GANDACI ZBURATORI 23

George GMT

2 ani ago

SIGLA RADIOPLANE COMPANY -1938

E 1938….Povestea continua. Reg își prezinta aeroplanele Armatei SUA în paralel cu dezvoltarea lor, foarte probabil in urma intalnirii din 1936 cu colonelul Claude Martin Thiele, Coast Artillery Corps, viitor general de brigada. Primul aeromodel prezentat a fost Radioplane -1/RP-1, monoplan realizat din lemn de balsa avand deschiderea aripilor de 2,70 m, motor de 3 CP in doi timpi si 42 kg greutate. Iata ce ne marturiseste Reg Denny Jr. (fiul lui Denny Sr.): “Cred ca RP-1 a fost construit partial la “The Industries” si partial la casa lui Paul Whittier, Mosia Whittier. Avea cadru din lemn si era un Dennyplane mai mare. Ghidarea se facea prin apel telefonic…Cred ca se forma “4” pentru coborarea aeroplanului si “2” pentru oprire. Dar sistemul avea mari carente si era greu de operat, aeronava fiind aproape incontrolabila. Cu toate acestea, in efortul de a atrage interesul armatei americane au reproiectat totul, RP-1 fiind prezentat oficialilor militari la Dale Dry Lake pe 21 februarie 1938” (Dale Dry Lake e un lac uscat aflat la est de Twenty Nine Palms, in Desertul Mojave, California). Demonstratia a avut loc in prezenta locotenent-colonelului Gerald E.Brower (trimis de General-maior Oscar “Tubby” Westower, seful USAAC), colonelului Claude Martin Thiele (comandantul 63^rd Coast Artillery la Fort Mac Arthur, California –la acea vreme), si a locotenentului Roy M.Jackson, US Navy.

RP-1 IN 1935

RP-1 -DALE DRY LAKE, 21 FEBRUARIE 1938

Demonstratia a fost un esec, drona prabusindu-se datorita functionarii defectuoase a radioghidajului. Asta n-a descurajat Armata si Marina SUA…In ciuda esecului Armata comanda trei aeromodele cerandu-i lui Denny sa faca modificari pentru a putea atinge un anumit nivel de performanta (se spune ca colonelul Thiele a fost impresionat de posibilitatile dronei/aeromodelului radioghidat promitandu-i lui Denny ca “va informa Cartierul General de la Washington despre jucarie”!).

PRIMUL CONTROLLER DENNY TIP TELEFON

PRIMUL JOYSTICK CONTROLLER DENNY

Din putinele date existente, majoritar provenite din marturia fiului sau, aceste modificari au insemnat un nou design al aeronavei/aeromodelului (design la care a lucrat Fred Hardy in magazinul lui Denny), simplificarea radioghidajului (la modelul prezentat Armatei emitatorul si receptorul radio functionau cu baterii ceea ce ingreuna aeromodelul. Prin intermediul unui comutator/rotor similar telefonului in 4 puncte conectat la motor si suprafetele de comanda –eleron, profundor – se realiza ghidarea. Spre exemplu, cand operatorul rotea discul spre dreapta, aeronava vira la dreapta, si continua sa faca asta atat timp cat operatorul tinea discul in aceasta directie. Cand ii dadea drumul aeronava nu raspundea prompt la comanda revenirii in zbor orizontal, si se pare ca asta a si dus la prabusire, semnalul radio nefiind corelat eficient cu sistemul de control. Aeronava a continuat sa se incline spre dreapta intrand in vrie…Mai mult decat atat, operatorul neavand indicator de comanda trebuia sa tina minte care a fost ultima comanda data aeronavei, fiindca daca gresea succesiunea aceasta risca prabusirea. Noul sistem de radiocontrol proiectat de Ken Case s-a bazat pe un Joystick atasat unei cutii, similar consolelor de jocuri de astazi…Evident ca asta a adus un mare progres si a simplificat totul, era suficient sa sucesti maneta/joystick-ul spre dreapta/stanga, sus/jos, si gata ghidarea!) si un motor mai puternic realizat de catre Walther Righter, motor numit Dennymite. Acest nou model de aeromodel radioghidat a inceput sa fie comercializat in “magazinul lui Denny” tot sub numele de Dennyplane.

