Romania Military

Hermes 900

Elbit Systems demonstrează capabilitățile Hermes 900 în misiuni de căutare și salvare pentru Agenția pentru Navigație Maritimă și Pază de Coastă din Marea Britanie

Hermes 900 a reușit să zboare în spațiul aerian nesegregat și necontrolat în deplină conformitate cu reglementările Autorității Aviației Civile din Marea Britanie.

Londra, Marea Britanie, 11 septembrie 2020 – Hermes 900 UAS (sistem de aeronavă fără pilot) de la Elbit Systems a finalizat recent o serie de demonstrații de zbor pentru Agenția pentru Navigație Maritimă și Pază de Coastă (MCA) din Marea Britanie. Demonstrațiile au fost efectuate de MCA și au fost concepute pentru a testa capabilitățile de utilizare a unui UAS pentru îmbunătățirea capabilităților de căutare și salvare (SaR) și utilizarea sistemelor fără pilot de rază lungă în spațiul aerian civil.

Demonstrațiile au avut loc în largul coastei de vest a Țării Galilor în primele două săptămâni din septembrie, Hermes 900 reușind să efectueze misiuni de zbor avansate „dincolo de linia vizuală” (Beyond Visual Line of Sight) în spațiul aerian nesegregat și necontrolat, în conformitate cu reglementările Autorității  Aviației Civile din Marea Britanie (CAA). Succesul acestor teste este un pas important pentru îmbunătățirea capabilităților MCA în ceea ce privește creșterea eficienței și eficacității operațiunilor sale de căutare și salvare, reducând în același timp riscul pentru personalul MCA din teren. Elbit Systems UK colaborează strâns cu Autoritatea Aviației Civile din Marea Britanie, sprijinită de alte companii din Marea Britanie, inclusiv Inzpire și Aviation Systems Group.

În demonstrația recentă, Hermes 900 a fost desfășurat într-o serie de misiuni care simulau salvări de-a lungul țărmului, salvări pe apă în spațiul aerian periculos și salvări de pe nave aflate la distanțe mari în spațiul aerian internațional. Hermes 900 a fost echipat în această demonstrație cu: radar specific de căutare și salvare, un sistem de identificare automată (AIS), echipament electro-optic/infraroșu (EO/IR), radiobaliză de localizare EPIRB (Emergency Position Indicating Radio Beacon), și comunicații complete prin satelit.

Cu o anvergură a aripilor de 15 m și o greutate de 1,2 tone, Hermes 900 este deja în serviciul mai multor clienți din Europa și din Asia, oferindu-le capabilități de căutare, salvare și recunoaștere. Compania oferă capabilități extinse de salvare în configurația recent lansată Hermes 900 Patrulă Maritimă cu plute de salvare gonflabile prin detectarea, identificarea și salvarea supraviețuitorilor pe mare. Această configurație a fost deja livrată unui client din Asia de Sud-Est.

Martin Fausset, CEO al Elbit Systems Marea Britanie a precizat: „Suntem încântați că am avut ocazia să arătăm MCA capabilitățile noastre de căutare și salvare îmbunătățite în această săptămână. Hermes 900 este perfect echipat pentru a face față nevoilor Agenției pentru Navigație Maritimă și Pază de coastă și suntem mândri că îi putem sprijini în activitatea lor vitală, de salvare de vieți”.

Directorul Pazei de Coastă a Majestății Sale Claire Hughes a declarat: „Continuăm să facem tot ce putem pentru a folosi tehnologia existentă, precum și pentru a privi spre viitor în activitatea noastră continuă de salvare a vieților pe mare. Avioanele pilotate de la distanță continuă să fie o parte importantă al acestui efort, atât pentru a salva posibili supraviețuitori în timpul căutărilor, cât și pentru a salva frumosul nostru țărm de cele mai grave efecte ale poluării.”

Elbit Systems

 

Cateva video pe subiect…

In acest video din 2014 se precizeaza sarcina utila de 450 kg  si cala interna de arme in plus fata de cei doi piloni de pe aripa:

Iar aici versiunea de patrulare maritima:

 

Exit mobile version