După cum menționam și data trecută, la nivelul Statului Major al Apărării, întâmplător sau nu, de când domnul general(r) Ciucă ocupă poziții însemnate în stat, avem un număr mare de generali cu trei stele. Tot ce în trecut se putea „rezolva” la una sau două, acum e de trei stele fapt pe care eu personal nu l-am înțeles. Nu am mărit efectivele armatei, nu au apărut din neant eșaloane peste eșaloane, sunt aceleași funcții la nivel S.M.AP.(fost G.) care în trecut aveau măcar din perspectiva percepției altă dimensiune.
Insist atunci să analizăm echivalentul unui general-locotenent din alte vremuri, adică generalul corp de armată. Am onoarea distinși cititori, să îl trec în revista noastră de front pe generalul Nicolae Dăscălescu.
Cel care va deveni generalul Dăscălescu s-a născut în 1884 într-o familie de țărani fără multe posibilități în județul Neamț. A absolvit colegiul „Petru Rareș” din Piatra Neamț și cu mari eforturi reușește să susțină examenul de admitere la Școala de Artilerie, Geniu și Marină din București. Este declarat admis în anul 1906 și devine absolvent în 1908, terminând pe podium, mai exact locul trei. Deși acest loc i-ar fi garantat posibilitatea de a se specializa în străinătate, în epoca Franța, Germania Imperială sau Austro-Ungaria, tânărul sublocotenent alege sa rămână în Romania avand în vedere și situatia sa financiară precară. Este repartizat comandant de pluton la Regimentul 8 Artilerie din Roman. Din anul 1909 urmează Școala de aplicație pentru artilerie și în anul 1911 este avansat la gradul de locotenent.
O dată cu începerea ostilităților celui de-al doilea Război Balcanic tânărul locotenent Dăscălescu participă la operațiuni în calitate de comandant baterie în cadrul Regimentului 8 Artilerie. Ulterior este și avansat la gradul de căpitan.
La intrarea României în Marele Război, căpitanul Dăscălescu comanda o baterie în cadrul Regimentului 4 Artilerie, din organigrama Diviziei 7 Infanterie. Remarcându-se în luptele de la Miercurea Ciuc în anul 1916 este decorat cu Ordinul Coroana României cu spade în grad de cavaler. Tânărul căpitan se evidențiază și pe frontul din Moldova în 1917 și este decorat cu ordinul imperial rusesc „Sfânta Ana”. Este avansat maior înainte de termen. Anul 1918 aduce încă o decorație, crucea Comemorativă a Războiului 1916-18 cu barete „Ardeal”, „Carpați”, „București” și „Tg. Ocna”.
În 1919 avansează alături de divizionul său în proximitatea Budapestei iar victoriile de pe Tisa anterioare îi aduc Coroana României cu spade, în grade de ofiter.
Revenirea la pace și anul 1920 aduc numirea sa în funcția de șef de stat major al Diviziei 14 Infanterie, usor atipic pentru un maior, chiar și atât de decorat în luptă precum Dăscălescu.
Ulterior este numit într-o functie de conducere din cadrul Biroului Studii din Ministerul de Război. Cum astfel de funcții cereau, se înscrie la Școala superioară de război al cărui absolvent și devine în 1923, al doilea din promoție. Este avansat locotenent-colonel și numit în funcția de șef de stat major al diviziei 1 aeriene, o funcție pe care o preia în 1925, avându-l ca inspector șef pe viitorul Rege Carol al II-lea. Dezvoltarea aviației și abilitățile organizatorice de excepție ale colonelului Dăscălescu asigură că acesta va ocupa funcția o lunga perioadă respectiv până în 1931.Este avansat la gradul de colonel plin. Beneficiind fără discuție de apreciere din partea fostului său șef, ocupant al tronului României din 1930, colonelul Dăscălescu este numit șef de stat major a Inspectoratului General al Aeronauticii. Solicită o funcție de comandă la eșalon și o primește, ca atare din 1932 este numit comandant al Regimentului 1 Artilerie Antiaeriana. Este de asemenea decorat cu „Medalia Aeronautică” clasa a III-a pentru efortul sau susținut în dezvoltarea aviației române.
