Incepem o noua poveste…O poveste lunga legata de aparitia si dezvoltarea unei Arme performante de care ne vom bucura si noi in curand. Da, o poveste americana de succes, o poveste care incepe probabil in 1846 si continua astazi cu HIMARS. Insa, in “buna” traditie WW-istica, mai e mult pana departe fiindca povestea e luuunga si incepe…cu inceputul. Adica cu primele lansatoare de rachete neghidate din armata americana, rachete realizate de catre inventatorul britanic William Hale si utilizate in razboiul cu Mexicul, razboi care a avut loc intre anii 1846-1848 ca urmare a anexarii in 1845, de catre SUA, a Texasului.
RACHETA WILLIAM HALE
Razboiul s-a terminat cu victoria SUA insa, in cursul razboiului, americanii au folosit rachete proiectate de catre inginerul britanic William Hale, acesta inventand prima racheta de precizie din lume. Concret si succint, in 1844 a modernizat rachetele compatriotului sau, Colonel Sir William Congreve, introducand tehnica numita “torsiune stabilizata” (ei bine, Congreve si-a proiectat rachetele cu ajutor…indian. Si asta deoarece au pus mana pe asemenea proiectile reactive realizate din tuburi de fier in urma razboiului britanico-misorian. Concret, in timpul sultanului Hyder Ali Khan, Regatul Mysore, indienii construiau rachete cu combustibil solid. Erau tuburi de fier umplute cu pulbere neagra si lansate cu ajutorul unor bete de bambus. Cu tot primitismul lor si raza mare de imprastiere, rachetele erau capabile sa zboare peste 900 m. In 1792, in timpul celui de-al doilea razboi cu britanicii, Regatul Mysore, acum condus de urmasul sultanului Ali Khan, sultanul Tipu Khan/Tippu Sultan, avea in armata sa doua unitati de rachetisti incadrate cu…mii de oameni. Si da, efectul rachetelor asupra militarilor britanici era devastator si demoralizant, iata ce ne spune in acest sens un ofiter britanic aflat sub comanda colonelului Arthur Wellsley, citez:”Eram atat de nenorociti de baietii cu rachete incat nu ne puteam misca fara sa fim loviti. Rachetele si focul a 20.000 de muschete inamice bubuiau neincetat. Nicio grindina nu putea fi mai deasa.
RACHETISTI REGATUL MYSORE -INDIA
Fiecare lumina albastra era insotita de un potop de rachete, unele dintre ele intrand din capatul coloanei si traversand pana in spate, cauzand moarte, rani si sfasieri ingrozitoare datorate tijelor de bambus lungi de 6 sau 9 metri, invariabil atasate de acestea”. Intr-un final indienii au fost infranti, britanicii punand mana pe 600 de lansatoare, 700 de rachete gata de lupta si 9000 de rachete fara incarcatura de lupta. Astea au ajuns in Anglia fiind studiate la Arsenalul Regal Woolwich din sud-estul Londrei. In 1801, britanicii aveau deja un program de cercetare-dezvoltare pentru rachete, in 1807, William Congreve realizand varianta autohtona, prima racheta neghidata britanica. A reusit sa creeze o racheta care ajungea la 2473 m distanta, cantarea 14,50 kg. In 1813, la Woolwich se produceau deja trei tipuri de rachete). Vechile rachete Congreve aveau in “coada” un furtun de evacuare (prima duza de evacuare), insa in 1844, Hale a adaugat in gura furtunului doua elice curbate ce imprimau rachetei miscare de rotatie in timpul zborului crescand precizia acesteia (principiul e acelasi cu cel al unui proiectil iesit dintr-o teava ghintuita. Racheta cantarea aproximativ 8 kg, foarte probabil 7,10-7,30 kg, si ajungea la 2000 m distanta).
Astfel de rachete au utilizat americanii impotriva mexicanilor, insa nu mult dupa aceea acestea au intrat intr-un con de umbra…Tunurile erau “regina” campului de batalie, rachetele fiind folosite sporadic la semnalizare. Cel putin in Armata SUA fiindca altii chiar s-au ocupat serios de dezvoltarea lor, cu deosebire germanii si rusii in perioada interbelica si in WW II. Nu are rost sa detaliem istoria rachetismului german si sovietic fiindca am facut-o deja in articole trecute, insa ne vom opri succinct asupra preocuparilor americane. Tarzii, e adevarat, in raport cu alte natiuni, primele preocupari serioase debutand in 1912 cu Robert Hutchings Goddard, inginer, profesor, fizician si inventator. Acesta a fost inspirat inca de la o varsta frageda de romanele lui H.G.Wells.
