MAURITANIA (I)
Pare un titlu cu elemente asociate aparent fara nici o legatura! Si totusi, paradoxal…. candva si undeva, au fost intr-o relatie foarte stransa.
Am crescut si eu cu o poveste frumoasa care spunea cum, odata, in niste indepartate vremuri, pestele ar fi fost in Romania mancarea saracului. Cred ca o fi fost asa, doar erau povestile parintilor, dar in prezent nu e deloc adevarat. M-am uitat si eu pe Google si suntem pe ultimul loc in Europa ca si consum de peste si doar la jumatate fata de anii ’80.
In studentie, pe drumul de la caminul din Regie si pana in Polizu, mai faceam cate o oprire in Gara de Nord, unde pe langa crenvurstii ce pluteau tristi intr-o oala cu apa tulbure si reiancalzita, aparusera chiftele si chiar sarmale din peste oceanic. Cand veneam cu trenul in Bucuresti, vedeam imensa reclama de pe stadionul Rapid cu sloganul arhicunoscut de romanii acelor vremuri “Nici o masa fara peste “.
Nu pricepeam mare lucru de unde vin pestii, cine ii prinde si unde, dar la Avioane Craiova, ceva mai tarziu, i-am intalnit din nou. Aproape in fiecare zi cand mergeam la cantina impreuna cu colegii pentru un “lunch” agreabil si ceva „socializare”, ne intampinau niste castroane de ciorba din care se iveau ochii tristi sau coada unui stavrid cam amarat, indurerat probabil de modul in care, si unde sfarsise. Sincer ne cam taia pofta de mancare, dar asta era oricum singura oferta. Prin alimentare se gaseau din abundenta doar conserve de peste si vin spumos.
Un coleg cam hatru glumea spunand adesea ca probabil stavridul e cel mai prost (in sensul usor de prins) peste de pe glob.
Dar gata cu povestile si introducerea cam lunga!
In ’91 cand Avioane Craiova era intr-o situatie economica disperata, in principal datorita stoparii programului IAR 93, care ne adusese in situatia de a avea cca 40 avioane pe stoc, finalizate 80%, inclusiv dotate cu motoare, scaune de catapultare si cu majoritatea echipamentelor mecanice montate, desi existase un acord interguvernamental cu Yugoslavia pentru fabricarea a cate 200 aparate pentru fiecare tara, statul ne-a lasat balta (fara peste) cu cele 40 avioane si inca vreo 30 de fuzelaje complete.
N-ar fi fost o tragedie daca nu ne-ar fi pus in carca si creditul de aproape 140 milioane dolari acordat de fapt in lei, pentru aceste stocuri contractate de statul nerecunoscator, in conditiile unei dobanzi de peste 100 %. Pare ireal chiar si acum. FSN-ul stabilise cursul de schimb de 21 lei la dolar si creditul nostru de 2.8 miliarde lei se transformase in dolari in februarie 1990.
Creditul catre BNR a fost transferat catre nou infiitata BCR si care, ca orice bancher serios, ne-a cerut banii si dobanda aferenta, bani pe care de fapt nici nu ii daduse, creditul fiind doar preluat de la BNR.
In aceste conditii total potrivnice, cand practic Avioane Craiove isi pierduse produsul pentru care fusese infiintata, sansele de revenire economica erau minime. IAR ul 99 era sufocat de creditele neperformante ale IAR-ului 93, eforturile de marketing erau disperate si cu resurse foarte limitate.
Si atunci, in mod miraculos, stavridul din ciorba zilnica a adus o speranta neasteptata tocmai din tara de unde am aflat ca de fapt provenea: Mauritania.
Cu aceasta ocazie am aflat mai multe despre flota de pescuit si Intreprindera de pescuit oceanic Tulcea.(IPO)
Mauritania avea nevoie de o forta aeriana pentru supravegherea vaselor de pescuit din zona maritima, respectiv sase IAR 93 dotate suplimentar cu un container de supravghere video si inca doua IAR 99.
Multi pescuiau fara licenta si trebuia facuta ordine chiar cu forta. In plus, deoarece practic nu aveau personal pregatit, era necesara formarea in Romania a pilotilor si tehnicienilor. In final s-a negociat contractul care avea cu tot cu anexe cateva sute de pagini.
