GANDACI ZBURATORI 16

George GMT

2 ani ago

Am vazut oameni, am vazut masini, am vazut viziune si intentie…Acum trecem la fapte, misiunile Aphrodite&Anvil si oamenii care au avut curajul sa depaseasca limitele “normalului” de atunci. In acest capitol vom vedea curaj, eroism si sacrificiu!

Antrenamentele echipajelor dronelor B-17F si PB4Y-1 au inceput in mare secret pe 1 iulie 1944 la RAF Fersfield, tot personalul bazei fiind verificat la sange de serviciile de securitate (e posibil ca antrenamentele sa fi debutat pe 7 iulie, data la care, conform surselor independente, 10 “bebelusi”+4 “ “mame”/un B-17 si 3 B-24 au aterizat la Fersfield. Acestea au fost escortate de 8 P-47. Primii 10 “bebelusi” au fost “imbuibati” cu Torpex/9 dintre ei si napalm/unul singur. Datorita dificultatii de dirijare in timp real a dronelor unitatile Afrodita au fost impartite pe echipe…O echipa Afrodita era compusa din maxim 2 drone+2 “mame”/cate una per drona+minim o aeronava de escorta/vanator de raza lunga sau recunoastere foto. In cursul operatiunii s-a stabilit ca “bebelusul” cu napalm sa loveasca tinta dupa “bebelusul” cu Torpex pentru amplificarea distrugerii. De regula o Echipa Afrodita avea o drona Torpex si o drona Napalm insa nu e o certitudine, au fost misiuni in care au zburat doar drone Torpex). Antrenamentul insemna 25 de ore de zbor per echipaj punandu-se accent pe navigatie si salvare in zbor. Acestea au avut loc la RAF Fersfield/130 km nord-est de Londra (secretizata USAAF sub numele de Statia nr.140 in 1942 cand a purtat numele de RAF Winfarthing. Ulterior i-au spus RAF Fersfield/Statia nr.554), casa 388^th Bomb Group din 562^nd Bomb Squadron/USAAF –foarte probabil 25 de drone B-17F+2 PB4Y-1/US Navy.

Misiunile Aphrodite au debutat pe 4 august 1944, Misiunea 515, 4 B-17F+2 “mame”, 2 echipe, avand drept tinta distrugerea site-urilor/buncarelor V-1/2/3 de la Mimoyecques (aici germanii construiau locatia supertunului V-3), Siracourt (buncar V-1), La Coupole (buncar&lansare V-2) si Watten (buncar&lansare V-2), misiunea fiind considerata semi-esec…Cele doua “mame” erau un B-24 si un B-17, acestea fiind insotite de un Mosquito/aeronava de recunoastere foto. Cele doua “mame”+Mosquito decolasera cu 45 de minute inaintea “bebelusilor” pentru a urca la 6096 m altitudine.

Spre Mimoyecques a decolat o drona B-17F&G/Torpex, pilot Locotenent Fain H. Pool, copilot, inginer de bord Sergent Philip Enterline&B-17F, 42-30342 “T’aint A Bird II”. Pool a reusit sa ridice aeronava in aer la altitudinea de 548 m. Timp de 10 minute totul a fost ok, insa cand sergentul Enterline a vrut sa seteze pilotul automat si sa armeze incarcatura de Torpex pregatind drona pentru “comunicarea cu mama” B-24J care zbura deasupra si in spatele lor au aparut problemele…Brusc, aeronava a scapat de sub control intrand de bunavoie pe panta de aterizare dar Pool si Enterline, spre norocul lor, au reusit sa se parasuteze la doar 124 m altitudine. Din fericire “mama” a reusit sa preia controlul dronei/radioghidaj continuand zborul spre tinta. Nu a ajuns, a fost doborata de AA in apropierea instalatiei subterane de la Mimoyecques –dronele, ingreunate de explozibil si echipamentul de ghidare erau ca niste “rate”, lente si usor de doborat de artileristii antiaerieni. Se spune din surse independente ca bateria care a doborat drona in apropierea tintei a fost serios afectata de explozia acesteia, tunarii fiind afectati fizic si psihic. Cert e faptul ca germanii au cautat resturi ale aeronavei si echipajului negasind nici macar un atom, ceea ce i-a intrigat. Prosti nu erau, si-au dat seama ca avioanele “aveau ceva”, insa n-au reusit sa afle ce anume erau pana la finalul WW II (expertii Luftwaffe suspectau o bomba de mare putere si mare tonaj….Intr-un fel o nimerisera, cam asta si erau!).