A realizat prima racheta cu combustibil lichid din lume, aceasta fiind lansata cu succes pe 16 martie 1926 la Auburn/Massachusetts (racheta a fost botezata “Nell” fiind propulsata cu combustibil lichid. A fost lansata la Ferma Asa Ward, ferma matusii Effie din Auburn/Massachusetts. Racheta era un cilindru de 1,95 m lungime, 4,70 kg greutate si 14 cm diametru, a zburat timp de 2,50 secunde atingand altitudinea de 12 m, cazand la 56 m de punctul de lansare. Intreaga instalatie masura 3,42 m lungime, motorul-racheta generand 4 kgf. Racheta era realizata din aluminiu, otel si azbest, la experiment asistand sotia sa, Esther Christine Kisk Goddard, si doctorul Percy M.Roope –acesta era profesor de fizica la Universitatea Clark si student a-l lui Goddard).
Pana la fina, intre anii 1926-1941, a realizat 34 de rachete, acestea reusind sa atinga altitudinea de 2600 m si viteza de 885 kmh (si-a realizat rachetele si si-a desfasurat cercetarile cu ajutorul unor contributii financiare modeste din partea Institutului Smithsonian si a Fundatiei Daniel Guggenheim, nicidecum cu ajutor guvernamental. In 1907/1911 lucra in cadrul Institutului Politehnic Worcester din cadrul Universitatii Clark, aici realizand prima aprindere a unui motor-racheta cu combustibil lichid si, tot aici, a lucrat la impactul undelor radio asupra izolatorilor inventand “redresorul de vid”/2 noiembrie 1915. Cu doar un an in urma, in 1914, breveteaza doua rachete cu combustibil lichid, benzina si oxid de azot lichid, prima dintre acestea avand mai multe trepte).
GODDARD&NELL
Da, muuult sub performantele obtinute de sovietici si germani dar…au existat, scopul lui Goddard fiind calatoria in Spatiu (ca si Von Braun, dealtfel!). Ei bine, Goddard a fost cat pe aici sa realizeze primele rachete militare destinate US Army, si asta chiar in WW I. Din cate se cunoaste, odata cu intrarea SUA in Marele Razboi, inventatorul american a fost contactat in 1918 de catre un industrias civil din Worcester in vederea fabricarii de rachete destinate armatei SUA. Interesant e faptul ca inca din 1917, Goddard propusese Army Ordnance multiple aplicatii militare ale rachetelor sale, aplicatii ce puteau fi adaptate artileriei de camp si torpilelor navale. Din pacate nu a existat interes major din partea Armatei, Army Ordnance limitandu-se la a sta de vorba cu inventatorul si a analiza…posibilele oportunitati! Ei bine, in 1918, odata cu cresterea interesul industriasului pentru rachetele lui Goddard, inventatorul american a devenit suspicios banuind ca acesta urmarea de fapt insusirea inventiilor sale fara a plati niciun cent pentru acestea.
RACHETA NELL
Si de aici lucrurile devin neclare fiindca Army Signal Corps a incercat sa-l determine sa coopereze prin intermediul unui ofiter. Nu e cert daca acest ofiter a actionat asupra lui Goddard la ordin sau a actionat pe cont propriu la sugestia industriasului. Cert e faptul ca Goddard a fost chemat chemat in audienta de catre General-maior George Owen Squier, seful US Signal Corps, acesta fiind informat despre “scandal” si preocuparile lui Goddard de catre secretarul Institutului Smithsonian, Charles Walcott. A primit, datorita Generalului, sponsorizare din partea Army Signal Corps pentru realizarea unor proiecte cu utilizare militara. Goddard a propus atunci realizarea unui lansator de rachete portabil destinat infanteriei, aceasta arma fiind considerata precursoarea redutabilei bazooka din WW II (exista voci care sustin ca acest prototip a fost primul model de “burlan” –asa era bazooka poreclita in WW II, inclusiv de catre germane –Ofenrohr/Burlan). Impreuna cu colegul sau, Doctor Clarence Nichols Hickman, fizician considerat “tatal bazooka”, la Mount Wilson Observatory, au propus un lansator de rachete portabil (Hickman, in 1941, conducea Sectiunea H –Investigarea Propulsiei in cadrul National Defence Research Committee/NDRC. In 1941 propune US Navy reluarea cercetarilor lui Goddard, vizand realizarea unui lansator de rachete capabil sa lanseze un proiectil-racheta capabil sa penetreze blindajul puntii navelor de lupta, o Arma similara viitoarei Bazooka. Marina n-a fost deloc interesata preferand realizarea unor rachete cu lansare din aer).