R-PRIMUL PROTOTIP DENNYMITE

DENNYMITE MODEL 1 -1937

Ei bine, in martie 1939 au prezentat noul model Armatei/USAAC si Marinei la Baza Aeriana March Field apartinand USAAC, in estul Los Angeles, sub numele de RP-2, de aceasta data demonstratia avand succes atragand atentia decidentilor militari care au incurajat “dezvoltarea’. In noiembrie acelasi an au venit cu modelul mult imbunatatit RP-3 pe care l-au prezentat Armatei tot la March Field, acesta fiind “mult simplificat” dupa cum remarcau inginerii USAAC care au luat parte la demonstratii…RP-3 asa si era…Avea structura/cadrul din tevi de otel sudate in loc de lemn de balsa prins cu lipici/adeziv, o parasuta de recuperare care se activa la finalul zborului prin actionarea unui buton de catre operator (asta a fost un mare atuu, drona putand fi recuperata in stare de functionare/integra si refolosita). RP-2 si RP-3 au fost doar prototipuri dar acestea au condus rapid la RP-4, model aparut in noiembrie-octombrie 1939/1940 care a si atras prima comanda din partea armatei SUA –factorul decisiv, conform marturiei fiului lui Denny, a fost posibilitatea simularii manevrelor de atac datorita noului sistem de control prin joystick si faptul ca drona putea fi recuperata prin intermediul parasutei si refolosita.

KEN CASE$UAV RP-3

Radioplane RP-3 in parasuta – test 1938

Ei bine, RP-4 putea fi “aterizata” fiind prevazuta cu tren de aterizare pe roti, lansarea facandu-se prin catapultare. USAAC comanda 53 de astfel de drone alocand in acest sens suma deloc modica pe atunci de 11.000 de dolari. Insa asta insemna productie de masa iar Denny n-avea aceasta posibilitate. Mai mult decat atat, in timpul dezvoltarii prototipurilor Denny nu s-a mai putut folosi de mosia Whittier ca locatie de testare si dezvoltare, basca finantarea proiectelor. Drept urmare, Denny si Paul Whittier au cautat sa se imprumute la banci fara a avea succes, asta pana cand unul dintre bancheri i-a indrumat catre Whitney Collins, vicepresedinte la Menasco Motors Company (compania Menasco a fost infintata in 1926 in Burbank, California. A produs motoare pentru aeronave si trenuri de aterizare in WW II –P-38/47/51/80). Iubitor de Aviatie, Collins a fost de acord sa-i ajute spre norocul lor!

Collins si Denny au cazut de acord ca ar fi nevoie de o suma cuprinsa intre 50.000 si 75.000 de dolari pentru a aduce RP-3 la nivelul cerut de Armata si contractul initial de 11.000 de dolari, basca linia de productie in serie mare. Zis si facut, Collins si-a asumat riscul financiar sperand in afaceri viitoare cu Armata SUA, si impreuna cu partenerul sau Harold Powell, au detasat programul de dezvoltare si constructie la scara mica a dronelor de la “Magazinul lui Denny” formand o noua companie numita Radioplane, companie in care, bineinteles, au fost cooptati Denny si Whittier (Collins era presedintele companiei, Powell vicepresedinte, Denny secretar). In noua companie a fost atras si inginerul aeronautic Ferris M.Smith, cel care avea sa-si puna amprenta asupra modelelor care au urmat –design, motorizare, inovatii –cel care ulterior e numit vicepresedinte si sef al departamentului de cercetare-proiectare (Ferris avea sa ajunga la compania Douglas fiind implicat in programele de dezvoltare a aeronavelor DC-1/2/3, iar in 1942 e inginer-sef la Lockheed lucrand, printre altele, la aeronava experimentala XP-49. Foarte probabil, in 1937 a lucrat si la XC-35, a doua aeronava civila din lume cu cabina presurizata). A aparut rapid si prima fabrica Radioplane in Van Nuys, California, fabrica constand intr-o hala care avea initial aproximativ 979 mp, nu foarte mare dar mai mare decat magazia de pe mosia Whittier (ulterior au fost construite si alte hale adiacente celei initiale, fabrica ajungand la 69.500 mp).