Facem o scurta pauza pentru a vedea ce spunea Locotenent-colonel Fain H.Pool, veteran USAAF/USAF, cu privire la Operatiunile Aphrodite si Anvil undeva in anii *80/sec.XX raspunzand intrebarilor unui reporter: “Scosesera din ele totul, mai putin scaunul pilotului…Nu aveam pe atunci rachete si s-au gandit sa transforme bombardierele noastre obosite de razboi in ceva oarecum similar. Un pilot o urca in aer, o punea pe pilot automat pentru a fi controlata de o aeronava-mama care zbura la altitudine mai mare. Aeronava-mama controla “bebelusul” catre tinta prabusind-o pe aceasta si distrugand-o! Numai ca asta nu s-a intamplat niciodata, din pacate…Da, a fost o proba de ingeniozitate yankee! Da, n-aveam rachete ghidate pe atunci dar aveam bombe-planor…se lucra la astea la Wright Field si Eglund AFB. Ah, germanii erau cu mult inaintea noastra in privinta rachetelor, nu e nicio indoiala! Si da, Afrodita n-a avut succes! Niciodata n-am reusit sa atingem tinta, am reusit doar sa explodam unul in apropierea tintei, dar nu suficient de aproape pentru a o zgaria macar. Mai toate au scapat de sub control in Canalul Manecii sau Marea Nordului. Totul era strict secret, nu puteam spune ce faceam si unde eram nimanui, nici familiei si nici camarazilor. Am facut-o abia dupa 25 de ani…Avionul era plin cu cutii de lemn in care se afla Torpex, cutii legate prin fir la detonatoare electrice pe care le armam inainte de salt…dura cred vreo 45 de secunde. Da, germanii cand doborau aceste avioane erau intrigati de faptul ca nu gaseau nimic din ele sau din echipaj dar nu cred ca au inteles, ca au priceput ce eram!…Stii, l-au perfectionat mult astazi! Acum au avioane fara pilot care zboara mii si mii de mile facand recunoastere foto. Toate acestea au inceput cu Afrodita, si ma simt mandru ca am fost acolo, ca am fost unul dintre ei pe atunci!”. Intrebat de reporter la finalul interviului daca stia la momentul respectiv ca face parte din istorie, Locotenent-colonel Pool raspunde plin de modestie “Oh, nu! Pur si simplu imi faceam treaba si atat!” (frumos, simplu, direct, modest…Veteran in adevaratul sens al cuvantului, astfel de oameni au creat Istoria, astfel de oameni sunt Istoria, astfel de oameni merita Respect si Consideratie acum si intotdeauna! A servit in USAF timp de 28 de ani, WW II, Berlin Airlift, Coreea si Vietnam. Extrapoland la noi, astfel de oameni ar merita cu adevarat pensie speciala nu parvenitii, incultii, prostii si tradatorii de Neam si Tara! Scuzati-mi divagatia dincolo de articol dar…doare).

