Revenind la istoria noastră după acest șoc al anului 2022 este datoria mea să vă prezint încă un general de excepție al Armatei Române. Deși am crezut faptul că situația și contextul anului 1939 sunt imposibil de reprodus uite că, iarăși, cel care nu învață nimic din istorie este silit sa o repete. Poate acum mai mult ca oricând avem nevoie de un apel la cei care au adus cinste uniformei militare în fața vremurilor grele și a tăvălugului roșu.
Stimați cititori, este datoria mea să-l trec în revista noastră de front pe generalul corp de armată Paul Teodorescu, comandant al Regimentului 6 Dorobanți de Gardă „Mihai Viteazul”, ulterior comandant al Diviziei 1 Garda, alpinist, istoric si academician.
Povestea acestui ofițer de excepție începe la Bacău în anul 1888, tatăl sau fiind căpitanul Gheorghe Teodorescu, combatant decorat în Războiului de Independență. Mama sa a provenit din rândul vechii familii boierești Sturdza însă era înrudită si cu familia boiereasca Rosetti.
Tânărul Paul Teodorescu urmează cursurile Liceului Militar din Iași și ulterior se înscrie la școala de ofițeri, arma infanterie, devenind absolvent în 1908. Este repartizat cu gradul de sublocotenent la Regimentul 16 Suceava. Doi ani mai târziu în 1910 este detașat ca ofițer instructor la școala tinerilor cu termen redus de la Ploiești. Se înscrie ulterior la scoală speciala de infanterie, încheindu-și studiile cu rezultate excelente fiind al doilea din promoție.
Proaspătul locotenent este trimis la școala militară de infanterie pe funcția de comandant pluton si profesor de regulamente. Participa la al doilea război balcanic campania din Bulgaria in 1913 unde se distinge în funcția de comandant companie în cadrul Regimentului Nr. 5 Vlașca.
Începutul Marelui Război în 1914 îl găsește la Regimentul 11 Infanterie „Siret” și apoi la ministerul de Război unde o scurtă perioadă de timp devine aghiotantul generalului Aslan. Mențiunea cu privire la tânărul ofițer trebuie reținută în opinia mea, și doresc să o prezint în exactitatea ei: „de o inteligență rară cu vastă cultură și un caracter exemplar, dar fără noroc” . Definiți voi, dragi cititori ce înseamnă „noroc” în condițiile unei competențe dovedite a lui Teodorescu, nu oriunde ci pe câmpul de luptă. Fac o mică paranteză aici și menționez că nenorocul pentru mine s-a tradus tot timpul în a fi surclasat de oameni incompetenți însă cu pile si cunoștințe serioase. Că așa-i în tenis, ne-a spus-o inegalabilul Caragiu comprimând în acea frază cam 1000 de ani de istorie a acestor meleaguri.
Revenind, anul 1917 ii aduce avansarea la gradul de maior a căpitanului Teodorescu și mutarea la regimentul de vânători comandat de lt-colonelul principe moștenitor Carol. Între cei doi va rămâne o lungă prietenie, Carol știind cert că nu avea nici abilitățile militare ale lui Teodorescu și nici inteligența sa.
După Război maiorul Teodorescu termină Scoala de Război unde de asemenea este apreciat. Ca urmare a acestor aprecieri dar și a stagiului de practica în cadrul Diviziei 16 Infanterie, este propus pentru studii în Franța, în cadrul Școlii de Război pe care istoria o va reține simplu ca și „Saint-Cyr”, în prezent École spéciale militaire de Saint-Cyr. Aici maiorul Teodorescu se împrietenește cu un ofițer francez, un anume Charles De Gaulle.
Având rezultate deosebite la Saint-Cyr, este trimis pentru stagiul de practică tot în Franța în cadrul statului major al corpului 14 Armata dislocat la Lyon.
În această perioadă de un an când lucrează în Franța, generalul își dezvoltă prietenia cu De Gaulle, și devine chiar membru al Clubului de Alpinism Francez. Împreună cu trei ofițeri francezi realizează o ascensiune pe vârful Mont Blanc(4810m) și devine deținătorul brevetului cu Nr 50, de cucerire a legendarului vârf francez.