RP-4

Dezvoltarea RP-4, total reproiectat de catre Ferris Smith, a durat un an, testarea facandu-se la Muroc Dry Lake in lipsa unui tunel de vant. Pentru a testa comportamentul dronei la viteze mari/stabilitate aerodinamica, fara lansare, au montat un cadru lateral dreapta pe bara de protectie fata a unui automobil LaSalle Sedan Model 1929 cu 4 portiere, automobil cumparat si modificat de catre Reg Denny (acest automobil erau Seria 328 si a costat 2875$, 5-7 pasageri, 806 unitati produse, motor V8, 34 CP, 5375 cc, transmisie cu 3 trepte inainte+una inapoi). Automobilul era condus de catre Walther Righter cu Reg Denny pe bancheta din spate, acesta avand rol de observator –drona, pe suport, se putea misca sus-jos, stanga-dreapta, in timpul rulajului la sol ca sa spunem asa, aproximativ 30/31 cm!

Insa, datorita faptului ca automobilul LaSalle Sedan nu putea atinge viteze apropiate celei de lansare a dronei, Reg Denny a cumparat un automobil Packard Twelve, V12, 7,8L, 160CP/119 kW la 3200 rpm pe care l-a modificat substantial, si acesta fiind condus de catre Righter. Pentru a usura masina si castiga viteza, partea spate a fost complet anulata, la fel si cabina/plafonul, rezultand ceva similar unei camionete fara compartiment de marfa. A ramas doar postul de conducere si cele doua scaune fata. In fata motorului a fost montat un cadru metalic cu suport pentru drona, oarecum similar celui de pe LaSalle. Cu acest automobil s-a reusit atingerea vitezei de 190 kmh, viteza necesara desprinderii/lansarii dronei. Ei bine, a venit si succesul, RP-4 a placut Armatei si Marinei, acesta ating in zbor viteza maxima de aproximativ 129 kmh…

RP-4 si PACKARD TWELVE

RADIOPLANE RP-5A DRONA TINTA

RP-4, cu modificarile de rigoare, a intrat in productie de serie…Primele exemplare din productia de serie au fost cunoscute drept Radioplane RP-5/5A/A2A (A-Aerial Target/Tinta Aeriana), insa in Armata terestra apar in inventar si sub numele de OQ-1 (probabil). In US Navy au fost inventariate drept TDD-1/Target Drone, Denny-1. Au ajuns la Armata in iunie 1941 si aproape imediat, li s-a schimbat numele din 5A in OQ-2 pentru a nu se face confuzie cu A-Atack (sa nu uitam ca US Army avea si alte programe de dezvoltare a dronelor, inclusiv drone de atac, programe despre care am vorbit in capitole anterioare). Astfel, Radioplane RP-5A/A-2A devine OQ-2/OQ-2A, in inventar sub noul nume din ianuarie 1942! Cert e faptul ca indiferent de numele sub care apar in inventarul USAAF si US Navy, aceste drone au fost foarte eficiente in antrenarea si pregatirea tunarilor antiaerieni! Si cu costuri reduse…Compania Radioplane a produs in perioada 1941-1945 un total de 14.891 de drone pentru USAAF si US Navy, cea mai mare productie de drone din WW II –evident, modelele destinate Marinei nu aveau tren de aterizare, era inutil pe mare. In 1952, compania a fost cumparata de catre Northrop devenind Divizia Radioplane a Northrop Aircraft Inc. Mai tarziu a devenit Divizia Ventura a Northrop Corporation. Reginald Denny a trecut in Istorie pe 16 iunie 1967, la varsta de 75 de ani, contributia sa la crearea dronelor americane fiind de neegalat! Haideti sa le vedem mai indeaproape…

