Pai cine altcineva sa propuna inca o modernizare de T-72 in afara de rusi, daca nu ucrainenii de la SE SFTE „SpetsTechnoExport”, parte a Concernului de stat „Ukroboronprom”:
Upgrade-ul, prezentat la DefExpo 2020 in India, contine 40 noi componente, printre care un motor 6TD-2 de 1200CP, APU diesel de 10kW, blindaj reactiv Nozh si Duplet, sistem de protectie activa Zaslon.
Intre timp tot ucrainenii mai modernizeaza si testeaza un lot la noul standard T-72 AMT… o evolutie ceva mai putin ambitioasa si mai ieftina a T-72A, dotata cu un motor mai puternic de 840CP, comunicatii digitale, navigatie asistata de GPS, sistem de vedere pe timp de noapte si camera de marsarier pentru sofer, aer-conditionat, capacitate de a trage rachete Kombat ghidate LASER, grilaj anti-RPG lateral si spate.
Iar rusii au iesit si ei cu T-90M Proriv la zburdat pe drumurile mai putin asfaltate ale Mamei Rusia:
Una dintre problemele majore ale modernizarilor ucrainene este ca, in cazul in care este inlocuit tunul original cal.125mm, deloc stralucit ca precizie sau viteza la gura tevii, tunurile fabricate de ucraineni sub licenta/ajutar elvetian nu trec de 350 de lovituri durata de viata, comparativ cu 1200 lovituri la Rh120, ca si solutie partiala fiind oferita capacitatea de schimbare usoara a tevii.
O alta problema, frecventa la mai toate tarile de pe flancul vestic al fostului bloc comunist, este absenta unor munitii performante pentru tunul 2A46 cal. 125mm al T-72.
Polonezii, spre exemplu, efectueaza o analiza cu privire la obtinerea de munitie performanta de tip APFSDS-T cal. 125mm, cu studiu de pret pentru 1000, 5000 respectiv 10000 de bucati, actuala munitie produsa cu licenta datand din anii 1970. Munitiile in uz sunt 3BM9, cu capacitate de perforare de 245mm RHA la unghi de 90°, respectiv 3BM15 cu 310mm RHA la unghi de 90°, valori suficiente la vremea lor contra tancurilor din familia T-62, M60 sau Chieftain. La inceputul anilor 2000, ca offset pentru Spike, polonezii au achizitionat 1500 de proiectile israeliene model Lynx M711/8 Mk 2 cu o capacitate de perforare de 450-540mm RHA la unghiuri intre 30° si 90°, insa munitia a avut probleme de calitate ceea ce a dus la sistarea livrarii ultimelor loturi. Penetratoarele APFSDS cehesti cal. 125mm Vetra au o capacitate maxima de perforare de 500mm RHA la 2km iar noile penetratoare sarbesti sunt laudate cu 550mm la aceeasi distanta.
Printre cerinte se afla respectarea lungimii maxime pentru a incapea in caruselul autoloaderului dar si o presiune maxima admisa, suportabila de tunul sovietic. Deci nu poate fi vorba de proiectile mai lungi sau cu pulbere mai puternica, cresterea performantelor trebuind sa provina din alte elemente.
De reamintit ca proiectilele APFSDS-T BM-421 Sg/ M309 cal. 100mm fabricate la Aeroteh SA sub licenta israeliana pentru tunul de pe TR-85M1 Bizon erau laudate cu o capacitate de penetrare de 445mm RHA la unghi de 90° si 0,5km distanta, respectiv 425mm la 1km si 328mm la 4km.