Carol al II-lea decorându-l pe Nicolae Dăscalescu.
În 1933 solicită să revină la forțele terestre, „armata de uscat” după cum se numea în epocă și primește funcția de șef de stat major al corpului III de Armată funcție pe care o va ocupa până în 1936. Este numit la comanda Brigăzii 12 Artilerie și Regele Carol al II-lea îl avansează la gradul de general de brigadă în 1937. În urma acestei avansări este numit secretar general al Ministerului de Război.
Deși o avansare fără discuție și o funcție care i-ar fi permis înaintarea în grad, din 1938 solicită din nou o funcție de comandă și este numit comandant al Brigăzii 1 Artilerie Antiaeriana. În 1939 primește comanda diviziei 25 Infanterie. În 1940 primește și a doua tresă pe epoletul auriu, respectiv este avansat la gradul de general de divizie, primind comanda diviziei 20 infanterie, cu garnizoana în Ardeal, întâi în Tăuții de Jos, Maramureș, apoi Alba Iulia.
Intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial a însemnat mobilizarea diviziei 20 infanterie și participarea ei la campania pentru eliberarea Basarabiei și apoi bătălia de la Odessa. În urma acestei campanii a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Trebuie însă menționate condițiile acordării acestei mari distincții, divizia, având în componența Regimentele 82, 83, 91 infanterie și 39, 40 artilerie alături de un număr de companii de sprijin au fost reduse la efective ce însumau 4 batalioane. Militarii români din aceste 4 batalioane sub comanda generalului Dăscălescu aflat în linia I au rezistat la doua divizii rusești plus atacuri ale aviației. Am menționat aceste aspecte doar că să avem dimensiunea faptelor militarului Dăscălescu, și a însemnătății unui ordin „Mihai Viteazul”. Tot în 1941 primește comanda Corpului 2 armată. În 1942 primește și a treia tresă de general, fiind înaintat astfel la gradul de general corp de armată. În toamna anului 1942 Corpul 2 Armata alături de comandantul ei, ia parte la bătălia de la Stalingrad, acolo unde efectivele fostei sale comenzi, Divizia 20 Infanterie și încă două mari unități românești alături de cele germane sunt încercuite.
Cu pierderi reușește să se întoarcă în România, unde primește ca misiune paza litoralului, având efectivele decimate.
După 23 August, Corpul 2 Armată se angajează în luptele de pe teritoriul României, eliberând Satul Mare și Careiul, respectiv avansează prin Ungaria până la granița cu Cehoslovacia. La 11 ianuarie 1945 generalul Dăscălescu preia comanda Armatei a 4-a și obține victorii importante în munții Tatra.
Aici aș dori să fac o scurtă paranteză. De multe ori apar referințe la decorația primita de Regele Mihai de către sovietici, într-o notă scoasă intenționat din context. Contextul dat a fost că au primit și alți șefi de stat decorații, iar decorații de însemnătate mai redusă, toți aliații sovieticilor. Faptul că rusul a apreciat sau a decorat un aliat nu însemnă nimic, la fel că și alianțele cu Rusia, fapt istoric dovedit în mod repetat. Încheiem paranteza, și continuăm prin a afirma că actul de comandă al generalului Dăscălescu a fost apreciat de sovietici în mod deosebit încât a fost citat de două ori pe ordinul de zi al Comandamentului Suprem Sovietic, aparent la indicațiile lui Stalin, conform spuselor lui Dej, ani mai tarziu. Într-o încercare sovietică de a-l atrage de partea cauzei comuniste, generalului Dăscălescu i se aduce un laudatio în ziarul Scânteia din aprilie 1945. Generalul cere redactorilor ziarului sa-i scoată numele din articol și să se menționeze doar că meritul nu a fost al lui ci al soldatului român, greu incercat și de acesta dată.
În iunie 1945 este trecut în rezerva din oficiu pentru atingerea limitei de vârstă, o luna mai tarziu este trecut în retragere, fiind la momentul respectiv unul dintre cei mai decorați ofiteri romani, având Ordinul „Mihai Viteazul” cls a III-a cu spade, „Steaua României” clasele IV-a și a III-a cu spade, respectiv ordinul „Coroana României” clasele V, IV, III cu spade, ordinul cehoslovac “Crucea de Război” dar și ordinul Vulturului german în grad de cruce, cu săbii. Trebuie facută de asemnea mețiunea că ultima distincție reprezenta la vremea respectivă cel mai înalt Ordin de Stat al Germaniei, surclasând ordinele militare ale Crucii de Fier sau ale Crucii de Merit.