OQ-2/2A/TDD-1 avea urmatoarele caracteristici: drona tinta destinata antrenarii tunarilor antiaerieni cu fuzelaj si aripi fixe acoperite cu panza si structura din lemn de balsa; lansare prin catapultare. Catapulta prevazuta cu sine de ghidare masura aproximativ 11 m lungime, initial fiind fixa, ulterior si mobila prin posibilitatea montarii pe carucior. Astfel de catapulte au fost dispuse, cel mai probabil din 1944, si pe unele dintre marile nave de razboi ale US Navy, cuirasate si portavioane. Catapulta era prevazuta cu coarde elastice si troliu manual pentru tensionarea acestora –se asigura astfel acceleratia/viteza necesara desprinderii. Inainte de lansare corzile erau tensionate si fixate, acest procedeu folosindu-se si astazi la UAV-uri usoare, armata ucraineana folosindu-l din plin impotriva rusilor.

MOTOR RIGHTER GS-17-1+ELICELE CONTRAROTATIVE

La fel si rusii via Iran friends; un motor Radioplane Righter O-15-1 (denumire militara)/2-GS-17(denumire de fabrica), 3869 de unitati produse de catre Righter Manufacturing Company din Burbank, California si Herkimer Tool and Model Works din Herkimer, New York sub licenta. Motor in doi timpi, raport benzina-ulei de 5/1, realizat din aluminiu, racit cu aer, greutate uscat 15,40 kg. Durata de functionare fara revizie era de 50 de ore, ceea ce e absolut remarcabil pentru un mic motor. Putere dezvoltata 6,6 CP la 3800 rpm –la nivelul marii (alte surse 6,5 CP/4,8 kW). In martie 1943 a aparut o noua varianta a acestui motor care dezvolta 2,8 CP la 3000 rpm, 7 CP la 3500 rpm, 7,3 CP/8,25 CP la 4000/4200 rpm. Carburator Tillotson YC2B, ulterior schimbat cu modelul YC3A, mai mare. Aprindere prin scanteie –o mica bujie Champion tip 6- COM-62, realizat/proiectata special pentru aceste motoare. Rezervor de benzina de 4,54 L, ulterior marit la 6,81L; doua elice contrarotative; viteza maxima de aproximativ 137; transmitator radio RC-56A -operator; receptor drona RC-57A; parasuta de recuperare. Incepand cu acest model aceasta se declansa automat atunci cand se pierdea legatura radio, insa putea fi declansata si de catre operator ca la prototipul RP-5. Parasuta avea 7,31 m diametru; lungime drona 2,65 m; lungime aripi 3,72 m; inaltime drona 82 cm; greutate drona 49/50 kg; timp de zbor 60 minute/100 km; plafon maxim 304 m; 14.891/15.000 unitati produse. Pentru a fi usor vizibile de catre tunari, au fost vopsite majoritar in rosu, fapt ce le-a atras porecla de “Micuta rosie”.

UAV RADIOPLANE QQ-3 -1941

In 1943, USAAF si US Navy au dorit o varianta mai mare si mai rapida, drept urmare Radioplane a venit cu OQ-3/TDD-2 avand urmatoarele caracteristici: fuzelaj din teava de otel; lungime 2,77 m; lungime aripi 3,71 m; inaltime 87 cm; greutate 44 kg; viteza maxima 165 kmh; motor cu piston Righter O-15-3/2-S-17 de 8 CP/5,9 kW la 3800 rpm, aluminiu, 2 cilindri, 277 cc, carburator Tilletson YC3A, racit cu aer; o singura elice din lemn cu pas fix de 30 cm diametru. Lansarea, recuperarea si ghidarea se facea similar cu OQ-2/TDD-1. Produsa in peste 9400 de exemplare pana in 1945, primul zbor in slujba Armatei SUA avand loc in decembrie 1943 (foarte probabil au fost 9403 exemplare).

