Si daca ar fi sa avem probleme doar cu achizitiile militare… ce bine ar fi!
In fine, iata o mica lista a problemelor majore din sarcina Departamentului de Armamente (DpA) al MApN dar si a celorlalti decidenti cu rol in inzestrarea Armatei Romane:
- Carnetele de sarcini adesea nerealiste: performante, criterii si preturi aberante. In multe cazuri se cere un produs de top, « ca in reviste », dar la un pret cat mai redus si in cantitati mici. Ori asta inseamna ca se sacrifica integrarea unor sisteme de arme mai sofisticate, se renunta la unele echipamente – mergandu-se pe dotarea minimala sau calitatea unor subansamble. Un exemplu este achizitia de Piranha IIIC, un vehicul nu neaparat prost, insa intrat in dotare in doar cateva zeci de exemplare, fara kit-uri de protectie suplimentara si dotat minimalist cu o turela cu arma de calibru mic, care a avut si probleme de integrare si exploatare. O legenda este cazul motivarii neselectionarii transportorului SAUR2, pe motiv ca, alaturi de protectia insuficienta, nu ar fi capabil sa atinga viteze de 120km/h – informatie care nu poate fi confirmata sau infirmata oficial pe motivul transparentei reduse, vizate la punctul urmator. Si cu toate acestea, armata, prin declaratiile ministrilor de resort, a fost interesata sa achizitioneze SAUR2… O confirmare recenta o reprezinta licitatia anulata pentru doar 286 de vehicule 4×4 usor blindate… insa exemple de licitatii anulate pe motiv de oferte neconforme au mai fost.
- Lipsa transparentei carnetelor de sarcini si licitatiilor – in sensul ca cerintele si punctarea (motivarea deciziei) sunt confidentiale, desi majoritatea producatorilor fac publice caracteristicile tehnico-tactice ale propriilor echipamente. Exemple recente: modernizarea fregatelor (pentru ridicola suma de 190 mil. euro) si alegerea tipurilor de corvete, ca sa nu mai vorbim de optiunea pentru achizitia aparatelor F-16.
- Lipsa predictibilitatii finantarii corespunzatoare, multianuale, din cauza instabilitatii factorului politic. Vom vedea daca incepand de anul acesta lucrurile se vor indrepta. Un alt efect al instabilitatii politice si politicilor fiscale iresponsabile este anularea unor licitatii de la un an la altul, pentru a castiga timp si a economosi bani.
- Lipsa coerentei programelor de inzestrare pe termen lung, in sensul in care, desi necesarul de anumite echipamente este in volum mare, se cumpara esantioane reduse prin licitatii separate, ceea ce poate duce la castigarea licitatiilor de produse diferite. Acesta poate fi un raspuns simptomatic la faptul ca parlamentul si alte institutii sunt incapabile sa asigure finantare multianuala a programelor, insa efectele perverse, dincolo de inzestrarea pestrita – un cosmar logistic – sunt pretul mai ridicat la bucata si incapacitatea de a negocia o compensatie industriala sau o integrare/productie partiala in tara. Exemple sunt achizitia de Piranha IIIC, care trebuiau produse partial in tara dupa lotul-esantion initial de import, cea de 4×4 Panhard PVP (doar 16 vehicule !), existand deja in inventar si vehicule 4×4 Humvee si Uro Vamtac.
- Comenzi date in loturi mici, chiar daca necesarul e mult mai mare, interdependenta cu punctul anterior al coerentei programelor. Exemple: licitatia de anul trecut de vehicule 4×4 usor blindate precum, cea de doar 12 avioane multirol F-16 (inclusiv echipamentele aferente si munitiile, in cantitati farmaceutice), achizitia de camioane (necesar 2000 de bucati potrivit RFI-ului DPA) sau licitatiile de torpile (doar 18 bucati in 2013, alta incercare in 2016 pentru 36 de bucati) si achizitia de Panhard PVP. La capitolul 4×4 ar fi nevoie sa inlocuim aproximativ 2000 de vehicule, in principal ARO, fiind achizitionate deja putin peste 100 de vehicule HUMVEE respectiv URO Vamtac, MapN emitand in 2014 un RFI in care confirma interesul pentru 1200 de vehicule. De asemenea, in cazul multirolului, este deja unanim acceptat un minim de doua-trei escadrile, adica 36-48 de aeronave.
