Israel Aerospace Industries a dezvăluit, în 2009, un nou concept operaţional menit să asigure trupelor debarcate şi forţelor de manevră capabilităţi de atac de precizie, utilizând conceptul “dial a strike”, folosind noua rachetă supersonică, ghidată, cu lansare verticală, “Jumper”.
Racheta are o lungime de 1,80m, un calibru de 150mm şi cântăreşte 63kg.
Racheta este propulsată de un motor-rachetă în două trepte, cu semnătură IR redusă.
Oricât m-am străduit, nu am reuşit să găsesc date despre masa încărcăturii de luptă. Bănuiesc că ar fi undeva în jurul a 20kg, dacă o comparăm cu sisteme similare.
Unitatea de lansare cântăreşte 1,5 tone, poate fi desfaşurată pe calea aerului, cu avionul sau helicopterul, sau pe cale terestră şi poate opera în mod nesupravegheat, fără a necesita prezenţa unor operatori.
Amprenta sistemului este de 1,4 x 1,4 m iar înălţimea sa este de 2m.
Unitatea de lansare acoperă o raza de 50km şi foloseşte lansarea verticală pentru a pune racheta pe curs în orice direcţie, fără schimbări de elevaţie sau derivă, înaintea lansării.
Unitatea de lansare poate fi încărcată cu diferite rachete depozitate în containere-lansatoare sigilate, în greutate totală de 90kg fiecare, fiecare rachetă putând fi dotată cu cap de luptă anti-personal, anti-structură sau penetrant.
Fiecare unitate de lansare conţine 8 containere-lansatoare şi o unitate C3I.
Este foarte posibil ca blocul C3I al unităţii de lansare să poată gestiona un număr mai mare de rachete, opţiunea pentru 8 rachete fiind justificată de raţiuni de spaţiu şi masă-transportabilitate. Pe site-ul IAI apare o soluţie de instalare pe camion cu un modul mare, cu 23 rachete plus bloc C3I sau 22 rachete şi două blocuri C3I (nu reiese clar).
Rachetele utilizează ghidaj GPS/INS de înaltă acurateţe, acţionand 4 suprafeţe de control amplasate în partea din spate a rachetei. Ghidajul îmbunătăţit permite niveluri de acurateţe comparabile cu ale altor arme ghidate de precizie.
În configuraţia de bază, racheta este proiectată să fie efectivă împotriva ţintelor staţionare, desemnate prin coordonate geografice, şi nu este afectată de condiţiile de vizibilitate şi vreme.
O îmbunătăţire, opţională, cu ghidaj laser va permite rachetei să lovească la o precizie ridicată, va permite o capabilitate limitată “man in the loop” şi atacarea ţintelor mobile.
Conform surselor IAI, comparativ cu sistemele de ghidaj opto-electronic, mai scumpe, întregul sistem de ghidaj GPS/INS poate fi produs la un preţ semnficativ mai mic, făcând noua rachetă accesibilă utilizării la formaţiuni de nivel mic, cum ar fi nivelul pluton.
Sursa: defence-update.com
Detalii suplimentare aici:
http://www.iai.co.il/2013/34225-40145-en/IAI.aspx
O variantă de operare, pentru protecţia unei baze, găsiţi aici:
https://www.youtube.com/watch?v=BnUfNSyjMfM
şi aici:
https://www.youtube.com/watch?v=aWA9stHh20c
De ce mi s-a părut demn de semnalat acest sistem?
Dincolo de simplitate, raza mare de lovire, posibilităţile de desfăşurare în teren, variantele multiple de încărcături de luptă, sistemul mi-a atras atenţia din două motive:
Primul motiv ar fi costul redus al rachetei: cca 25.000 $, după unele surse. Poate nu e 25.000 ci 30.000 dar ar trebui să ne uităm la ce preţuri se ridică rachete similare:
- racheta utilizată de sistemul XM-501 NLOS – LS se ridică la 466.000 $, program anulat in 2011;
- Brimstone, 105.000 lire sterline;
Al doilea motiv îl constituie amprenta redusă a unităţii de lansare, 1,40 x 1,40 m, amprentă care, împreună cu masa redusă, face unitatea de lansare foarte interesantă pentru a fi utilizată în varianta navală, în special pentru nave mici.
Nu sunt primul care s-a gândit la asta, israelienii gândindu-se la amplasarea unui modul pe şalupe rapide, tip Super Dvora, unde, împreună cu o turelă Typhoon 27mm + 8 Lahat, asigură un sistem rapid şi eficient de lovire şi sprijin cu foc.