QQ-14/TDD-3

CATAPULTA&TDD-3

Interesant e faptul ca in noiembrie 1943, compania Radioplane dezvolta o varianta usor modificata a OQ-3 numita OQ-7, aceasta avand aripile dispuse central, usor inclinate spre spate. Drona atingea viteza de 180 kmh insa nu a intrat in productie de serie datorita aparitiei modelului RP-8/OQ-14/TDD-3, care era superior. In esenta. RP-8/OQ-14/TDD-3 era un OQ-3/TDD-2 imbunatatit semnificativ. acesta zburand pentru prima data in iulie 1944. Era mai greu si mai lung fiind motorizat cu Righter O-45-1, doi timpi. configuratie flat-twin (cilindrii se afla pe partile opuse ale arborelui cotit), 20 CP la 3650 rpm (22 CP/16 kW la 4000 rpm), 747 cc, aluminiu, aprindere prin scanteie, carburatie, benzina-ulei 16/1. Acest motor a fost construit sub licenta si de catre companiile Menasco Motors Company din Burbank, California, si Kiekhaefer Corporation din Wisconsin (peste 1700 de motoare produse. Foarte probabil au produs motoare doar pentru Marina. Compania producea barci de viteza, motorul Mercury, spre exemplu, e creatia fondatorului companiei, Elmer Carl Kiekhaefer. In WW II au produs peste 10.000 de motoare pentru barci de asalt si vedete rapide. Au produs si pompe de santina, sisteme destinate stingerii incendiilor la bord, echipamente de scufundare si multe alte echipamente navale). 5400 de drone RP-8/OQ-14/TDD-3 au fost construite la fabrica din Van Nuys pana la finalul razboiului: lungime 2,82 m; lungime aripi 3,49 m; greutate 61 kg; viteza maxima 225 kmh.

QQ-17

A existat si varianta cu motor mai puternic TD4D/KDR QUAIL/Prepelita (US Navy)&OQ-17 (USAAF), varianta fara noroc, nereusita…A servit doar in USAAF si Marina SUA. Drona avea rezervor de aproximativ 19 L si atingea viteza maxima 305/310 kmh. Aceasta era motorizata cu motor cu piston Kiekhaefer O-45-35 de 35 CP/26 kW la 4250 rpm (20 CP la 3650 rpm si 22 CP la 4000 rpm), 747 cc, benzina-ulei in proportie de 6/1, racit cu aer, aluminiu, motor care, foarte probabil, a fost dezvoltat de catre aceasta companie, nu de catre Righter. Drona avea 2,56 m lungime, lungimea aripilor 3,10 m, 65 kg greutate, viteza maxima 305/310 kmh, timp de zbor/autonomie 60 minute, plafon maxim 4600 m.

Testata in martie 1945 de catre USAAF sub numele de XOQ-17, intrata in productie de serie la cererea USAAF in februarie 1946 sub numele de OQ-17, a fost abandonata in favoarea OQ-19 datorita problemelor cu motorul Righter O-45-35. A fost produsa in 430 de exemplare, acestea ramanand in inventar pana dupa anul 1947 –foarte probabil au fost consumate pana la sfarsitul lui 1949 (asemenea si pentru drone TDD-3).