Au realizat chiar si un prototip care a fost prezentat oficialilor Army Signal Corps la Aberdeen Proving Ground/Maryland pe 6 noiembrie 1918. Lansatorul a impresionat audienta insa, din pacate pentru Goddard si Hickman, doar cinci zile mai tarziu, pe 11 noiembrie 1918, la Compiegne s-a semnat Armistitiul punand capat WW I. Odata cu Armistitiul si dezvoltarea bazooka a luat un curs sinuos, interesul Armatei scazuse simtitor iar Goddard se lupta cu o boala grava, tuberculoza. Totusi, Goddard ramane consultant al Armatei SUA pana in 1923, continuandu-si cercetarile legate de propulsia rachetelor cu combustibil lichid. Oricum, Hickman, Capitan Leslie Alfred Skinner si Locotenent Edward George Uhl aveau sa continue munca la bazooka “cea dintai” transformand-o intr-o arma antitanc redutabila (cei doi ofiteri apartineau US Army Ordnance Corps/Corpul Armatei SUA, ocupandu-se de testarea si evaluarea tehnicii auto si blindate in cadrul Aberdeen Proving Ground inca de la inceputul anilor *30/sec.XX. Viitorul Colonel Skinner era absolvent al Academiei Militare West Point, inginer, la pesionare a fost decorat cu Legiunea de Merit pentru servicii deosebite aduse US Army. Viitorul Locotenent-colonel Edward Uhl era si el inginer, absolvent al Universitatii Lehigh/Pennsylvania, institutie privata de invatamant superior tehnic).
Bazooka s-a dovedit un proiect stralucit fiind considerata prima arma antitanc portabila destinata infanteriei lansatoare de grenade reactive. Arma impunea respect, germanii se temeau de ea, ba chiar au copiat-o dupa ce au pus mana pe cateva lansatoare in Africa de Nord (1943, Tunisia), scotand varianta proprie numita Raketenpanzerbuchse/RPzB “Panzerschreck/Teroarea tancurilor”, calibrul 88 mm (e considerata una dintre cele mai bune arme antitanc portabile din WW II. Penetra blindaj de 16 cm grosime de la 150 m distanta. Germanii au scos o bazooka imbunatatita deci, se putea si invers! Americanii n-au ramas insensibili la bazooka imbunatatita germana scotand o varianta imbunatatita substantial numita M-20 Super Bazooka, utilizata pentru prima data in Coreea, calibrul 89 mm, racheta penetrand blindaj de 28 cm de la aproximativ 300 m distanta. In fine, bazooka e alta poveste!).
T-44 DUKW MLRS
Desi initial nu a fost prea interesata de rachete, Armata SUA avea sa le introduca progresiv in dotare odata cu implicarea SUA in WW II, cercetarile in domeniu fiind impulsionate substantial –toate aceste sisteme de lansare poot fi c
onsiderate primele Multiple Launch Rocket System/MLRS/Sistem de Rachete cu Lansare Multipla din US Army, US Navy si US Marines. Primele astfel de lansatoare au fost destinate lansarii de pe nave fiind utilizate in operatiuni de desant maritim, cu deosebire in Pacific, cel mai cunoscut fiind T-44 -maxim 120 de tuburi de lansare. T-44 a fost creat pentru debarcarea din Normandia fiind montat pe nave cargo, pe DUKW/G-501 si pe LVT, ulterior aparand si variante terestre derivate din acesta (in Pacific, US Marines a utilizat si MLRS Scorpion montat tot pe DUKW, acesta avand pana la 144 tuburi de lansare, in paralel cu T-45 de pe LVT –rachete de 11 cm. T-44 montate pe LVT, numite T-45, avea 20 de rachete, cate 10 pe fiecare lansator dispus vertical/2 lansatoare per vehicul).
T-34 CALLIOPE
Variantele terestre “dominante” de lansatoare de rachete neghidate T-44 erau preponderent montate pe camioane GMC CCKW-353 si tancuri medii Sherman M4/T-34 Calliope, insa au existat si Jeep-uri dotate cu 8/14 tuburi lansatoare/T-36 MRL, astfel de masini fiind vazute in Europa si in Pacific, ulterior si in Coreea (au fost vazute in Guam, Saipan, Tinian, Iwo Jima si Okinawa).