Nu putea desigur să se termine aici povestea acestui ilustru comandant, ci chiar dacă a primit onoruri sovietice, l-a așteptat tratamentul deja cunoscut în seria noastră oricărui militar de elită.
În data de 9 septembrie 1945 este arestat și judecat pentru crime de război într-un simulacru de proces. Din lipsa oricăror probe, generalul este achitat. Se retrage din viața publică și se ocupă de agricultură pe cele 5 hectare de pământ obținute că urmare a decorațiilor primite. În 1948 i se suspendă dreptul la pensie fiind considerat ostil regimului comunist. Deși generalul nu avea o avere considerabilă, toata viața sa fiind dedicată armatei, cele 5 hectare de pământ îl făceau chiabur. Îi sunt confiscate proprietățile familiei iar pe acel lot de pământ primește cote imposibile de realizat, ca mai apoi sa fie arestat și prezentat insanței pentru a fi condamnat pentru „sabotaj agricol” însă este iarași achitat. Probabil într-un moment de iritare, establishment-ul comunist sare chiar și peste orice ar mai fi putut însemna lege și așa strâmbă în acele negre zile ale României și în 1951 generalul este din nou arestat și încarcerat la Jilava, pentru crime de război, faptă pentru care fusese deja achitat. Prin urmare generalul stă încarcerat 4 ani de zile, fără o condamnare, fără un proces chiar și simulacru de proces, fără posibilitatea de a apela o decizie a unei instanțe în condițiile logice ale absenței unei hotărâri judecătorești. Un absurd juridic pe care nici marele Kafka nu și-l putea imagina, sau dacă și-l imaginea, acțiunea cărții sale “Procesul” se petrecea în România acelor ani. Se încăpățânează să supraviețuiască și regimului brutal de detenție și exterminare iar în 1955 este eliberat și primește o pensie de aproximativ 600 lei.
Într-un ultim act de sfidare demn de un militar vertical, refuză orice colaborare cu ministerul apărării cu ocazia diferitelor evenimente și refuză să își scrie memoriile. Cu toate acestea este decorat cu ordinul „23 August”. Își trăiește viața ca un simplu țăran, practicând o agricultură de subzistență.
Se stinge din viață în 1969 și este înmormântat cu onoruri militare, alături de o mulțime impresionantă de oameni. Aici se încheie povestea unui general de excepție al Armatei Romane, al unui general-soldat, așa cum unii autori l-au numit.
Înmormântarea generalului Dăscălescu
Ca urmare a gradului de libertate câștigat prin sânge în 1989, generalul Dăscălescu încă ne veghează la Cluj, din fața comandamentului Diviziei 4 Infanterie acolo unde este amplasat un bust de-al sau.
În mod normal nu fac acest lucru, respectiv sa completez articolele cu „legende”. Faptele probabile transmise de regulă verbal nu se cade sa le trecem într-o prezentare factuală a unei mari personalități istorice, însă aici voi face o mica excepție. Având în vedere că povestea am gasit-o chiar pe facebook-ul oficial al Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer, brigada care ii poartă numele onorific – „ Nicolae Dăscălescu ” preluată la rândul ei din cartea lui Grigore Caraza „Aiud Însângerat”, pag. 79. Așadar, în loc de concluzie, o mica legendă:
„Ca și poveste (din vorbă în vorbă transmisă), se spune că din partea de vest a satului Girov, porneşte un deal care ţine până în Piatra Neamţ, învecinându-se cu dealul Balaurul și cartierul Vânători, situat în partea de sud-est a oraşului, unde se află o unitate militară – Regimentul 15 Dorobanţi. Acest regiment şi-a căpătat numele de faimă în războiul din 1877, când, la Plevna, în faţa redutelor Griviţa I şi Griviţa II, ostaşii nemţeni au cucerit aceste mari bastioane şi au înfipt drapelul românesc pe redută.
