 31^st Bombardment Squadron/Escadrila 31 Bombardament care zbura in acea misiune cu 4 Consolidated LB-30 Liberator II/varianta Consolidated B-24 Liberator, aeronava sa cazand in mare in apropierea Insulei Midway (foarte probabil a scapat de sub control din cauza unei defectiuni tehnice majore, cert e faptul ca generalul si cei 10 oameni din echipajul sau n-au fost gasiti niciodata. Fiul generalului, Maior Clarence Leonard Tinker Jr., pilot de vanatoare pe P-38 Lightning in cadrul 14^th Fighter Group cu baza Mohammedia langa Casablanca/Tunisia, si-a pierdut viata pe 18 mai 1943/28 de ani intr-un doghfight cu Luftwaffe deasupra insulei Pantelleria/Italia). Sistemul de radioghidaj era montat pe aeronave la fabrica Cessna Aircraft din Wichita/Kansas.

Dronele Culver erau controlate de pe aeronava-mama Cessna UC-78 Bobcat posibil redenumite Beech CQ-3 in acest rol (UC-78 e varianta militara, modificata, a Cessna T-50/transport usor. 4600 produse pentru USAF, dintre acestea 67 au fost transferate US Navy care le-a operat sub numele de JRC-1. Trainer avansat bimotor, transport usor&legatura -5 pasageri. Canadienii l-au zburat si ei sub numele de Cessna Crane. A avut mai multe variante militare, AT-8, AT-17 Bobcat, C-78, UC-78 si Crane si mai multe “alinturi” din partea pilotilor –Twin Breasted Cub, Useless 78/Inutilul 78, Bobcat, The Wichita Wobbler si Bamboo Bomber/Bombardierul Bambus. Nu a fost nicicum reusit, anacronic pentru dezvoltarea Aviatiei la acea vreme: trainer bimotor avand fuzelajul realizat din tuburi de otel acoperite cu placaj/aripile, ampenajul, suprafetele de comanda si panza similar aeronavelor din WW I; roata de coada neorientabila ceea ce il facea greu de manevrat la vant transversal/sol. Tehnicii spuneau despre acest fapt ca e “o adevarata aventura”; primul prototip inseriat NX20784 a zburat pe 26 martie 1939 cu Dwayne Wallace la mansa, presedintele companiei Cessna Aircraft –versiunea civila numita T-50; prima versiune militara a fost AT-78 urmata de AT-17, C-78 si UC-78. AT-78/17 si UC-78 au zburat sub acest nume in USAAC/USAF. US Navy l-a zburat sub numele de JRC-1, 67 transferate de USAF in perioada 1942-1943. Royal Canadian Air Force/RCAF l-a zburat sub numele de Crane 1/822 de exemplare; 5400 de exemplare construite in WW II; primul exemplar militar zburat de USAAC a fost AT-78 din 1940 –doua motoare Lycoming R-680-9, 295 CP/220 kW, elice cu doua pale metalica si pas fix Hamilton Standard, 33 construite. UC-78, denumire incepand din 1943 a AT-17 Bobcats in cadrul USAF, 1287 exemplare produse: monoplan, trainer biloc/transport usor. Aeronava scoala/tranzitie piloti pentru C-47, B-17/24/25; echipaj 2+3 pasageri asezati unul langa celalalt; initial doua motoare Jacobs R-755-9/450 CP-336 kW, ulterior, din 1952, Lycoming R-680-9, 295 CP/220 kW; elice metalica bipala cu pas constant Hamilton Standard 2B20; viteza maxima cu motoare Jacobs -314-322 kmh/de croaziera 270 kmh; plafon de serviciu 6706 m; autonomie 1207-1208 km; greutate gol 1588 kg/maxima 2585 kg; lungime aripi 12,78 m; anvergura aripilor 27,40 mp; lungime 9,98 m; inaltime 3,02 m; pilot automat Sperry; consum de combustibil 113 L/ora; rezerva interna de combustibil 567-568 L; dupa WW II majoritatea aeronavelor care au supravietuit si mai aveau resursa de zbor au fost vandute catre operatori civili pentru sume cuprinse intre 1500-3000$ -pretul varia in functie de motorizare, stare tehnica si resursa de zbor. Ca fapt divers, UC-78 costa in 1943 -31.000$. Polskie Linie Lotnicze/LOT/Liniile Aeriene Poloneze au operat 14 UC-78 in perioada 1946-1950).