PARTICIPANTII LA MISIUNEA 515 -4 AUGUST 1944

Din putinele date existente, la aceasta prima misiune Afrodita executata de 388^th Bomb Group cu 4 drone B-17F/G incarcate cu Torpex au luat parte pe langa echipajul locotenentului Pool, urmatorii: Locotenent Eugene Creagh, pilot B-17G 42-102696. Acesta avea sa-si piarda viata, Killed in Action/KIA/Ucis in Actiune, pe 12 septembrie 1944 la mansa B-17G 42-107185 “Little Chum”; Capitan Cornelius Engel, B-17F 41-24639 “Careful Virgin”. A zburat spre Mimoyecques; Maior James Gabler, pilot “mama” B-24J 43-37793. A zburat spre Watten; Locotenent Glen Hargis, bombardier si operator control drone. A zburat cu “mamele” B-17F 42-30342 si B-24J 44-40283; Locotenent George S.Montgomery, fost pilot de vanatoare, P-47 si P-51D YJ-G 44-14796 “Lady Margaret”. A fost escorta in misiunile Afrodita conform surselor independente, 5 victorii aeriene in palmares. Mentionez faptul ca nu am gasit date certe cu privire la participarea sa la misiunile Afrodita; Locotenent George Clifford Montgomery, pilot “mama” B-17 42-30793; Sergent Cliford Parsons, tehnic de bord si specialist in pregatirea dronelor pentru zbor controlat. A zburat la Mimoyecques. Aeronavele participante la prima misiune Afrodita, 4 august 1944, au fost: B-17 41-24639 “Careful Virgin”; B-17 42-102696 “Midge”; B-17 42-30342 “T’aint A Bird II”; B-17 42-30793 “Tom Paine”.

LOCOTENENT GEORGE MONTGOMERY

Aeronava a fost botezata cu numele unui erou din Razboiul de Independenta, britanic nascut in Thetford care a luptat de partea americanilor. I-au dat numele asta pentru a promova cooperarea anglo-americana insa multi locuitori din Thetford au fost nemultumiti considerandu-l pe Tom Paine “tradator al Angliei”; B-17 42-3461, pilot Locotenent Frank L.Houston, copilot/tehnic Sergent Willard D.Smith. Locotenentul Smith a fost initial copilot B-17 in Escadrila 730 Bombardament din cadrul Grupului 452 Bombardiere. A zburat 30 de misiuni dupa care a fost selectat/a intrat in proiectul Afrodita. El e unul dintre pilotii Afrodita care au renuntat intorcandu-se in State. A iesit la pensie ca pilot senior la Northwest Airlines; B-17 42-3518 “Lady Lilian”; B-17G 42-39835 “Wantta Spar”. Ei bine, aceasta aeronava a fost “personajul principal” al acestei prime misiuni Afrodita “vai steaua ei”! Pilotul au reusit sa decoleze si sa ridice drona BQ-7 la altitudinea de siguranta de 548-600-609 m. La scurt timp dupa ce copilotul/tehnicul Sergent Elmer Most s-a parasutat in siguranta, drona a scapat de sub control intrand in vrie necontrolata. Pilotul, Locotenent John Fisher, nu a reusit sa se salveze, drona prabusindu-se in apropierea satului Orford/Coasta Suffolk, aproximativ 15 km est de Woodbridge, explozia incarcaturii de Torpex distrugand 8100 mp de padure/copaci doborati pe o raza circulara de 60 m facand un crater enorm, 30 m diametru, care mai tarziu s-a transformat in lac –in memoria pilotului ale carui ramasite n-au fost niciodata gasite lacul a fost botezat Fisher (ce mai era de gasit dupa explozia a 9 tone de Torpex? Din aeronava au gasit fragmente, cele mai mari dintre acestea fiind cilindrii motoarelor). Explozia monumentala a facut praf geamurile caselor din sat, zdruncinandu-i serios pe bietii sateni care au crezut initial ca e…cutremur (pentru a usura evacuarea rapida a echipajului, trapa de evacuare de langa cabina a fost marita iar sub fuzelaj in fata trapei s-a montat un deflector de vant –nu e sigur daca toate dronele au avut acest deflector. Odata ce “mama” preia controlul “bebelusului” il ghideaza spre tinta. In apropierea tintei “mama” bloca drona pe “coborare lenta/picaj pe panta descendenta usoara” facand jumatate de viraj revenind la baza. Deci, cu alte cuvinte, in faza finala, coborarea spre tinta si zborul la altitudini cuprinse intre 182-213 m spre aceasta, drona nu mai era controlata). “Mama” CQ-4 care zbura la altitudinea de 6090 m nu a reusit, nu a avut timp s-o controleze si conform surselor independente, echipajul “mamei” B-24J nici n-ar fi stiut ca a avut loc o tragedie.