QQ-19

Au existat si variante experimentale…In ianuarie 1945 are primul zbor drona experimentala RP-15/OQ-6A (lungime 3 m. lungime aripi 4,26 m, viteza maxima 313 kmh, greutate 134 kg, motor O-90, 60 CP/44 kW), doar doua prototipuri produse. Primul prototip numit RP-14 in inventarul companiei era motorizat cu Righter O-45/22 CP-16 kW/270 kmh, si a aparut in noiembrie 1944. Al doilea prototip numit RP-15/OQ-6A (USAAF), a avut un motor mai puternic realizat de catre compania McCulloch Motors Corporation din Milwaukee, Wisconsin, motor numit O-60 care dezvolta 60 CP/45 kW si avea 4 cilindri, racit cu aer (McCulloch Motors Corporation a fost infintata in 1943 si producea motoare pe benzina in doi timpi si diverse scule electrice –a fost furnizor si pentru US Army, USAAF si Marina. Aparate de sudura, polizoare si multe altele, spre exemplu. Au produs primul motoferastrau in 1948….Astazi apartin Husqvarna). Din aceste doua prototipuri a aparut la inceputul lui 1945 drona RP-19/KD2R, complet metalica, drona care avea sa faca istorie…Inclusiv la sovietici/rusi si chinezi!

OQ-19A

Radioplane RP-19/KD2R avea sa ramana in productie, in diverse variante, timp de 40 de ani, facand din aceasta una dintre cele mai de succes tinte aeriene nepilotate din istorie! A fost testata pentru prima data de catre USAAF in iulie 1945 sub numele de YOQ-19, intrand in productie anul urmator ca Radioplane OQ-19A. Interesant e faptul ca drona era “multilateral dezvoltata” inca de la inceput putand fi lansata de pe catapulta, din aer de un B-26C (ei bine, la sfarsitul anilor *40/sec.XX, bombardiere usoare Douglas B-26B/C au fost transformate in aeronave de lansare, ghidare si control drone, aeronave denumite si DB –“D”=drones. Teribila si longeviva Ryan Firebee a fost testate astfel, insa timpul acesteia n-a venit…Inca!), mai tarziu si cu ajutorul rachetei/booster. Drona putea fi recuperata si de pe apa fiind echipata cu flotoare –nu toate, se pare ca doar varianta OQ-19D utilizata de catre Marina. Toate modelele de inceput erua prevazute cu parasuta de recuperare cu diametrul de 9,70 m, aceasta putand fi desfasurata prin comanda radio de catre operatorul de la sol sau din aeronava-mama, sau automat in caz de pierdere a controlului. Initial, OQ-19A avea fuzelaj metalic si aripi din lemn –foarte probabil doar primele 150 de exemplare din productia de serie fiindca incepand cu varianta “C”, dronele au avut aripi metalice. Din 1971, numele dronelor OQ-19 e schimbat in MQM-33 (US Army) si MQM-36 (US Navy) –spre exemplu, OQ-19B/MQM-33A, OQ-19D/MQM-33B, KD2R-5/MQM-36A. Ca fapt divers, in 1961, Army, USAF si Navy operau peste 20.000 de drone OQ-19 in variantele A,B,C,D,E, productia continuand la Northrop Corporation in urma cumpararii Radioplane. In 1980, familia dronelor OQ-19 e numita generic Basic Trainer Target/BTT si numara peste 73.000 de exemplare produse pana la acea data.

Primele 750 de exemplare OQ-19 au fost motorizate cu McCulloch O-90-1(denumire militara)/Model 4300C (fabrica), 65 CP la 4100 rpm, greutate 35,38 kg, model construit in perioada 1945-1952. Ulterior motorizate cu O-100-1/Model 4318A, piston, 72 CP/54 kW la 4100 rpm, racit cu aer, greutate 35,40 kg, aluminiu, 1635 cc, model construit din 1950 pana in 1988 cu modificarile de rigoare, inclusiv pentru girocoptere/ajungea si la 84CP –foarte probabil incepand cu varianta “C”, insa e cert ca “D” –ul il avea (ca fapt divers, intre 1952-1972 s-a construit si varianta O-150-2/Model 6318 cu 6 cilindri, 110 CP la 4100 rpm, greutate 51,70 kg. A avut si varianta supraalimentata, O-150-4/4A, 120 CP la 4100 rpm, greutate 64,41 kg). Radioplane OQ-19D avea urmatoarele caracteristici: aparut in 1948; lungime 3,73 m; lungime aripi 3,48 m; inaltime 79 cm; greutate 145 kg; viteza maxima 370 kmh; plafon maxim 7620 m; autonomie 320 km/60 de minute; motorizat cu O-100-1, piston, 72 CP/54 kW la 4100 rpm.