In 1941 compania Culver propune USAAC drona Culver PQ-9/XPQ-9, model de fabrica NR-B, drona imbunatatita derivand din PQ-8 echipata cu motor mai puternic Franklin O-300-3, drona echipata cu o camera TV montata in aripa si incarcatura exploziva de 226-227 kg in fuzelaj –urma a fi bomba zburatoare cu ghidaj TV, aeronava-mama Cessna UC-78 (Franklin O-300-3/6ACT-298-J4/150 CP-112 kW la 2930 rpm, varianta militara a Franklin O-300/6ACT-298/150 CP la 3000 rpm din 1941, a echipat mai multe aeronave si drone experimentale –Culver XPQ-9/14/14A/15, Erco XPQ-13; 6 cilindri; racit cu aer. Surse istorice USAF nu mentioneaza existenta vreunui prototip XPQ-9, foarte probabil a fost doar un singur exemplar ramas in proprietatea companiei Culver, exemplar niciodata achizitionat de catre militari. Cert e faptul ca la acea vreme USAAF pusese ochii pe drona Culver PQ-14/model de fabrica NR-D, mai fortoasa!).

Tot in 1941, compania Culver propune USAAF drona radioghidata PQ-10/XPQ-10 care se baza pe aeronava bimotor biloc Culver Model MR: monoplan; bimotor, Franklin O-300/6AC-298/130 CP-97 kW; tren de aterizare triciclu neescamotabil; pilot 1 –optional; lungime 5,05 m; lungime aripi 9,10 m; inaltime 1,37 m. Desi a comandat un prototip ulterior USAAC s-a razgandit, programul PQ-10 fiind anulat ramanand la stadiul de desen pe planseta. Culver Model MR a ramas si el la stadiul de proiect, nu s-a realizat un prototip.

AUTOSTATIA DE CONTROL LA SOL

OPERATOR AUTOSTATIE SI PANOUL DE CONTROL

Culver PQ-14/XPQ-14 era versiunea marita a Culver PQ-8/8A si a aparut in 1942: drone tinta radioghidata produsa in 2043 de exemplare si 3 variante –PQ-14A-1348 de exemplare/B-594 de exemplare in USAAF/C –un singur exemplar motorizat cu Franklin O-300-9/6ACG-298-P5/160 CP-119 kW la 3200 rpm obtinut prin conversia unui PQ-14B; au fost in dotarea USAAC/USAAF/USAF si US Navy ca TDC2C-1/botezate Turkey/Turcia (nu se stie de ce Marina i-a spus codificat astfel, insa istoricii sunt cu totii de acord ca numele e “neatractiv”. US Navy a avut in dotare 1198 de exemplare PQ-14A rebotezate TDC2C-1, exemplare transferate de USAAC). In 1948, USAF a rebotezat dronele PQ-14A si PQ-14B ramase Q-14A si Q-14B, transformand cateva dintre ele in aeronave-mama control Q-14, aceste exemplare, putine la numar, au fost redenumite DQ-14B/aeronava-mama –au fost intotdeauna zburate cu pilot la bord. Ultimele exemplare de Q-14 au iesit la pensie in 1950/surse oficiale, unele surse independente mentionand anul 1954.

AERONAVA-TINTA CULVER PQ-14B LA LANGLEY IN 1945

PQ-14A/B aveau motor Franklin O-300-11/6ACT-298-35 care furniza 150 CP/112 kW la 2930 rpm si tren de aterizare triciclu retractabil. PQ-14B/Q-14B avea urmatoarele caracteristici: aeronava-tinta radioghidata; un pilot-optional. Acesta avea un panou de control rudimentar instalat in cabina si folosea in loc de scaun parasuta din dotare; lungime 5,94 m; lungime aripi 9,14 m; inaltime 2,54 m; greutate 830 kg; viteza maxima 300 kmh; plafon de serviciu 5200 m; autonomie 580 km; motorizat cu Franklin O-300-11/6ACT-298-35 care furniza 150 CP/112 kW la 2930 rpm; tren de aterizare triciclu retractabil. Pentru a fi usor vizibile de catre tunarii AA si operatorii radio dronele au fost vopsite cu precadere in rosu, dar au existat si exemplare nevopsite –argintii, culoarea metalulu/aluminiului. Pilotii care au zburat cu aceste drone erau multumiti de calitatile de zbor considerandu-le “usor de zburat/docile” avand motorizare “de incredere/fara probleme”. De regula erau controlate in aer de aeronava-mama Beech C-45 Expeditor, insa si Cessna UC-48 Bobcat putea fi “mama” (Beechcraft “Beech” C-45 Expeditor e versiunea militara a popularului Beechcraft Model 18 “Twin Beech”, aeronava comerciala aparuta in 1937/primul zbor 15 ianuarie 1937. Compania Beech Aircraft a produs 4526 de exemplare pentru USAAC/USAAF, USN si USMC in perioada 1939-1945 in 4 versiuni: AT-7 Navigator, trainer navigatori aerieni; AT-11 Kansan, trainer bombardieri si tragatori aerieni; C-45 Expeditor, transport utilitar marfa+pasageri; F-2, aerofotografie si mapare teren. A avut 32 de variante constructive pana in 1970. In 1950 compania a revitalizat si modernizat cu pilot automat 900 de C-45 ale USAF, acestea fiind zburate pana la sfarsitul lui 1963 sub numele de Beech C-45G/transport VIP si Beech C-45H/cargo. US Army le-a zburat, limitat e adevarat, pana in 1976 in cadrul Strategic Air Command/SAC.