Contractul urma a fi derulat prin ROMTEHNICA (firma de comert exterior a armatei), care se ocupa si de licentele de pescuit ale flotei din Tulcea (!!!) desi IPO era arondata la Ministerul Agriculturii.
Mauritania urma sa plateasca 40% din contractul in dolari (valoare totala de 40 mil $), iar restul prin acordarea de licente de pescuit pentru IPO, iar aceasta urma sa plateasca catre Avioane Craiova suma in lei (lei tramvai cum se glumea atunci).
Pentru noi si doar cei 40% platiti in dolari ar fi adus profit in conditiile stocurilor existente. Oricum IAR –urile 93 au ajuns la fier vechi. Totul parea frumos si parca aparuse un colac de salvare pentru cele trei societati romanesti.
IPO si Romtehnica aveau o lunga traditie si un bun renume local. Exista inclusiv o societate mixta de real succes.
Ca fapt divers, in apropierea aeroportului din Nuoadhibou, in ocean inca se vedea epava avionului TAROM TU 154 cazut in 1981, cu o singura pierdere de viata (infarct) dupa o amerizare fortata datorata defectiunilor echipamentelor de dirijare de la sol in momentul cand se schimbau echipajele de pe pescadoare. Este o realizare a bravului pilot Paul Mitu.
Putin mai departe, in Las Palmas (celebra statiune turistica din Gran Canaria – Spania), unde se aprovizionau si reparau navele noastre de pescuit, pe usile magazinelor era peste tot inscriptia “In acest magazin se vorbeste romaneste “.
Si cand totul era pregatit si parea roz, am plecat impreuna cu directorii Romtehnica in Mauritania pentru a semna aparent doar formal, contractul final.
Cand eram acolo si asteptam pe cei de la IPO, care trebuiau sa semneze si ei contractul in caliate de beneficiari ai licentelor de pescuit si care ulterior urmau sa plateasca cei 60% din valoare catre Avioane, a venit o furtuna groaznica din cer senin.
In tara, Evenimentul zilei, condus atunci de Cristoiu, titrase mare pe prima pagina: “FLOTA DE PESCUIT OCEANIC FACE COMERT ILEGAL DE ARMAMENT IN MAURITANIA.“ Era timingul perfect si am primit personal de la mauritanezii stanjeniti de situatie, in mod discret, o copie a ziarului venit prin curier diplomatic.
In final a aparut si conducerea IPO Tulcea care a refuzat sa semneze contractul din motive greu de inteles atunci.
Ne-am intors in tara dezamagiti si derutati si ne-a ramas doar sa citim in Evenimentul Zilei epopeea navelor de pescuit oceanic care s-au intors in tara evitand “cu mult curaj “ sechestrarea din lipsa licentelor de pescuit. Bravo D-le Cristoiu !!
Rezultatul il puteti vedea in continuare daca aveti un pic de rabdare si urmariti filmul despre IPO.
Mauritania a mai incercat sa trimita studenti la Bobocu si elevi la scoala de maistri militari Medias, urmand sa cumpere avioanele cu 100% plata in dolari, dar echipa de negociere a armatei condusa de marele patriot gen. Ing. Marcu Tudor (fratele Tribunului Vadim Tudor ) nu a semnat contractul pentru niste mici diferende privind programul de antrenament al viitorilor piloti. No comment.
Cei din Mauritania ar fi preferat sa colaboreze cu o tara mica ce nu aduce si politica odata cu contractele economice, mai ales ca aveau mari resurse naturale de minereu fier (concesiunea franceza urma sa expire), necesar la Galati si chiar resurse de petrol si fosfati.
Asta a fost. Ce s-a intamplat cu Avioane Craiova, IAR-urile si IPO Tulcea nu mai necesita comentarii.
Doua societati avand acelasi actionar, statul roman, au ajuns pe butuci din motive greu de inteles chiar in momentul cand aveau o sansa. Erau chipurile datoare tot la o banca de stat. Am facut demersuri si interventii pana la nivelul primului ministru (Vacaroiu pe atunci) – Nimic!
Ce facea patronul unic, respectiv statul roman (greu de definit cine este – oricum reprezentat de Ministerul Industriilor, Minsterul Agriculturii si Ministerul Apararii )? Isi vedea de problemele sale cotidiene din acele vremuri: cate o mineriada, o greva la CFR sau Metrou si cea mai importanta actiune a sa era dusa de fapt de politicienii care luptau zilnic pentru pastrarea scaunelor caldute intr-un mod foarte simplu si eficace:
NEFACAND NIMIC!! SAU FACAND TOTUL DOAR PENTRU EI!!
