Preluare integrala de pe Rfi.ro: autor Bianca Pădurean.
Ioan Boeriu s-a născut în 10 Octombrie 1859, în satul Recea, de lângă Făgăraș. Tatăl său era militar de carieră. Părinții lui Ioan Boeriu ar fi vrut să îl facă preot, însă el s-a înscris la Școala de Cadeți de Infanterie din Sibiu, pe care a terminat-o cu calificativul „eminent”.
Ioan Boeriu a devenit ofițer în armata austro-ungară, iar în anul 1914 era colonel și comanda Regimentul 76 infanterie, care s-a distins în luptele contra armatei ruse.
Ioan Boeriu a fost artizanul victoriei austro-ungare de la Polichna, bătălie în care a fost grav rănit. A rămas infirm, însă a primit gradul de general, titlul de baron, Ordinul Maria Tereza și funcții de comandă în Ministerul de Război din Viena.
În 11 noiembrie 1918, împăratul Carol I al Austriei i-a oferit gradul de mareșal, înainte de a abdica.
Ioan Boeriu, împreună cu Iuliu Maniu, au preluat comanda celor 60.000 de soldați români din fosta armată imperială, care erau singura forță organizată din Viena cuprinsă de febra unei revoluții bolșevice. După ce au depus jurământul de credință față de națiunea română, soldații lui Ioan Boeriu au ocupat Viena și Praga. Au restaurat ordinea și au predat puterea celor în drept, apoi au plecat spre Transilvania.
La 1 Decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia l-a numit pe Ioan Boeriu comandant al trupelor din subordinea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, pe care le-a condus, alături de Armata Regală Română, împotriva armatei maghiare.
Ioan Boeriu a contribuit la ocuparea Budapestei, în 1919. După desființarea Consiliului Dirigent, el a primit comanda Corpului VII de armată din Sibiu. S-a pensionat în 1921, când a fost decorat cu Coroana României de Regele Unirii, Ferdinand I. Ioan Boeriu a fost și membru al Senatului României și s-a implicat în activitatea ASTRA. A murit la 90 de ani, în 1949, la Sibiu.