Beech C-45 Expeditor avea urmatoarele caracteristici: echipaj 2; pasageri 6-9 pe scaune, in functie de model/aranjamentul cabinei; bimotor, Pratt&Whitney R-985-AN-14B Wasp Junior, 450 CP/336 kW, radial; viteza maxima 354-360 kmh; plafon de serviciu 6523 m/maxim 7930 m; rata de urcare 564 m/minut; autonomie 1900/2000 km; greutate gol 2651-2800 kg/maxima 3400 kg; cargo maxim 600 kg; lungime aripi 15,15 m; anvergura aripi 33,50 mp; lungime 10,73 m; inaltime 2,84 m; neinarmat; aproximativ 9000 de exemplare de Beech Model 18 produse in mai multe variante in perioada 1937-1970. C-45 a fost dat prin Lend-Lease britanicilor/Royal Navy si canadienilo/RCAF. In rol de aeronava-mama pentru drone, C-45 Expeditor avea numarul de scaune redus pentru a face loc echipamentului de radioghidaj).

PQ-14B&B-29

In perioada 1944-1945 s-a testat PQ-14B parazit, drona fiind dispusa sub coada unui B-29 Superfortress care indeplinea si rolul de aeronava-mama nu doar de portavion-aerian, foarte probabil pentru invazia Japoniei insa nu exista date concrete, doar cateva fotografii. Exista fotografii si cu B-24 Liberator in rol de aeronava-mama pentru doua drone, dar nu si date concrete.

In sfarsit, compania Culver propune USAAF&US Navy la sfarsitul lui 1944/inceputul lui 1945 o noua drona, mai mare si mai performanta numita Culver PQ-15/XPQ-15 (USAAF)&XTDC3-1 (US Navy) avand urmatoarele caracteristici: monoplan complet metalic a carui proiectare a debutat la sfarsitul lui 1943; drona radioghidata la sol de autostatie, in aer de aeronava-mama; motorizat cu Franklin O-405/6AC-403/XO-405-1, 1942, piston, racit cu aer, 6 cilindri, 200 CP/149 kW la 2750 rpm, 6,6L, greutate uscat 184 kg. Ca fapt divers, o varianta a acestui motor, O-405-9/6ACV-403/245 CP-183 kW la 3275 rpm a echipat si cel de-al doilea elicopter din dotarea USAAF&US Navy, Sikorsky R-6/Hoverfly II in RAF, elicopter introdus in dotare in 1945. Si drona de atac Fleetwings XBQ-1 avea doua motoare Franklin O-405 (ehhh, vine si timpul ei); viteza maxima preconizata 350 kmh; pilot-optional; 4 produse pentru USAAF si doua pentru US Navy (aveau seria 29.665 si 29.666) in vederea testarii si evaluarii operationale, total productie 6. Aceste drone, foarte probabil, imprumutau mult din designul aeronavei usoare Culver Model V conform unor surse independente. Se pare ca au fost testate in perioada 1945-1946 dar nu exista date concrete, cert e faptul ca nici una nu a supravietuit. E posibil sa fi fost realizate doar 6 exemplare datorita faptului ca nu mult dupa finalul WW II compania Culver s-a inchis, a falimentat, insa nu exista date certe ca s-ar fi lasat cu vreo comanda din partea Aviatiei si Marinei americane. Aparusera drone muult mai fortoase, multe ieftin de produs, dupa cum vom vedea in capitolele urmatoare! Si cam astea au fost dronele Culver…

Va urma.

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

axisafvs.blogspot.com

https://historycollection.com › …

https://airandspace.si.edu › sov…

https://www.researchgate.net › …

https://owlcation.com › World..

https://www.history.navy.mil › histories › pdfs

marinelink.com

https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›

http://www.aviation-history.com › …

https://www.nationalmuseum.af.mil › …