Va rog doar sa aveti rabdarea sa urmariti in continuare un reportaj bine facut de ProTv despre flota de pescuit oceanic si poate SA TRAGETI NISTE CONCLUZII !!
Dar odata cu aceste concluzii intrebati-va daca lucrurile s-au schimbat din anii „90 pana acum…
Pestii, armele si spionii. Ce legatura este intre flota romaneasca de pescuit, razboaiele din Africa si caderea lui Ceausescu ?
Inainte de 1989, industria pestelui propulsa Romania pe locul 3 in lume, dupa URSS si RDG. Aveam fabrici de conserve, dar si intreprinderi piscicole, insa mai presus de toate – o uriasa flota de pescuit oceanic. Erau zeci de pescadoare-gigant, care strabateau oceanele lumii. Si tot navele erau legatura dintre pestele congelat si conflictele militare de pe continentul african.
Intreprinderea Romaneasca de Pescuit Oceanic, sau IPO Tulcea, era cea care se ocupa cu industria pestelui in perioada comunista. Intreprinderea avea in anii 80 peste 6 mii de angajati si trimitea 60 de vapoare mamut pe oceane din lumea larga.
La ora actuala, insa, Flamingo 4 este singura nava inca functionala din ceea ce era odata flota de pescuit a Romaniei. Un pescar batran, de 67 de ani, indruma alti 4 tineri veniti din constructii. Vapoarele care odata erau mandria Epocii de Aur, mai pot fi gasite acum doar in fotografii si filmari vechi. Anii de dupa revolutie au adus un declin total: intreaga flota a ajuns la fier vechi in urma unor afaceri dubioase si a unui management defectuos. Am ramas fara o industrie importanta si ne-am exclus singuri de pe o piata mondiala care ne-ar fi putut aduce prestigiu si resurse importante.
Cimitirul de vapoare, ultima escala a pescadoarelor romanesti
Portul turcesc Aliaga, cel mai mare cimitir de ambarcatiuni din Europa, e locul unde si-au gasit sfarsitul multe dintre navele romanesti, in urma unor inginerii financiare. Nava Ciucas, de pilda, a fost fotografiata in 2009 si in 2012 sub pavilion coreean, desi a disparut inca din anii 90 din patrimoniul IPO Tulcea. Abia in 2012 a ajuns la Aliaga pentru a fi taiata, sub numele „Sakalas”.
Alte vapoare sunt in cimitirul cu epave de la Noadibu, cel mai mare port din sudul Mauritaniei. Nava Slanic a fost fotografiata in 1992 intr-un port din Olanda, navigand sub alt nume si sub pavilion olandez. In 1995 avea pavilion belgian in portul din Antwerpen, pentru ca in 2013 sa fie vanduta la fier vechi intr-un port britanic. Fotografiile sunt dovezi clare ca navele au functionat multi ani dupa ce in Romania au fost „casate” in acte si vandute pe nimic.
IPO Tulcea avea nave Super Atlantic, cele mai mari si mai performante pescadoare la acea vreme. Cumparate din fosta RDG si Polonia, dar si produse in tara, la Braila, in anii 80. In tara ajungeau lunar cel putin o mie de tone de peste congelat. Pestele era livrat in toata tara, dar il cumparau si tarile africane sau chiar Spania sau Marea Britanie, care aveau vapoare mai mici si deseori nu faceau fata cererii. Pentru fiecare din cele 47 de pescadoare, castigul era de 2 milioane de dolari pe luna. In acele vremuri a aparut in Romania sintagma „Nicio masa fara peste!„
Mitraliere ascunse in stupii cu miere
Pestele era vandut prin doua societati de comert exterior din Capitala, aflate sub indrumarea Securitatii. De la Bucuresti veneau si directivele pentru livrarea pestelui catre statele africane sau catre companii europene.
Insa, cu tot succesul ei economic, aceasta uriasa industrie era de fapt un urias paravan pentru alte afaceri comandate de regimul Ceausescu. Marile puteri stiau ca Romania pescuia masiv in oceane, in anii ’80. Ca flota a fost folosita ca paravan pentru un urias trafic cu arme, s-a stiut insa mai putin.