Nici celelalte doua drone n-au fost mai norocoase…Acestea si-au ratat tintele. Una dintre drone care zbura catre Watten/Pas-de-Calais a lovit cateva sute de metri dincolo de tinta/aproximativ 700 m datorita faptului ca norii au impiedicat camera TV din bot sa “vada” ceva, iar cealalta a fost doborata de AA la 460 m altitudine inainte ca aceasta sa inceapa coborarea spre tinta/a explodat accidental (depinde de sursa). Echipajele au reusit sa se parasuteze insa au suferit rani.

CAPITAN JOSEPH ANDRECHECK

Nu mult dupa aceea, pe 6 august 1944, s-a desfasurat partea a doua a Operatiunii Afrodita, Misiunea 523 –Watten&V-2. Au luat parte la misiune doua drone, B-17F “Quarterback”/10 tone de Torpex si B-17G “Franklin White”/3142 L de Napalm +20 bombe de 45 kg, si o “mama” B-17 (foarte probabil B-17G 43-37637 “Daniels”). Printre pilotii participanti la misiune s-a numarat capitanul Joseph P.Andrecheck, B-17 42-30212 “Quarterback”+copilot/tehnic Sergent Raymond Healy. Cand grupul Afrodita a ajuns deasupra Canalului Manecii s-a intersectat cu un grup de bombardiere B-24. Drept urmare “mama” B-17 a pierdut contactul vizual cu dronele trecand in fata acestora, ceea ce a dus la pierderea controlului radio. Drona B-17F “Quarterback” a fost vazuta de catre “mama” cum vireaza brusc la stanga rasturnandu-se pe spate si prabusindu-se in mare (echipajul sarise in siguranta inainte de parasirea tarmului britanic). Cea dea doua drona, B-17 G “Franklin White”, a fost vazuta de catre “mama” cum vireaza incet spre dreapta…Situatia s-a inrautatit progresiv, “Bebelusul” incepand sa se roteasca…”Mama” a incercat disperata sa-l readuca sub control reusind doar sa-l faca sa se indrepte spre tarmul britanic punand in pericol portul Ipswich, Marea Nordului. Neavand incotro, “mama” prabuseste deliberat “bebelusul” in mare…

Si seria “succesurilor” continua…13 august 1944, Misiunea 549, o drona BQ-7 incarcata cu 9,7 tone de Torpex atinge coasta franceza indreptandu-se spre Le Havre, Normandia (portul Le Havre fusese declarat de catre Hitler “Festung/Fortareata” si era o mare baza aero-navala germana avand numeroase buncare pentru submarine si vedete torpiloare. In septembrie 1943 germanii au construit aici o baterie de coasta cu tunuri calibrul 380 mm in turela/Batterie La Corvee. Aveau si tunuri calibrul 155 mm, Flak, de toate… A fost bombardat de 132 de ori in WW II de catre aliati). Era insotit de “mama” B-17, observatorul Mosquito si escorta P-38. Nu ajunge pana la tinta deoarece face bum in aer –nu se stie daca incarcatura de Torpex a detonat accidental sau a fost lovit de antiaeriana germana, cert e faptul ca mini-resturile aeronavei-drona sau imprastiat pe o raza circulara de 5000 m fiind “culese” cu mare greutate si tenacitate de catre germani, acestia intrebandu-se cum de s-a “tocat” in halul asta! (categoric, nu era prima epava de bombardier B-17 pe care o adunau…Artileristii antiaerieni/Flak au scris totusi un raport cu privire la doborarea bombardierului mentionand “comportamentul si atacul ciudat al acestuia” si “absenta aproape totala a resturilor” insa n-au sesizat ca avea incarcatura speciala).