Cea mai interesanta varianta montata pe camion GMC CCKW-353/Doiarul a fost lansatorul de rachete neghidate T-27 Xylophone (Xilofonul), elevatia fiind cuprinsa intre -5◦/+45◦. Lansatorul folosea rachete M-8/110 mm fiind operational din 1943, peste 2,50 milioane de rachete produse intre 1941-1944, combustibil solid, greutate 17 kg, lungime 84 cm, ogiva HE de 2 kg, raza maxima de actiune 4200 m, viteza maxima 970 kmh/270 ms, neghidata, penetra blindaj de 2,50 cm aflat la 700-800 m distanta de punctul de tragere. T-27 avea 8 tuburi de lansare, insa existau si variantele T-27E1/8 tuburi de lansare demontabile in vederea transportului, T-27E2/24 de tuburi de lansare dispuse cate 8 pe 3 randuri si T-28/24 de tuburi de lansare din otel, asemenea lansatoare fiind vazute si in Coreea si Vietnam. Darea focului la T-27 se facea electric (avea un generator), sistemul dispunand de un colimator similar cu cel folosit la obuzierele de 75/105 mm, elevatia fiind obtinuta mecanic, suportul rachetelor neputandu-se roti. GMC CCKW-353/Doiarul avea pe platforma destinata incarcaturii maxim 16 tuburi de lansare T-27 Xylophone dispuse cate 8 pe doua suporturi/cadre, acestea fiind ridicate manual prin intermediul unui dispozitiv tip melc. Nu se stie cate astfel de camioane au fost produse insa erau rar vazute de catre trupe pe front, asta inseamna c-au fost putine.
MLRS T-34/34E1/34E2 Calliope avea 10/14/20/60 de tuburi de lansare montate pe tancul mediu M-4 Sherman (de regula avea 6 grupuri de tuburi de lansare dispuse deasupra turelei, doua grupuri a cate 18 tuburi la partea superioara/sus+doua grupuri a cate 12 tuburi la partea inferioara/jos, rachete calibrul 11,43 cm/114 mm. Cele doua grupuri de tuburi de lansare inferioare puteau fi demontate in vederea usurarii vehiculului la trecerea prin teren framantat/noroi. Ridicarea lansatorului in pozitie de tragere se facea prin intermediul unei tije montata pe teava tunului, un sistem simplu si eficient. Versiunea T-34E1 Calliope avea 14 tuburi de lansare la partea inferioara/jos. Versiunea T-34E2 Calliope avea rachete mai puternice, calibrul 18,30 cm/183 mm). A fost vazut preponderent in Pacific, puterea de foc fiind devastatoare pentru “japi”. Astia cand le vedeau incercau sa le anihileze rapid concentrandu-si focul asupra acestor vehicule. Un numar mic de tancuri T-34 Calliope a fost produs in perioada 1944-1945, nu mai mult de 200 in toate cele trei variante. Primele exemplare au fost vazute in 1944 in Franta, acestea apartinand Diviziei 2 Blindate, deviza acesteia fiind “Hell on Wheels/Iadul pe Roti”, unitatea luptand in Normandia si Ardeni, cu certitudine –au luptat in cadrul Batalionului 272 Tancuri (au operat si T-40 spre finalul razboiului).
DETALII T-40 WHIZBANG
La sfarsitul lui 1944 a aparut varianta T-40, derivata din T-34, tuburile de lansare fiind mai scurte si containerizate (erau montate intr-o cutie din tabla de otel, aspect tehnic deloc de neglijat utilizat cativa ani mai tarziu pe M-270 MLRS). E vorba de lansatorul de rachete T40/M17 Whizbang montat tot pe M-4A3 Sherman/greutate 38 tone, acesta avand 20 de tuburi de lansare calibrul 18,29 cm, lansatorul fiind prevazut cu trapa de inchidere actionata manual la partea superioara (proteja tuburile de lansare de praf si intemperii). Lansatorul era ridicat hidraulic prin intermediul tunului calibrul 75 mm, elevatia fiind cuprinsa intre -5◦/+25◦, travers 360◦, rachetele putand fi trase in salve sau cate una –interesant e faptul ca lansatoarele puteau fi largate dupa tragere sau in caz de urgent, blindatul luptand…clasic. A fost produs in numar mic si utilizat sporadic in perioada 1944-1945 in Europa, raza maxima de actiune fiind de 3100 m cu rachete T-37 HE (28 kg greutate/viteza initiala 49 ms/ogiva HE de 15 kg, continand compus C2/RDX, echivalentul a 18,50 kg TNT/calibrul 180 mm. Efectul la tinta era similar unui proiectil de artilerie calibrul 105 mm. Raza minima de actiune era extrem de mica, 210 m, fiind considerata “oribila” de catre tanchisti. Aceasta racheta deriva dintr-o bomba antisubmarin) si de 3140 m cu rachete T-21/minim 270 m (23,50 kg greutate/viteza initiala 210 ms/ogiva chimica –iluminare/calibrul 180 mm.