Intre timp, Bundestagul a aprobat inceperea studiilor de definire a arhitecturii urmatoarei generatii de tancuri europene, in cadrul programului germano-francez Main Ground Combat System (MGCS). Adica inlocuitorul Leopard 2 si poate mai tarziu si al AMX-56 Leclerc.Prima etapa a studiului trebuie finalizata in termen de 18 luni iar in trimestrul al 4-lea al acestui an vor fi convenite normele detaliate privind cercetarea si cooperarea tehnologica intre KMW, Rheinmetall si Nexter. aceasta prima faza este estimata a costa cate 75 milioane euro fiecare dintre partile franceza si germana iar costul programului pana la dezvoltarea demonstratorului (orizont 2028) este estimat la 1,5 mld. euro.
Conform planului actual, primul produs de serie MGCS este asteptat a fi livrat in 2035 iar capacitatea operationala initiala este prevazuta a fi atinsa in 2040. Pana la momentul respectiv, probabil concernul franco-german vor incerca sa vanda hibridul „Leoclerc” sub denumirea Enhanced Main Battle Tank (EMBT), sau oricare dintre configurantiile recente ale Leopard 2 si Leclerc.
Ramane in discutie si configuratia probabila a tunului pentru MGCS, Rheinmetall lucrand la noul calibru 130mm iar francezii repunand in teste in 2015 versiunea turelei cu tun GIAT cal. 140mm (capacitate 30 lovituri decuplate stocabile in turela) pe un sasiu Leclerc in configuratia denumita „Le Terminateur”, tunul fiind deja testat in tragere in acesta configuratie cu peste 200 de lovituri.
Franzosicher „Le Terminateur”, cu turela T4
Si ce inseamna nu chiar noul tun GIAT cal. 140mm al Arsenal de Bourges (EFAB)
Desi interesati initial de participarea MGCS, polonezii au fost exclusi in 20 ianuarie 2020 din programul european datorita interesului aratat pentru colaborarea pentru Rotem K2 cu sudcoreenii. Spaniolii sunt si ei interesati sa isi inlocuiasca inventarul de Leopard 2 cu MGCS.
Necesarul estimat de MGCS pe cand polonezii erau interesati
Si cam la ce se gandeste Rheinmetall:
Dar noi cu ce sa iesim? Nimic?
Marius Zgureanu
Citeste si:
. https://www.rumaniamilitary.ro/leopard-2-contra-altor-feline
https://www.rumaniamilitary.ro/indonezia-primeste-primele-leopard-2-ri
https://www.rumaniamilitary.ro/leopard-2-a5-polonia
https://www.rumaniamilitary.ro/polonia-ia-in-calcul-modernizarea-leopard-2a4-din-dotare
https://www.rumaniamilitary.ro/leopard-2-ng-next-generation-mbt
https://www.rumaniamilitary.ro/cat-costa-modernizare-leopard-2
https://www.rumaniamilitary.ro/polonia-decide-in-curand-care-va-fi-modernizarea-leopard2-pl-2
https://www.rumaniamilitary.ro/polonezii-vor-sa-modernizeze-312-tancuri-t-72
https://www.rumaniamilitary.ro/ariete-c1-vs-rotem-k1-2
https://www.rumaniamilitary.ro/advanced-multi-purpose-120mm
https://www.rumaniamilitary.ro/tanc-contra-tanc-optiunea-romaneasca-i
https://www.rumaniamilitary.ro/challenger-vs-leclerc-ii
https://www.rumaniamilitary.ro/tancul-care-era-sa-fie-strv-2000
https://www.rumaniamilitary.ro/botezul-focului-pentru-amx-56-leclerc
https://www.rumaniamilitary.ro/amx-4856-leclerc-un-francez-100
https://www.rumaniamilitary.ro/noul-tun-rheinmetall-calibrul-130mm
http://www.rumaniamilitary.ro/abrams-m1a2sep-v-2-si-alte-modernizari-ale-m1-abrams
http://www.rumaniamilitary.ro/taiwanul-are-o-fixatie-tancuri-abrams
http://www.rumaniamilitary.ro/irakul-cumpara-logistica-pentru-m1a1-abrams-de-600-mil
http://www.rumaniamilitary.ro/fabrica-egipteana-de-tancuri-abrams