MISIUNEA 523 -6 AUGUST 1944

14 septembrie 1944, Misiunea 632, doua drone B-17+2 “mame” B-17 decoleaza spre marea rafinarie de petrol Deutsche Erdol-Aktiengesellschaft de la Hemmingstedt/coasta de vest, langa orasul Heide/Germania, rafinarie care avea cel mai mare cos de fum din Europa, 175 m inaltime. Tinta a fost ratata, cele doua drone participante au fost B-17 42-30363 “Ruth L III”, echipaj locotenentii M.Hardy si Ernest Hadley (au fost dati disparuti in misiune), si B-17 42-39827, echipaj Locotenent William George Haller si Sergent Keith Shinault (au fost salvati si au revenit la unitate. Locotenent Haller avea sa fie ucis deasupra Ludwigshafen pe 5 noiembrie 1944, bombardierul B-17/410^th Bomb Squadron pe care il pilota, botezat “The Characters”, fiind doborat de antiaeriana. Sergent Shinault avea sa cada prizonier pe 10 aprilie 1945 cand bombardierul sau a aterizat fortat la Genthin in urma loviturilor primite din partea AA, un orasel aflat intre Berlin si Magdeburg la est de fluviul Elba).

15 octombrie 1944, Misiunea 678A, 2 drone B-17 se indreapta spre insula Heligoland/Marea Nordului/nord-vestul Germaniei, si asta declarata Festung, unde se afla o importanta baza navala Kriegsmarine+instalatii militare, B-17 42-30039 “Liberty Belle” si B-17 42-37743. Dronele au ratat misiunea datorita conditiilor meteo nefavorabile. In aceeasi directie au zburat concomitent 23-24 de bombardiere B-17 “clasice” escortate de 15-16 P-51 si 3 P-38. Misiunea n-a inregistrat pierderi deoarece cu totii s-au intors acasa…

30 octombrie 1944, cea dea doua misiune Afrodita catre Heligoland, si asta “succesuri”! Misiunea 693A, 2 drone B-17 –B-17 42-30066 “Mugwump” B-17 42-3438 -zboara spre Heligoland escortate de 7 P-47+3 “mame” B-17/una de rezerva avand rol de observator. In urma lor vin 27 de B-17 “clasice” escortate de 8 P-47 (“Mugwump” -pilot Locotenent George Barnes+copilot Locotenent Robert McCauley. Barnes avea sa cada prizonier pe 21 februarie 1944 cand bombardierul sau B-17F 42-31596 a fost doborat deasupra Gutersloh/Germania. McCauley era voluntar in misiunile Afrodita –a zburat in WW II, 32 de misiuni/227,30 ore de zbor deasupra Germaniei/Frantei/Tarile de Jos, iesind din program dupa 30 octombrie). “Mamele” au pierdut contactul cu “Bebelusii” deasupra Marii Nordului…Drona B-17 42-3438 se prabuseste in Marea Nordului aparent datorita pierderii ghidajului/semnalului radio, insa exista supozitii ca s-a prabusit dupa consumarea combustibilului, la aproximativ 65 km de Insula Heligoland. “Mugwump” ia cu de la sine putere directia nord-est cand se afla la doar 3-4 km de Heligoland indreptandu-se spre coasta suedeza –drona fusese pusa de “mama” pe directia 135◦ la 457 m altitudine fiind lasata “libera”, fara control radio, zburand solo spre tinta. Se prabuseste in zona Vissla Kvarn/Moara Fluierului, langa orasul suedez Trollhattan/75 km nord de Gothenburg, in apropierea unei ferme datorita epuizarii combustibilului –craterul exista si-n ziua de astazi, explozia a fost descrisa ca fiind “fantastica/nemaivazuta” de catre locuitorii zonei, aceasta spargand ferestrele locuintelor aflate pe o raza circulara de aproximativ 5 km. In mod miraculous nu au fost victime omenesti la sol, doar oameni socati si speriati care se intrebau ce i-a lovit! (unii, conform surselor independente, credeau initial ca a fost un mic…meteorit) Bineinteles, armata suedeza a anchetat incidentul insa n-a aflat mare lucru consolandu-se cu ideea “a fost un nou avion american avariat care a incercat sa se salveze pe teritoriul suedez, acesta avand incarcatura de bombe la bord”. Ehhh, americanii, bineinteles, nu i-au contrazis, ba chiar le-au multumit si si-au cerut scuze informandu-i ca echipajul a sarit deasupra Danemarcei!