Revenit în țară după aceste aventuri, este înaintat la excepțional la gradul de lt-colonel și încadrat în Marele Stat Major, Secția III Instrucție. Este primul ofițer român care preda doctrina militară franceză și este numit pe o funcție de profesor de tactică militară. În 1923 este mutat la Inspectoratul General al Aeronauticii, principele Carol văzând în el un viitor aliat.
Revine la infanterie, mai exact arma vânători, fiind numit în 1926 comandant de batalion în cadrul Regimentului 9 Vânători, regiment care va primi statutul de „unitate de garda”.
În 1929 este înaintat la gradul de colonel și numit la comanda Regimentului 6 Dorobanți de Garda „Mihai Viteazul”. Cunoștințele sale militare și în profunzime a limbii franceze ii aduce în 1932 funcția de atașat militar în Franța fiind în același timp acreditat și în Belgia și Spania. În Franța reia legătura cu fostul său coleg de la Saint Cyr, de Gaulle. De asemenea are o bogată activitate publicistică în domeniul militar dar și istoric, atât în limba română cât și în franceză. În 1935 este ales membru corespondent al Academiei Române apoi membru titular.
Principele Nicolae, Înaltul reprezentant al Imperiului Japonez si colonelul Paul Teodorescu în ținuta ceremonială a Regimentului 6 Dorobanți „Mihai Viteazul”
Revine în România în 1936 și primește comanda Scolii Superioare de Război și un an mai târziu este înaintat în gradul de general de brigada.
Aptitudinile sale diplomatice împreuna cu prietenia cu Regele Carol al II-lea, îl pun în legătură cu elita financiară a României Interbelice. Spre deosebire „personagiile” prezentului, Teodorescu nu cere nici un avantaj pentru sine ci solicită finanțarea pentru construirea unui nou sediu pentru Școala Superioara de Război, instituție care preia modelul francez. Aduce în cadrul scolii superioare de Război o curiculă economică și dezvoltă alături de elita Academiei de Științe Economice studii noi la vremea respectivă cu privire la noțiuni de război economic și financiar.
Anii în 1938 și imediat următori sunt anii de glorie ai generalului, talentul diplomatic înnăscut, cariera în diplomație, limbile străine dar și inteligența sa ii acordă prezența considerabilă în ziarele vremii, inclusiv străine de pe continent și din America. În 1938 generalul este fotografiat de către fotografii Time Magazine din America, celebra revista publicându-i portretul.
La solicitarea Regelui se întoarce la Ministerul Aerului și Marinei. La Ministerul Aerului și Marinei generalul Teodorescu își lasă marcant amprenta si face tot ce este posibil in vederea înarmării aviației, socotind înainte de toate rolul crucial pe care aviația îl va avea in următoarele conflicte. Pe parte navala, întâmpina blocaje însă este sprijinit de Rege si reorganizează șantierul Naval Galați astfel încât programul naval romanesc sa poată fi realizat in proporție considerabila in tara. Insista asupra construcției navei puitor de mine „Amiral Murgescu” si asupra construcției submarinelor Rechinul si Marsuinul, identificând mai întâi de toate dobândirea de competente in construcția de submarine si realizarea in anii următori a unui număr cat mai mare de submarine. Vizionar, rolul aviației trebuia dublat de o forța maritima pe măsura. De asemenea sub comanda sa ministerul acorda o atenție majora fabricilor de muniție din tara care își măresc capacitățile si producția cu ajutorul lui Malaxa.
Din păcate, și asta doresc să subliniez, generalul Teodorescu a fost un om cu o viziune dedicată înzestrării armatei și cu înțelegere față de noile arme care vor defini războiul anilor 1940. Din păcate el și cei asemenea lui au fost puțini, iar blocajele sistematice întâlnite au putut fi îndepărtate extrem de greu. A doua problemă a fost că ceea ce a reușit Teodorescu pe parte de înzestrare a fost mult prea puțin, mult prea târziu. În acest context rămâne notată atitudinea lui Carol al II față de general, cu privire la miniștrii săi ”pe toți îi iubesc, dar pe Teodorescu îl respect”.