Cristian Troncota este istoric si profesor la Academia de Informatii a SRI. El explica jocul dublu al lui Ceausescu: din postura de specialisti in contraspionaj, ofiterii romani si-au folosit in anii 80 toate abilitatile de spioni, in parteneriate comerciale, si asta s-a concretizat in numeroase contracte cu statele africane. Afirmatiile sale au fost confirmate si de fostul ministru de externe Stefan Andrei in ultimul interviu acordat PRO TV.
In anii 80 URSS era principalul partener al africanilor, asigurand 55% din capturile de peste preluate de Mauritania. Romania era al doilea partener important si sufla in coasta rusilor. Iar parteneriate asemanatoare au existat cu multe alte state africane. Din aici Romania importa minereuri care nu se gaseau la noi, In schimb noi livram tarilor africane peste si produse agricole iar apoi si armament, in contextul in care tari ca Sudan, Somalia sau Angola aveau razboaie civile si lovituri de stat.
Printre marinarii cu experienta sunt cunoscute transporturile cu stupi plini cu mitraliere, sau sacii care pe langa grane contineau si mine si munitie. Profesorul Cristian Troncota povesteste ca Ceausescu avea rezidente ale Securitatii in mai toate capitalele tarilor africane. Parteneriatele au fost intensificate cu atat mai mult cu cat Ceausescu intentiona sa infiinteze in Africa o banca internationala, care sa imprumute diverse guverne africane, dupa ce statul roman si-ar fi rezolvat propria datorie.
Ceausescu, victima succesului flotei de pescuit?
Ceausescu era vazut ca un lider mondial puternic, desi se afla in fruntea unei tari mici. Iar multi conducatori din tarile Africii l-au dorit drept principalul partener de afaceri, inclusiv in domeniul militar, unde tara noastra ajunsese a patra putere in lume in productia de armament. Se ajunsese chiar la situatia in care prototipuri militare romanesti erau testate in Africa.
Dar la un moment dat afacerile lui Ceausescu nu au mai fost ignorate, isi amintesc vaporenii. Dupa 1985 s-au intensificat drastic controalele la trecerile prin frontiere NATO, cum era cea de la Bosfor. Verificarile minutioase la bordul navelor s-au soldat de cateva ori cu confiscarea incarcaturii si cu arestarea navei si a echipajului, asa ca oficiali de la Bucuresti au fost nevoiti sa apeleze si la transporturi aeriene.
La un moment dat vapoarele din flota de pescuit au inceput sa fie tinta unor atacuri si din partea factiunilor care luptau pentru putere pe coastele Africii. In calitate de ministru de externe, Stefan Andrei a fost nevoit chiar sa negocieze eliberarea unei nave capturata de rebeli
Liderii marilor puteri nu vedeau cu ochi buni intelegerile militare cu care Nicolae Ceausescu a intrat pe pietele africane. Sunt informatii extrem de importante, care nu apar in niciun manual actual de Istorie. Un lucru este cert – caderea comunismului a insemnat si declinul rapid al Intreprinderii de pescuit Oceanic. Desi la prima vedere, in 1990, lucrurilea nu pareau deloc asa.
Marinarii romani, uitati in porturile straine
Vijelia a inceput imediat dupa Revolutie, cand IPO a devenit Companie de stat, la Ministerul Agriculturii. Navele au fost vandute in urma mai multor intamplari nefaste pentru soarta Companiei. Petre Roman, pe atunci premier, a fost cel care a decis reorganizarea IPO. In ziua de azi si-a amintit ca aprobat o serie de imprumuturi de la banci din strainatate, pentru modernizarea aparaturii de la bordul navelor. Sustine ca planul sau era pe termen lung si ca problema a intervenit dupa ce nu a mai fost premierr iar statul nu a mai platit respectivele rate.
In 1992 Compania de Pescuit Oceanic a trecut la FPS, in idea de a fi privatizata. Doar ca deja acumulase multe datorii, iar prin trecerea la Fond, statul nu a mai investit niciun leu. Ba chiar politica Fondului proprietatii era de micsorare a capitalului in companiile detinute, nu de marire. Statul nu a mai platit licentele desi vapoarele erau pe oceanele lumii. Asa a inceput pierderea navelor.