B-17 DANIELS

5 decembrie 1944, Misiunea 739, protagonisti doi “bebelusi” B-17+trei “mame” B-17+un “observator” P-38+17 “garzi de corp” P-51. Tinta…necunoscuta si in ziua de astazi dar se speculeaza ca era vorba de Mittelwerk, fabrica V-2 amplasata in tunelurile de creta ale dealului Kohnstein, 3 km nord-vest de Nordhausen/Turingia, oras situat la aproximativ 60 km nord de Erfurt (ca fapt divers, aici lucrau fortat in conditii inumane detinutii din lagarul de concentrare de la Mittelbau-Dora. Nici in ziua de astazi nu se stie cu certitudine cati au murit din cauza epuizarii, foametei si bolilor, basca ucisi de SS, in marea lor majoritate evrei si rusi. Scarbe naziste!). Se cunosc rezultatele raidului, si asta “succese”. La misiune au luat parte “bebelusii” B-17 “Ten Knights in a Bar Room/10 Cavaleri intr-un Bar”/42-30353 si B-17/42-39824 (echipajul format din Locotenent Thomas Barton si Locotenent Frank E.Bruno a sarit deasupra Angliei fiind recuperati. Ambii faceau parte din 388^th Bomb Group. Barton, pilot de B-17, a terminat razboiul cu gradul de capitan, 96^th Bomb Group. Bruno a terminat razboiul ca pilot in cadrul 560^th Bomb Squadron, probabil cu gradul de capitan). B-17/42-39824 a fost doborat de Flak-ul german la periferia orasului Haldorf.

1 ianuarie 1945, Misiunea 774, tinta marea centrala electrica de la Oldenburg, nordul Germaniei. Protagonisti 5 drone BQ-7/B-17+escorta P-51+9 F-5B –varianta de recunoastere a Lockheed P-38G Lightning operata si de US Navy sub numele de FO-1S+ un Spitfire echipat pentru recunoastere foto (varianta PR Mk.XI/PR-Photo Reconnaissance obtinuta prin conversia Spitfire Mk.IX&Mk.X&Mk.XI –avea tunurile inlocuite cu doua rezervoare de 643 L si cabina neblindata, doar 60 exemplare produse, 617 kmh la 7300-7376 m altitudine/636 kmh la 9800 m altitudine, autonomie 2880-2900-3000 km, sufficient pentru a zbura tur-retur de la Oxford la Berlin, 2-3 camere foto de inalta rezolutie in fuzelaj. Spitfire Mk.XI a aparut in noiembrie 1942 -471 de exemplare construite pana in 1944. A fost operat in numar \limitat de USAAF in Europa/Mediterana in cadrul grupurilor de recunoastere foto/Photo Recce Groups -7^th&68^th Photo Recce Group. US Navy a zburat si ea din mai 1944 Spitfire ca trainer in cadrul VCS-7 Cruiser Support Squadron, 18 piloti facand trecerea, acestia activand anterior pe crucisatoarele grele Quincy, Tuscaloosa si Augusta, si cuirasatele Nevada, Arkansas si Texas). Doua reusesc sa ajunga la aproximativ 80 km de tinta dar au fost doborate de Flak. Celelalte 3 ar fi fost doborate rapid de FW-190 Luftwaffe conform surselor independente, dronele nefiind protejate, escorta aflandu-se la doar 8 minute in urma lor –asta nu e o certitudine deoarece exista fotografii cu drone participante la acea misiune aterizate fortat pe teritoriul britanic, explozibilul nefiind armat. Foarte probabil din cauze tehnice, aterizate de echipaj. Am vazut “reusitele” Afroditei USAAF, haideti sa le vedem pe cele ale US Navy, una dintre acestea datorita “celebritatii” ducand in final la sfarsitul Proiect Nicovala/Anvil!