Pe de altă parte, tot în acești ani generalul Teodorescu susține necondiționat restaurarea unor mânăstiri cu valoare istorica. In 1939 solicita Comisiunii Monumentelor Istorice ca Mânăstirea „Dintr-un Lemn” să devină loc de rugăciune pentru aviatori și marinari. Lucrările se încheie in 1942 pin grija contraamiralului Păiș și generalului de escadră aviator Gh. Jinescu.
În 1940 Carol al II-lea înțelege inevitabilitatea războiului si îl numește pe generalul Teodorescu comandant al Diviziei de Garda. Amintesc ceea ce am menționat în articolul dedicat Regimentului 6 Dorobanți de Garda, unitățile de Garda din perioada interbelica nu erau strict ceremoniale, ci de elită trecute în „Ordinea de bătaie” în linia I. Generalul prevăzând același lucru a trecut imediat la pregătiri de război. Este avansat general de divizie. Este vital de menționat că generalul Teodorescu a fost un militar excepțional, profesionist fără să fi făcut o declarație politică întreagă sa carieră. Ba mai mult, deși apropiat a lui Carol al II-lea a reușit să evite să o cunoască pe Elena Lupescu, persona pe care o dezagrea complet.
După venirea la putere a generalului Antonescu, generalul Teodorescu este destituit deși ii amintește generalului Antonescu faptul ca nu a avut niciodată un rol în politică. A fost un militar care și-a îndeplinit ordinele și misiunile încredințate. Cu toate acestea, legăturile sale cu Franța erau considerate nepotrivite, cu atât mai mult prietenia sa cu fostul suveran. Este trimis în arest la domiciliu însă nu este trecut în rezervă, Antonescu realizând eventuala lui utilitate. Este păzit de o subunitate de jandarmi in permanență. Umilit de această decizie a lui Antonescu, îi înaintează acestuia demisia sa din Armata Regala Română. Până în 1944 generalul participă la anumite evenimente publice în calitate de comandant onorific al Regimentului 6 Dorobanți de Garda.
După 1944 solicită reactivarea generalului Sănătescu și comanda unei unități pe frontul de vest. Sănătescu amâna decizia până la sfârșitul ostilităților și nu îi acordă comanda. Umilit si de această atitudine a fostului sau coleg întreprinde prima sa acțiune în politică și se înscrie în PNT – Maniu, socotind prezervarea democrației mai important decât orice în acel crucial moment. Reparatoriu, dacă mai putea fi reparat ceva, Sănătescu propune Regelui Mihai avansarea în rezervă la gradul de general corp de armată în 1945.
De aici, așa cum din păcate au fost tratați toți generalii de excepție ai Armatei Regale Romane, începe un lung calvar al unui militar de excepție, decorat de-a lungul carierei cu Medalia „Carol I”, Medalia „Elanul Țării”, Crucea Comemorativă de Război 1916-1919, Medalia „Victoria”, Steaua României, Coroana României și Legiunea de Onoare franceză în grade de Cavaler, apoi Ofițer și ulterior Comandor.
Organele regimului comunist din România îl supraveghează și percheziționează arestându-l fără motiv. Îi sunt confiscate averile și în 1948 este arestat de securitate la Timișoara și condamnat pentru „acte preparatorii la trecerea frauduloasa a frontierei”. Este trimis la Jilava și este bătut cu bestialitate de gardieni în mod repetat. Prestează munca deși starea de sănătate nu i-ar fi permis. „Bonus”, este trimis la Canal.
Este eliberat și condiționat de către Bodnăraș să își scrie memoriile în condițiile publicistice specifice vremurilor. Teodorescu, vertical ca întotdeauna, refuză și este trimis să locuiască într-un beci, fără încălzire și fără drept de pensie militară de serviciu. Solicită repunerea în drepturi a pensiei militare și este refuzat.
În 1969 primește o pensie decentă și un apartament în Drumul Taberei în contextul vizitei lui de Gaulle în România, care a întrebat de fostul său coleg. Se bucură de o relativă libertate și își scrie memoriile sale așa cum dorește, se pregătește de un doctorat în istorie, dorind să publice la Academia RSR si Sorbona.