RACHETA NEGHIDATA T-37
LCT-R IN 1944
Se stie ca primele rachete T-37 au fost lansate in timpul Operatiunii Dragon, invazia Aliata in Proventa, sud-estul Frantei, 15 august 1944-14 septembrie 1944, acestea fiind lansate de la bordul unor LCT(R)/Landing Craft Tank(Rocket) –aceste nave puteau duce pana la 1044 de tuburi de lansare, raza maxima a rachetelor fiind de 1000 m. In Pacific au aparut incepand din ianuarie 1944, cel mai devastator atac fiind suportat de japonezi la Iwo Jima, februarie 1945, cand in doar cateva minute le-au cazut in cap peste 10.000 de rachete efectul fiind devastator si demoralizant. Cu toate astea, americanii au avut pierderi ingrozitoare!).
T-40 WHIZBANG
Nu e foarte sigur cand au “luptat” pentru prima data insa e cert faptul ca au fost vazute in Ardeni, 30 de exemplare luand parte la respingerea atacului german in decembrie 1944. Ulterior au aparut in nordul Italiei unde le-a prins sfarsitul razboiului in Europa. La acea vreme US Army lansase deja o comanda pentru 1000 de kituri T-40 destinate tancurilor M-4 Sherman A2/M17 Whizbang, comanda nefructificata datorita capitularii Germaniei si Japoniei –exista surse care sustin ca doar doua astfel de kituri au fost livrate pana la anularea comenzii, ceea ce indica c-au fost produse, foarte probabil, doar 32 de exemplare M17 Whizbang.
M26 PERSHING&T-99 MRL
Exista si varianta experimentala T-99 Multiple Rocket Launcher/MRL/Lansator Multiplu de Rachete, initial tot pe M-4 Sherman, aceasta avand 4 boxuri cu tuburi de lansare montate cate doua pe lateralele turelei la partea superioara. Fiecare box contine cate 11 rachete calibrul 11,43 cm, total 44 de rachete, cate 22 de rachete pe fiecare parte lateral a turelei. Se pare c-a fost doar un singur exemplar testat la Fort Knox, foarte probabil dupa capitularea Germaniei, in 1945. Au aparut ulterior si pe M-26E4 Super Pershing, foarte probabil la sfarsitul lui 1945, design similar T-99 Sherman, testat la Aberdeen Proving Ground/APG. Un singur exemplar a fost produs si testat, programul fiind anulat in 1946 fiind considerat “nesatisfacator”. Aceeasi soarta a avut-o si Sherman T-99, si acesta fiind anulat in 1946 fiind considerat “nesatisfacator”.
T-73 MRL
Exista surse care sustin ca ambele prototipuri au fost testate, cam in aceeasi perioada, la APG. Au fost totusi mai multe variante prototip de MRL precum: T-73 -10 tuburi de lansare rachete calibrul 18,29 cm dispuse in spatele turelei. Montat initial pe un M-4A1 Sherman, ulterior si pe un M4A3 –T76E1; T-76E1 -10 tuburi de lansare rachete calibrul 18,29 cm dispuse pe turela+o lama de buldozer la partea frontala. Vehiculul Sherman M4A3 CEV folosit la prototipurile T-73 si T-76E1 avea urmatoarele caracteristici: viteza de rotatie a turelei 22,60◦ s; elevatie lansator cuprinsa intre 0◦/+30◦ (posibil doar la T-76E1); greutate totala a vehiculului 35,30 tone; putere dezvoltata de motorul Ford GAN V8, 500 CP la 2600 rpm, 14,60 CP/tona; viteza maxima pe sosea 40 kmh; transimisie sincronizata, 5 inainte+una inapoi; echipaj 5.
T-76E1
Oricum, primele unitati de “rachetisti” din US Army au fost formate in 1944,cinci la numar, initial fiind dotate cu 12 camioane echipate cu T-72 Xylophone –aceste unitati s-au numit initial 5th Rocket Detachments. Prima tragere cu astfel de rachete a avut loc la Brest/Franta, in toamna lui 1944. In noiembrie 1944 existau in uz doar 18 lansatoare T-27 Xylophone, conform surselor independente. Si trecem la anii *50 in drumul nostru spre HIMARS!
Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
https://military.wikia.org › wiki › Petr_Ufimtsev
https://nationalinterest.org › blog › the-ultimate-c…
https://theamericans.fandom.com › wiki › Stealth…
www.thisdayinaviation.com › tag › nell
www.spectroom.com › 1022705295-t40-whi…