MOSQUITO NS569

Ei bine, Marina a convertit doua/patru PB4Y-1 Privateer/B-24 Liberator navalizat in “bebelusi”…Insa “bebelusii” Marinei numiti si BQ-8 erau mai complicati, sa zicem! Imaginile camerei TV din botul BQ-8 erau transmise catre o “mama” B-17/USAAF, aceasta transmitand comenzile de corectie/control necesare catre un Lockheed PV-1 Ventura/US Navy, aceasta aeronava fiind de fapt “mama bebelusului”. Cu alte cuvinte B-17 era cumva releu de retransmisie, si asta complica totul…US Navy a convertit doua PV-1 Ventura in “mame”, acestea fiind botezate “Zootsuit Pink” si “Zootsuit Red” . Stim deja de existenta Navy Special Attack Unit -1/SAU-1 infiintata in acest sens pe 6 iulie 1944, unitate care a ajuns la Fersfield nu fara peripetii…Bombardierele PB4Y-1 si transportoarele R4D-1 Skytrain (versiune Douglas C-47 Skytrain destinata US Navy si USMC) au ajuns cu bine la Fersfield decoland din SUA pe 7 iulie 1944, insa cele doua “mame” PV-1 Ventura au intarziat “doar” trei saptamani fiind blocate de furtuni si timp nefavorabil in Groenlanda (aici, in perioada 1941-1945, USAAF&US Navy&USCG aveau numeroase obiective militare –statii radio, baterii de artilerie, port, statii meteo, aerodrom, depozite etc.Conversia aeronavelor s-a facut la Naval Air Factory/NAF Philadelphia). Nici “colaborarea” dintre personalul Marinei si cel al Aviatiei n-a fost optim existand dese neintelegeri cu privire la modul de operare al dronelor/tehnice&strategice, cine comanda si multe altele, Comandor Smith/US Navy si Locotenent-colonel Roy Forrest/USAAF&comandantul bazei straduindu-se sa creeze si sa mentina…armonia.

In fine, Anvil a constat doar doua misiuni, ambele in zona Marii Nordului, una terminandu-se cu o tragedie iar cealalta cu semi-esec…

12 august 1944, prima misiune Anvil, tinta Mimoyecques/Franta (in cadrul Operatiunii Crossbow, campania de distrugere a site-urilor V1), echipaj drona BQ-8/32271 (ex-USAAF B-24J/42-110007), Locotenent Joseph “Joe” Patrick Kennedy Jr. si Locotenent Wilford John “Bud” Willy (Joseph “Joe” Patrick Kennedy Jr, pilot de bombardier US Navy, era fiul fostului ambasador SUA in Marea Britanie, Joseph Patrick Kennedy Sr. si fratele mai mare al viitorului presedinte SUA, John Fitzgerald kennedy. Acesta intrase voluntar in programul top-secret Anvil in vara lui 1944 refuzand sa plece acasa dupa terminarea celor 25 de misiuni de lupta –activase ca pilot pe PB4Y-1 in cadrul 110^th Bomber Squadron, Special Air Unit ONE in misiuni de patrulare si lupta antisubmarin. Pentru cele 25 de misiuni a primit gradul de Locotenent pe 1 iulie 1944. Wilford John Willy era ofiter de operatiuni in cadrul SAU-1 si expert in transmisiuni radio, acesta oferindu-se voluntar la prima misiune Anvil inlocuindu-l pe copilotul lui Kennedy, sublocotenentul James Simpson. Pilot naval din 30 aprilie 1937. A vazut in direct atacul japonezilor la Pearl Harbour. Drona BQ-8/B-24D&J avea urmatoarele caracteristici:lungime 20,22 m; lungime aripi 33,53 m; inaltime 5,46 m; greutate 29000 kg; viteza maxima 320 kmh; plafon 9100 m; autonomie 3700 km cu 2270 kg de bombe. Drona BQ-8 putea lua pana la 10,50 tone de Torpex in fuzelaj; motorizare -4 motoare cu piston Pratt&Whitney R-1830-43, 1200 CP/890 kW fiecare). La orele 17.55 respectiv 17.56 decoleaza cele doua “mame” PV-1 Ventura urmate de un B-17 USAAF/control, aeronavele urcand la 121-122 m altitudine. Cele doua “mame” erau Zootsuit Pink (Locotenent Harry Werry&Locotenent John Demley) si Zootsuit Red (Locotenent John Anderson&Locotenent Hugh Lyon)