- Lipsa unei viziuni integratoare a sistemelor de arme – in sensul in care mai exista putini profesionisti in cadrul MapN care sa puna cap la cap interfunctionarea sistemelor de arme si senzori in cadrul sistemului national de aparare, intr-un tot unitar, atunci cand se face o alegere. Exemple: modernizarea si integrarea sistemului MIM-23 Hawk cu alte viitoare si actuale sisteme AA, modernizarea SPAAG Gepard si a tunurilor Oerlikon, prin integrarea de rachete cu raza scurta sol-aer, alegerea rachetelor sol-aer si antinava pentru nave, intr-o solutie comuna cu fortele terestre sau aviatia. Pentru a pastra obiectivitatea, s-au intrevazut anumite intentii, insa pe moment nu s-a concretizat nimic, posibil si din cauza faptului ca decizia nu le-a apartinut respectivilor profesionisti ci unor structuri dependente de politic;
- Lipsa unei preocupari reale pentru lantul logistic – in foarte putine cazuri s-a transferat mentenanta sau productia unor componente in tara. Daca in cazul transportoarelor Piranha, a avioanelor C-130 Hercules sau a sistemelar AA Gepard anumite faze ale mentenantei se realizeaza local (nu foarte clar la ce nivel), in cazul avioanelor C-27JAlenia Spartan sau al F-16 am asistat doar la declaratii de intentie;
- Constrangerea pretului celui mai mic, provenita din legislatia cu privire la licitatii – o aberatie in cazul in care performantele si integrarea locala sunt mai importante decat pretul in sine. Aceasta constrangere pare sa fi fost rectificata de curand.
- Obiceiul de a acorda contractele unor interpusi locali, de obicei firme de apartament sau fara experienta reala in domeniul respectiv, si nu direct companiilor mama, unor filiale ale acestora sau unor posibili parteneri locali, cu experienta in domeniu. Cazul CSR in achizitia Panhard PVP este un exemplu, ca sa nu mai vorbim de insistenta de a implica UTI in programul TBT 8×8 la un moment dat;
- Evitarea pana in ultimul moment a formularii unor cerinte tehnico-tactice clare, in special in dialogul cu industria locala;
- Lipsa unei implicari reale, finantate corespunzator, in cercetare – lucru dovedit de statisticile europene ale EDA (European Def. Agency) – vezi pag. 31 din propriul raport. Tot EDA ne spune bazat pe datele din 2014-2015 ca nu mergem in directia buna, crescandu-ne cheltuielile de personal in ritm accelerat, raportat la bugetul armatei.;
- Evitarea/complicarea offsetului sau altor forme de compensatie industriala, separand partea de achizitie, aflata in custodia MApN, de cea a colaborarii industriale, aflate la Min. Economiei/ Romarm, astfel ca anumite contracte de achizitie sunt semnate inainte de a se ajunge si la un accord pe partea industrial. Ulterior semnarii, ramane ca min. Economiei sa se chinuie sa gaseasca o formula de compensatie, cu greu acceptata si de furnizor…
- Evitarea colaborarii industriale sub pretextul contractelor guvern-guvern, al caror prim scop este reducerea la un minim a costului achizitiei;
- Spargerea unei achizitii in mai multe sub-contracte, pentru a evita acordul parlamentului pentru sume ce depasesc un anumit prag sau pentru a face ne-necesar un acord de compensatie/offset.
Bineinteles, mai sunt si alte probleme, cum ar fi lipsa capacitatii de decizie a profesionistilor inca existenti in cadrul MApN, insa paienjenisul a devenit atat de dens, incat orice program corect de inzestrare poate fi implementat doar cu eforturi aproape ireale.
Articol publicat initial pe blogul lui Moise Guran
RomaniaMilitary