T 72 AMT
Domnul Petro Poroshenko, el presidente de la republica Ucraina, a prezentat – nu cu foarte mult timp in urma, pe siteul presedentiei – cel mai nou tanc resapat ucrainean, unul foarte puternic si bine construit, zice domnia-sa…
Sa-l credem, sa nu-l credem?! Kievul ne-a obisnuit, mai ales de cand cu necazurile din est, sa nu lase sa treaca prea mult timp intre doua prezentari de noi rachete, vehicule militare etc, din pacate insa nu prea au obiceiul sa le si introduca in productia de serie.
Revenind la tanc, T 72AMT, este un T 72 up-datat aflat acum in teste, conform el presidente ucrainean. Fata de originalul T 72, ar putea avea o protectie ceva mai rasarita (protectie reactiva anti-RPG), in rest prea multe lucruri nu se cunosc, ce stim insa cu precizie este faptul ca ucrainienilor le lipsesc foarte multe lucruri pentru a construi un tanc modern.
Problema rezida in primul rand in lipsa fondurilor, mai apoi in tara din nord-estul nostru nu exista un program serios de dezvoltare a unui nou tanc, pur si simplu mai adauga cate ceva tancurilor vechi aflate deja in exploatare. Patania cu T 80 la „Strong Europe Tank Challenge 2018” fiind foarte graitoare, desi si-au pregatit din timp tancurile pentru concurs, tot au iesit pe ultimul loc, mai ales datorita problemelor tehnice avute cu vehiculele.
Practic, in Ucraina nu exista astazi nici un program de dezvoltare a noi arme ci doar incercari de modernizare a unora din era sovietica si prezentari pompoase.
T 84 Oplot nu iese nici el din imaginea generala si nu pare a fi cine stie ce de capul lui, atat timp cat vehiculele exportate in Thailanda (49 de bucati) dau mari batai de cap proprietarilor, suficient de mari inca sa se treaca la importul unor tancuri chinezesti – VT 4, 28 de bucati – si renuntarea la o parte din comanda de tancuri ucrainene.
Optiunea chinezeasca a venit pe fondul intarzierii in livrarea T 84 Oplot dar si al deselor si interminabilelor probleme tehnice. De la faptul ca bateriile tancurilor au o viata mult prea scurta si trebuie inlocuite des, pana la blindajul de o mult mai slaba calitate fata de prospect, sau fiabilitatea destul de scazuta.
Thailandezii se mai plang si de faptul ca una sustin ucrainenii ca poate face tancul si cu totul alta este realitatea din teren. Discutam aici de caracteristicile tactice si tehnice ale vehiculului care sunt departe de cerinte, necazuri mari survenind pe zona achizitiei tintei, acolo unde sistemul oferit de Kiev este mult sub standardele necesare de calitate.
Si de aici pana la o imprecizie cu totul periculoasa pentru tanc (dar normala pentru tancurile ex-sovietice) nu este decat un pas, asta pentru ca Ucraina nu are acces la o tehnologie de ochire suficient de precisa, sistemul care ar trebui sa mentina tunul pe tinta nu prea face acest lucru etc.
Ne amintim aici ca nici rusii nu exceleaza la acest capitol, T 90 folosind sisteme de vizare a tintei de productie franceza.
Cu alte cuvine T 84Oplot nu are ce sa caute pe un camp de lupta, nu poate angaja cu succes tinta, blindajul este slab si una peste alta pierzi timpul cu el, transportandu-l pana la fata locului.
Tot la fel cum „noul” T 72 AMT nu este nici nou, nici prea tanc.
Este uimitor cum la patru ani de la inceputul conflictului in est, Ucraina nu este in stare sa-si puna pe picioare industria de aparare, desi are un conflict semi-inghetat chiar la ea in curte.
De ce nu poate?! Pai explicatia este relativ simpla: coruptia. Coruptia care genereaza incompetenta, criza economica perpetua, ineficienta institutiilor statului etc. Mai clar, Ucraina este o entitate statala, nu un stat, care nu-si poate aduna laolalta puterile desi se afla practic in razboi si cand te gandesti ca Romania isi facea la un moment dat probleme fata de „puterea militara” ucraineana, putere militara care s-a dovedit ridicola, un mare bluf, totul doar pe hartie, spre norocul nostru.
Si trebuie sa recunoastem ca situatia in care Kievul se afla de patru ani este este una benefica pentru noi, atat din punct de vedere militar cat si economic. Ne mai aducem aminte toate mizeriile tipic sovietice, pe care „prietena” noastra de la nord-est ni le facea inainte ca Rusia s-o ia la palme…
Pana la urma ce-i intre ucraineni si rusi ii priveste pe ei, noi putem doar sa speram ca Rusia nu va ajunge pe Nistru, iar Ucraina nu va deveni un stat serios dar nici ca se va prabusi prea repede. Acest scenariu ambiguu fiind, in mod clar, spre avantajul nostru si al rusilor 🙂 evident…
GeorgeGMT