Drone OQ-19, anumite variante, s-au produs pana in 1985, peste 73.000 de unitati fabricate per total. Au fost si exportate in 18 tari, unele dintre acestea operand-le pana in anul 2000, posibil si peste. A fost copiata de catre chinezi si rusi, captura Coreea si Vietnam. Si trecem pentru scurt timp la lucruri mai lumesti, sa zic asa…

Ei bine, in fabrica Radioplane din Burbank, California a lucrat pentru scurt timp Norma Jeane Dougherty. la indemnul mamei sale Ethel Dougherty –angajata pe 15 martie 1945. Pe atunci in varsta de doar 18 ani, Jeane avea sa devina nu peste mult timp Marilyn Monroe, diva sexy a anilor *50/sec.XX. Cei de varsta mea isi aduc cu siguranta aminte de ea fiindca ce e frumos si lui D-zeu ii place, nu-i asa?

A fost fotografiata in fabrica, unde lucra ca asamblatoare, pe 26 iunie 1945, tinand in mana o elice Radioplane langa o drona OQ-2. Lucra timp de 10 ore pe zi pentru 20$ pe saptamana. Insa, aceasta fotografie avea s-o duca in istoria cinematografiei americane! Concret, US Army dorea sa arate Lumii implicarea femeilor americane in efortul de razboi. Capitanul Ronald Reagan, nimeni altul decat viitorul presedinte SUA, pe atunci seful unei unitati US Army’s First Motion Picture/Prima Unitate Cinematografica a Armatei cu sediul in Culver City, California, ordona soldatului David Conover, fotograf in cadrul acestei unitati, sa faca o vizita la fabrica din Burbank pentru a fotografia aceste femei lucratoare (US Army’s First Motion Picture, cunoscuta ulterior ca 18^th AAF Base Unit, a fost principala unitate de productie film si propaganda a USAAF in WW II. A fost prima unitate militara formata in intregime din profesionisti proveniti din industria filmului. In aceasta unitate au servit in WW II nume ilustre precum Clark Gable, William Holden, Clayton Moore, DeForest Kelley, John Sturges si multi altii. Prima unitate cinematografica First Motion Picture a fost infintata pe 1 iulie 1942, din personal facand parte actorul Knox Manning/capitan, nuvelistul Edwin Gilbert/locotenent si Ronald Reagan, capitan, actor si politician). Zis si facut!

In fabrica, spre norocul sau nenorocul ei, Jeane a fost remarcata datorita frumusetii si zambetului placut de catre fotograful Conover/USAAF, acesta facand fotografia care avea s-o propulseze in lumea cinematografiei, drogurilor, politicii si relatiilor dubioase, lume care avea s-o distruga in final…