Pe acest deal, încă din primăvară când se arăta firul ierbii, până târziu, toamna, putea fi văzut un bătrân cu o barbă albă că a lui Moş Crăciun, purtând o turmă de vreo 20-25 de cârlani adunaţi din tot satul. Păzitorul nostru de oi purta o traistă pe umăr, în care avea ceva merinde şi câteva cărţi, însă foarte mult timp din zi îl petrecea admirând dealurile și munţii din jur. De nişte aduceri aminte, privirile bătrânului când se luminau, când se întristau până la lacrimi.
Pe acelaşi deal, recruţii din unitatea militară a Regimentului 15 Infanterie făceau instrucţie și teme de luptă. Mai multe zile la rând, un locotenent încercase o temă de luptă care nu-i reuşea deloc pentru că formaţia militară cu care se antrena îl dădea de fiecare dată peste cap.
Urmărindu-i acţiunea, bătrânul se apropie de el şi, zâmbindu-i cu blândeţe, îi întocmi o temă de luptă atât de apărare, cât şi de atac. Necăjit de faptul că până şi un cioban ştie mai multă tactică de luptă decât el, se răsti la acesta şi-l alungă.
Bătrânul oier plecă și în colţul gurii îi apăru un zâmbet amar.
Trecu un an de la această întâmplare şi, într-o zi, un ofiţer și un grup de soldaţi veniseră la instrucţie pe acelaşi deal. Atent la mişcările militarilor, acelaşi bătrân dădea dezaprobator din cap. În cele din urmă, se apropie de ofiţer și îi zise:
– Domnule locotenent, anul trecut mi-aţi vorbit urât și m-aţi alungat când v-am spus că tema pe care o aplicaţi nu este bună. Şi dovadă a acestui lucru este că pe umărul dumneavoastră n-a mai apărut nici o stea. De data aceasta, vă rog să mă ascultaţi.
Calm, cu multă siguranţă, păzitorul de oi întocmi un plan de bătălie, în faţa căruia locotenentul rămase mut de uimire.
– Cine sunteţi dumneavoastră și ce grad aţi avut în armată?
– Numele meu n-o să vă spună nimic, îi răspunse bătrânul, dar că militar am fost general de armată.
Fulger parcă trecu peste ochii ofiţerului, călcâiele îi scăpărară în poziţia de drepţi și cu mâna la caschetă salută:
– Să trăiţi, domnule general!
Bătrânul zâmbi, se întoarse şi plecă la oile lui, în timp ce locotenentul încremeni în poziţie de drepţi și nu-şi mai putea reveni din uimirea ce îl cuprinsese. Cu planul de luptă făcut de „oier”, tânărul ofiţer a fost înaintat în grad şi citat pe armată. Comandantul regimentului avu însă curiozitatea să-l întrebe cum reuşise să realizeze un plan atât de iscusit, în felul acesta ofiţerul fiind nevoit să spună că adevăratul strateg este un cioban, fost general de armată.”
Sursa: https://www.facebook.com/Brigada1RacheteSolAer/photos/a.2014286902122519/2032836836934192/?type=3&_rdr
Mă semnez al vostru lt(rez)
Surse:
https://www.roaf.ro/?page_id=4793
https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/drama-generalului-roman-nicolae-dascalescu-eroul-2031330.html
Nicolae Dăscălescu: generalul soldat, Editura Militară, București, 1995.
Ştefan Negrea – Destinul tragic al consatenilor nemteni N. Dascalescu și V. Mitrea – generali în Armata Regala Romana – Asociația Cultural Științifică „Dimitrie Ghika-Comănești”, 2014.
Adolf Minuţ, Generalul Nicolae Dăscălescu, în „Mousaios”, vol. VIII, 2003, p. 289-291.
Leonida Loghin, Aurel Lupășteanu, Constantin Ucrain, Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 – 12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985, p. 106.
https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/drama-generalului-roman-nicolae-dascalescu-eroul-2031330.html
Surse foto si mulțumiri Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț pentru efortul de digitalizare al arhivei:
https://bibgtkneamt.ro/resurse-informare/item/127-catalog-online#