Pentru misiunile sale clasice, de sprijin cu foc, ar merge amplasată pe vedetele blindate Brutar, în compartimentele destinate loviturilor de rezerva de 122mm. În cele două compartimente ar intra câte un bloc extins cu 22-23 rachete. Este drept că nu vor fi 40 rachete de 122mm (cum are rezerva) ci doar 22-23, dar vor fi fire-ready, putând fi lansate simultan cu cele din lansatoarele de 122mm, în loc să se piardă timp cu reîncărcarea tuburilor de 122mm. Probabil că, în funcţie de misiune, se poate alege varianta cu rezerve de 122mm sau cu blocuri Jumper.
Presupunând că mai există vedete VB-76, blocul extins ar putea fi amplasat pe punte, în locul aruncătoarelor de 81mm, în acest caz fiind mai expus. La fel şi in cazul VD-urilor de patrulare-dragaj.
Pentru operaţiuni maritime, racheta poate fi utilizată atât pentru operaţiuni de sprijin la litoral dar şi împotriva ambarcaţiunilor mici (anti-swarming), fie cu lovituri ghidate laser din drone sau de pe nava lansatoare, fie cu lovituri de tip air-burst, în cazul ţintelor staţionare.
Pentru operaţiuni de sprijin la litoral modulele pot fi amplasate pe vechile OSA şi Epitrop, după eliminarea canistrelor pentru Styx, respectiv tuburilor lanstorpile, a turelelor AK-230 (sau nu) şi înlocuirea cu turele tip Typhoon, completate cu Lahat, după modelul Super Dvora.
La fel de bine pot fi amplasate pe navele de tip Shaldag ale Gărzii de Coastă sau pe OPV-uri de tip Ştefan cel Mare.
Pentru operaţiuni în larg, modulele merg amplasate pe orice tip de navă, inclusiv pe nave civile, pentru protecţie anti-piraterie.
Pe lângă aceste misiuni, cred că JUMPER ar putea fi adaptată pentru misiuni antisubmarin.
Prima misiune ar putea fi cea de lansare de sonobuoys la distanţe mari. Cele mai utilizate balize sonar au o masă de 13-18kg şi un calibru de 124-140mm. Este posibil ca lungimea totală a rachetei sa crească de la 1,80m spre 2,20m, ceea ce ar necesita canistre mai lungi, dar modulul de lansare ar fi acelaşi.
Un astfel de sistem ar permite o desfăşurare mai rapidă a cercetării antisubmarin, în orice condiţii meteo, fără a mai ridica helicopter/dronă, limitate de viteza de deplasare şi de starea vremii / mării.
Pentru misiuni de lovire directă a submarinelor ar fi nevoie să fie dezvoltată, pe baza motorului şi sistemului de ghidaj al Jumper, o lovitura antisubmarin cu ghidaj final sonar, similară celei ruseşti 90R, dar la calibrul de 150mm. Nu e ceva de nerealizat şi ar oferi o capacitate antisubmarin cu rază medie (peste majoritatea ASROC-urilor) pentru orice navă, indiferent de mărime.
O altă variantă ar putea fi utilizarea, ca încărcătură de luptă, a loviturilor utilizate de Saab ASW-601 dar cred că raportul dintre costul salvei şi capacitatea de concentrare a loviturilor pe o zona foarte mică, pentru a lovi submarinul (grenadele sunt neghidate) nu recomandă o astfel de solutie.
Despre ASW-601 aici: http://www.rumaniamilitary.ro/saab-asw-600-601-un-proiect-util
O soluţie dedicată antisubmarin s-ar putea face pornind de la nave de tip OSA/Epitrop, dezbrăcate de lansatoare de rachete/torpile de 533mm, de ansamblul radar de la pupa şi de turelele AK-230.
O variantă de echipare ar putea arăta cam aşa (începând de la prova):
– turelă Typhoon 25-27mm + Lahat-N;
– două blocuri extinse x 24 celule, cuprinzând atât rachete purtătoare de balize sonar cât şi rachete purtătoare de grenade antisubmarin (pe model 90R);
– 2x3x 324 mm torpile antisubmarin sau doar 2x2x324mm;
– sonar cu adâncime variabilă, la pupa, eventual şi dipping sonar;
– 2 rack-uri pentru grenade de adâncime, tot la pupa;
– radar multifuncţional EL/M 2258 sau ceva apropiat ca performanţe dar mai ieftin;
– un bloc Sadral x 6 Mistral, pe puntea superioară.
O dotare similara poate fi amplasată şi pe un M-80 Stiletto, care ar aduce un surplus de viteză (spre 60 Noduri), proprietăţi stealth mult mai bune şi un echipaj redus. În plus, acesta dispune de mai mult spaţiu pe puntea superioară pentru a îmbarca un Schiebel S-100.
Eroul Bulă