Am vazut dronele Radioplane, dar cariera operationala unde e!? Pai, din pacate, nu prea exista date…Se stie ca un detasament USAAF format dintr-un capitan (foarte probabil acesta se numea Wheller B.Bowen, cel care avea sa fie implicat in 1946 in Proiectul Crossroads, drone B-17 echipate cu senzori care sa zboare in zone contaminate nuclear in urma testelor pentru a aduna date) si sapte soldati a fost trimis in Marea Britanie pe 5 noiembrie 1943, acest detasament fiind atasat Service of Supply of European Theater of Operations/Serviciul de Aprovizionare al Teatrului European de Operatii. Acest detasament era complet autonom si a inceput sa-si desfasoare activitatea specifica, zbor si operare drone Radioplane OQ-2, pe 10 aprilie 1944. Din putinele date existente, mica unitate de drone a ajutat la antrenarea tunarilor antiaerieni care aparau Londra impotriva V-1, principala amenintare de la acea vreme. Americanii au colaborat in acest sens cu unitati similar britanice care operau drone Queen Bee –detasamentul era bazat la RAF Aberporth, Tara Galilor. Se mai stie ca antrenamentul operatorilor de drone OQ-2/3 dura doua saptamani, personalul fiind selectat din randul militarilor care aveau anumite cunostinte de baza. Spre exemplu, operatorul radio, pilotul dronei sa zicem, primea gradul de capitan si trebuia sa aiba cunostinte despre mecanica zborului, radio si electricitate. Co-pilotul, asistentul operatorului radio, primea gradul de locotenent, trebuia sa aiba cunostinte de mecanica, radio, depanare. Acesta se ocupa si de restul personalului, precum si de intendenta (cazare, hrana, suport logistic etc). Cei doi operatori radio erau specialisti, unul avea cunostinte despre tot ce inseamna transmisie radio, iar celalt cunostinte tehnice ocupandu-se de intretinerea si repararea echipamentului destinat radioghidajului.

In fine, in 1946, compania Radioplane a fost angajata de US Navy sa transforme 4 aeronave Grumman F6F Hellcat in drone radioghidate. Acestea erau destinate operatiunii Crossroads, zboruri de recunoastere deasupra poligonului nuclear din atolul Bikini. Dronele au fost facute si au zburat de pe portavionul USS Shangri-La, Reg Denny aflandu-se si el la bord pentru a urmari evolutia dronelor, la invitatia amiralului William Henry Purnell “Spike” Blandy, comandantul operatiunii.

Testul/zborul a avut loc pe 1 iulie 1946, aeronavele-drona B-17 si F6F Hellcat au zburat deasupra atolului dupa 8 minute de la detonarea bombei botezata “Gilda” (cea de a patra bomba nucleara americana). Primul B-17 a intrat in “ciuperca” la altitudinea de 7315 m, urmata la interval de cateva minute de alte trei B-17 si de cele trei F6F (toate vopsite in rosu), aceste aeronave avand la bord echipamente de prelevare probe radiologice si echipamente foto de mare viteza si rezolutie. Erau controlate radio din alta aeronava fiind zburate direct in norul radioactiv. A fost primul experiment din istorie in care s-au folosit drone in evaluarea exploziilor nucleare. Primul si nicidecum ultimul!

Amiralul Blandy a declarat New York Times, in februarie 1946 cand operatiunea Crossroads era pusa pe rol, citez:”Prin utilizarea dronelor ne asteptam sa primim date despre fenomenul exploziei nucleare, dar si date despre efectul acestora asupra aeronavelor”. Dronele au scapat relativ nevatamate din norul radioactiv insa unul dintre Hellcat-uri a iesit “complet alb” dupa cum marturisea pilotului aeronavei-mama, Locotenent-comandor Kay. Per ansamblu, Operatiunea Crossroads a fost considerata “de mare succes” de catre stabii Marinei si Aviatiei.

Si am ajuns la finalul calatoriei noastre prin lumea de inceput a dronelor americane. Dezvoltarea lor a continuat dupa WW II, si continua si-n zilele noastre. “Era Dronelor” cum o numesc multi experti, a inceput in sec.XX si continua…America a avut si alte realizari, bombe ghidate radio, rachete si multe altele insa acestea vor avea parte de articole separate datorita complexitatii lor. La fel si dronele care au urmat dupa 1946, si acestea realizari deosebite, multe dintre ele “ajutand” China si URSS sa puna bazele roboticii…vom ajunge si la acestea.

Cu respect, WW.

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

axisafvs.blogspot.com

https://historycollection.com › …

https://airandspace.si.edu › sov…

https://www.researchgate.net › …

https://owlcation.com › World..

https://www.history.navy.mil › histories › pdfs

marinelink.com

https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›

http://www.aviation-history.com › …

https://www.nationalmuseum.af.mil › …