La ora 18.07, drona pilotata de “Joe” Kennedy, botezata “Zootsuit Black”, incarcata cu 9647/9875 kg de Torpex decoleaza si ea urcand la 60-61 m altitudine, sub altitudinea “mamelor”. Curand li s-au alaturat doua Mosquito/monitorizare vreme/sonde meteo+un Mosquito F-8 USAAF/recunoastere foto (USAAF a avut 140 de exemplare de F-8/Mosquito DH.98. 40 au fost fabricate in Canada iar restul de 100 in Marea Britanie. Mosquito F-8 era pilotat de catre locotenentul Robert A.Tunnel, copilot&cameraman Locotenent David J. McCarthy)+un P-38 Droopsnoot/aeronava de recunoastere de mare altitudine+5 P-51 Mustang/escorta. Ei bine, din escorta facea parte si Sublocotenent William W.Wells, pilot de vanatoare in 55^th Fighter Squadron din cadrul 20^th Fighter Squadron, pilot care la acea data zbura P-51 Mustang/din iulie 1944 (70 de misiuni din martie 1944 pana in octombrie 1944), escadrila zburand anterior P-38 Lightning (20^th Fighter Squadron a fost inactivata/desfiintata in SUA pe 18 octombrie 1945. Wells a terminat WW II avand in palmares 3 victorii certificate+2 probabile, toate cu P-51 Mustang 44-13827 “Little Wheel, Rondelle, Little Lady”. 55^th Fighter Squadron e una dintre cele mai vechi escadrile de vanatoare americane. A luat fiinta pe 9 august 1917 ca 55^th Aero Squadron la Kelly Field, Ohio, fiind trimisa in Franta, la Issoudun, in noiembrie acelasi an. A fost dezactivata/demobilizata pe 16 martie 1919 pilotii si personalul de deservire fiind lasati sa se “descurce”. A fost reactivata in noiembrie 1930 la Mather Field/USAAS, California, zburand biplane Boeing P-12, ulterior si Airco DH-4/din 1931. In anii care au urmat au zburat si Boeing P-26 Peashooter (primul vanator american complet metalic, primul zbor 20 martie 1932), Curtiss P-36 Hawk si Curtiss P-40 Warhawk (la momentul intrarii SUA in razboi, escadrila fiind bazata atunci la Hamilton Field, California. In mai 1942 au trecut pe Bell P-39 Airacobra. In august 1943 escadrila e trimisa in Anglia la RAF Whittering de unde a zburat 135 de misiuni de lupta cu P-38 Lightning/patrula, escorta bombardiere/vanatoare libera inainte de a trece pe P-51 Mustang/mai 1944. In iunie 1944 au asigurat protectie aeriana in timpul invaziei din Normandia, ulterior si post-invazie. Ultima misiune a escadrilei, cea cu numarul 175, a avut loc in aprilie 1945, a doua zi dupa ce sovieticii si americanii s-au “pupat” pe Elba. 55^th Fighter Squadron a fost dezactivata pe 18 octombrie 1945 fiind reactivata nu mult dupa aceea, pe 29 iulie 1946 la Biggs Field, Texas, pentru a face demonstratii aeriene si trainer cu P-51. In februarie 1948 escadrila intra in era reactoarelor trecand pe Republic F-84D Thunderjet, ulterior F-84G/din 1951. In ianuarie 1950 devine 55^th Fighter-Bomber Squadron fiind trimisa din nou in Anglia la RAF Wethersfield in iunie 1952. Trece pe F-100 Super Sabre in 1957 iar in 1958 e re-re-botezata 55^th Tactical Fighter Squadron. Astazi zboara F-16). Sa-i dam cuvantul sublocotenentului Wells pentru a ne descrie fatidica zi de 12 august 1944…