In multe cazuri, marinarii s-au trezit in porturi de la celalalt capat al lumii ca nava pe care au venit si-a pierdut peste noapte licenta. Comandantii au decis din proprie initiativa sa se intoarca acasa. Problema e ca pe drumul spre casa navele adunau datorii. Comandantii au achizitionat carburant, material pentru reparatii si provizii, urmand ca sefii din companie sa plateasca ulterior. Doar ca vapoarele erau inchiriate unor firme private, care au ajuns sa achite sumele restante. S-a ajuns ulterior ca armatorii care inchiriasera sa execute compania romaneasca si sa obtina vapoarele pentru datorii de cateva zeci de mii de euro plus penalitati. Acest tertip nu putea fi dus la indeplinire fara concursul directorilor care s-au perindat la Companie in anii 90.
Au fost totusi si nave care s-au intors dupa revolutie in tarm cand la sefia Companiei managementul era asigurat de o firma greceasca, in parteneriat cu statul roman. Grecii au venit pozand in mari salvatori ai Companiei, insa au sfarsit dupa gratii, condamnati la 3 ani de inchisoare.
Nici urmatorul director al Companiei de Pescuit nu a scapat cu obrazul curat din aceasta afacere. Florin Adetu a condus compania intre 1998 si 2004, fiind cel care a stins lumina, pentru ca in mandatul lui s-a declansat falimentul. Procurorii l-au desemnat ca fiind unul dintre responsabilii pentru distrugerea patrimoniului flotei de pescuit Nu recunoaste ca ar fi procedat ilegal, ci din contra, a acceptat doar unele vanzari aprobate si strict necesare. El da vina pe FPS si pe seful de atunci al fondului, Radu Sirbu. Contactat telefonic, Radu Sirbu spune insa ca „jafurile s-au facut de administrator, cu concursul celor de la FPS pe plan local”. Adetu crede insa ca a fost un plan de lichidare a flotei.
Vapoare vandute la pret de cutii goale de conserve
Si Florin Adetu a fost pus sub acuzare. In rechizitoriu procurorii au scris negru pe alb ca in plin process de lichidare, directorul la acea vreme si alti 3 subordonati au vandut ilegal componente de pe vapoare, fara acordul instantei, si a diminuat astfel valoarea unora dintre ambarcatiunile mamut, care nu mai puteau fi vandute ca nave bune de navigat, ci ca SIMPLE carcase.
Iar odata declansata procedura insolventei, dosarul a mers in instanta si ultimele 14 nave au fost evaluate ca… rable, simple epave ce nu mai puteau fi folosite. Asta desi lucrurile nu stateau tocmai asa, sustine fostul director Adetu: „Erau atat de bine construite incat corpul navei putea fi exploatat 100 de ani.”
De altfel, nu toate navele au ajuns la fier vechi. Altele au fost preluate de furnizori, in special turci si greci, dupa ce statul nu a mai platit datoriile acumulate in porturile din strainatate. Vapoare care valorau milioane de dolari au fost evaluate si vandute cu cateva zeci de mii.
Nu e de mirare ca 4 directori dintre cei 8 care au condus dupa revolutie Compania, pana la momentul falimentului, au ajuns fie dupa gratii, fie au primit condamnari cu suspendare, pentru vanzari ilegale de nave si componente ale acestora. Procurorii au aratat ca fostii manageri s-au implicat in afaceri necurate pentru sume mici, de maximum cateva zeci de mii de euro. N-au facut averi, dar flota romaneasca s-a faramitzat in toata lumea.
Onest ar fi de spus ca in pescuitul oceanic din trecut, un rol important l-a jucat comertul cu armament – ne plateam licentele cu arme si eram lasati sa pescuim in apele tarilor africane. Un parteneriat care nu ar mai functiona astazi, cand Romania e membra NATO si intelegerile militare cu africanii au incetat. Ar fi de mentionat si ca cel mai probabil, in prezent pescadoarele nu ar mai fi functionat, fara investitii masive. Dar navele puteau fi vandute la preturi corecte, si statul putea cumpara altele mai mici, care sa pescuiasca pe marile Europei, in parteneriat public-privat. Am fi avut un pescuit costier, care ne-ar fi putut asigura o parte importanta din pestele consumat in tara. Puteam avea pescadoare mici, pe Marea Neagra, care sa iasa in larg la fel cum iese Flamingo, ultimul ramas functional si aflat azi in proprietatea unei firme private.