În ultima parte a vieții se retrage la Mânăstirea „Dintr-un Lemn”, și își pregătește singur mormântul și lucrând la doctoratul în istorie, sute de pagini. De parcă cineva de Sus, a înțeles drama, sacrificiul și dăruirea generalului, este binecuvântat cu o viață lungă deși bolnav după tratamentele inumane primite la Jilava și Canal. Se stinge din viată în 1981 la o vârstă venerabilă lăsând în urmă ample lucrări memorialistice. Nu are familie sau copii și i se respectă ultima dorință, de a fi înmormântat la mănăstire.
La înmormântarea sa participa mulți subalterni din Armata Regală care încă mai trăiau la vremea respectivă și au ținut cuvântări: contraamiral și cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” Horia Macellariu, general T. Ion Ionescu, col Gr. Grigore Mastacan .
Ca de obicei nu am eu căderea să pun concluzii unor astfel de oameni pentru care datoria și sacrificiul au fost mai presus ca orice și închei cu ultimele sale dorințe, de a fi îngropat în cele mai simple și modeste haine :
„ se va prinde – în dreptul inimii – panglica tricoloră a scumpei mele Patrii” după cum arată testamentul lui Paul Teodorescu ,,Ultimele mele dorințe´´– Buletinul Arhivelor Militare Române.
Mă semnez al vostru lt(rez)
Publicatii general Paul Teodorescu:
Războiul de mişcare. Teme şi soluţiuni, Hărţi şi crochiuri, vol. I şi II, București, Tiparul Cultura Naţională, 1923 (în colaborare cu lt. col. Romulus Ţupa)
Ce trebuie să ştie orice ofiţer din tactica generală (cu 5 crochiuri și 20 figuri anexă), București, Institutul de Arte Grafice, 1930, 199 p.
Instrucţia într’un regiment de infanterie, București, Tipografia „Lupta”, 1931, 495 p.
Întrebuinţarea jandarmeriei teritoriale și operative în răsboi (8 aplicaţiuni, 2 hărţi şi una schiţă), București, Tipografia Jandarmeriei, 1932, 244 p.
Rostul marinei în viaţa naţiunii. Conferinţă ţinută în cadrul Asociaţiei Scriitorilor Militari, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Marvan, 1933 (Liga Navală Română)
Două manevre: manevra de aripă, manevra defensivă de L. Loizeau [traducere], București, Universul, 1934, 144 p.
Colonel Paul Teodorescu, L’opinion publique en Europe sur la Guerre Roumaine de 1877-1878 pour L’Independece, Paris, 1936.
Bibliografie:
Cu deosebite multumiri veverabilului Mircea Carp pentru cercetarea persoanei generalului in detaliu, ziarist la Europa libera si ofiter comabtant in ce al de-al doilea Razboi Mondial. Ranit in operatiuni si decorat.
https://www.bjbacau.ro/2021/06/28/paul-teodorescu/
Academia Romana – Membrii 1866 – prezent: https://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=T
http://arhiepiscopiaramnicului.ro/generalul-paul-teodorescu
https://generals.dk/general/Teodorescu/Gh._Paul/Romania.html
https://www.navy.ro/eveniment.php?id=115 – „Şi anul acesta, marinarii militari au continuat joi, 19 aprilie, tradiția pelerinajului la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din judeţul Vâlcea, iar şeful delegaţiei Forţelor Navale a fost comandor Tiberiu Gâdiuță.
Gazdă primitoare pentru oamenii apelor, Maica Stareţă Emanuela OPREA a organizat o ceremonie religioasă de pomenire a eroilor marinari, precum şi a ministrului Aerului şi Marinei, din perioada 1938-1940, generalul Paul TEODORESCU, cel care-şi doarme somnul de veci lângă bisericuţa construită din trunchiul unui singur stejar secular.
Această legătură spirituală a militarilor din Forţele Navale cu sfânta mănăstire datează din anul 1938, când Ministerul Aerului şi Marinei de la acea vreme a început ample lucrări de restaurare a complexului monahal, ce au durat aproape doi ani.”
Ca de obicei mulțumiri Arhivelor Naționale.